Camera ei

De câte ori o duc la culcare, în camera ei, îmi doresc să pot rămâne şi eu acolo cu EA, în universul acela paralel şi plin de calm. Are o cameră minunată ca EA, foarte relaxantă şi, totodată (paradoxal) foarte veselă şi tonică. Era pregătită cu vreo două luni înainte ca EA să vină pe lume. Tot ce e acolo a fost pregătit minuţios, asamblat, vopsit şi aranjat de tati al ei.

El i-a zugrăvit doi pereţi în culoarea piersicii (pentru că atunci când era încă în burtică îi spuneam „piersicuţa”), iar pe al treilea perete i-a pus tapet, galben, cu ursuleţi şi cu gâşte.  Are un pătuţ pe care l-a vopsit şi l-a montat tati, după cum spuneam – în galben şi portocaliu. La fel a făcut şi cu dulapul (care are trei sertare şi trei uşi vopsite, la fel, în galben şi portocaliu). Mai este în minunata cameră o perdeluţă galbenă cu portocaliu (fireşte), cu girafe, dar şi o aplică, pe tavan, cu o omidă portocalie foarte haioasă. Mai are o lampă galbenă, înaltă, care stă într-un picior lângă măsuţa de înfăşat – aşezată, la rândul ei, pe un suport vopsit în portocaliu. Mai are câteva floricele şi nişte fluturaşi care atârnă prin diverse locuri şi, evident, multe animăluţe care îşi fac veacul pe rafturi, lângă cărţile de poveşti.

Are o canapea portocalie, în care parcă mă cufund când stau cu EA în braţe, până îşi bea laptele/sucul de fructe/ceaiul, înainte de somnic. Şi, la picioare, un covor „flocos”, moale şi la fel de vesel, care conţine mult-necesarul portocaliu. Dar în cantităţile potrivite.

Pe tavan, tot tati i-a lipit steluţe care sclipesc în întuneric şi care formează, dacă te uiţi cu atenţie, constelaţiile: taurul, peştii, carul mare, carul mic etc. Deasupra pătuţului stă mândră Luna – sau „Ama”, după cum a botezat-o EA, cine ştie din ce motiv – şi pe care o adoră. Are o „Ama” şi legată la pătuţ, cu o steluţă de care poate să tragă, ca să cânte, încetişor. Lângă „Ama” are şi un ursuleţ care cântă, pe care îl auzim de obicei când EA nu adoarme imediat după ce o pun în pătuţ sau când se trezeşte şi are chef să audă nişte muzică.

Când era mai mică, îi plăcea tare mult să asculte muzică clasică – CD-urile de la SuperBebe, grupate tematic: „Bebe relaxat” era preferatul ei. De fapt, când era mică-mică de tot şi îi puneam muzica respectivă, stătea trează şi asculta, până se oprea muzica. Încă mai este casetofonul în camera ei, şi CD-urile, dar nu mai petrecem atât de mult timp ascultându-le, căci acum avem videoclipuri cu Bebe Lilly, Gummy Bear, piticii, mâţele aristocrate, Mowgli sau animalele bătrânului McDonald.

Bineînţeles, camera EI şi casa întreagă sunt pline de jucării, dar sunt atât de multe, încât merită şi ele o postare separată…

 

 

 

Anunțuri

Scriitoarea noastră

Activitatea ei preferată este, de departe, scrisul. Adică, deocamdată, mâzgălitul, căci nici măcar colorat nu-i putem spune. Scrie cu orice, oricând, oriunde. Nu împlinise un an şi jumătate când ne-a „decorat” primul perete, cu noile ei creioane colorate. Ne-a plăcut atât de mult, încât am decis să îl lăsăm aşa. Are şi blocuri de desen, şi caiete. Ba chiar şi trei tăbliţe magnetice, de mărimi diferite, pe care le mâzgăleşte şi apoi le şterge. Dar se mai satură de ele… Şi atunci caută noi provocări.

Scrie pe mobilă, pe televizor, pe oglindă, îşi scrie pe mână (apoi îmi arată şi zice, nedumerită, „no!”, dar ăsta e un alt subiect, care merită dezvoltat separat). Scrie chiar şi pe baveţică, în timp ce mănâncă. Iar măsuţa îi este decorată pe măsură.

Ne străduim să nu lăsăm pixuri sau carioci la îndemână, că imediat le observă şi le fură (chiar şi ăla din agendă mi-l ia!) – aţi încercat vreodată să ştergeţi pixul de pe un colţar alb? Să ştiţi că nu se ia nici măcar cu Cif. Poate doar cu acetonă. În schimb, i-am dat creioane de tot felul, chiar şi de-alea cerate, pentru că alea se curăţă mai uşor.

Cea mai recentă trăznaie: stătea ea foarte cuminte în timp ce noi mâncam în bucătărie, iar după asta am observat (prea târziu) ce o ţinuse ocupată: a ornat într-un mod foarte original un bon de 50 de lei, pe care îl primiserăm de la Praktiker. Bon care a devenit inutilizabil, n-a mai vrut nimeni să ni-l accepte.

Morala: fiţi foarte atenţi dacă cel mic stă liniştit, nu vă relaxaţi, nu vă culcaţi pe o ureche, ba chiar puteţi să vă alarmaţi. Sigur face el ceva „interesant”, ceva dăunător. Nu vă bucuraţi, spunându-vă, mulţumiţi, că aveţi un copil cuminte… Un copil sănătos nu e niciodată cuminte.

 

 

Minunăţia Sa

E tot mai alintată fetiţa mea. Şi mai sigură pe ea… Adică ştie exact ce vrea, ce trebuie făcut.

Într-o dimineaţă, m-am dus la ea când s-a trezit, ne-am jucat puţin şi apoi am luat-o în braţe, ca să îi schimb pampersul şi să o îmbrac. Şi când am ridicat-o ne-am dat cap în cap. Ea a început să se frece în locul lovit şi să se încrunte la mine, zicând încontinuu, acuzator „aaaaauuuuu”. Până când m-am prins că voia să o pup „acolo”, unde s-a lovit. Am pupat-o şi a fost foarte mulţumită, satisfăcută de-a dreptul, şi a aprobat din cap, zicând „ataaaaaa” („aşaaaaa”).

Mai nou, după ce o pup acolo unde s-a lovit, îmi întinde şi mânuţele, pe rând, sau poate doar câte un degeţel, pe care trebuie musai să îi le pup cu supunere 🙂 Se poartă exact ca o prinţesă căreia i se cuvine totul…

O micuţă pofticioasă şi mâncăcioasă!

Îmi vine tot mai greu să cred că nu mai am un bebeluş pe lângă mine, ci o persoană, e adevărat, în miniatură. Are preferinţe! Ştie exact ce muzică vrea şi am observat de ceva vreme că există anumite feluri de mâncare pe care le „devorează”, pur şi simplu.

De exemplu… îi place la nebunie să mănânce crenvurşti, singură, din farfuria ei, cu furculiţa ei. Şi atunci când furculiţa nu mai răzbeşte, mai ia câte o feliuţă, două, şi cu mânuţa liberă, astfel că, la un moment dat, se pot înghesui în guriţă câte trei feliuţe de crenvurşti. Şi mai rămâne loc :))

Pe primul loc în topul preferinţelor cred că se află carnea… Cea de curcan o consumă în orice formă, iar la capitolul „viţel”, e înnebunită după ciorba de perişoare. Mai papă şi peşte (dacă trebuie) şi piept de pui, cu porcul nu le prea avem noi în general. Ar fi în stare, cum ziceam, să mănânce ciorba de perişoare oricâte zile la rând, mai ales dacă adaug şi iaurt. „Atuuuuu” sau „utuuuu”, îl strigă în momentul în care deschidem frigiderul – vorbim despre Danone Nutriday de băut, dar acceptă şi altele, numai să fie iaurt.

Încă nu poate să pronunţe „castravete”, zice un fel de „cîcîcîcî”, dar noi ştim exact ce vrea, şi ea are nişte ochişori atât de hotărâţi când întinde mâna spre borcanul cu murături. Da, şi castravetele murat e pe lista „chestii de devorat cu mare plăcere la orice oră, după orice”. Poate i se trage din vară, când mergea prin grădină, la Orăştie, şi putea să mănânce castraveţi direct de la sursă… îl ştergeam doar puţin ca să nu o înţepe şi îl mânca aşa, cu tot cu coajă.

Şi tot din vară a rămas cu pofta de porumb fiert. Atât de mult îi place, încât daddy al ei i-a pus la congelator câţiva. Iar zilele trecute, când a scos şi a fiert, ea a făcut ochii mari şi l-a ronţăit până la ultima boabă!

O ajută foarte mult (la ronţăit) şi faptul că deja are 12 dinţi şi 4 măsele! Asta e ştire de ultima oră 😉

„Pititiiiiiiiiii!!!!!!!!!!”

Asta strigă când începe filmuleţul cu piticii din „Albă ca Zăpada”. Îi râd ochii, îşi strâmbă năsucul de fericire şi începe să danseze şi să se învârtă. Şi să ne strige, să dansăm cu ea…

Ăsta e unul dintre filmuleţe, mai jos. Celălalt e „The Silly Song”, în care toţi piticii dansează ca nebunii 🙂

We dig dig dig dig dig dig dig in our mine the
whole day through
To dig dig dig dig dig dig dig is what we really like to do
It ain’t no trick to get rich quick
If you dig dig dig with a shovel or a pick
In a mine! In a mine! In a mine! In a mine!
Where a million diamonds shine!

We dig dig dig dig dig dig dig from early morn till night
We dig dig dig dig dig dig dig up everything in sight
We dig up diamonds by the score
A thousand rubies, sometimes more
But we don’t know what we dig ‘em for
We dig dig dig a-dig dig

Heigh-ho, Heigh-ho
Heigh-ho, Heigh-ho
Heigh-ho

[Chorus]
Heigh-ho, Heigh-ho
It’s home from work we go
[Whistle]

Heigh-ho, Heigh-ho, Heigh-ho

[Chorus]

eigh-ho, Heigh-ho
[Whistle]

Heigh-ho, Heigh-ho
Heigh-ho, Heigh-ho
Heigh-ho, Heigh-ho
Heigh-ho hum

[Chorus three times]

Heigh-ho [until fade]

Bine v-am găsit!

Georgia cea Minunată e o fetiţă de un an şi şapte luni iubită şi chiar adorată de mami, tati, bunici şi prieteni. Aşa că merită un blog personal, unde putem să împărtăşim cu ei toate minunăţiile pe care ea le face ori le spune zilnic. Asta pentru că vremea trece prea repede, ea creşte rapid şi noi abia putem ţine pasul… şi ne-ar părea rău dacă am uita chiar şi un singur moment minunat pe care ni-l oferă EA.