Vedete!

Fetiţele noastre sunt vedete profesioniste, aşa că am considerat că e nevoie de un profesionist ca să le imortalizeze 😛 Adică… eu le fac poze toată ziua, dar am vrut să văd şi cum ar ieşi în nişte fotografii adevărate, de studio. Aşa că am chemat la noi un „băiat drăguţ” (aşa l-a botezat Georgia) pe care îl cheamă Attila Hajos şi care are deja experienţă în domeniu…

A avut ceva bătaie de cap cu năzdrăvanele mele, Emma era obosită – era chiar ora de somn, plus că nu suportă pe ea rochiţele alea de prinţesă – iar Georgia… a fost ea însăşi, s-a dat în spectacol, cum face atunci când vine cineva la noi şi îi dă atenţie 😀

Aveam dubii referitoare la ce a reuşit totuşi să prindă, eram convinsă că nu va ieşi nicio poză cu noi toţi patru, căci nicicum nu au stat fetiţele astea aşa cum am fi vrut noi. În orice altă zi, la orice altă oră, poate că ar fi stat cuminţi, dar atunci… nu! Şi totuşi… aparatul a fost mai rapid decât ele şi au ieşit peste 100 de poze minunate. Le-aş pune pe toate aici, dar m-am limitat la 21 🙂

Attila Hajos photography

Tu de ce râzi, Albă ca Zăpada?!

Asta mi-am auzit de la fiică-mea toată seara. Prima dată am crezut că se uită în carte sau ceva de genul ăsta, dar am constatat că mă întreba pe mine şi i-am răspuns în stilul ei: „cine, eu?!”. Da, despre mine era vorba. Eu eram Albă ca Zăpada. Evident, ea e în continuare Morocănosul. Ia poziţie, se încruntă şi-mi zice: „eu nu vreau să mănânc, Albă ca Zăpada!”. „Bine, Morocănosule, lasă că mă supăr şi nu-ţi mai fac plăcintă!”. „Nuuuu, Albă ca Zăpada, vin la masă!!!”.

Apoi, l-a chemat şi pe tati la cină: „hai la masă, Doc!”… Ăsta ar fi piticul ăla cu ochelari. Cine ni s-a mai alăturat la cină? Mutulicu’, desigur. Adică Emma. Ea a primit numele singurului pitic fără barbă, iar din cauza acestui detaliu anatomic, Georgia e convinsă că Mutulicu’ (aşa îi zice ea) e un fel de pitic-bebe. Deci Emma egal Mutulicu’.

În paranteză fie spus, o alintă pe surioară în toate felurile, azi am auzit-o de mai multe ori întrebând-o „ce faci, frumuseţe mică?” şi de-astea. „Şuşulicu” e încă preferatul ei, o strigă foarte des aşa, dar şi Ciufulicu’. Iar în seara asta a fost Mutulicu’.

Văzând că ne distrăm, a continuat jocul şi ne tot spunea aşa. „Doc, dă-i şi la Albă ca Zăpada să bea”. Adică tati, mie 🙂 Eu izbucneam în râs şi venea întrebarea: „tu de ce râzi, Albă ca Zăpada?!”. De ce râd…

Azi am certat-o că nu stătea locului să îi dau pantalonii înainte de nani şi pentru o secundă a luat mutra Morocănosului, apoi a început să râdă. Eu încă eram supărată şi nu o băgam în seamă, aşa că a început să râdă şi mai tare. Şi în final m-a lovit cu replica… „Ştii de ce râd, mami? Pentru că eşti simpatică!”…

Fără comentarii 😀

30 party

Eu am zis că ăsta e blogul fetelor şi că nu am de gând să pun nimic despre aniversarea mea… dar ele au fost o parte importantă din petrecere, aşa că m-am răzgândit (şi la presiunile soţului, care vede acest blog ca pe un jurnal de familie). Georgia a fost din nou în centrul atenţiei şi s-a comportat ca atare. N-a dormit deloc peste zi, aşa că seara era de-a dreptul varză de oboseală, iar după-amiază când au venit „prietenii” (aşa îi numeşte ea, în grup) parcă era băgată în priză şi nu mai ştiam cum s-o liniştim. Am avut mare noroc cu Mimi – care ne-a făcut surpriză şi a apărut la uşă, cum aş fi putut sărbători fără ea?

Acum, de când sunt şi eu mămică, îmi dau seama că aniversarea mea e şi a ei în aceeaşi măsură, ea sărbătoreşte 30 de ani de când a devenit mămică, iar Co 30 de ani de când a devenit tătic 🙂 Emilia şi-a petrecut această aniversare pe post de baby-sitter pentru trei fetiţe: Bianca, Emma şi Georgia. Iar noi ne-am putut relaxa, am povestit şi ne-am răsfăţat cu specialităţi italiene – asta a fost tema meniului (salata caprese, bruschete, mini-pizza, platou cu brânzeturi de n feluri), plus salata mexicană pregătită de tăticul cel priceput… Pot să spun că ne-am distrat, într-un mod decent şi matur, ca la 30 de ani 🙂 Iar „condimentele” petrecerii au fost, desigur, fetiţele noastre.

Ale mele au picat frânte seara, chiar dacă Emma dormise peste zi de două ori. M-am întins cu amândouă pe canapea, le-am spus povestea cu „frumoasa cea adormită din pădure” (aşa îi spune Georgia) – le-am cântat un cântecel şi le-am pus pe fiecare în patul ei. Şi ele au adormit cuminţi, până dimineaţa…

Dacă ar fi să descriu aniversarea asta, aş putea să o fac în stilul Georgiei, care mai nou foloseşte numai superlative. Deci: cei mai buni prieteni, cele mai frumoase cadouri, cei mai roşii trandafiri, cele mai minunate fetiţe (toate trei), cel mai spectaculos meniu (realizat de noi), cel mai reuşit tort (făcut de mine), cea mai drăguţă mamă şi bunică (Mimi), cele mai fericite mămici (Raluca şi eu), cei mai pricepuţi tătici (Adi şi Bogdan), cel mai atent soţ (al meu), cel mai pofticios tătic (al meu, a lipsit de la petrecere, dar i-am trimis tort), cea mai relaxa(n)tă petrecere, cea mai scurtă zi (chiar a fost, că s-a schimbat ora!). Cea mai împlinită femeie de 30 de ani. Eu.

Această prezentare necesită JavaScript.

Viaţa la 30 de ani – impresii rapide

Vine şi ziua aia de care toţi spun că ar trebui să te temi, dar de fapt n-ai nicio treabă, că te-ai antrenat pentru ea de ceva vreme. Nu e de ici, de colo, să împlineşti 30 de ani. Mai sunt ele schimbări de prefix, dar parcă asta te azvârle brusc în lumea adulţilor responsabili… În mod oficial, că neoficial poţi fi deja 🙂 Şi, cum te simţi la 30 de ani? Toată lumea întreabă. Am şi nişte răspunsuri. Ce înseamnă vârsta asta şi cum îţi dai seama că te apropii de ea.

–       Ţi-au dispărut toţi prietenii din messenger şi de pe Facebook. Adică au dispărut feţele lor de acolo unde obişnuiai să-i vezi, iar locul acestora a fost luat de poze cu bebeluşi, bebeline şi copii de vârste diferite (dar apropiate). Nu mai ştii cum arată prietena ta din liceu, dar pe fiică-sa o ştii foarte bine şi o vezi crescând sub ochii tăi, pe Facebook.

–       Tot apropo de Facebook, acum te împrieteneşti cu oameni pe care îi cam ignorai în liceu, dar uite că, brusc, aveţi chestii în comun – mai ales dacă are la profil o poză cu progenitura proprie.

–       Nu mai suporţi MTV-ul, e teribil de enervant (ce vremuri, când mergea nonstop la televizorul din camera ta…). Oricum, toate melodiile tale preferate din adolescenţă se dau acum pe VH1… ăla clasic! Adică… oldies!

–       De cel puţin 5 ani încoace (sau chiar 10), vineri seara nu mai înseamnă neapărat ieşire în oraş (club). Deşi era o vreme când nici nu concepeai să-ţi petreci altfel o seară de weekend.

–       În cazul în care copilul vecinilor din oraşul natal avea cinci ani când l-ai văzut ultima dată, poţi să fii sigur că acum termină liceul sau e chiar student. Are aceeaşi faţă, dar un metru în plus, la înălţime.

–       Părinţii tăi şi-au pierdut deja statutul ăla intangibil… Acum îi înveţi să navigheze pe internet, le faci şi lor cont pe Facebook şi Yahoo, ca să poată rămâne la curent cu ultimele noutăţi legate de nepoţi. Nu mai sunt părinţii tăi, sunt bunicii copiilor tăi şi acum tu îi cerţi pe ei, pentru că îi răsfaţă prea tare.

–       Te ataşezi mai mult de persoane care au copii, ca şi tine, în detrimentul prietenilor pe care îi ai de ani buni (dacă ei nu au copii). Intervine o nepotrivire de caracter: pe tine nu te prea interesează vieţile lor lipsite de pamperşi, ei nu înţeleg că ăla mic are un program care trebuie musai respectat. Şi că tu depinzi de ăla mic şi de programul lui. Şi-ţi spui în sinea ta: „las’ că vă vine vouă vremea!”. Şi aştepţi nerăbdător să facă şi ei un bebe…

–       Ai ajuns să-ţi faci un program care trebuie respectat minut cu minut – altfel nu reuşeşti să jonglezi eficient cu jobul şi copiii. Chiar şi lenevirea are ora ei… şi de cele mai multe ori nu poţi fi spontan într-un anumit interval orar (de exemplu, când doarme ăla mic).

–       Apropo de prietenii care au copii… poate cu unii dintre ei ai crescut, îi ştii de 20 de ani… Iar acum vă vizitaţi, fiecare are casa lui, gătiţi şi mâncaţi împreună… Nu vi se pare că vă jucaţi „de-a casa”, ca în copilărie? Eu încă am senzaţia asta câteodată, chiar şi când gătesc în propria bucătărie, cum îmi pun oalele pe aragaz, aşa tacticos, exact cum făceam cu jucăriile, parcă nu demult se întâmpla asta 🙂

–       Insomniile din studenţie au dispărut cu totul… acum, dacă pui capul pe pernă, într-un minut ai adormit (mai ales dacă asta se întâmplă după miezul nopţii) 🙂

Nu mă plâng şi nu sunt deprimată la 30 de ani (chiar dacă asta s-ar putea deduce din rândurile de mai sus). În mare parte asta se datorează minunatelor mele. Sunt cea mai mare realizare a mea din cei 30 de ani, dar mă bucur că viaţa mea nu se învârte numai în jurul lor, simt că pot discuta cu adulţi normali şi pe alte subiecte decât meniu de bebeluşi, oliţă şi bolile copilăriei. Şi mă bucur că mi-am îndeplinit planul 100% – adică am făcut tot ce mi-am propus până la 30 de ani, inclusiv cele două fetiţe 🙂 Ce-mi pot dori mai mult… Ele sunt cel mai frumos cadou.

 

by Attila Hajos

[instantaneu de la o şedinţă foto profesionistă la care am participat săptămâna asta… mai multe, cât de curând!]

Am trecut la ora de vară!

Ne-am întors la Cluj după mica excursie făcută la bunici… iar de două nopţi, fetele noastre dorm împreună, în camera lor. Emma a preluat pătuţul, iar Georgia patul mare. Suntem foarte fericiţi şi atât de aproape de visul meu (altul): să le iau un pat d-ăla suprapus, special pentru două surioare minunate, aşa ca ele 🙂 Până atunci, se obişnuiesc să doarmă cu altcineva în aceeaşi cameră, după ce fiecare dintre ele a dormit singură toată viaţa… iar noi ne reacomodăm cu dormitorul, care ni s-a părut dintr-o casă străină, în prima noapte. Am scos pătuţul cel mic şi galben/portocaliu, masa de înfăşat, l-am adus la vechea înfăţişare şi tot nu îl simţeam familiar. Am redecorat şi livingul, dacă tot nu mai avem musafiri care să doarmă acolo 😀 deci suntem chiar ca într-o casă nouă.

Revenind la cele două năzdrăvane, în prima noapte Emma s-a trezit şi a mormăit ceva, iar Georgia a sărit cu gura pe ea, fără să deschidă măcar ochii: „tu Emma, taci şi culcă-te!”, după care s-a întors cu faţa la perete şi a dormit mai departe, fără măcar să mă observe (eu din doi paşi am fost la ele în cameră, la primele sunete). În a doua noapte, s-a trezit Georgia şi a mormăit ceva, iar Emma a auzit-o şi s-a trezit, la rândul ei. Nu sunt probleme, totuşi, pentru că adorm amândouă imediat la loc şi s-a întâmplat doar o dată, deci nu cred că se deranjează una pe cealaltă.

În schimb, azi-dimineaţă s-au trezit la 7.30, ele, care dormeau astă-iarnă şi până la 10-11! Se trezeşte de obicei Georgia prima şi se duce până la pătuţul Emmei ca să o întrebe „Emma, te-ai trezit, Emma?”. Evident, aia mică se trezeşte… Şi sunt aşa de fericite amândouă că se trezesc împreună, râd şi chicotesc acolo şi încep să se joace imediat după ce deschid ochii.

Ni s-a cam schimbat şi programul, cu ocazia asta. Dacă se trezesc la 8, evident că Emma deja e obosită la 11, aşa că a trecut acum la două somnicuri pe zi, după ce acum câteva săptămâni dormea doar o dată (dar se trezea dimineaţa la 11). Din fericire, doarme şi după-amiaza, în acelaşi timp cu Georgia, ca să putem şi noi respira două-trei ore. Eu cred că au trecut deja la ora de vară fetiţele mele, de-asta sunt aşa de matinale 🙂

Şi dacă tot ne trezim aşa de dimineaţă, aplicăm şi proverbul cu „departe ajunge”… adică avem nişte zile foarte pline. După ce am luat micul dejun, am fost la cumpărături şi ne-am întors la timp pentru somnicul Emmei. Nu ne venea să credem că ne făcuserăm deja cumpărăturile şi eram acasă la 11.30, când încă mai erau desenele cu Dora the Explorer pe Nickelodeon 🙂 Când s-au terminat, Georgia a ieşit cu bicicleta şi cu tati afară, dar au stat destul de puţin pentru că bătea foarte tare vântul şi năzdrăvana avea motiv să nu pedaleze. Aşa că am luat-o eu la plimbare, prin oraş, ca între fete… Ne-am plimbat cu autobuzul până în centru (striga fericită „mami, mergem cu autobuzul!” de-i răsuna vocea până în spate şi iar mi-am încasat priviri de-alea suspicioase), am fost la Sora şi la Central, ne-am plimbat prin magazine (o vânzătoare drăguţă de la Karotte s-a împrietenit cu Georgia la cataramă, până am probat eu ceva rochiţe) şi apoi am dat nas în nas cu Dana! Şi am ajuns şi la un suc… Georgia era tare încântată şi îmi tot spunea „îmi place, mami, în oraş!”. Am ajuns înapoi acasă pentru masa de prânz şi nani (a fost frântă, trei ore a dormit) – iar în timpul mesei, i-a povestit tot-tot la tati, deci nu voi putea să îi ascund absolut nimic, dacă o mai iau cu mine la plimbare – i-a spus inclusiv că ne-am întors acasă cu taxi cu o maşină albă, iar la volan era un băiat drăguţ care avea o poză cu o fetiţă! (era o poză minusculă, la brelocul agăţat de cheia din contact, cu fetiţa taximetristului, dar uite că a observat-o).

Am încheiat ziua apoteotic: Cenuşăreasa şi Albă ca Zăpada şi… manichiură. Ne-am făcut amândouă unghiile roşii şi arăta ca o mini-divă când îşi sufla ca să i se usuce oja… Iar după ce am băgat-o în pat, s-a întors şi a venit peste noi de două ori – asta pentru că i-am zis să nu mai vorbească nimic, să nu o mai trezească pe Emma, să vină la noi şi gata. Şi a priceput fetiţa. La nici o jumătate de oră după ce tati o dusese în pat (Emma dormea demult deja), ne-am trezit cu ea că vine înapoi şi ne anunţă „m-am trezit!”. Am avut o zi plină, suntem frânţi, dar uite că stau aici la 12 noaptea şi scriu tot despre ele, fără să mă pot opri, epuizantele mele dragi… Când mă gândesc că peste 7 ore se trezesc (şi în weekend se schimbă ora)… ar fi bine să mă odihnesc 😀

 

 

Ştiri de weekend (Emma): primii paşi & vaccin

Am ajuns la Orăştie şi fetiţele minunate se distrează de minune alături de bunici… Au schimbat aerul şi se cam observă, mai ales la masă şi la dormit 😀 Mănâncă aproape încontinuu şi cad frânte de oboseală când e ora de somn (Emma chiar de două ori pe zi).

Ieri a fost o zi importantă pentru Emma şi pentru noi din cel mult două motive. Unul ar fi că a pornit în sfârşit singurică, pe picioruşele ei! Stătea şi se ţinea de masă, iar când a chemat-o tati la el, a pornit fără să-şi dea seama 🙂 Au fost vreo trei paşi siguri, dar apoi nu a mai vrut… încă preferă să se pună pe jos în patru lăbuţe, ca să ajungă undeva. E mai sigur aşa deocamdată… Deci se verifică teoria: bebeluşii care pornesc în patru labe merg în picioare mai târziu şi mai greu. Georgia a mers direct în picioare, sigură pe ea, când avea doar 11 luni.

Pe locul doi se află vaccinul de un an, pe care i l-a făcut o doctoriţă foarte drăguţă de aici din Orăştie. La capitolul ăsta trebuie menţionat faptul că fetiţa mea cea mică a stat nemişcată şi nu a scos niciun sunet nici în timpul controlului, dar nici când a înţepat-o. Toată lumea s-a mirat de ea, ce cuminte a fost… Nu ştiu ei că aşa e ea tot timpul, excepţional de cuminte!

Ştiri de weekend (Georgia): prima freză la stilist & bicicletă nouă

Ziua Georgiei e abia peste o lună, dar deja a primit un super-cadou: o bicicletă nou-nouţă, minunată şi roşie, de la nişte bunici care par să trăiască doar ca să o răsfeţe. Emilia nu a mai avut răbdare încă o lună, cum să nu aibă fetiţa bicicletă, dacă îi place aşa de mult să meargă pe cea mică a Emmei… aşa că azi s-au urcat în maşină Co, tati şi prinţesa Georgia, s-au deplasat până la reprezentanţa DHS de la Sântuhalm şi au ales o bicicletă numai bună. Acum rămâne să o şi învăţăm să meargă cu ea, căci e bicicletă de fetiţe mari, cu roţi ajutătoare – deocamdată însă plouă şi fetiţele stau în casă…

De dimineaţă, prinţesa cea mare a mers pentru prima dată la hairstylist 😀 Am dus-o cu mine la doamna Elena, care se ocupă în ultima vreme de şuviţele mele. Georgia a fost tare cuminte, a stat pe scaun ca o domnişoară adevărată şi a căpătat o freză pe măsură. A spus poezii, a numărat, iar doamna s-a mişcat foarte repede şi a fost tare drăguţă – i-a pus şi desene animate 🙂 [Şi-a pus mască pe faţă pentru că era răcită şi s-a gândit să nu o îmbolnăvească şi pe Georgia, mi s-a părut foarte drăguţ]

Nu am avut timp să îi fac o poză mai ca lumea cu noua frizură (care seamănă izbitor cu a mea, doar că au culori diferite), căci după şedinţa la coafor a plecat după bicicletă, iar când am ajuns în sfârşit acasă a picat frântă de oboseală şi încă mai doarme. Doar a avut o zi epuizantă…

Şi mai avem o noutate: de două nopţi, fetiţele mele dorm amândouă în aceeaşi cameră! Emma doarme în fostul pătuţ al Georgiei, iar năzdrăvana cea mare doarme pe canapeaua desfăcută, ca într-un cuibuşor, căci i-a pus acolo Emilia o grămadă de perne, perniţe, pilote şi plăpumiţe moi şi pufoase. În prima noapte, când s-a trezit Emma (are obiceiul ăsta mai nou), Georgia o certa: „tu Emma, nu se poate aşa ceva, eşti o fetiţă tare prăpădită! Culcă-te, Emma!” – iar noaptea trecută nici nu a auzit-o când s-a trezit 🙂 Acum abia aştept să implementez sistemul şi acasă… o să ne recăpătăm în sfârşit dormitorul, după un an în care am dormit în living, ca musafirii!

Soare, fete, biciclete

Aud că vin ploi în curând şi tare rău ne pare, căci începusem să ne obişnuim deja cu primăvara… Au fost zile cu soare, a fost cald şi bine, am lăsat hainele groase în dulap şi am scos bicicleta la plimbare!

E vorba despre vechea bicicletă a Georgiei (rezistă eroic, biata) – am adus-o de fapt pentru Emma, dar Georgia vrea şi ea… chiar dacă pare aşa de mare pe săraca bicicletă. Emmei îi place şi ei la nebunie, stă super bine în ea, se ţine frumos şi priveşte în jur ca o cucoană ieşită la plimbare în trăsură. Prima dată, am ieşit doar eu cu Emma şi am plimbat-o pe bicicletă, căci nu mă prea aşteptam să stea, sinceră să fiu. Şi am fost surprinsă când am văzut cât de mult îi place… aşa că am făcut o tură de cartier, cu un ocol mare prin parc, pe toate aleile… iar ea făcea cu mânuţa şi trimitea pupici la toată lumea!

A doua zi am ieşit cu amândouă fetiţele şi abia îşi dădeau rând care să se plimbe – deci am luat şi bicicleta, şi căruciorul. Pe drum a stat Georgia pe bicicletă, iar în parc, în timp ce năzdrăvana cea mare se dădea pe tobogane şi intimida copiii, cea mică era plimbată cu bicicleta pe alei. E clar, deja, ce va primi Georgia de ziua ei – o bicicletă mai potrivită pentru ea.

Până una-alta, azi am scos-o cu rolele în faţa blocului… eu, foarte entuziasmată, fan role, abia aştept să ne plimbăm împreună, toate trei fetele… Dar cred că am luat-o prea devreme, căci Georgia nu părea la fel de încântată 🙂 S-a bucurat la început, apoi a început să fie nesigură pe ea, apoi a început să inventeze motive ca să ne întoarcem acasă: „vai, mami, uite ce mizerie e pe jos, hai să mergem mai bine la noi acasă, unde e frumos şi curat!”. Şi ne-am întors, după doar două ture… Deci rămânem la biciclete, deocamdată! 🙂

Sperăm să nu dureze prea mult ploile, mai ales că în weekendul ăsta avem planuri mari de distracţie la Orăştie… cu mulţi sărbătoriţi, tort şi grătare 😀

Această prezentare necesită JavaScript.

Weekend cu soare şi primul picnic din 2011!

Vine, vine primăvara! Cel puţin la Cluj a fost o vreme superbă şi un soare cald şi prietenos tot weekendul. Sâmbătă am ieşit în parc şi am mirosit primăvara, aşa că tati a considerat că e timpul să ieşim la primul picnic din acest an… ceea ce am şi făcut, duminică!

Era atât de cald, că puteam lejer să stăm în tricou – totuşi, nu am exagerat, ştiind cât de înşelătoare poate fi vremea asta primăvăratecă. Din păcate, nu am reuşit să ajungem la locul nostru preferat de picnic, pentru că era cam noroi pe drum şi n-am vrut să riscăm să rămânem cu maşina pe-acolo 😀 voiam doar să stăm un pic la soare şi să facem grătare! (că doar rimează foarte bine, nu-i aşa?) Şi am ajuns în locul nostru ne-preferat, respectiv acolo unde se strâng toţi clujenii şi, prin urmare, arată cam ca şi plaja de la Mamaia 😀

Am găsit în final un locşor tare drăguţ, pe un deal, la înălţime. Ne-a plăcut că era plin de iarbă – deloc verde, dar era moale şi caldă, iar fetele noastre s-au putut tăvăli pe acolo toată ziua, ca într-o căpiţă de fân. Era uscat şi moale, era şi cald, deci ce mai contează că s-au umplut de fire de iarbă uscate. Şi chiar le-a tăvălit Georgia pe amândouă cele mici, pe Emma şi Bianca… care două, somnoroase fiind, s-au mai şi smiorcăit, dar Georgia s-a distrat „de minune” cu „prietenii ei” (am pus ghilimele pentru că sunt expresiile ei). Aia mică-mică a tras şi un pui de somn la aer, dar năzdrăvanele mele nici vorbă! Emma a dormit un pic în maşină pe drumul spre casă, iar Georgia abia după ce am ajuns acasă. Prin urmare, a fost o zi obositoare (am căzut la datorie toţi, seara), dar a fost prima zi la iarbă… uscată 😀 şi a fost minunat. Şi să nu uităm: a fost primul picnic pentru Bianca, cel puţin în viaţa extrauterină (că în burtică a tot fost, vara trecută). Primul dintr-un lung şir!

Această prezentare necesită JavaScript.

şi un bonus:

Păstrăv cu rozmarin, la cuptor

Una dintre reţetele cu peşte care a avut succes la fetiţele mele… Se spală păstrăvii, se porţionează (sau se pot lăsa întregi, dacă sunt mai mici) şi se condimentează – sare, piper, boia, se poate pune usturoi d-ăla granulat dacă vreţi, apoi rozmarin. Mi se pare că reţeta originală era cu crenguţe de rozmarin, dar eu nu am avut decât rozmarin în punguţă – bun şi ăla!

Peştele se aşează într-o tavă unsă cu ulei de măsline şi se adaugă un pic de apă. Se bagă la cuptor şi se mai întorc de pe-o parte pe alta. Spre final, eu am pus şi câte puţin suc de roşii pe fiecare, că ştiu că îi place Georgiei.

Garnitura: Cartofii de fierb în coajă, apoi se curăţă şi se rad (sau se taie felii subţiri). Se căleşte într-o cratiţă o ceapă tăiată solzişori şi se adaugă cartofii, sare, piper, boia, se lasă să se călească împreună.

Pam-pam!