Am mai trecut un prag

„Pragul” fiind vaccinul de şase luni. Astăzi a venit medicul pediatru şi i-a făcut Emmei vaccinul, aşa că ne-am scăpat şi de ăsta şi stăm liniştiţi în următoarele şase luni. Drăguţa mică a stat foarte cuminte, ca de fiecare dată. I-a zâmbit medicului, s-a jucat şi a gângurit, apoi a plâns puţintel când i-a băgat serul (acul nici nu l-a simţit), dar s-a liniştit repede şi nici n-a plâns tare. Am fost foarte fericită pentru că i-a adus d-ăla combinat, aşa că nu a trebuit să o înţepe în ambele picioruşe, ci s-a rezolvat cu o singură înţepătură.

Doctorul a şi consultat-o, cum face de obicei, a întors-o pe toate părţile, a ascultat-o şi a cercetat-o pe la inimioară, plămâni, urechi, gât etc. Se pare că micuţa noastră e foarte bine, chiar dacă e puţin cam micuţă. Adică, la vârsta ei, ar putea să aibă şi ea peste şapte kile, mă gândesc, dar cică e bine şi aşa – să nu o mai compar cu Georgia!

Oricum, suntem pe drumul cel bun, pentru că papă foarte, foarte bine. Rar se trezeşte dimineaţa la 7-8, dar şi atunci papă şi se culcă la loc. Pe la 10, papă piure de fructe – măr, pară, piersică, nectarină, banană şi, mai nou, pepene galben. Măcar trei fructe se regăsesc în pireuţ şi îi adaug şi un biscuit. Pe la 11-12 se culcă vreo 2-3 ore, de obicei după ce mai bagă nişte lăptic (numai de la mami, exclusiv).

Săptămâna asta, dacă tot a împlinit şase luni, i-am introdus cărniţa, pentru început de viţel, în supa de legume. A mai gustat ea înainte nişte peşte şi ceva cărniţă de pui, dar abia acum e oficial. A primit foarte bine acest nou fel de mâncare, de prânz, iar burtica s-a comportat foarte bine, de asemenea. După-amiaza mai doarme vreo oră măcar, tot cu lăptic (ăsta înlocuieşte şi apa, şi ceaiul, nu primeşte nimic din biberon, doar cu linguriţa). Iar seara aşteaptă cerealele şi începe să se agite dacă trecem cumva de ora 19.30 🙂

[Şi legat de cereale, am trăit un moment foarte funny, cu tati, în magazin. El a zis să îi luăm şi altele, că s-o fi săturat fetiţa de alea cu morcov şi măr. Eu le-am văzut în raft pe alea cu „Vise plăcute” şi i le-am arătat, dar el a zis „da, dar uite că sunt peste şase luni”. Eu, dezamăgită, îi dau dreptate şi le pun înapoi… moment în care ne uităm unul la celălalt şi izbucnim în râs. Heeei, noi chiar avem fetiţă de şase luni… şi le-am pus repede în coş şi îi plac la nebunie, sunt multicereale cu fructe.]

După băiţă, care se întâmplă nu mai târziu de ora 21, mai bagă lăptic – aşa, ca lumea, să o ţină toată noaptea! Şi adoarme fericită, pe burtică… Aşadar, deja are program fetiţa noastră, s-a obişnuit cu toate momentele astea din zi şi le aşteaptă, îi place rutina şi îi merge bine dacă respectăm întocmai programul. De altfel, şi Georgia are încă un program foarte bine stabilit, care a ajutat-o şi pe ea să se dezvolte aşa de bine, şi pe noi să ne organizăm şi să avem grijă de ea. De acum, provocarea va fi să punem în armonie cele două fetiţe şi cele două programe.

Anunțuri

Din perlele Georgiei (categoria „Fără comentarii”)

Georgia e o fetiţă tare hărnicuţă, săritoare, plină de energie şi de… idei. Când a văzut-o pe Mimi că spală parchetul de praf cu o cârpă, a vrut şi ea imediat să ajute. A primit şi ea o cârpă şi s-au apucat amândouă să spele pe jos, prilej cu care Georgia a observat că Mimi are „fun”. Adică fund. În prima fază doar l-a semnalat, Mimi i-a confirmat că, într-adevăr, are fund, apoi şi-au continuat treaba. Dar, ştergând ea pe jos, a început să mediteze cu voce tare, aşa, ca pentru ea: „Dodia… fun mic, mic, mic… Mimi… fun maaa, maaa, maaa”…

Fără comentarii!

Georgia, să ştii că Emma are 6 luni!

Prin iunie, Georgia a învăţat că surioara ei, Emma, are patru luni şi spunea asta, foarte mândră, la toată lumea. Când am anunţat-o că Emma a împlinit cinci luni, a fost foarte categorică: „Nuuuuu! patu oni!!!!! Emma, patu oni!!!!”. Până la urmă am convins-o, totuşi, iar acum zice că surioara ei are „cici oni”. Ei bine, Georgia gagă, să ştii că, de azi, trebuie să spui că Emma are şase luni! Ce repede trece timpul ăsta, nu?

Parcă numai ieri o aduceam acasă de la spital, spre încântarea surioarei mai mari, care abia o aştepta (după ce o tot pupase prin burtica mea, o bună bucată de vreme). Era aşa de mică şi nu părea să o intereseze ce se întâmplă în jurul ei. Acum, însă, lucrurile stau cu totul altfel.

Nu mai e chiar aşa de mică, a trecut de şase kile şi jumătate (6,55 kg, mai exact), are circa 65 de centimetri şi o veselie contagioasă. Doarme „ca valiza-n gară” – ieri, de exemplu, a dormit aproape 13 ore, fără pauză de papa, apoi şi-a urmat toată ziua programul obişnuit, cu cele două reprize de somn. În pozele de mai jos, cele din pătuţ, se poate observa ce ochişori umflaţi de somn am găsit noi în dormitor, când am auzit-o, în sfârşit! Nu se mai trezeşte noaptea de ceva vreme, câteodată se trezeşte la 7 sau la 8 dimineaţa, papă şi se culcă la loc. Deci, în total, tot cam 12 ore doarme, dar cu pauză de masă de cele mai multe ori.

A început să „vorbească” tot mai bine, cel mai des zice „da da” şi „ta ta”, cu o voce minunată, catifelată şi nou-nouţă. Papă foarte bine, tot ce îi dăm… de mâine, trecem pe cărniţă! Îi place să aibă mereu companie, ne cam ceartă dacă ieşim puţin din cameră şi o lăsăm de izbelişte. Când mâncăm, are pretenţia să stea cu noi la masă şi să ne observe atent.

E o fetiţă tare veselă, mereu bine dispusă, plânge numai când o doare ceva, şi atunci doar dacă nu o iei în braţe. În braţe la mami, nu o mai doare absolut nimic şi totul este perfect. Îi place şi la plimbare, cu mami şi cu tati – ne-am cam plimbat zilele astea! Dacă ne plimbăm mai mult, adoarme în cărucior, fără niciun stres. E foarte sociabilă, zâmbeşte tuturor, chiar şi persoanelor străine care vin să o admire, în parc sau în mall – şi nu sunt puţine!

E o bebelină absolut adorabilă, îmi place la nebunie să o ţin în braţe şi să o alint, să o strâng şi să o pup – stă ca o prinţesă la pupat, de parcă i s-ar cuveni totul… cu o mutrişoară superbă, mulţumită şi fericită. Şi eu sunt aşa de fericită că o am, dar puţin tristă că trece timpul ăsta prea repede şi azi-mâine n-o să mai fie bebe! O să fie fetiţă şi n-o să mai stea aşa la pupat, n-o să mai fie aşa dependentă de mine… O să fie ca Georgia, independentă şi năvalnică, neastâmpărată şi minunată 🙂 Şi afectuoasă şi pupăcioasă, cred că totuşi o să-mi spună şi ea „gagă mami”. Sunt cea mai norocoasă mămică, dar tot protestez împotriva trecerii timpului!

Gagă Dodia, gagă Emma…

Nu există destule cuvinte – şi, dacă ar exista, nu ar fi suficient de bogate – pentru a descrie sentimentul pe care îl ai atunci când te strânge copilul tău în braţe, când se lasă moale pe tine, cu toată încrederea, când te mângâie cu mânuţa, când te ia pe după gât, se lipeşte de tine şi îţi spune „gagă mami…” sau „gagă tata”.

Asta ni s-a întâmplat nouă chiar în ziua în care am plecat la Cluj şi am lăsat-o din nou pe Georgia la bunici – pentru ultima dată, căci săptămâna viitoare nu mai plecăm fără ea! I-am spus cu o zi înainte că mama, tata şi Emma vor pleca din nou la Cluj, că avem treabă, ea a zis că rămâne cu Mimi şi Co, nu au fost nici acum probleme. Doar acea afecţiune cu care ne-a tratat toată dimineaţa, înainte să plecăm.

După micul dejun, mi s-a căţărat în braţe, cu faţa spre mine, şi a început cu alintul. Mă mângâia pe faţă, m-a pupat pe ochi de câteva ori, mă prindea cu mâinile pe după gât şi se lipea de mine, îmi tot şoptea „gagă mama” sau „gagă mami” sau chiar „gagă Bădă” 🙂 Niciodată nu s-a mai lipit chiar aşa, să stea atât de mult timp în braţe, de obicei ne îmbrăţişăm, ne pupăm, dar nu stăm chiar atât lipiţi unii de alţii. Am crezut că mă topesc, pur şi simplu, de dragul ei… pardon, de gagul ei 🙂

Tot aşa, topită, plec seara din camera Emmei, căci după ce îi dau să pape, o ridic un pic, să scoată aerul, şi o mai ţin în braţe puţin. De obicei, e atât de toropită de somn, că îşi lasă capul pe umărul meu şi adoarme aşa, iar eu parcă n-aş vrea să se mai termine niciodată momentul ăla. E aşa de moale şi de caldă, se lipeşte de mine, se lasă cu toată greutatea, o simt atunci că e a mea, cu totul.

Acum vreo patru ani, eram iar la Orăştie, în vacanţă, cu Alina şi Cosmin (naşii noştri) şi cu fetiţa lor, Mara – care avea atunci un an şi-un pic. Am luat-o la o plimbare cu maşina, numai noi, eram foarte mândri că ne-o lăsaseră în grijă, măcar numai pentru o plimbare până în oraş. Eu o ţineam în braţe şi nu o scăpam din ochi, mi-era aşa de dragă, cum nu-mi mai fusese niciun copil până atunci. La întoarcere, era deja spre seară, iar ea era puţin obosită, aşa că s-a lăsat cu toată greutatea pe mine, cum o ţineam în braţe. Nu mai simţisem până atunci o greutate aşa de plăcută şi de caldă, era un sentiment cu totul nou şi aşa de frumos, parcă îmi doream să nu se mai termine drumul. E un sentiment pe care îl experimentează numai fericiţii care au copii, care au pe cine să ţină în braţe, un sentiment pe care ceilalţi nu îl pot înţelege.

Din momentul ăla, când mi s-a lăsat Mara cu tot trupuşorul ei în braţe, mi-am dorit şi eu să am o fetiţă, să se lase aşa pe mine, să o drăgălesc. Dar nu visam că va fi chiar atât de minunat, că voi ajunge să trăiesc aşa ceva, să îmi spună cineva „gagă Bădă”, să se uite drept în ochii mei şi să mă strângă în braţe. Sau să am o bebelină cu ochi albaştri care adoarme cu căpşorul ei minunat la mine pe umăr… Repet: numai cei care au copii pot înţelege despre ce vorbesc.

Foaie verde, of, of, of!

Georgia are un nou şlagăr, compus de ea însăşi, în strânsă colaborare cu bunicul Co. El a compus versurile (are o idee fixă cu „foaie verde” de când îl ştiu), iar ea a adăugat refrenul. Reţeta e simplă, au împrumutat melodia de la acelaşi „Old McDonald”, cu tot cu refren, care a fost doar puţin schimbat şi a devenit „he ya he ya ho” (bineînţeles că nu era musai să scriu cu „y”, dar arată mai interesant) 🙂

E absolut adorabilă, cu se străduieşte ea cu guriţa să ţină ritmul, să înghesuie toate cuvintele pe melodie şi cum pronunţă „of, of, of”, ca un personaj peltic din desene animate…

Singura problemă ar fi că îl cântă nonstop şi câteodată atât de tare, că tresare şi biata bebelină 🙂 căreia, de altfel, îi cam place cum cântă surioara, cu condiţia să nu o ia prin surprindere.

Sora mai mare

Georgia îşi intră tot mai serios în rolul de soră mai mare, iar eu am început să mă mai liniştesc: sunt sigură că o să fie cuminte şi chiar o să mă ajute cu bebelina, atunci când voi rămâne doar eu cu ele acasă, peste zi. E tare înţeleaptă şi nu trebuie decât să îi explici foarte exact ce vrei şi de ce, iar ea înţelege şi cooperează.

Zilele astea, cât am stat cu ele la Orăştie, le-am văzut interacţionând tot mai mult şi tot mai frumos. Au fost şi vreo două momente în care şi-au băgat mâinile în ochi una alteia (mai mult sau mai puţin intenţionat), dar au fost şi momente superbe, foarte numeroase, în care Georgia venea şi zicea cu o voce catifelată „gagă Emma” (dragă Emma) şi o îmbrăţişa, în cărucior, apoi o pupa unde apuca, inclusiv pe picioruş, dacă acolo avea voie.

Dar cel mai tare moment a fost când le-am lăsat pe amândouă cu Emilia – cu ceva emoţii, pentru că Emma trebuia să doarmă şi nu prea credeam că Georgia o va lăsa în pace, să facă linişte până adoarme. Nu au fost, totuşi, probleme, ba dimpotrivă. Emilia i-a explicat că ea merge cu Emma să o pună la culcare, iar Georgia trebuie să stea în curte şi să se joace, să nu ţipe şi să nu cânte prea tare. Şi aşa a făcut minunica noastră. La ceva vreme după ce s-a culcat bebelina, s-au dus să o verifice, dacă nu cumva s-a trezit. Georgia în braţele Emiliei, cu nişte ochi mari şi foarte tăcută (avertizată în prealabil să nu scoată un sunet), se uita cum doarme surioara.

Apoi, Emilia, ocupată prin bucătărie, a trimis-o numai pe ea să asculte dacă nu cumva s-a trezit Emma. I-a dat instrucţiuni precise, să meargă numai până la uşa de la hol, să asculte, iar dacă plânge Emma, să o strige pe Mimi. Iar ea s-a dus, plină de importanţă şi cu maximă responsabilitate şi seriozitate. Şi-a băgat capul pe uşa de la hol, a ascultat cu atenţie, s-a retras şi a fugit repede la Emilia, să dea raportul, foarte mândră: „Mimiiiii! Pinge, nu! Doame, da!!!” 🙂 Adică nu plânge, ci doarme…

Domnişorica Personalitate

O fi ea, Georgia, minunată, dar vine şi soră-sa din urmă, într-adevăr! Emma îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai mult şi, deşi încă nu a împlinit şase luni, îi dă personalitatea pe dinafară. Nici vorbă să o deranjezi cu ceva, că te trezeşti cu nişte răcnete şi nişte lacrimi de ţi se rupe inima… Nici să nu încerci să îi iei cumva pâinea din mânuţă – asta e cea mai mare ofensă pe care i-o poţi aduce şi va ţipa cum nu credeai vreodată că poate să ţipe o bebelină aşa de drăguţă 🙂

Se mai întâmplă, când molfăie ea pâine, să i se umple guriţa de miezuri sau de vreo coajă pe care o rupe cu gingiile şi atunci trebuie să intervin, să îi eliberez gura. Vai… nici nu pot descrie în cuvinte cât de tare se supără şi cât de urât face, că îi scot pâinea din guriţă! Aşa de tare se enervează, că nouă ne vine să râdem, când o vedem cât e de revoltată şi de nervoasă, deşi n-are nici un metru!

Ştie foarte bine să îşi manifeste nemulţumirile şi trebuie să acţionezi prompt, ca să le rezolvi, că altfel se lasă cu scandal. Iar când are o problemă, dacă o doare burtica, de exemplu, sau dacă e indispusă, atunci poate oricine să-i facă ce vrea, că numai la mine în braţe se linişteşte. Nici nu vrea să audă de altcineva!

Din fericire, momentele astea sunt rare şi în majoritatea timpului e un îngeraş de fetiţă, care râde şi chiuie şi începe să comunice, cum poate ea. Îi place la nebunie să se uite în oglindă – la Orăştie au ai mei în dormitor una mare, la dulap. Se uită cu maximă încântare, începe să chiţăie şi chiar să râdă în hohote, câteodată, şi bate cu mânuţa în ea însăşi.

Noua ei jucărie preferată e telecomanda, tare îi plac butoanele, iar noi ne trezim că ne uităm la ştiri, iar în secunda următoare vedem un film, depinde unde nimereşte. Îi place să stea pe burtică şi să „butoneze”, iar dacă alunecă telecomanda mai încolo sau se rostogoleşte cumva, începe să scâncească, tot mai alarmată, până venim şi i-o dăm înapoi, cu butoanele în sus.

Tot la Orăştie i-am descoperit o nouă pasiune şi eu mi-am împlinit, totodată, un vis de astă-iarnă. Când era zăpada mai mare şi frigul ăla neprietenos, eu visam că prin august o să fac baie în piscină cu amândouă fetiţele mele. Calculam că deja Emma va avea în jur de şase luni, deci va putea să intre cu noi în apă. Uite că s-a împlinit! Şi am descoperit, cu ocazia asta, că îi place la nebunie şi apa! Mititica de ea, nu îmi venea să cred când i-am văzut făţuca aia minunată, cum se luminase toată de fericire şi de plăcere, cât de bine se simţea ea în bazin, cu soră-sa agitându-se pe lângă ea! Dădea din mâini şi din picioare şi scotea nişte sunete exact cum scot delfinii 🙂 Era, pe scurt, în culmea fericirii.

La început, am băgat-o numai cu picioruşele, în cădiţa Georgiei, cu apă caldă, apoi, văzând cât e de încântată, am decis să o luăm în piscină. Şi a fost de-a dreptul superb să mă bălăcesc zilele astea cu fetiţele mele, amândouă fericite şi minunate 🙂

Bineînţeles că, după atâta baie, pofta de mâncare e pe măsură. Dimineaţa, papă fructe cu Georgia (dacă li se potrivesc programele), iar seara, cereale. Astăzi i-am dat din nou supă de legume, cu gust de cărniţă, şi a primit-o mult mai bine decât data trecută. Peste vreo două săptămâni, o să îi dau şi cărniţă, că pare dornică 🙂 Ieri seară când stăteam toţi la masă şi mâncam (făcuse Carmen un păstrăv super), ea se uita la noi cu nişte ochi maaaari, din scăunelul ei, că ne stătea mâncarea în gât. I-am pus şi ei un pic pe limbuţă, nişte peşte, şi a fost foarte încântată. I-am mai dat de câteva ori şi de fiecare dată deschidea guriţa şi aştepta să îi pun bunătatea de peşte pe limbuţă, ca să-l molfăie ea puţin. De unde am tras concluzia că e pregătită şi pentru cărniţă… Peste numai 10 zile o să împlinească şase luni şi atacăm puii şi curcanii lui Co! Cot la cot cu surioara Georgia!

Pe lângă toate astea, bebelina a mai descoperit o distracţie, şi anume hinta, care până acum era doar a Georgiei. Şi acolo chiuie şi râde şi pare să se simtă grozav. În rest… se joacă frumos împreună, cele două surioare, dar au început şi să se „atace”, adică se ciupesc una pe cealaltă de fălcuţe. Emma e mică şi nu ştie, ea prinde cu mânuţa ce poate şi ea (ce mă ciupeşte şi pe mine cu degeţelele alea ale ei!), iar Georgia rezistă cu stoicism, ba îi mai pune chiar ea mânuţele micuţei la ea pe faţă sau pe cap. Dar apoi, dintr-o dată, sare şi ea să o ciupească de obrăjor 🙂 Totuşi, încă se pupă şi se drăgălesc şi se caută din priviri una pe cealaltă.

„Dodia poate ce-o!”

Fetiţa noastră cea mare se face tot mai minunată pe zi ce trece. Vacanţa la bunici îi prieşte grozav, parcă a crescut dintr-o dată. Am constatat că aproape toate hăinuţele i-au rămas mici, nu mai spun de adidaşi ori săndăluţe. Am mai observat, de asemenea, tot la capitolul ăsta, că hăinuţele care i-ar fi bune ei nu mai sunt la raionul cu etichete „bebe”, ci, dintr-o dată, scrie pe ele „bluză fete” sau „pantaloni fetiţe”.

Vorbeşte întruna, mereu are ceva de spus, ori pentru noi, ori pentru ea însăşi. Repetă şi ce spunem noi, dar le şi inventează, e totală. Are două personaje misterioase care apar din când în când în scenă: Kopia Papia şi Bubu Iii. Am întrebat-o ce e Kopia Papia şi mi-a zis că e fetiţă. Am trecut apoi la descriere şi mi-a zis, pe rând, că are păr scurt şi „bov” (s-a răzgândit apoi şi a făcut-o blondă), ochi „căpui” ca şi mami, bluză galbenă, pantaloni albaştri şi papuci „bov”, de asemenea. Am întrebat-o dacă această Kopia Papia are vreo surioară şi a zis că da, are o surioară pe care o cheamă Emma şi care are „cici uni” 🙂 De unde am tras concluzia că poate Kopia Papia nu e o prietenă imaginară, ci chiar EA în persoană, Georgia cea minunată. De cele mai multe ori, personajele apar când se alintă sau se prosteşte, când nu are chef să mănânce sau se vede în centrul atenţiei. Sau când o întrebi cine a făcut o prostioară…

Are deja şi un motto, fetiţa noastră, insuflat de Emilia şi Co: „Georgia poate orice!”. De fapt, ea spune „Dodia poate ce-o! nu! oi-ce!”, după care râde şmechereşte. Şi chiar poate orice – ea îi pune la loc piciorul căţeluşului şchiop din poveste (da, ştiu că e poezie, dar la noi s-a transformat într-o adevărată telenovelă) şi lipeşte florile rupte, ca să arate ca noi 🙂

Are ureche muzicală, cântă „Old McDonalds”, şi nu numai refrenul. Bineînţeles că nu cântă versurile, ci cu „na na na”, dar melodia o nimereşte perfect.

Pe de altă parte, e în plină „perioadă NU”. Orice îi spui, ea zice „NU!!!”. Câteodată, chiar nu vrea să facă ce îi spui, dar de multe ori spune „nu” numai de dragul de a spune „nu”, iar dacă o ignori, poţi să faci ce vrei. Oricum, orice i-ai zice, ea tot „nu” răspunde. Dacă o cheamă Co să îi dea papucii sau să o îmbrace, ea spune „nu!”, iar Co pleacă şi se supără, iar ea, disperată, începe să strige după el: „Coooo! Daaaa! Daaaa!”. Şi totul se rezolvă. Deci nu e chiar aşa de grav 🙂

Am crezut că o să fie mult mai alintată şi mai răsfăţată după vara la bunici, dar se pare că m-am înşelat. A rămas, în linii mari, o fetiţă cuminte 😀 Mănâncă la fel de bine, are acelaşi program, respectat cu stricteţe, şi a învăţat lucruri noi. Foloseşte oliţa acum tot timpul, mai punem pampers doar când doarme. Are un vocabular foarte bogat pentru vârsta ei, leagă propoziţii, ştie să ne spună exact ce vrea, ştie şi să numere acum, şi să citească pe litere (numai de tipar). De fapt, peste tot vede litere, orice chestii pot să aibă forme de litere. Şi dacă nu au forme de litere, au forme de altceva. De exemplu, când face un pipi mic în oliţă zice că e „luna”, iar dacă e mare, e „soare” 🙂

Apropo de lună, se desparte tare greu de cuvintele pe care le-a învăţat stâlcit, chiar dacă acum poate să le spună corect. De exemplu, zice „ama”, după care îşi dă seama şi zice „nu! luna!”. Sau „mor-mor… nu! usu!”.

Pasiunile ei au rămas tot construcţiile şi puzzle-urile, acum construieşte cu Co oraşe întregi, are cuburi de lemn, colorate, o mulţime de forme şi mărimi. Îi plac la nebunie, mai ales când „lucrează” ei amândoi şi construiesc, de exemplu, pentru fiecare pitic câte o căsuţă de culori diferite.

Şi chiar dacă toţi par să sufere de pe urma caniculei din ultimele zile, noi ne distrăm de minune. Facem baie în fiecare zi, tati a montat piscina, în care ne băgăm toţi patru… da, cu ambele broscuţe, căci şi Emmei pare să îi placă la nebunie apa. Ne bucurăm la maxim de ultimele zile de vacanţă de vară.

Flămânzica mică

Ziceam că Emma vine puternic din urmă, la capitolul „poftă de mâncare”, iar acum am şi dovezi 🙂 Astăzi i-am făcut şi i-am dat pentru prima dată brânzică, amestecată cu piure de fructe (banană cu piersică şi cu măr, făcut de mine, bineînţeles). Pentru început, i-am făcut eu brânzică, din lapte şi calciu lactic – 200 ml de lapte, cu două pastiluţe de calciu, se pune pe foc şi se amestecă, până începe să se strângă brânzica, după care se strecoară.

Ce să spun, micul dejun astfel preparat a fost un succes total. Deschidea guriţa aia ca un cioculeţ de rândunică, deja nu mai lipăie din linguriţă, ci deschide frumos şi ştie să pape. A păpat tot castronelul! Mă distrează că, deja, se vede clar că nu-i mai ajunge lăpticul de la mami. Adică, papă bine dimineaţa, dar după vreo oră începe să se agite, ca şi când ar mai vrea ceva. După ce îi dau pireuţul de fructe, se linişteşte 🙂 I-am mai dat un pic de lăptic şi am dus-o în camera ei, s-a mai rostogolit de vreo două ori prin pătuţ, după care s-a culcat liniştită (şi doarme de ceva vreme, că de-aia am eu timp să scriu atâta pe blog).

„Gustarea” ei preferată rămâne coaja de pâine, pe care o molfăie până nu o mai recunoşti 🙂 Dacă vrem să stea cuminte undeva, până mâncăm noi sau până facem ordine, de exemplu, e suficient să-i punem în mânuţă un colţ de pâine şi ea stă liniştită şi îl înmoaie în guriţă cu o răbdare infinită.

Seara, oricât lăptic ar fi primit, iarăşi începe să se agite. Şi atunci îi face tati cereale, pe care le papă la fel de încântată. Am concluzionat că stilul ei de viaţă tot mai activ cere mai mult „combustibil” decât îi poate oferi lăpticul 🙂 De fapt, tuturor plimbarea ne face poftă de mâncare, nu? Şi ne aşteptam cu toţii ca şi Emma să fie la fel de pofticioasă, că doar are cu cine semăna! Nu, noi n-avem fetiţe mofturoase…

Compozitoarea Georgia

Da, compune cântece. De obicei, melodia e aceeaşi, aia de la „În pădurea cu alune”, respectiv refrenul cu „pu-pu-puuuu, pu-pu-puuuu”, doar că ea schimbă versurile şi bagă acolo toate personajele dragi. Şi cântă: „Do-di-aaaa, Do-di-aaa, ma-ma-maaaa, ta-ta-taaaa, E-mma-maaaa Mi-mi-miiiiii, Co-Co-Coooo, Ghe-ghe-gheeeee, Ca-me-meeee, pi-pi-piiiiii, ca-ca-iiiii” – ăştia din urmă fiind puii şi curcanii 🙂

Dar nu e singura „melodie” compusă de Georgia. Mai are una, mai lungă şi mai originală, al cărei refren aduce puţin cu cel din „Old McDonald”, adică ăla cu „i a i a o”. Asta o cântă împreună cu Co, el „dirijează”, iar ea cântă după gesturile lui. Dacă el se încruntă, atunci se încruntă şi ea şi îşi face vocea mai groasă, apoi revine la tonul iniţial.

Mai cântă şi „Doarme ursul, doarme” – dar trebuie să „dansezi” cu ea. Şi dacă vorbim despre dans, pe primul loc e „Alunelul”, când toată lumea trebuie să vină la joc!

_________________________________________