Plimbări în patru

Ieri am avut o zi foarte plină, atât de plină, încât spre seară abia aşteptam să se culce minunatele, ca să respirăm şi noi. Cel mai important e că fetiţele s-au distrat…

Fiind o duminică atât de frumoasă, am decis să o petrecem în aer liber – adică la Campionatul internaţional de gătit în aer liber 🙂 Ne-am dus de dimineaţă, ca să nu prindem acea înghesuială din jurul recordului cu puii prăjiţi… şi am fost inspiraţi.

În primul rând, când am ajuns acolo, Georgia s-a dus cu tati să viziteze elefanţii de la circ, erau doi imenşi (evident, doar sunt elefanţi). Pentru ea nu e chiar o chestie ieşită din comun să vadă elefanţii, se poartă ca şi când ar vedea nişte căţei, de exemplu, de parcă ar fi crescut printre ei. Ne-am tot plimbat pe acolo, până la urmă Emma a adormit în cărucior, iar noi am putut să stăm liniştiţi la o masă şi să mâncăm. Georgia a înfulecat fericită două pulpiţe de pui, după care s-a dus să vadă ceva spectacol pentru copii. A fost foarte fericită că s-a întâlnit şi cu Anca şi Raul, şi cu Mara, Alina şi Cosmin, a fost fericită în general, că am ieşit la plimbare şi că era multă lume. După asta am vizitat şi magazinul Decathlon, unde şi-a făcut iarăşi de cap… a sărit pe trambulină cu nişte fetiţe şi s-a băgat prin corturile montate acolo.

Nu e foarte uşor să ieşim toţi patru pe-afară, la plimbare, sau să ne deplasăm undeva, dar în final merită. Pentru mine, a meritat măcar pentru o singură imagine: să o văd pe Georgia cu o vată de zahăr imensă în mână, uitându-se mirată la ea (mai mirată decât la elefanţi!). Îmi doresc de ceva vreme să văd imaginea asta – chiar dacă a gustat doar puţin şi nu a fost foarte încântată de ea, iar apoi nu mai ştiam cum să scap de ea 🙂 de vată, nu de fetiţă!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s