Un nou personaj… şi încă o rochiţă

Georgilina mea s-a ataşat foarte mult de povestea cu Tiţa veveriţa şi rochiţa cu buline, dar şi de rochiţa însăşi. Pomeneşte toată ziua de rochiţa cu buline, în diverse situaţii, şi îmi cere tot povestea aia. După ce o termin… mai vrea! Aşa că i-am scris încă una, un fel de continuare… Şi asta îi place la fel de mult – i-o tot spun de cel puţin o săptămână, dar nu am avut timp să o şi scriu.

_________________________________________________

Buburuza Bety şi Tiţa veveriţa

Veveriţa Tiţa era plecată la plimbare prin pădure, îmbrăcată în rochiţa ei preferată, cea roşie cu buline. Era foarte veselă şi bine dispusă, sărea din creangă în creangă şi cânta, apoi ţopăia şi iar cânta. Era o zi tare frumoasă, de toamnă, în pădure.

Deodată, veveriţa văzu jos, în iarbă, o buburuză. Se opri, fericită, căci demult îşi dorea să se împrietenească ea cu o buburuză! S-a dus repede la ea, să se prezinte:

–       Bună! Eu sunt Tiţa veveriţa! Pe tine cum te cheamă?

–       Bună, Tiţa! îi răspunse buburuza. Pe mine mă cheamă Betty.

–       Betty! Ce nume frumos! Mă bucur să te cunosc, Betty! repeta veveriţa, veselă.

–       Şi eu mă bucur să te cunosc, Tiţa! Dar ce rochiţă frumoasă ai… zise Betty.

–       Daaaa, e rochiţa mea preferată! Roşie, cu buline… tare mult îmi place! zise Tiţa, după care a început să se învârtă, mândră, pentru ca noua ei prietenă să îi admire rochiţa.

Dar buburuza se întristă. A lăsat capul în pământ şi a zis, necăjită:

–       Ce mi-ar plăcea şi mie să am o rochiţă…

–       Cum!? o întrebă Tiţa. Nu ai o rochiţă cu buline?

–       Nu… a răspuns Betty. Nu am nicio rochiţă!

–       Nicio rochiţă??? s-a mirat Tiţa. Toată lumea are rochiţe! Cum să nu ai nicio rochiţă?

Atunci, Betty începu să plângă.

–       Uite aşa, Tiţa! Eu n-am nici mămică, nici tătic, aşa că nu are cine să îmi cumpere şi mie o rochiţă!

Tiţa a lăsat capul în pământ, ruşinată.

–       Lasă, Betty, că o să ai şi tu o rochiţă, îţi promit! Acum trebuie să plec. La revedere!

Şi veveriţa dispăru în pădure.

Tiţa s-a dus într-un suflet acasă, direct în camera ei, unde avea puşculiţa. A pus pe pat toţi banii pe care îi avea, i-a numărat… dar şi-a dat seama că nu îi ajungeau pentru o rochiţă. S-a dus la telefon şi a sunat-o pe bufniţa Bubu.

–       Alo! Bubu?

–       Da! Bună, Tiţa veveriţa! Mă bucur să te aud! a zis Bubu.

–       Bună, Bubu! Am nevoie de ajutorul tău!

–       Spune, Tiţa! Dacă pot, am să te ajut!

Şi Tiţa i-a povestit şi bufniţei cum s-a împrietenit cu buburuza Betty, care nu avea nici mămică, nici tătic, nu avea pe nimeni care să îi cumpere o rochiţă…

–       Bubu, aş vrea să îi cumpăr eu o rochiţă, că nu are niciuna, sărăcuţa! Niciuna, îţi dai seama? Dar nu am destui bani… Nu vrei să mă ajuţi?

–       Cum să nu? Vino la mine, să căutăm şi în puşculiţa mea! a zis Bubu.

Tiţa s-a dus repede acasă la Bubu, şi au numărat şi banii din puşculiţa ei. Dar vai… nici acum nu le ajungeau ca să cumpere o rochiţă! Era tare necăjite cele două prietene… Oare ce să facă?

–       Tiţa! Am o idee! a sărit, dintr-o dată, bufniţa.

–       Ce idee? Ce idee? a întrebat veveriţa, nerăbdătoare.

–       Hai să mergem la lup, sigur o să vrea să ne ajute şi el!

–       Ce idee bună, Bubu! Chiar aşa! Hai să mergem la lup!

Şi au plecat amândouă spre căsuţa cea galbenă şi curată din marginea pădurii. Ajunse acolo, au bătut frumos la uşă… Cioc! Cioc! Cioc!

–       Da? Cine e? a întrebat lupul.

–       Suntem noi, Tiţa şi Bubu! Hai şi deschide, repede!

–       Bună, fetelor! le-a salutat lupul, deschizându-le uşa. Ce faceţi?

–       Bună, lupule! Uite, am venit să te rugăm să ne ajuţi! a zis Tiţa, apoi i-a povestit şi lupului întreaga întâmplare… cum s-a împrietenit cu buburuza Betty, care nu avea nici mămică, nici tătic, nu avea pe nimeni care să îi cumpere o rochiţă…

–       Nu are nicio rochiţă, lupule, îţi dai seama? a completat Bubu.

–       Sărăcuţa de ea… trebuie să o ajutăm! a zis lupul. Hai să numărăm şi banii din puşculiţa mea!


Cei trei prieteni şi-au pus toţi banii la un loc, dar nu era destui ca să cumpere o rochiţă pentru Betty. Ce noroc, totuşi, că atunci au venit de la şcoală lupuşorii, Kuki, Luki şi Muki! Ei au adus bănuţii strânşi de ei, aşa că acum se adunaseră destui pentru o rochiţă.

Încântaţi, au plecat toţi la magazin, ca să caute o rochiţă pentru Betty… şi au găsit una minunată, roşie, cu buline negre! Era aşa de frumoasă, iar veveriţa era sigură că îi va plăcea buburuzei! Au cumpărat-o, au împachetat-o frumos, au pus-o într-o punguţă colorată şi au pornit împreună în pădure să o caute pe Betty… Veveriţa o tot striga:

–       Beeeeeeetty! Beeeeetty! Unde eşti, Betty?

–       Aici sunt… se auzi o voce, tare necăjită. Bună, Tiţa! a salutat-o buburuza pe veveriţă.

–       Bună, Betty! Nu mai fi supărată! Uite, am venit cu prietenii mei, să ţi-i prezint: bufniţa Bubu, lupul şi cei trei lupuşori, Kuki, Luki şi Muki!

–       Bună, Betty! au zis toţi, într-un glas.

–       Bună, Bubu! Bună, lupule! Bună, lupuşorilor! i-a salutat Betty.

–       Betty, să ştii că noi avem o surpriză pentru tine! i-a spus Tiţa.

–       O surpriză??? N-am primit niciodată o surpriză… ce e aia o surpriză? a întrebat Betty, nedumerită.

–       Înseamnă că ţi-am adus ceva frumos! o anunţă Bubu.

–       Ce? Ce? întrebă Betty.

Tiţa i-a dat punguţa cea colorată, iar buburuza a desfăcut-o… şi nu îi venea să creadă când a văzut ce e înăuntru!

–       O rochiţă! E o rochiţă aici! a strigat ea. E pentru mine? Chiar?

–       Daaaaaaaa! au strigat toţi. E pentru tine, Betty! Ia să vedem, e bună?

–       E perfectă! a zis Betty, care deja îşi luase rochiţa pe ea. E cea mai frumoasă rochiţă din lume! Vă mulţumesc foarte foarte mult!

–       Cu mare plăcere, Betty! i-a zis lupul.

–       Arăţi minunat, Betty! i-a zis Bubu.

–       Mulţumesc… a răspuns buburuza.

–       Betty, acum vrei să vii cu noi la plimbare şi să ne jucăm? a întrebat-o veveriţa.

–       Sigur, Tiţa! Cu cea mai mare plăcere! Sunteţi prietenii mei cei mai buni! a răspuns Betty.

Micii prieteni s-au prins toţi de mânuţe şi au plecat la plimbare prin pădure… Râdeau şi cântau, săreau prin iarbă, iar în final s-au oprit într-o poieniţă, ca să danseze „Alunelul”. Erau foarte fericiţi că sunt împreună şi că au prieteni buni…

Pam-Pam!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s