Peste două zile împlineşte doi ani! Nu pot să cred că au trecut deja doi ani de când a apărut “Picoco” – “Albăstrica” – “Blondie” – “Cârlionţ” – “Little Devil” ş.a.m.d. în viaţa noastră. Pe de altă parte, nu-mi amintesc nici cum era viaţa doar cu Georgia, cu atât mai puţin fără nicio fetiţă! La Emma, primul lucru pe care îl observă toată lumea e privirea albastră, în care poţi să te şi topeşti. Albastră, limpede, nevinovată… Iar combinaţia cu blonzii cârlionţi e fatală. Toţi se extaziază în faţa acestui îngeraş, cad în admiraţie în faţa frumuseţii răpitoare… şi mai toţi cred că e cuminte, pe măsura aspectului.
E şi cochetă, ca o domnişoară adevărată, are o adevărată pasiune pentru papuci, pentru haine şi pentru chestii de pus pe cap. Dispare în camera ei şi revine ceva de genul “ta-taaaaaaam!!!!”, toată gătită – ori cu o pălărie pe cap, ori cu cizme roşii de cauciuc în picioare. Se postează în faţa noastră, iar noi trebuie să cădem în admiraţie, să-i spunem cât e de frumoasă. Şi dacă o întreb “cine e frumoasa lu’ mami?”, zice repede, cu un zâmbet ştrengar: “Amma!”. Iar dacă vede că iau aparatul foto şi îndrept obiectivul spre ea, începe să pozeze, ridică o mână, flexează un picior, chestii de-astea finuţe 
Şi tocmai de asta ziceam că e o combinaţie fatală, aspectul cu drăgălăşenia, pentru că te induce în eroare atât de uşor. De fapt, Emma e un membru de marcă al “publicului necooperant”, cum îi spun eu. O întreb cum o cheamă, câţi ani are, cum face cutare sau cutare animal? Maaaare noroc am dacă şi răspunde. Câteodată, dacă e ea foarte bine dispusă, îmi spune ce vreau să ştiu, două sau trei chestii, nu mai mult. Altădată, se încruntă direct şi strigă: “NU! Niiiiuuuuuuuuuuuuuu!!!!”. Ştiu sigur că ştie cum o cheamă numai pentru că îi place să se uite la poze cu ea însăşi, se arată cu degetul şi spune, cu mare admiraţie, “Ammaaa!”. Sau, dacă îi dau ceva gustărică Georgiei, se înfiinţează şi ea şi cere: “măăă! Amma!” – asta însemnând că şi Emma vrea măr
Şi dacă nu vrea să spună chestii atunci când vrem noi să spună, compensează cu o singură interjecţie: “of, of”, care ne stârneşte râsul de fiecare dată. De exemplu, o strigăm să vină la masă, iar ea efectiv îşi dă ochii peste cap, ca şi cum am fi deranjat-o de la o treabă teribil de importantă pentru un fleac, şi zice, oftând… “oooof!”. Ca o divă…
Dacă vreau să prind şi eu o poză drăguţă cu ele două, sau cu ele pe genunchii lui tati, e clar că Emma va fi singura care nu cooperează. Dacă până atunci au stat frumos una lângă alta ca doi îngeraşi, când iau aparatul în mână Emma se strâmbă, sau întoarce capul, sau îşi bagă degetul în gură… Şi cu cât insist mai mult, cu atât insistă şi ea să-mi strice poza. Aşa că pot să sper că am prins un cadru perfect, când descarc pozele am de multe ori surprize cu ce faţă a băgat micul drăcuşor la înaintare…
E înnebunită după dans – îi place în special melodia aia aiuritoare şi atât de enervantă, care nu se poate cânta şi totuşi ţi se lipeşte de creier, “Ai se eu te pego” (recunosc, am căutat pe Google ca să pot scrie titlul). Cel mai mult îi place să danseze cu surioara Georgia, desigur, îşi imită una alteia mişcările, se ţin de mânuţe, e o nebunie. Ea poate să dea din funduleţ, graţios, pe melodia asta, dar şi să-şi scuture cârlionţii, ca un rocker adevărat, pe “Rockstar”, de la Nickelback. Dacă ritmul e potrivit, poate dansa pe orice! Are ureche muzicală şi ştie şi să cânte, uimitor de bine – mai ales “Ciobănaşul”, pe care deja îl cântăm seara împreună, toate trei, s-au dus vremurile în care îl cântam eu singură, pentru o bebelină
E o mică lipicioasă, se pupă şi se îmbrăţişează cu surioara toată ziua, dau nişte spectacole de ţi se înmoaie inima… Mai ales când vine Georgia de la grădiniţă, ori când se întâlnesc dimineaţa, se strâng în braţe cu atâta drag, ca şi cum nu s-ar fi văzut de o grămadă de ani! Iar de mine se lipeşte, de exemplu, când o îmbrac – o ridic în picioare să îi închei capsele la spate şi ea mă cuprinde cu mânuţele pe după gât, într-o îmbrăţişare care aş vrea să dureze o veşnicie. Ori de câte ori o iau în braţe, mai ales dacă e obosită, se lipeşte cu toată fiinţa, cu prinde şi cu mânuţele, ca o plantă agăţătoare, ţi-e mai mare dragul s-o ţii în braţe… Iar când vine şi Bianca, mai mică decât ea cu jumătate de an, spectacolul e complet – se pupă între ele ca nişte maimuţici, toate trei, că noi nu ne putem opri din râs… dar şi din admiraţie!
La capitolul “mâncare”, însă, nu mai e la fel de domnişoară, de cochetă şi de finuţă. Ba dimpotrivă – la masă seamănă cu Bestia, personajul din “Frumoasa şi Bestia”, care îşi bagă prea multă mâncare în gură, mănâncă zgomotos şi se murdăreşte peste tot! Termină în 5 minute tot ce are în farfurie, cu o poftă incredibilă, îşi îndeasă şi cu mânuţa, dacă nu ajunge cât ia în lingură sau furculiţă… După ce pleacă ea de la masă, poţi să pariezi că în locul acela a păpat un purceluş, nu o fetiţă blonduţă cu ochi albaştri!
Oricum, noi ne bucurăm că papă aşa de bine, orice, fără mofturi… şi că, pe zi ce trece, se face tot mai mare, mai frumoasă şi mai deşteaptă. A început deja şi ea să se joace altfel, vrea să facă ce face Georgia – şi de multe ori ies scântei pe chestia asta – vrea şi ea să facă puzzle, dar nu alea de copii mai mici, astea ale Georgiei, desigur. Îi plac mult jocurile magnetice, ăla cu tăbliţa pe care trebuie să pună personaje din Albă ca Zăpada, ori celălalt, cu feţe pe care trebuie să pună ochi, gură, nas, cercei etc. Ştie şi să construiască frumos, tot felul de structuri… Partea proastă e că, în final, le dărâmă pe toate, inclusiv pe ale Georgiei! Şi atunci iar e scandal… De fapt, Emma e până la capăt o mică distrugătoare. Strică jucării, rupe cărţi… şi dacă nu le poate rupe, dezlipeşte imaginea de pe ele 
Aşa că trebuie să fim atenţi la ea, cu ce şi cum se joacă.
E înnebunită (încă) după Mickey Mouse şi toţi prietenii lui. Îi place orice e cu Mickey, pe care îl strigă “Tutu” – după cum a auzit că strigă ăia în film, “Toodles”… sau cel puţin aşa cred eu Oricum, în momentul de faţă nu mai doarme cu Mickey, ci cu Fufu (sau Fofo) – denumirea generică pentru “iepuraş” şi cu “mie” – mieluţul Georgiei, despre care am mai scris aici, că îl avem de mulţi ani, de la bunica mea. Acum l-a luat Emma în stăpânire, iar dacă nu îl găseşte în pat, când e ora de culcare, strigă “Mieeee!” Zice şi ea tot mai multe cuvinte, până la urmă tot reuşeşte să ne transmită ce doreşte, nu ne lasă în pace, nu renunţă, până când nu înţelegem ce vrea şi până nu îi dăm ce vrea. E o fetiţă tare hotărâtă şi plină de personalitate… chiar dacă asta nu ne convine întotdeauna!
This slideshow requires JavaScript.
