Primăvară fără flori de cireş

Încă din toamnă sau iarnă sau de când a fost anunţat meciul, plănuiam că o să-mi petrec cea de-a 36 aniversare pe stadion, alături de Co (tatăl meu microbist). E vorba despre meciul România-Danemarca, pe Cluj Arena, fix în 26 martie. Aşa că mi-am însemnat evenimentul, iar acum tot primesc diverse notificări despre el.

Toamna trecută, părinţii mei au tăiat cireşul din curtea casei – era bătrân, prea mare, putred pe dinăuntru, ameninţa casa. La o furtună mai serioasă ar fi putut să distrugă (cel puţin) acoperişul. A fost necesar să-l tăiem, dar am rămas cu un gol în curte (şi nu numai). Mă gândeam, nostalgic, la primăvara fără flori de cireş, pentru că asta mi-a plăcut mereu la cireşul nostru, florile. Şi mă gândeam, oare cum va arăta curtea fără florile de cireş?

Nu m-am gândit însă niciodată că o să trebuiască să trăiesc primăvara fără Co. Nu mi-am imaginat curtea fără el. Nici viaţa. Continuă lectura

Toamnă, şcoală, prieteni noi

A dat toamna năvală peste noi, asta după ce vara a trecut pe nesimţite, iar eu am ignorat total blogul. Începând din această toamnă avem o nouă şcolăriţă, asta ar fi principala veste pe care nu am consemnat-o aici 🙂 Da, a început şi Emma şcoala… E tot la „George Coşbuc”, unde e şi Georgia – care a început clasa a doua.

Prima zi de şcoală a fost una cu emoţii, pentru noi adulţii, evident. Ne-a făcut o surpriză şi a apărut şi bunicul Co, declarând, emoţionat, că „nu putea s-o lase singură pe Emma în prima zi de şcoală”. Bineînţeles că Emma a fost super încântată, la fel şi eu, care îmi aminteam cum mi-a făcut mie surpriză bunicul meu, acum 29 de ani, apărând la festivitatea din prima mea zi de şcoală, cu un buchet de trandafiri… Continuă lectura

Copiii la muzeu. Diferenţe între „noi” şi „ei”

Luna trecută am avut ocazia (minunată) să vizităm Parisul. Ne-am petrecut tot timpul în muzee, vizitând obiective extraordinare şi plimbându-ne pe străduţele încântătoare, descoperind frumuseţi la fiecare colţişor. Aş putea să povestesc despre Paris zile întregi şi să scriu nu ştiu câte articole. Dar mă opresc la un singur subiect, deocamdată: muzeele. Vizitând Luvrul, am observat grupuri de elevi, probabil clase întregi, în faţa vreunei picturi sau a unei sculpturi. Am văzut un grup de copii care stăteau direct pe podea, în faţa celebrei „Libertatea conducând poporul” a lui Delacroix, apoi un alt grup, desfăşurat în jurul unei sculpturi ce o înfăţişa pe Afrodita, goală, îmbăindu-se. Copiii din ambele grupuri aveau clipboard-uri cu imagini şi fişe (probabil cu operele respective), pe care îşi mai notau câte ceva în timpul discuţiilor. Am întâlnit astfel de grupuri şi în alte muzee. Continuă lectura

Acum 6 ani…

Acum 6 ani făceam cunoștință cu Emma și o țineam pentru prima dată în brațe. Nu exista nimic ce ar fi putut să îmi umbrească bucuria. Eram deja la al doilea bebe, așa că nu aveam nici temeri, nici îngrijorări, știam ce am de făcut. Eram fericiți că venise și ea cu bine pe lume. Eram familia completă, așa cum visasem. Nu aveam niciun fel de griji. De multe ori mă gândesc și-mi spun că niciodată nu am fost mai fericiți decât atunci. Continuă lectura

O magie pentru somn: Iepuraşul care voia să adoarmă. Şi un pic despre anxietatea copiilor

După cum ziceam, Georgia a trecut printr-o fază anxioasă, pe la mijlocul lunii ianuarie. Bănuiala mea e că s-au adunat mai multe motive: „spleen-ul” lunii ianuarie, perioada de după sărbători, întoarcerea la muncă/şcoală + Harry Potter, volumul 2. În respectiva carte, la final, Harry este muşcat de un şarpe şi adoarme (aproape moare, dar este salvat până la urmă). Însă, în timp ce adoarme, se întreabă dacă moareContinuă lectura

Ce mai citeşte Georgia. Recomandări de lectură pentru copii

Mi-am propus de câteva zile să scriu aici, pentru că deja am pierdut numărul cărţilor pe care le-a citit Georgia anul acesta – şi abia e sfârşit de ianuarie. După ce a citit primele două volume din seria Harry Potter şi s-a apucat de al treilea, a intrat într-o fază mai puţin plăcută – cu tristeţi şi anxietăţi. Continuă lectura

Devoratoarea de cărți

Acesta este noul nume al Georgiei, după tati 🙂 Ne-a uimit din nou săptămâna asta, după ce a terminat în câteva zile un volum de 348 (!) de pagini – de luni până vineri. Este vorba despre primul volum din seria scriitoarei J.K. Rowling, ”Harry Potter și piatra filozofală”, pe care, pur și simplu, l-a devorat. Mă așteptam să se întâmple asta; am primit cartea de la Emilia, care a luat-o de la editura Arthur – cei care, am aflat acum, au cumpărat drepturile pentru seria Harry Potter și au început să o tipărească. Continuă lectura

Fetițele minunate, despre căsătorie

Emma: Eu n-o să mă însor niciodată.

Eu: Nici nu ai cum. Doar băieții se însoară, fetele se căsătoresc.

Emma: Bine, atunci n-o să mă căsătoresc niciodată. Vreau să trăiesc așa… cu părul în vânt.

Eu: Păi și ce, căsătorită nu poți trăi cu părul în vânt?

Emma: Nu, că vreau să trăiesc așa, știi, liberă, cu părul în vânt, să nu mă țină vreun soț în casă! Continuă lectura

La mulți ani! Bine ai venit, 2016!

Înainte să încep să scriu dorințe și urări pentru 2016, am recitit ce scriam anul trecut, pe vremea asta – aici. Și, dacă stau să mă gândesc, ”bilanțul” e satisfăcător. Am petrecut timp de calitate împreună, mai mult offline decât online – dar aici este și o parte negativă, căci nu am mai reușit să scriu foarte mult pe blog. Nu mi se pare mereu important să scriu pe blog, apoi îmi pare rău, pentru că nu aș vrea să pierd, să uit, nici măcar (sau mai ales) acele mici momente, de zi cu zi, momente obișnuite… De exemplu, cum spune Emma ”pineten” în loc de ”prieten” sau ”irau”, în loc de curatul ”erau”. Sau cât de mult îi place Georgiei să facem împreună temele la română (cu mine) și la mate (cu tati). Sau cum ne dăm semnale, când mergem ținându-ne de mână: dacă strângem de trei ori mâna celuilalt, înseamnă ”te iubesc”. Iar Emma strânge tare de tot, pentru că ea vrea să ne spună și mai mult cât de mult ne iubește. Anul nostru a fost compus din astfel de momente, care îți fac zilele mai frumoase 🙂 Continuă lectura