Din perlele Georgiei: Perla anului 2010

Surioarele minunate se jucau împreună în camera Georgiei, când, deodată, am auzit perla anului, o exclamaţie din guriţa minunatei mai mari:

„Vai, ce şopogeană* eşti, Emma, oh, my God!!!!”

*unde „şopogeană” = hoţomană

iar „oh, my God” l-am auzit a doua oară azi din guriţa Georgiei, pronunţat foarte bine în engleză…

Ne-a vizitat Moş Crăciun însuşi!

Avem aşa nişte fetiţe cuminţi, încât Crăciunul ăsta a fost de-a dreptul magic pentru ele. Am fost foarte impresionaţi de Moş Crăciun, căci le-a lăsat cadouri pe la toţi prietenii noştri, pe la rude, pe la bunici şi chiar pe la prietenii bunicilor 🙂 De vreo zece zile încoace, nu facem decât să „colectăm” de pe unde le-a lăsat el – am găsit hăinuţe, multe dulciuri (mai ales ouă de ciocolată şi Milkinis, ştie Moşu’ ce ştie) şi am găsit o grămadă de jucării, pentru ambele fetiţe!

Dar seara cu adevărat magică a fost aceea când am auzit clopoţelul în curte şi un „ho! ho! ho!” voios… parcă şi pe mine m-au apucat emoţiile, atunci! Georgia a muţit, iar Emma a făcut ochii mari. Era chiar el. A bătut la uşă şi a intrat în casă… Avea barbă şi mustaţă albe, avea costum şi căciulă roşii, avea un sac imens, roşu, care părea burduşit… Georgia era în braţe la tati şi îl ţinea strâns de după gât. Îi spusesem că va veni Moşul, dar probabil se aştepta să îi lase nişte cadouri sub brăduţ, nicidecum să apară în persoană!

A fost cam bulversată la început de întâlnire, dar şi-a revenit repede când a venit vorba de cadouri. I-a colindat Moşului, i-a cântat şi „Moş Crăciun cu plete dalbe”, i-a spus şi poezie (cu multe emoţii)… iar el nu mai contenea cu darurile. Tot scotea din sacul care părea fără fund. Spre fericirea ei, Georgia a primit-o pe Minnie, dar şi pe prinţesa Ariel, exact cum şi-a dorit. A mai primit şi o păpuşă care conduce o maşină cu remorcă şi căţel la bord, dar şi multe dulciuri, moşi de ciocolată şi portocale şi o cutie imensă de Barni. Emmelina micuţa a primit şi ea un fel de trenuleţ cu animăluţe (de fapt e un tractor cu două remorci după el), o oiţă frumoasă şi un costumaş de iarnă, deşi ea nu ştie să colinde – dar ştie să bată din pălmuţe şi să facă „hello” cu mânuţa, să râdă adorabil şi să meargă cu viteză în patru lăbuţe.  De fapt, cel mai important cadou de la Moş Crăciun pentru Emma a fost un dinţişor… al cincilea, apărut chiar în noaptea de Ajun!

Şi asta e doar o parte din cadourile primite de minunate. După cum spuneam, am mai găsit surprize şi sub alţi brăduţi – alte hăinuţe, alte jucării, alte dulciuri. Concluzia e că avem nu doar fetiţe minunate, ci şi prieteni drăguţi şi mulţi oameni care le iubesc şi care s-au străduit să le bucure de Crăciun.

Pentru Georgia a fost şi primul Crăciun în care a mers cu colinda, aşa cum mergeam şi eu în copilărie. Nu am plănuit asta aşa de devreme, dar când am văzut-o că a învăţat şi „Moş Crăciun cu plete dalbe” şi „Domn, domn”, am zis că e vremea. Ne-am dus la Vinerea, apoi i-am colindat pe vecini, pe veri şi pe bunici – cred că e destul pentru început 🙂

Credeam că nu o să regăsesc niciodată magia aia din copilărie, când sărbătorile se simţeau altfel şi se trăiau altfel. Dar se pare că, atunci când eşti părinte, magia se întoarce înzecit, pentru că tu poţi face un Crăciun magic pentru copilul tău şi îl poţi trăi prin el, prin ochii lui şi prin sufleţelul lui. Era frumos când eram copii, dar parcă acum e şi mai frumos, când tu eşti „maestrul de ceremonii” şi poţi să creezi magie pentru cineva care ţi-e atât de drag cum nu ţi-a fost şi nici nu-ţi va fi nimeni, vreodată.

Crăciun fericit!

Vă dorim un Crăciun minunat, cu zâmbete multe şi linişte, să vă bucuraţi de sărbători aşa cum ar face-o un copil – de fapt, toţi părinţii trăiesc acum Crăciunul altfel, prin ochii copiilor. Şi vă mai dorim nişte copii cel puţin la fel de cuminţi ca şi minunatele noastre, la care tot vine Moş Crăciun de vreo săptămână încoace! 🙂

Şi special de la Georgia, „Crăciun fericit!” – asta e urarea ei preferată zilele astea, le spune tuturor, chiar şi motanului i-a zis, de dimineaţă, când a ieşit afară…

Vin sărbătorile, am spus!

E oficial, chiar vin, mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, iar Moşul cel năzdrăvan deja a trecut pe la noi… Da, înainte cu o săptămână, şi ce? Unde scrie că nu putem prelungi sărbătoarea asta frumoasă, că nu o putem întinde cât vrem noi, să ne bucurăm de brăduţ, de cadouri şi de luminiţe mai mult decât o singură noapte?

Mâine plecăm la Orăştie, aşa că ne-am hotărât că e cazul să îl grăbim pe Moş Crăciun, ca să ne admirăm şi noi propriul brăduţ măcar trei seri. Aşa că… brăduţul a apărut la noi în casă în timp ce fetiţele minunate dormeau, vineri. Iar când s-au trezit, surpriză! Georgia nu şi-a luat ochii de la el toată seara, l-a cercetat în amănunt, a observat toate detaliile – Moş de ciocolată, ouă de ciocolată, luminiţe, globuri etc. Apoi s-a apucat să mănânce bomboane şi nu s-a oprit nici până azi. Mai sunt doar câteva, agăţate mai sus, unde ea nu poate ajunge… Am vrut să o lăsăm să vedem câte poate mânca, dar am renunţat noi, că ea nu părea să se oprească 😀

Oricum, e foarte fericită că avem brăduţ şi îl tot admiră, primul lucru dimineaţa vrea să aprindem luminiţele. La rândul ei, Emma a părut impresionată de primul ei brăduţ, chiar dacă e unul simplu şi clasic, aşa cum aveam şi noi în copilărie (în ultimii ani am luat d-ăia norvegieni, dar şi ăsta e drăguţ). Minunatele mele au primit şi primele cadouri, semn că au fost chiar excesiv de cuminţi: două cărţi de poveşti (una cu CD) şi una cu animăluţe, pentru Emma; tot pentru ea un ursuleţ care doarme pe o perniţă şi sforăie, iar pentru Georgia un puzzle cu Mickey, cu 104 piese – astea de fapt le-a trimis Moş Crăciun prin Adi & Raluca 🙂 Am amintit deja dulciurile, Moşul şi ouăle de ciocolată… şi ăsta e doar primul brăduţ, al nostru! După cum spuneam, mâine plecăm la Orăştie, ca să ne petrecem Crăciunul cu bunicii, aşa cum ar trebui să facă toţi copiii.

Vin sărbătorile, vin sărbătorile…

Ştiu că e o chestie super de stânga 🙂 dar îmi place la nebunie reclama aia la Coca Cola de sărbători, aia pe care am aşteptat-o şi anul ăsta şi n-a mai apărut. Şi, ca să fiu sinceră până la capăt, îmi place şi Coca Cola 😀

Reclama asta era semnalul că „Vin sărbătorile, vin sărbătorile”, când apărea pe tv era clar, nu mai e mult! Nu ştiu de ce au ales să o scoată din peisaj… Devenise deja o marcă a Crăciunului comercial şi de stânga, ăsta pe care îl cunoaştem toţi şi îl iubim 🙂

Din perlele Georgiei (Cuminţenia pământului)

Seara, la baie, Georgia nu se poate abţine niciodată să stropească ori să se joace cu cana şi, deci, să facă un mic lac de acumulare pe jos (am şi scos covoraşul din baie…). În seara asta nu a fost excepţie.

Tati: „Bine, tu, Georgia, că iar ai dat apă pe jos…”

Georgia: „De ce am dat apă pe jos, tati?”

Tati: „Pentru că nu eşti cuminte, de-aia!”

Georgia: „Ba sunt cuminte, tati… [pauză plină de subînţelesuri] CÂND DORM!

Şi s-a pus pe un râs d-ăla şmecheresc, de parcă ar fi ştiut că a făcut o glumă bună!

BONUS: Astăzi am primit un sfat de la fetiţa mea: „Mami, să fii şi tu cuminte, ca să îţi aducă şi ţie Moş Crăciun ceva!”.

????!!!!????!?!!!???

Din perlele Georgiei (discuţii la cină)

Eram toţi patru seara la masă, eu o ajutam pe Georgia să mănânce, tati o hrănea pe Emma. Nu vorbeam foarte mult, probabil că ne gândeam şi noi fiecare la ale noastre.

Georgia: „De ce sunteţi supăraţi?”

Noi ne uităm unul la altul, blocaţi… eu reuşesc să îngaim: „Nu suntem supăraţi, iubita mea…”

Georgia, veselă: „Atunci, hai să ne pupăm!”.

Şi ne-am pupat toţi şi ne-am înveselit pe loc.

Pam-pam! 🙂

Colinda minunată

A venit iarăşi vremea aceea din an în care mă tot gândesc ce frumos era odată, chiar dacă totul era diferit. Şi îmi amintesc de toţi care erau atunci lângă mine şi numai din cauza colindelor – mai precis, a unei colinde, despre care scriam şi anul trecut (i-am scris atunci întreaga poveste aici). O ascult acum cu amândouă fetiţele şi sunt de două ori mai fericită, deşi mă mai apucă şi tristeţile, pentru că îmi aminteşte de Lala în primul rând (bunica mea care m-a făcut om). Dar, oricum, amintirile sunt frumoase şi, în final, doar astea mai rămân din noi.

Sărbători fericite tuturor (ştiu că e cam devreme, dar de ce să nu ne bucurăm de zilele astea care preced Crăciunul)! Şi le-aş transmite cele mai calde gânduri în special vinerenilor, oamenii lângă care am crescut şi care mi-au cântat pentru prima dată colinda asta, oamenii din Vinerea, satul paradisiac al copilăriei mele. Fiţi pregătiţi, că venim cu minunatele la colinde!

Iuhuuu, a venit iarna!

„Iuhuuu” e noua interjecţie a Georgiei, nu ştiu exact de unde a agăţat-o. De vreo două zile o tot auzim cu „iuhuu!”, iar azi mai mult decât oricând… Pentru că ninge aşa de frumos peste Cluj de câteva zile (două? trei? parcă ninge de-o veşnicie!), iar acum e totul acoperit cu zăpadă.

De vreo două săptămâni i-am spus o nouă poveste cu lupuşorii (încă nu am apucat să o scriu), în care ninge frumos şi toţi prietenii se joacă în zăpadă. Mă asculta fascinată şi spunea încet, ca pentru ea „o să ningă şi la noi, mami…”, aşa, visătoare, ca şi cum şi-ar fi imaginat deja. Aşa că, pentru ea şi pentru sufleţelul ei care visa la zăpadă, îmi doream să ningă cât mai repede. Şi uite că s-a întâmplat!

Din păcate, ieri nu ne-am putut juca în zăpadă, pentru că am fost în vizită la Mara şi la Bianca, dar tot a vrut să stea un pic afară, când am ajuns acasă, ca să-i ningă un pic pe năsuc. Astăzi, însă, le-am băgat pe amândouă în salopete, cizmuliţe, mănuşi, în fine, tot arsenalul, şi am ieşit, cu tot cu săniuţă. Am făcut multă mişcare, pentru că Georgiei îi place pe săniuţă doar dacă alergi 😀 Norocul nostru că, mai mult decât să strige „iuhuuuu” de pe săniuţă, îi place să lase urme cu cizmuliţele prin zăpadă şi aşa am mai respirat şi noi.

Mititica de Emma avea obrăjorii şi năsucul roşii la vreo 10 minute după ce am ieşit, râdea încontinuu şi scotea limba, să prindă fulgii 🙂 La început ea a stat în cărucior, apoi am dat-o şi pe ea cu săniuţa şi chiar s-a plimbat pe jos, primii ei paşi prin zăpadă… Nu ştiu dacă a fost din cauza cizmuliţelor sau a zăpezii, dar a mers mult mai bine decât merge în casă, în papucei.

Momentul culminant – chiar dacă nu a durat mai mult de un minut – a fost când le-am pus pe amândouă pe săniuţă… ceva ce visam încă de iarna trecută, când Emma era încă în burtică.

A fost doar prima zi din ceea ce se anunţă o iarnă minunată. Am stat doar în spatele blocului, unde peisajul nu e chiar aşa de spectaculos şi nici zăpada nu e cine ştie ce. Dar a nins aşa de frumos şi fetiţele erau aşa de fericite… Când ne-am întors în casă au mâncat fiecare câte un castron cu supă şi cărniţă de curcan, iar acum dorm amândouă, de cel puţin două ore 🙂 Aşa iarnă, să tot fie!

Iuhuuuuuu!

 

Cum să îţi faci copilul fericit, în trei paşi simpli

Nu ştiu alţii cum sunt, vorba nemuritorului Creangă, dar noi, în copilărie, aveam cel puţin trei mari plăceri:

1. Să ne instalăm în patul imens al părinţilor

2. Să mâncăm ciocolată

3. Să ne uităm la desene animate.

Una era suficientă, dar să le ai pe toate trei deodată? Ar fi fost ca-n poveşti…

Cu ideea asta în gând, în seara asta ne-am abătut de la programul nostru obişnuit, cel puţin în privinţa Georgiei, că ea e mai mare şi poate aprecia chestiile astea. Emma s-a culcat ca de obicei, imediat după băiţă, dar Georgia nu s-a dus în patul ei, în camera ei, după ce şi-a luat pijamaua. Tati a adus-o în patul nostru, i-am pus multe perne, am lăsat-o să se aşeze cum vrea ea (cred că avea vreo patru perne la spate, la un moment dat) şi i-am pus povestea cu Albă ca Zăpada pe dvd. Asta a cerut-o ea, noi i-am dat mai multe variante 🙂

Cireaşa de pe tort: am întrebat-o dacă nu vrea să mănânce „ceva bun” şi evident că au început să îi sclipească ochii. „Daaaaa”, zicea, aproape în şoaptă, „ciocolată, mami…”. „Ce fel de ciocolată?”. „Kinder!” a venit răspunsul, prompt. „Ou de ciocolată”, a venit şi completarea. „Nu ştiu dacă avem…”. „Ba avem, mami!” – ăsta e răspunsul ei la toate, de câte ori îi spunem că nu avem ceva. I-am dat ou Kinder cu surpriză şi l-a mâncat tacticoasă, în timp ce o urmărea pe Albă ca Zăpada. Apoi şi-a băut şi lăpticul, tot în pat, la televizor. Avea o făţucă aşa de fericită, de împăcată… De vreo două ori m-a întrebat „vrei un pupic, mami?” şi a venit la mine să mi-l şi dea.

Nu a rezistat până la sfârşitul filmului, bineînţeles, a fost foarte cuminte şi a recunoscut că e obosită. Am pus-o în pat şi a cerut ceai şi „cântecul cu Moş Crăciun”. I-am dus sticluţa de ceai, i-am pus CD-ul cu melodii de Crăciun şi sunt sigură că a adormit fericită.