22 de săptămâni

Atât împlineşte Emma astăzi: 22 de săptămâni. Da, noi, părinţii, numărăm chiar şi săptămânile 🙂 În fiecare joi mă gândesc la amândouă fetiţele mele, pentru că amândouă s-au născut joia. La Georgia, am pierdut şirul săptămânilor, acum numărăm lunile: are 2 ani, trei luni şi cinci zile 🙂

Văzând-o pe Emma atât de dornică să testeze gusturi noi, de câteva zile tot încerc să-mi amintesc ce îi dădeam să pape Georgiei, la vârsta asta. Cu ea am început mai devreme, eram tare nerăbdătoare să-i dau să guste chestii noi. La două luni i-am dat suc de portocale sau de morcovi, apoi şi de măr. I-am dat pireuţ de fructe de la 4 luni – de măr, de banană, piersici, pere (oau, ce-i mai plăceau perele Williams, erau singurele borcănele pe care i le cumpăram, noi, care am fost mereu împotriva borcănelelor). Tot de la patru luni am început să îi dau şi supă de legume, sau, mai bine zis, supă-cremă de legume şi pireuţ de legume. La 17 săptămâni deja îi montasem scaunul de masă, stătea cu noi la masă! A stat foarte bine în funduleţ, destul de devreme…

Aşadar, cred că ar trebui să încep să mă gândesc serios ce să-i mai dau micuţei. Până acum, a păpat pireuţ de fructe, simplu sau combinat cu mai multe, ba chiar şi cu biscuiţi. Georgia încă are masa de fructe de dimineaţă, nu am renunţat la ea, chiar dacă ea completează apoi cu alte chestii. Ţin foarte mult să mănânce în fiecare zi fructe, chiar dacă le papă sub formă de pireu cu biscuiţi, ca bebeluşii (le mai mănâncă şi întregi, între mese, mai ales felii de măr sau pepene, mai nou). De asemenea, în fiecare zi bea suc de fructe, înainte de somnic, de obicei de portocale, dar şi de măr şi morcov – toate făcute în casă.

Şi, cum mânca Georgia pireul de fructe, adică mai mult se prostea, i-am spus că uite, vine şi Emma să pape. I-am pus un pic pe buzuţe, să vadă Georgia că papă şi bebelina, dar, spre surprinderea mea, Emma chiar lipăia bine din linguriţă. Şi atunci mi-am dat seama că vrea mai mult. De atunci, îi dau în fiecare zi câte ceva – în ultimele zile, a păpat cereale de la Milupa, „Primele mele cereale”, cu măr şi morcov. Le-am ales pe astea pentru că au fost, mult timp, preferatele Georgiei, chiar şi când era mai măricică. Se fac cu apă plată, spre deosebire de cele de la Nestle, pe care trebuie să le faci cu lapte. M-am bucurat că fetelor le-a plăcut Milupa, că era mai greu să fac Nestle, cu lăptic de la mine (n-aş fi cumpărat lapte praf, n-am cumpărat niciodată).

Acum mă gândeam să fac o listă cu ce mai pot să-i dau Emmei, la vârsta asta, să le am scrise undeva. Şi de ce să le scriu în agendă, să se piardă printre ştiri… mai bine le scriu aici.

– pireuţ de banană, de piersici

– supă cu morcov pasat

– pireu de fenicul

– brânzică de vaci cu pireuţ de fructe (banană sau piersică, de exemplu)

– suc de portocale, de morcov, de gref roz (îi plăcea Georgiei, nu ştiu ce părere ar avea Emma)

[la orice pireuţ, de fructe sau de legume, îi puneam Georgiei un pic de lăptic de la mami şi îi plăcea tare mult]

NOTĂ: nu se introduc mai multe alimente noi deodată. Câte unul pe săptămână e suficient, după care se face un pic de pauză, să vezi dacă nu cumva are ceva efecte nedorite 🙂

_____________________________________________

Îmi pare tare rău că pentru Emma nu am mai găsit „caietul bebeluşului”, de la SuperBebe… citesc acum în caietul Georgiei şi am tot notat, pe zile şi ore, tot ce făcea! Mâncare, somnic, plimbare… tot, tot. Am făcut comandă la revistă, dar nu mi l-au trimis 😦 M-am supărat şi, de atunci, nici nu mai cumpăr revista. Aş putea, totuşi, să îi fac un caieţel separat. E aşa de haios să citesc acum, după doi ani, ce făcea Georgia atunci…

Uite ce scriam când avea Georgia 22 de săptămâni: „E tot mai stăpână pe propriile mişcări. Se răsuceşte fix când are ea chef, chiar dacă e în timpul mesei, parcă pentru a-mi arăta că poate. Îi place să stea pe burtică şi să râcâie cu degeţelele colţarul. Sau să înhaţe telecomanda. Şi îi place să „tasteze” atunci când o iau în braţe şi stăm amândouă la calculator. Nu a mai crescut în greutate, dar am citit că de acum nu mai creşte aşa de spectaculos.” (Totuşi, Georgia avea atunci cu un kilogram în plus faţă de cât are Emma acum.)

Exact asta face şi Emma acum 🙂 îi place pe burtică, îi place să pipăie cu mânuţele şi cu degeţelele tot în jurul ei, să simtă materiale, să râcâie pe colţar… În plus, ea şi doarme pe burtică! Deşi, după cum citesc în caietul Georgiei, se pare că şi ea a avut o perioadă în care se răsucea pe burtică, în somn, şi trebuia să mă duc să o întorc la loc.

Aşa… deci trecem la „artileria grea”. Pot să încerc să-i fac o supică de curcan, să-i dau cu morcov pasat. Sau brânzică de vaci cu fructe. Şi pireuţ de legume… O iau de la început! Îmi amintesc ce mult îmi plăcea să îi fac papa Georgiei, îi făceam vreo 2-3 porţii şi le puneam în borcănele, în frigider. Tare mult îmi plăcea să o văd cum papă, cu poftă, eram mândră de mine, că îi făceam chestii bune… Abia aştept să fac asta şi cu Emma.

Din perlele Georgiei (gramatică)

Câteva lămuriri necesare, pentru început: Emilia e profesoară de română, iar eu am avut toată viaţa o pasiune pentru gramatică (o pasiune pe care o pot aplica şi în meseria de jurnalist). Visam de multe ori cu Emilia că fetiţele mele vor vorbi perfect, fără greşeli, ba îi vor şi corecta pe cei din jur. Dar nu mă aşteptam să se întâmple aşa de repede…

Georgia avea în mânuţă o jucărie de-a surioarei şi i-am spus „Lasă albinuţa, că e a lu’ Emma!” (genitivul din vorbirea normală, ce să fac!). Fetiţa se uită la mine, serioasă, şi zice hotărâtă, ba chiar puţin alarmată „nuuuu!!!!”. Eu insist: „ba da, e a lu’ Emma!”. Ea: „Nuuuuu!!!! EMMEI!!!!”. Da, într-adevăr, asta e forma corectă… 🙂

Minunatele surioare

Ziceam de fetiţele mele că încep să se observe şi să se cunoască una pe cealaltă. Se urmăresc reciproc cu privirea şi au început să se joace împreună şi să comunice tot mai mult. Acum am şi filmuleţele pe care le-am făcut la Orăştie. Şi abia aştept să ne reunim, la noi acasă, să mai crească un pic şi bebelina, să vezi atunci joacă!

Vine din urmă… mâncăcioasa 2!

Îmi făceam eu probleme că Emma nu se arată interesată de altceva în afară de lăptic de la mami… dar se pare că, încet-încet, se transformă şi ea într-o mâncăcioasă la fel de mare ca soră-sa.

Ieri am lăsat-o iar vreo trei ore numai cu tati şi, când m-am întors, erau amândoi calmi, iar bebelina părea sătulă. Poate doar puţin însetată – căci, după cum am aflat ulterior, tati i-a dat să pape cereale. Şi se pare că prinţesei i-a picat foarte bine cina! A dormit de la 9 jumate seara până dimineaţa, la 8 jumate, fără pauză de lăptic (oricum nu se mai trezeşte ea noaptea, dar pe la 6 tot mai mergeam să-i dau un pic să pape).

După ce a primit şi lăptic, se pare că tot nu s-a săturat. Se uita cu o privire extrem de pofticioasă cum mâncam noi, aşa că i-am pus o coajă de pâine în mânuţă. Spre surprinderea noastră, a început să molfăie la ea şi nu o mai lăsa din mânuţă! A înmuiat-o de tot, pe toate părţile, a şi înghiţit, am văzut că avea miezuri înmuiate în guriţă şi era foarte încântată pe chestia asta. Cred că cel mai mult îi plăcea că o putea roade cu gingiile, a intrat în perioada aia în care roade tot ce prinde, tot duce la guriţă şi papă.

Din fericire, avem totul înregistrat… ca să pot dovedi că mai avem o mâncăcioasă în casă!

_________________________________________________

Cinci luniţe!

Astăzi a împlinit Emmelina cinci luniţe, iar surioara Georgia i-a cântat toată ziua „Mulţi ani trăiască”… de fapt, ne punea pe noi să cântăm, iar şi iar: „ve vei, muţi ani” şi chicotea de bucurie când noi începeam iar. Mititica sărbătorita a fost deosebit de cuminte, ca de obicei, şi părea să îi placă foarte mult când cântam.

Nu o scapă din ochi pe Georgia, e cu privirea tot după ea, parcă o soarbe, pur şi simplu. Au început să interacţioneze mai mult, ieri s-au şi jucat împreună, cred că pentru prima dată. Georgia îi dădea jucării, le tot agita pe lângă ea şi i le arăta, apoi a început să-i cânte un cântecel inventat de ea (cu versuri neinteligibile)… iar bebelina râdea şi chicotea. Apoi, Georgia a început să sară pe lângă cea mică, moment în care Emma a început să râdă în hohote, pur şi simplu. Şi Georgia nu se mai oprea din sărit, ca să o audă pe surioară cum râde.

Vrea tot timpul să stea lângă Emma, să o pupe, le-am făcut o grămadă de poze… dar nu pot deocamdată să le descarc, pentru că suntem la Orăştie, iar cablul de transfer a rămas la Cluj 😦 Sunt atât de minunate, împreună şi separat, că uneori nu-mi vine să cred că-s ale mele!

Emma creşte tot mai mult, a trecut bine de şase kilograme şi s-a lungit vizibil, tot punem deoparte hăinuţe care rămân mici. Se rostogoleşte după bunul plac, o las pe spate şi o găsesc pe burtică, sau invers. Ba mai mult, de două nopţi şi doarme pe burtică! Am întors-o, prima dată când am văzut-o, dar s-a pus la loc şi de atunci o las în pace. E tare haioasă, pare să doarmă foarte confortabil aşa. Se joacă deja cu jucăriile, trage cu mânuţa tot ce prinde şi ne muşcă de degete, dacă o lăsăm să le ducă la guriţă. Gângureşte, scoate tot felul de sunete şi chiote – Georgia e convinsă că, atunci când Emma zice „gîgîgî”, de fapt vrea să o strige pe ea, „Dodia”! Şi e tare fericită…

Suntem tot pe drumuri, am venit iar la Orăştie ca să o vedem pe Georgia, dar trebuie să plecăm iar la Cluj… Eu mai şi lucrez, deci nu prea mai am timp să scriu (altceva decât ştiri). Şi Georgia face atâtea lucruri despre care merită scris! Ei îi merge aşa de bine aici, nu prea avem de ce să o luăm, iar bunicii nu par pregătiţi să o lase 😀 Dar despre cât de bine se distrează Georgia în vacanţă, într-o postare viitoare. Acum voiam să-i mai spun o dată micuţei minunici „La mulţi ani!”, în caz că nu i-am cântat suficient azi…

Cine n-are bunici… să facă rost!

De câteva zile îmi ţipă sub geam o ceată de copii, chinuiţi de căldură şi de lipsă de activităţi. Mă cam enervează câteodată, mai ales când doarme bebelina şi ei urlă sub geamul de la camera ei, dar îmi trece şi râd singură dacă îmi imaginez cum ar fi să ies şi să îi cert şi să-i ameninţ că arunc cu apă fiartă pe ei, aşa cum făceau unele vecine demente din copilăria mea de la bloc. Nu, încă n-am ajuns în halul ăla.

Eu nu mi-am petrecut nicio vară la bloc, în copilărie, pentru că aveam bunici la ţară, dar îmi închipui că nu e prea plăcut să stai între betoane la 40 de grade Celsius şi să n-ai mare lucru de făcut. Aşa că fetiţele mele sunt nişte norocoase, zic eu. Nu aş vrea să le văd şi pe ele alergând prin praf pe aici cu ceata de copii năuciţi de căldură. Mă bucur că am unde să le trimit, deşi mă apucă melancolia în camera goală a Georgiei sau în parc, unde obişnuim să ne plimbăm şi să ne jucăm împreună.

La început am avut reţineri să o las şi le-am zis de un milion de ori bunicilor, cu lacrimi în ochi şi în voce, „să aveţi grijă de ea”. Am acoperit toate scenariile de coşmar, le-am spus să fie tot lângă ea, să nu o lase singură nici două secunde, să nu cumva să ajungă în stradă, să nu urce pe scări, să aibă grijă la scările de la pivniţă (special pentru ea, acolo a fost montată o portiţă, dar a învăţat repede cum se deschide), să aibă grijă la aragaz, să nu o lase să se apropie de câini, să nu o lase de mânuţă pe stradă nicio secundă etc. etc.

În final, mi-am luat inima în dinţi şi am lăsat-o, iar de atunci m-am mai calmat. Şi am ajuns la concluzia că acolo e locul ei, pe căldurile astea… În grădină, pe iarbă, la umbră, unde are căsuţa ei, sau în curte, sub cireş, unde i-a improvizat Co nişte piscine 🙂 – pe cea mare nu am apucat încă să o instalăm, că nu a prea fost căldură până acum. Se joacă toată ziua pe afară, distracţiile ei favorite implică neapărat apă, iar de obicei partener la prostii… pardon, la joacă! îi este chiar bunicul Co.

__________________________________________________

Veşti excepţionale de la bunici:

Georgia nu mai stă cu pampers, ci merge singură la oliţă şi face „piiiiş”, după care, foarte mândră, aşteaptă ovaţiile publicului. Şi iar se aşează pe oliţă… Zice Co să nu cadă acum în extrema cealaltă, se duce încontinuu la oliţă 🙂

Veşti absolut normale:

Papă tot ce prinde 🙂 Cică are o poftă de mâncare grozavă (de parcă nu ştiam asta deja, doar e fetiţa mea)!

Veşti simpatice de la bunici:

Georgia are şlapi 🙂 exact ca şi mama şi tata, d-ăştia cum se poartă vara asta, saboţi. I-a cumpărat Mimi azi din piaţă şi este tare încântată de ei.

Veşti mai puţin simpatice:

Mi-a zis la telefon că s-a lovit la „dudu” (deget) – se pare că şi-a prins mâna la poartă (se tot repetă incidentul ăsta). Şi are o nouă serie de julituri pe genunchi, apărute în împrejurări misterioase, după ce abia i se vindecaseră, cât de cât, cele vechi… Noroc cu miraculoasa cremă de gălbenele pe care i-o aplică bunicul Co şi care vindecă orice rană 🙂 Se pare că se repetă istoria, cică şi eu aveam picioarele belite toată vara…

Minunata în vacanţă (III)

Tot povestind despre cea mică, m-a apucat dorul şi de minunata mare… din nou. Şi am revăzut toate pozele, iar cu ocazia asta am descoperit şi două filmuleţe absolut adorabile. Pe primul l-am văzut iar şi iar, de n-şpe mii de ori, să ne mai astâmpărăm dorul – şi am zâmbit de fiecare dată.

Am rezistat două ore şi fără Emma!

După ce am lăsat-o pe Georgia la bunici atâtea zile, astăzi am fost nevoită să mă despart şi de Emma… pentru puţin timp, e drept. A fost prima zi la noul job, iar pe minunata mică am lăsat-o cu tati un pic. Nu mă aşteptam să mă întorc la muncă atât de repede (de fapt, munceam şi la două luni după naşterea Georgiei), dar mi s-a oferit din nou ocazia să lucrez de acasă, aşa că am acceptat provocarea. Totuşi, în primele zile, până mă acomodez, trebuie să merg şi până la birou… şi aici au început problemele.

În prima fază, nu am putut să dorm azi-noapte. Mă tot gândeam, oare cum se vor descurca numai ei doi, dacă o să trebuiască să stau mai mult, nu i-am pregătit nişte lăptic, ceva, poate era bine să fi luat chiar nişte lapte praf, să aibă în caz de urgenţă? Georgia nu a acceptat niciodată laptele praf, pe de altă parte… de ce ar accepta Emma. Dimineaţa, nu se trezea nicicum micuţa leneşă, am intrat în camera ei, am umblat la dulap, am tras roletele, am făcut lumină… nimic! Dormea liniştită şi fericită, cu mânuţele în sus, iar eu trebuia să plec din minut în minut! În final, s-a trezit când am tras plăpumiţa de pe ea (era, totuşi, ora 10!), dar nu a prea avut chef de papa. Numai râdea şi se întindea şi gângurea, aşa că am lăsat-o pe jumătate hrănită.

Am ajuns la timp (la limită) la birou, era o atmosferă aşa de lucru, cum nu am mai experimentat de ceva vreme 🙂 Era relaxant, era răcoare (faţă de iadul de afară), birouri, calculatoare, ştiri, ştiri! Nici nu mi-am dat seama ce mult îmi lipsiseră ştirile! Am rezistat vreo jumătate de oră, apoi îmi zburau gândurile tot la ea! Parcă îmi lipsea ceva din braţe, parcă o simţeam, mă gândeam la mânuţele ei, la ochişori, la bărbiţă – ador să o pup pe bărbiţă! e locul meu preferat! şi ei pare să îi placă, râde cu o făţucă de-aia răsfăţată…

Le-am trimis SMS, să văd cum se descurcă, şi am primit un răspuns laconic: „supravieţuim :)”. Mă tot gândeam iarăşi, oare plânge, i s-o fi făcut somn, vrea lăptic, vrea să o ţină mami în braţe… Abia aşteptam să o văd! Norocul meu a fost că astăzi am fost doar introdusă în atmosferă, în noile tehnici de lucru… abia de luni trecem la treabă serios. Şi, după numai două ore, m-am întors la minunata mică. Era liniştită, o plimba tati în braţe, păpase cereale, şi încă i-au şi plăcut! Am luat-o în braţe şi totul a revenit la normal. Şi atunci m-am gândit: o fi ea dependentă de mine, pentru că e mică şi neajutorată şi eu sunt mămica ei, dar eu sunt şi mai dependentă de ea! Şi eu ce scuză am?? 🙂

Doctoriţa Georgia

Georgia n-a scăpat încă de tuse, deci nici de doctor. Şi nu îl suportă. Adică aşa, ca individ, îl place, că are mustaţă şi barbă, îi povesteşte tot ce ştie, îi arată literele, cuburile, puzzle-urile… până apare stetoscopul. Atunci începe tragedia. Abia reuşeşte să o asculte un pic, nu stă deloc, plânge, face spectacol… aşa că ne-am gândit la o strategie să trecem peste fobia asta. I-am cumpărat o trusă de doctor (de jucărie), cu de toate: seringă, tensiometru, linguriţă pentru siropel de tuse, fişă de observaţie a pacientului şi, bineînţeles, stetoscop!

La început nu a fost foarte încântată de idee, dar acum şi-a luat rolul în serios şi „tratează” toate păpuşile, ne ascultă şi pe noi cu stetoscopul, peste tot, la inimă, la plămâni sau la frunte, de exemplu.

Şi a întrebat-o Emilia: „Georgia, tu eşti doctoriţă?”, la care ea, serioasă, răspunde „Nu! fetiţă!”.

Record: 10 zile fără Georgia

Am reuşit să trăiesc 10 (zece) zile fără Georgia, fără să o văd, fără să o strâng în braţe, fără să o pup. E un record personal absolut şi sper că nu voi fi nevoită să îl depăşesc prea curând. Ne-am auzit la telefon în fiecare zi, îmi povestea ce face, cum dă papa (boabe) la „pi pi” şi la „cacai” (pui şi curcani)… ne mai şi vedeam câteodată pe webcam, dar tot nu e la fel.

Am crezut că o să rezistăm încă o săptămână, pentru că oricum trebuie să mergem la Orăştie săptămâna viitoare, dar nu am reuşit. Duminică dimineaţa ne-am urcat în maşină şi ne-am dus la EA… de fapt, duminică pe la prânz, pentru că Emma, ca o adevărată prinţesă, doarme până pe la 10-11 🙂

Am găsit o fetiţă super-fericită, bronzată (deşi nu a fost vremea prea însorită, dar ea are pielea mai închisă, oricum), parcă un pic mai măricică şi sigur mai deşteaptă. E tot mai deşteaptă de la o oră la alta, de la o zi la alta, absoarbe toate informaţiile, tot ce aude. Nu numai că ştie toate literele şi cuvintele care încep cu ele, dar acum ştie şi cifrele. M-am trezit că citeşte fără probleme numărul de înmatriculare, de la cap la coadă 🙂 Aşadar, ştie să citească, deşi încă nu vorbeşte bine… Ştie şi să numere, cât de cât, ceva de genul „unu, doi, patuuu!”, după care se uită şmechereşte şi îl adaugă şi pe „tei”.

Pronunţă tot mai bine şi cuvintele, spune propoziţii, repetă ce zicem noi şi vorbeşte încontinuu. A învăţat să-şi spună şi numele mai frumos, nu mai zice „Gîgî”, nici „Dodo”, ci „Geogia” sau „Dodia”, cum poate ea să pronunţe – sau în funcţie de cât de mult se alintă. Mai spune şi că pe surioara ei o cheamă Emma şi are „patu oni” (adică patru luni). Am încercat să o pregătesc, să-i spun că Emma va avea în curând cinci luni, dar deocamdată refuză ideea, se încruntă şi zice „nuuuuu!!!! patu!!!!”.

Bineînţeles că îi joacă pe degete pe bunici, face ce vrea cu ei. Îndeletnicirea ei preferată e să hrănească puii, cu boabe de-alea speciale. Co sau Emilia îi pun câte puţine, într-un pahar, pentru că de cele mai multe ori tot ei trebuie să le adune de pe jos… Ea ţine paharul lângă gard, iar puii scot capetele ca să pape, moment în care ea îi prinde de cap şi îi trage, le bagă ea ciocul în pahar (zice că „pi pi” papă cu „cocul”). După ce termină boabele, merge să mai ceară („ve vei babe!”) şi bunicii zic „gata!”. Dar ea le trage câte o privire galeşă, cu ochii ăia mari, şi arată cu degeţelul: „pic!”. Şi ei mai pun o tură în pahar… Ăsta fiind un singur exemplu de manipulare 🙂 Oricum, şi ei se distrează de minune, de ce să nu recunoaştem… deşi pică seara ca eroii!

N-a avut nicio problemă când a văzut că iar ne punem bagajele în maşină şi ne pregătim de plecare. Spune, cu maximă înţelepciune, că mami şi tati au „teabă” la „Coj” (sau Cuj), iar ea stă cu Mimi şi Co, să dea papa la pui şi la „cacai”. Are şi ea responsabilităţi…Singura chestie ar fi că parcă era mai bine dacă rămânea şi Emma 🙂 a zis că ea stă cu „Mimi… Co… Emma!”. Cred că surioara îi lipseşte cel mai mult, a şi vorbit cu ea la telefon când eram la Cluj, Emma râdea şi gângurea, iar Georgia a fost tare încântată să o audă. Şi mititica a început să o vadă tot mai bine pe surioara mai mare, o prinde de mânuţă şi de degete, iar Georgia râde şi zice „ve vei!” 🙂 Aşa că se anunţă distracţie maximă începând cu toamna-iarna viitoare, cu amândouă fetiţele acasă!

P.S. Galerie foto realizată de cei doi bunici… nu ştiu când mai au timp să facă şi poze 🙂 De fapt, eu le-am dat „temă” să facă multe poze, ca să văd şi eu ce face minunata mea, când nu e lângă mine. După cum am observat, şi-a găsit un partener de joacă pe măsură, în persoana bunicului Co…