Petrecere surpriză cu lupuşorii

Georgia îmi cere în continuare poveşti cu lupuşorii, cu lupul Teddy (ea l-a botezat, iniţial l-a chemat Emil, apoi s-a răzgândit), cu veveriţa Tiţa, cu Betty… Mi-a cerut să îi pun şi la televizor, abia am convins-o că ăştia nu există la televizor, nu există decât la noi acasă 🙂 Şi îmi cere mereu poveşti noi, aşa că am deja vreo patru pe care nu am apucat să le scriu. În total, probabil că avem vreo zece, aşa că devine tot mai posibilă cărticica noastră proprie cu poveşti!

Pentru astăzi… o petrecere surpriză cu prietenii noştri.

__________________________________________________________

Prietenii organizează o petrecere surpriză

 

Era o zi frumoasă de toamnă… era soare şi bătea doar un vânticel, iar frunzele de toate culorile pluteau încetişor prin aer. Erau frunze galbene, şi maro, şi portocalii, iar vântul se juca şi le zburătăcea încoace şi-ncolo.

Lupul stătea în căsuţa lui cea galbenă din marginea pădurii şi se uita pe geam. Îi aştepta de lupuşori să se întoarcă de la şcoală, le pregătise tocăniţă de pui cu mămăligă! Deodată, sună telefonul… iar lupul merge să răspundă.

–       Alo!

–       Bună, dragul meu Teddy… se auzi din telefon.

–       Molly??? Molly, tu eşti? Draga mea, ce dor mi-era de tine!

–       Şi mie mi-e dor de tine, Teddy! Abia aştept să te văd!

–       Când vii acasă, Molly?

–       Păi… chiar de asta te-am sunat. Mi-am făcut deja bagajele, o să pornesc în curând spre voi. Nu cred că fac mai mult de două ore pe drum!

–       Ce bine, Molly, abia aştept să vii! Ai grijă cum conduci, drum bun!

–       Mersi, Teddy, te pup!

 

Lupul era foarte fericit. Chiar atunci veniră şi lupuşorii acasă, iar el s-a grăbit să le dea vestea cea mare:

–       Ştiţi cu cine am vorbit la telefon? Cu mami!

–       Cu mami?!

–       Unde e mami?

–       Când vine mami??? Lupuşorii vorbeau toţi deodată, nerăbdători.

–       Ştiţi că mami a plecat să stea puţin cu bunica, în oraş, că a fost cam bolnavă. Dar acum bunica se simte mai bine, iar mami se întoarce acasă.

–       Iupiiiii! Iupiiiii! Lupuşorii săreau într-un picior de bucurie.

–       Şi ştiţi ce m-am gândit? Mi-a venit o idee… Să facem o petrecere surpriză pentru mami!

–       Da, da, da!!! O petrecere surpriză! Super! au strigat lupuşorii.

–       Dar nu avem prea mult timp la dispoziţie. Peste vreo două ore, Molly o să ajungă acasă. Trebuie să ne chemăm prietenii în ajutor, ca să terminăm la timp… Mă duc să îi sun! Oare pe cine să sun? se întrebă lupul.

–       Pe veveriţa Tiţa! spuse Luki.

 

Lupul se duse la telefon şi o sună pe Tiţa.

–       Alo? Tiţa? Bună, sunt lupul Teddy!

–       Bună, lupule, ce faci? răspunse Tiţa.

–       Uite, vreau să te rog să vii repede până la noi…

–       S-a întâmplat ceva, lupule? a întrebat veveriţa.

–       Nuuu, nici vorbă! Vrem să organizăm o petrecere surpriză pentru Molly, că se întoarce acasă! Vrei să vii să ne ajuţi?

–       Sigur! Imediat vin!

–       Stai puţin, Tiţa… Te rog să te duci să o chemi şi pe prietena ta, buburuza Betty, bine?

–       Bine, lupule, mă duc prin pădure să o caut şi venim împreună!

–       Perfect! Vă aştept pe amândouă! Pa!

–       Pa, lupule!

 

Aşa… îşi spuse lupul. Pe Tiţa am sunat-o… Oare pe cine să mai sun? Aaaa, pe bufniţa Bubu! Sigur o să vină şi ea! Şi s-a dus iarăşi la telefon.

–       Alo? Bubu? Bună, sunt lupul Teddy! Ce faci?

–       Bună, lupule! Uite, eu sunt acasă, citesc o carte cu poveşti. Tu ce faci, lupule?

–       Bine, vreau să te rog să vii repede până la noi…

–       S-a întâmplat ceva, lupule? a întrebat Bubu.

–       Nuuu, nimic! Vrem să facem o petrecere surpriză pentru Molly, că se întoarce acasă! Vrei să vii să ne ajuţi?

–       Sigur! Mă îmbrac şi vin!

–       Şi mai voiam să te întreb… tu nu ai vreun prieten pe care să-l iei cu tine la petrecere?

–       Hmmm… aş putea să îl chem pe ariciul Titi, zise Bubu.

–       Super! Vă aşteptăm, atunci! Pa!

–       Pa, lupule!

 

Şi lupul s-a dus repede în bucătărie, să le dea să pape la lupuşori, tocăniţă de pui cu mămăligă. Imediat după ce au terminat masa, au auzit că bate cineva la uşă: „cioc-cioc!”.

–       Cine e?

–       Suntem noi, Tiţa şi Betty! Hai şi deschide!

–       Bună, fetelor, haideţi înăuntru! Bine aţi venit! zise lupul.

Betty şi Tiţa intrară, apoi iar s-a auzit că bătea cineva la uşă.

–       Cine e? întrebă lupul.

–       Suntem noi, Bubu şi Titi!

–       Ooo, ce bine! Poftiţi înăuntru şi voi!

Lupul i-a chemat pe toţi în bucătărie şi le-a spus că Molly o să ajungă acasă în mai puţin de două ore.

–       Prin urmare, trebuie să ne mişcăm repede, ca să terminăm totul până vine ea! Fiecare o să aibă câte ceva de făcut, a zis lupul. Uite, eu o să dau cu aspiratorul prin toată casa… iar Tiţa o să şteargă praful peste tot. Bubu şi Betty, voi rămâneţi la bucătărie, ca să faceţi plăcintă cu dovleac şi nişte chec, dacă mai este timp, că tare mult îi place lui Molly! Ariciul Titi merge în grădină şi tunde iarba, iar lupuşorii Kuki, Luki şi Muki pregătesc mesele şi scaunele. Tot ei să aducă flori şi să umfle nişte baloane, ca să fie cât mai frumos! Aţi înţeles?

–       Daaaaaa! ziseră prietenii, în cor.

–       Bine… atunci, la treabă! spuse lupul.

 

Toţi prietenii s-au apucat repede de treabă. Lupul a făcut cu aspiratorul, Tiţa a şters praful, Betty şi Bubu au băgat la cuptor plăcinta cu dovleac şi checul, Titi a tuns iarba, iar lupuşorii au pregătit mesele şi scaunele, au adus flori şi baloane. Apoi, Tiţa a venit şi a pus masa, a adus farfurii şi pahare şi şerveţele colorate, iar lupul Teddy a venit să facă focul la grătar. A pus pe grătar toate bunătăţile… pulpiţe de pui, mici, cârnăciori… totul mirosea aşa de frumos! Erau aproape gata!

Chiar atunci se auzi o maşină, iar lupul s-a uitat peste gard şi le-a spus tuturor:

–       E Molly, vine Molly, e maşina ei roşie! Ascundeţi-vă repede, ca să îi facem surpriză!

 

Lupul a ieşit la poartă, iar Molly a oprit maşina lângă el. A sărit repede din maşină şi s-a dus să îl îmbrăţişeze şi să îl pupe.

–       Teddy, ce dor mi-a fost de tine!

–       Şi mie mi-a fost dor de tine, Molly! Bine ai venit acasă! i-a spus lupul.

–       Mmmm… ce frumos miroase! Teddy, ai făcut grătare, aşa-i? Ştii ce mult îmi plac…

–       Daaa, haide să vezi ce ţi-am pregătit!

Molly a intrat în curte, iar prietenii au sărit toţi şi au început să strige „Surpriză! Surpriză! Bine ai venit, Molly!”. Iar Molly era foarte fericită, să îi vadă pe toţi. I-a îmbrăţişat pe rând, i-a luat în braţe pe lupuşori şi i-a pupat, nu mai ştia ce să facă de bucurie!

Prietenii au condus-o în grădină şi s-au aşezat la masă. Au păpat grătare, apoi au păpat plăcintă cu dovleac şi chec, au băut suc, au povestit şi au cântat, bucuroşi că le reuşiseră petrecerea-surpriză. Lupuşorii erau foarte fericiţi că se întorsese mămica lor acasă, aşa că i-au chemat pe toţi să danseze „Alunelul” împreună.

 

Pam-pam!

 

Anunțuri

Minunată şi plină de afecţiune

Azi mi-am început ziua cum nu se poate mai frumos… La micul dejun, stăteam lângă Georgia, iar ea s-a lipit de mine şi mi-a zis, dintr-o dată, în timp ce mă îmbrăţişa: „mami, te iubec!”. M-am topit toată… nu a mai zis până acum aşa ceva! Dar apoi mi-a mai spus de câteva ori, de-a lungul zilei.

Ne uimeşte în ultima vreme cu afecţiunea şi cu declaraţiile. Deja ne-am obişnuit cu „mami, sunt fericită!” şi cu complimentele pentru Emma. Tot azi, mi-a zis şi mie: „mami, eşti cam prăpădită!”, după care a adăugat, repede: „şi eşti cea mai frumoasă din lume!” :)) Râdeam cu lacrimi în ochi, evident. Nu ştiu de unde le scoate…

Pe surioara mai mică o ocroteşte în continuare, câteodată dă mai multă dovadă de înţelegere şi răbdare faţă de ea, decât noi. Ieri am certat-o iar pe Emma, iar Georgia s-a întors spre mine cu o figură foarte serioasă şi cumva plină de reproş, amestecat cu înţelegere şi muuuultă, prea multă, maturitate: „ştii, mami, Emma e foarte mică!”. Da, aşa e, câteodată mai uit şi eu…

Aseară, în timp ce-i spuneam povestea Georgiei, am auzit-o pe Emma că plângea, aşa că m-a trimis la ea, să văd de ce plânge. M-a atenţionat, însă, să vin înapoi, să termin povestea 🙂 M-am întors şi am dus povestea la final, după care mă aşteptam la replica obişnuită, „mai vreau o poveste, mami!”. În loc de asta, fetiţa mi-a zis: „du-te şi spune-i şi la Emma o poveste, mami!”. Chiar m-a impresionat că şi-a dat seama că şi Emma are nevoie de poveşti, de afecţiune, de mami… şi nu doar ea. E mult, pentru un copil de nici trei ani. Mă bucur tare mult că nu e egoistă, că e aşa de afectuoasă, de fericită, că se simte în largul ei să-mi spună că mă iubeşte, că simte nevoia să spună toate chestiile astea.

 

Cum să întinereşti cinci ani într-o singură zi

Dacă eşti bunic şi te topeşti pur şi simplu de dorul celor două nepoţele minunate, nu trebuie decât să dai o fugă până la Cluj. Sunt maxim 150 de kilometri, iar excursia merită, fără nicio îndoială.

Sigur că nu va fi uşor. O să-ţi stea în spinare tot timpul vizitei (şi la propriu, şi la figurat), n-o să te slăbească deloc, n-o să te piardă din ochi şi n-o să te menajeze niciuna. Dar o să ai ocazia să te joci cu ele o zi întreagă, sau două, depinde cât durează vizita. Nici asta nu e uşor, să te joci, deşi poate să pară aşa la prima vedere. Trebuie să construieşti turnuri, să faci puzzle-uri, să zdrăngăni tot felul de chestii, să uiţi de orice meci (fotbal, snooker, tenis) – la nepoţele, televizorul merge numai pe Jim Jam (maxim Bebe Tv şi câteodată pe ştiri, dar foarte scurt).

În schimb, o să primeşti îmbrăţişări strânse, pupici apăsaţi şi câte o declaraţie-şoc: „Co, tu eşti şopogean!” (hoţoman, adică). O să te pomeneşti dintr-o dată că ştii şi tu să inventezi poveşti, că alea clasice nu-i plac nepoţicii, ea vrea creativitate. Şi tu eşti la înălţime, îţi vin ideile pe neaşteptate, îi spui o poveste nemaiauzită, cu propriii curcani pe post de eroi… apoi, încă una, la fel de originală. Iar nepoţica e atât de încântată, încât le pomeneşte mult timp după ce ai plecat.

Într-un final, trebuie să te urci în autocar şi să te întorci acasă. Ţi-ai alinat un pic dorul şi te-ai încărcat cu îmbrăţişări şi pupici. Când te gândeşti la ele, ţi se zburleşte mustaţa de fericire 🙂 Iar consoarta (adică bunica) trage concluzia: „A întinerit parcă cinci ani!”. Unde mai pui că vin sărbătorile, vin sărbătorile… iar nepoţelele îţi vor bate în curând la poartă. Să fii doar pregătit, cu multă energie, poveşti şi cărniţă de curcan!

 

(Text bazat pe întâmplări reale, de weekendul trecut – când Co şi-a petrecut câteva ore minunate în rol de „bon” – masculinul de la „bonă” -, cu nepoţelele năzdrăvane)

A venit Moş Nicolae!

Toată lumea ştie că Moş Nicolae vine în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Asta pentru oamenii obişnuiţi… Toată copilăria mea, la mine au venit amândoi Moşii seara, în 5, respectiv 24 decembrie. Niciodată nu au avut răbdare până dimineaţa, deci presupun că eu eram excesiv de cuminte 😀

În zilele noastre, de când am şi eu fetiţe care aşteaptă cadouri de la Moşi, am aflat cu uimire că ar trebui să vină dimineaţa – dar până acum nu s-au conformat. Trebuie să anunţ, deci, că la noi a venit aseară Moş Nicolae, exact aşa cum îmi aminteam eu din copilărie!

Mai exact, totul s-a petrecut în timp ce dormeau fetiţele. Înainte să meargă la culcare, Georgia şi-a aşezat propriile ghetuţe, dar şi pe ale surioarei, după ce i-am povestit de Moş Nicolae şi după ce am stabilit că au fost foarte, foarte cuminţi 🙂 Iar când s-a trezit, am îmbrăcat-o şi i-am spus să stea în camera ei până o chem eu (voiam să mă pregătesc să o filmez). Evident că nu a mai aşteptat să o chem, a venit neanunţată, dar am reuşit să o surprind în momentul când a văzut cadourile. De altfel, Emma deja dăduse iama prin ele, că o lăsasem pe jos (ca să nu cadă din pat, adică să nu-şi dea drumu-n cap, ca să ajungă la cadouri).

Se pare că într-adevăr minunatele mele au fost foarte cuminţi, că au primit o grămadă de chestii, deşi se presupune că Moşul ăsta aduce doar nişte dulciuri, aşa, mai modest. Georgia a primit două joculeţe – unul gen puzzle, în care trebuie să facă perechi (animale cu ceva specific fiecărui animal) şi unul cu creionul fermecat care îi place foarte mult – sunt planşe, tot cu animale, sunt diverse întrebări, iar ea trebuie să indice răspunsul corect, dintre trei variante, iar creionul cântă atunci când atinge varianta corectă. Deci Moşul s-a gândit bine, că Georgiei îi plac jocurile „de acţiune”, în care să facă ceva…

Emma, micuţa şi drăguţa, nu e foarte impresionată de jucării, deocamdată, aşa că a primit hăinuţe. Amândouă au mai primit multe dulciuri, „Milka din Alpi”, ou de ciocolată, Barni, tot ce îi place Georgiei… care, când a văzut atâtea bunătăţi pe jos, a zis că facem picnic 🙂 Tot ea a remarcat că Emma a primit portocale mici (clementine), că şi ea e mică, iar Georgia a primit portocale mari, că ea e mare.

Seara, a vrut iarăşi poveste cu lupuşorii şi a trebuit să-i inventez una nouă, pe loc. Şi i-am spus cum a trecut Moş Nicolae pe la toate personajele ei preferate şi cum le-a lăsat câte ceva la fiecare… deci sunt sigură că a adormit cu el în gând.

Clujul meu drag (III) Moş Crăciun există!

Astăzi a fost zi de sărbătoare în Cluj. De fapt, o zi care anunţă apropierea sărbătorilor: a început târgul de cadouri de la Expo, au fost aprinse luminiţele şi steluţele din oraş, s-a inaugurat şi târgul de Crăciun din piaţa Unirii, s-au aprins luminiţele şi la mall. Evident că invitatul de onoare a fost, peste tot, Moş Crăciun.

Noi am ales să mergem la mall, că acolo e mai cald 🙂 deşi nici afară nu a fost frig azi. Mi-am luat minunatele, le-am gătit de sărbătoare – amândouă în ţinute asortate, cu mov, cu jachete la fel – şi am pornit la plimbare prin mall. A fost foarte multă lume, era agitaţie, dar toţi parcă erau mai veseli decât de obicei. Multe lumini şi luminiţe, ursuleţi, brăduţi peste tot… până am ajuns în holul central, fetele mele au rămas mute, uitându-se peste tot, una din cărucior, iar alta ţinându-mă strâns de mână.

Mă gândeam că o mai las un pic, să ajungem într-un loc mai liniştit, să o întreb dacă îi place. Dar mi-a luat-o înainte şi a întors doi ochi mari şi fericiţi, negri de mirare, spre mine, zicând: „e foarte frumos, maaaami!”. Le-a plăcut că erau mulţi copii, era o atmosferă de sărbătoare… iar când a apărut Moş Crăciun, însoţit de o trupă gălăgioasă de reni şi spiriduşi care cântau la diverse instrumente, atunci să fi văzut ochi mari şi miraţi!

Parcă nu îi venea să creadă că e chiar EL, Moşul, arăta exact ca în poze, îmi tot spunea „maaaami, îl vezi pe Moş Crăciun, mami???”. S-a urcat un pic pe scenă, dar n-a stat mult, a plecat prin mall cu toată ceata lui. Evident că noi a trebuit să îl urmărim. La următoarea oprire, Moşul le-a dat şi lor bomboane, iar Georgia şi-a mâncat-o imediat – pariez că a fost cea mai bună bomboană pe care a mâncat-o vreodată 🙂 Între timp, nu îşi lua ochii de la bomboana Emmei, care stătea abandonată în cărucior, micuţa nu o prea băga în seamă (ea nu a fost aşa de impresionată de Moşu’). În final şi-a luat inima-n dinţi şi, cu un ochi la mine, să vadă ce părere am, a pus mâna şi a luat-o. A fost foarte fericită când i-am spus că o poate mânca şi pe aia, că Emma e mică şi ea nu o poate păpa (deşi ar putea, doar papă ea chestii mai grele… dar dacă nu e cărniţă, nu e interesantă).

Şi aşa l-am tot urmărit pe Moş cum s-a plimbat el prin mall şi până la urmă i-am făcut şi poze… Se pare că Georgia nu e foarte timidă, s-a dus lângă el fără probleme, când am întrebat-o dacă vrea să-i fac poză cu Moşu’.

A fost atât de fericită, încât trebuie să ne străduim să profităm de perioada asta şi să îl căutăm când mai merge prin alte locuri… Am înţeles că merge seara şi la Polus (noi stăm chiar lângă Iulius, deci ne e uşor să mergem aici) – probabil că vom traversa într-o seară tot oraşul, ca să îl vedem şi acolo… Şi în piaţa Unirii am auzit că merge, deci avem unde să îl întâlnim.

Până atunci, Georgia i-a pregătit cântecelul „Moş Crăciun cu plete dalbe” şi poezii. Iar pretenţii nu are foarte mari: vrea să-i aducă ou de ciocolată Kinder cu surprize şi „nişte jucării”. Când am întrebat-o ce jucării, a zis „nişte cadouri, mami…”.

[Pozele sunt cam neclare, făcute cu telefonul… mi-e cam incomod să car ditamai aparatul, cu geanta lui, pe lângă toate cele]

Pancakes – reţetă pentru răsfăţ

E o reţetă perfectă pentru o dimineaţă de răsfăţ – fie ea o duminică, o aniversare sau… o zi naţională 🙂 E vorba despre celebrele „pancakes”, clătitele alea americane pe care le tot vedeam prin filme. Am dat peste reţetă întâmplător, atunci când „navigam” după torturi de ciocolată. Şi vreau să spun că sunt absolut senzaţionale! Reţeta vine de la un blogger despre care poate aţi auzit, se autointitulează „Bărbat la cratiţă” şi are un blog delicios

Evident că eu am dublat cantităţile pe care le dădea omul acolo, mi s-a părut prea puţin 🙂 Dar oricum au fost atât de bune, încât au mâncat şi fetiţele cu mare poftă… chiar şi a doua zi!

Aşa… în prima fază, am topit la foc mic o jumătate de pachet de unt. Am bătut cu telul patru ouă, apoi am turnat peste ele untul topit. Am adăugat vreo patru linguri de zahăr, un plic de praf de copt şi o linguriţă de bicarbonat, stins cu oţet. Am mai pus şi două căni de făină, amestecând mereu cu telul, până am obţinut un aluat un pic mai consistent decât la clătitele noastre obişnuite 🙂 Am luat câte o jumătate de polonic din aluat şi am turnat în tigaie (Tefalul e perfect, nu trebuie deloc ulei). Le-am lăsat vreo 2-3 minute pe fiecare parte… şi au ieşit perfect, foarte moi, pufoase adică, şi delicioase!

Pentru servit: se amestecă dulceaţă cu un pic de smântână – eu am avut dulceaţă de prune – se face un sos ca pentru papanaşi. Se pune sosul pe pancakes şi se servesc de preferat calde, unor fetiţe minunate şi foarte, foarte pofticioase!