La mulţi ani!

Anunțuri

Colecţie de brăduţi

Georgiei îi plac foarte mult brăduţii de Crăciun – strigă „baduuuu” când vede vreunul, chiar şi pe stradă – şi a avut ocazia să vadă destul de mulţi în ultimele zile. Bineînţeles că al ei, cel de acasă, e cel mai frumos, dar nu-i de neglijat nici bradul de patru metri pe care l-a văzut la Dede… Iar cei de la bunici, plini de cadouri pe dedesubt, au fost, de asemenea, în top. De altfel, sub fiecare brăduţ pe care l-a vizitat a găsit câte ceva pentru ea, special.

Nu crezi că ai exagerat puţin, dragă Moşule???

Ştim că avem o fetiţă cuminte, frumoasă, drăgălaşă, deşteaptă, ascultătoare şi iarăşi cuminte… Dar nici chiar aşa! O săptămână înainte şi una după Crăciun, cadourile de la Moş au curs încontinuu înspre Georgia. Pe oriunde mergeam, găseam, presărate sub brăduţ, câte un cadou pentru EA, lăsat special de Moş Crăciun. Iar fiecare musafir aducea câte ceva pentru EA. Şi tare ne-am bucurat când am văzut câţi oameni au ţinut neapărat să ne vadă şi au trecut pe la noi, fie şi numai pentru o jumătate de oră!

Nu ştim, totuşi, cum va ţine Moşul pasul în anii următori, având în vedere că, de Crăciunul ăsta, pare să fi avut câţiva saci de cadouri numai pentru Georgia. A primit atât de multe hăinuţe şi jucării, încât abia ne-au încăput în maşină, când ne-am întors acasă! Ce să mai zic de aranjatul în dulap! Rochiţe, pantaloni, costumaşe, bluziţe, cizmuliţe… de toate a primit. Cât despre jucării, nici nu ştiu de unde să încep. De la celebra Albă ca Zăpada (de care am mai pomenit, dar ea e vedeta), până la păpuşa Lily care trebuie coafată… dar şi diverse seturi de construit, tăbliţe pentru desenat şi scris (altele!), seturi de oale (ca să le facă mâncare piticilor :)), puzzle-uri cu animale (tare îi plac animăluţele), jocuri/jucării cu Winnie, văcuţe, răţuşte etc., cărţi şi multe, multe altele. N-au lipsit nici dulciurile, evident… Dar nici darurile pentru surioara mai mică! Până şi ea a primit, în avans, încă dinainte să vină pe lume, tot felul de hăinuţe şi jucării.

Le mulţumim tare mult bunicilor, naşilor, mătuşii Adiţă şi prietenilor noştri drăguţi, care ne răsfaţă fetiţa în asemenea hal! Cât de mult, se poate vedea la galeria foto… cu precizarea că am prins în poză, sub brad, doar o parte din jucăriile primite, iar hăinuţele vor apărea pe parcurs, când le va îmbrăca fotomodelul nostru 🙂

Două mâţe

Georgiei îi plac foarte mult pisicile… spre bucuria mea, căci şi eu le plac 🙂 Iar fiecare pereche de bunici are câte două astfel de feline drăguţe, aşa că avem cu ce ne lăuda. Mai jos puteţi vedea o repriză de tandreţe între Georgia şi Cara, una dintre cele două răsfăţate ale bunicului Geo.

Îmblânzirea… Georgiei. La 5 dimineaţa.

Cred că fetiţa mea a înţeles greşit, că vine Moş Crăciun în noaptea de 23 spre 24 decembrie. Altfel, nu îmi explic de ce s-a trezit azi-noapte să stea la pândă şi nu a vrut deloc să doarmă în intervalul 3.30-5.30. O auzeam la început cum mormăie, apoi bombăne, apoi a început să vorbească şi chiar să chiuie. Povestea cu jucăriile din jurul ei, ne striga pe toţi, pe rând, apoi iar tăcea vreo 2-3 minute, suficient cât să îmi dea speranţe că se va culca la loc.

S-a dus de două ori Emilia la ea, a ţinut-o în braţe şi i-a dat ceai, iar de fiecare dată EA s-a cerut în pat şi i-a zis, direct, „pa”, ca şi când se simţea foarte bine singură. Dar nu se culca nicicum. Aşa se face că, la 5.30 dimineaţa, am avut următoarea conversaţie:

„Tuuu, tu ştii că e noapte şi e întuneric şi toţi oamenii dorm???”

Ea, puţin nesigură, parcă timidă: „daaaaaa…?”

„Şi tu nu eşti om?”

Ea, ceva mai hotărâtă, dar cu un aer de şmecheră şi cu un început de zâmbet: „Daaaaaaa!!!!”

„Păi, şi atunci, de ce nu dormi???”

Iarăşi la îndoială… „daaaaaaaaaaa!!!!!”. 🙂

Am luat-o în braţe, dar nu voia nici măcar să stea un pic pe spate… aşa că am pupat-o până s-a potolit. Şi a adormit cu mânuţa pe după gâtul meu, cu obrăjorul lipit de al meu, cu un zâmbet de îngeraş, liniştit şi cuminte, ca şi cum nu ne ţinuse pe toţi treji două ceasuri, în toiul nopţii…

Bucurii de iarnă: săniuţă, bulgări şi om de zăpadă

Da, Georgia a ajuns la bunici… Şi se simte foarte bine. S-a plimbat prin zăpadă, prin grădină, pe jos şi cu săniuţa. Iar astăzi a făcut cunoştinţă cu un nou personaj: omul de zăpadă. L-a construit împreună, cu trudă, dar cu veselie maximă. I-am pus pălărie şi nas de morcov, ochi de cărbune şi guriţă de gogoşar. Iar EA a privit totul cu interes şi cu un zâmbet care câteodată mi se părea plin de îngăduinţă. Ceva de genul „uite şi la ăştia, ce se mai agită… ce haioşi sunt”. După cum spuneam şi altădată, când ai un copil, parcă trăieşti altfel iarna, îţi retrăieşti copilăria, şi încă dublu! Aşa că noi ne-am bucurat, probabil, mai mult decât ea, de acest om de zăpadă.

În final, omuleţul nostru a fost înzestrat şi cu un fular, iar Co a ţinut neapărat să-i facă şi mustaţă. Şi, dacă pe omul de anul trecut îl chema Bănel, cel de anul acesta a primit, tot de la Co, numele de Jardel. Ca să rămânem în aceeaşi zonă…

Bineînţeles că l-a chinuit puţin pe noul ei prieten, adică i-a smuls nasul de câteva ori şi i-a băgat degetele în „uăchi”, cum le zice ea 🙂 Dar apoi s-a revanşat: l-a îmbrăţişat cu foc şi chiar l-a pupat (din proprie iniţiativă), aşa, ca să nu se despartă supăraţi. Din păcate, cu ploaia de azi, nu avem prea multe speranţe că Jardel va supravieţui până mâine. Dar vom face altul, mai trainic şi mai frumos!

Răsfăţată de Moş Crăciun

După cum spuneam, tare mai suntem ocupaţi… Sărbătorile astea îţi consumă o grămadă de timp! Am ajuns la Orăştie, adică la bunici, adică acolo unde ar trebui să fie orice copil de Crăciun (părerea mea!). Căci unde altundeva ar avea parte de atâta răsfăţ, de atâta atenţie, de atâtea bucurii??? Aşadar, Georgia se simte excelent, fiind în centrul atenţiei (oricum este întotdeauna în centrul atenţiei). Are aici patru bunici care abia au aşteptat-o.

Şi dacă tot vorbim de răsfăţ, nu doar bunicii se ocupă de asta 🙂 Se pare că Georgia a fost foarte cuminte, căci deja cu o săptămână înaintea Crăciunului au început să sosească daruri de la Moş! Bineînţeles, pentru că EL e încă prins cu treburi la Polul Nord, şi-a trimis primele daruri prin noi, prin bunici sau prin prietenii noştri (şi ai Georgiei :)). Noi le strângem şi i le vom aşeza toate sub brad (unele le-am lăsat sub brăduţul de acasă). Problema e că nu avem un brad atât de mare, să încapă toate… După cum spuneam, se pare că Georgia a fost excepţional de cuminte…

Până acum, sub brăduţ avem un personaj extrem de important, o păpuşă Albă ca Zăpada minunată! (Asta pentru că Dana & Dede ne citesc blogul :)) Mai avem nişte periniţe moi şi prietenoase, vesele şi colorate (ca Ancuţa şi Raul :)) şi chiar un castronel cu Moş Crăciun, din care nu putem mânca, pentru că trebuie să ne uităm mereu la Moşu’ şi riscăm să vărsăm mâncarea…

Pe de altă parte, bunicii au considerat necesar să echipăm năpârstocul de iarnă, aşa că au introdus în peisaj o salopetă de zăpadă, care i-a adus Georgiei o nouă poreclă: Tomba La Bomba. A tăvălit-o deja prin zăpadă, cu succes chiar. Aceiaşi bunici (Mili şi Co) vor pune sub brăduţ şi nişte cărţi de poveşti şi alte hăinuţe care s-o ajute pe şmecheruţă să treacă de frigul iernii cu bine (asta e ştire din culise). Am mai aflat că vor fi şi nişte pitici, care să-i ţină de urât Albei ca Zăpada… şi multe alte surprize!

Deocamdată, am făcut poze doar cu salopeta Tomba La Bomba, dar vom reveni cu galerii foto complete 🙂

Uite cine pofteşte la pizza!

Şi nu e prima dată! De fiecare dată când vede cutiile de pizza, merge să ridice capacul şi face „oaaaaaaau!!!”, de parcă ea ar fi cea mai mare pofticioasă din lume (hmm, poate o fi :)) Aşa a făcut şi ieri, când am prins-o în flagrant, umblând la cutiile noastre!

(Ne-am comandat pizza când ea s-a dus la culcare, numai că ne-a făcut figura şi nu a avut chef de somnic, probabil după ce a aţipit un pic în maşină, vreo jumătate de oră… se pare că a fost destul! Aşa că a venit peste noi şi nu am putut să mâncăm aşa de liniştiţi precum ne planificasem.)

Aşa… a început cu măslinele, pe care le-a mutat din cutie pe canapea. Apoi a început să tragă de ea, în timp ce o şi striga „pita”. În final, am intervenit şi i-am rupt eu o felie. Pe care a luat-o triumfătoare şi a întins-o de asemenea pe canapea. După ce a văzut că ne luăm şi noi câte o felie şi ne apucăm de mâncat, şi-a luat şi ea bucata ei şi a început s-o morfolească, fericită. Şi uite aşa stăteam noi toţi trei la noi în sufragerie, admirând brăduţul (încă nu era împodobit, abia îl aşezase tati în suport) şi mâncând pizza, într-o după-amiază superbă de iarnă, în timp ce afară ningea ca în poveşti, peste troienele deja formate. De-a dreptul idilic, nu?