Anotimpul cireşelor

Cireşele nu sunt neapărat fructele mele preferate, dar sunt fructele mele speciale, mai ales cele de mai. Am crescut, literalmente, sub un cireş de mai, care a crescut şi el deodată cu mine, la Vinerea, acolo unde stăteau bunicii mei (şi unde am stat şi eu, cu ei, în cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele).

Când eram mică-mică (cât Emma, probabil) mă puneau cu căruciorul sub cireş şi stăteam acolo, uitându-mă la frunze. Când ai mei s-au hotărât să se mute de la bloc şi au cumpărat casa, am fost cu toţii fericiţi pentru că respectiva casă avea în curte un minunat cireş de mai. Cu siguranţă, nu era ceva întâmplător. Aşadar, şi fetiţele mele pot să crească uitându-se la frunze şi la cireşe. Pentru că, m-am convins definitiv, istoria chiar se repetă.

Bineînţeles că, la prima ei vizită la Orăştie, Georgia a primit cercei de cireşe, deşi avea doar o lună. Părinţii mei, deveniţi bunici, abia aşteptau o nepoţică pe care să o plaseze sub cireş, în cărucior 🙂 Ei, uite că s-au ales cu două. Numai cireşe să fie…

Anunțuri

3 comentarii la “Anotimpul cireşelor

  1. „Dragostea-i destin stravechi,

    Cu cirese la urechi,

    Ne priveste dulce-amar,

    N-are vreme de cantar…”

    Nu mai stiu cine canta , cine a scris versurile, e-atat de vechi cantecul, ca-i aproape stravechi.Imi vine in minte in fiecare vara, cand se coc ciresele si-l fredonez in gand.

    Dar poezia o mai stii?

    „Bile rosii, flacari mici,
    Vino, creanga, pan-aici!
    In cires eu nu ma sui,
    Nu mai vreau si alt cucui…”

  2. Pingback: Pentru Lala (oriunde ai fi) « Fetiţele minunate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s