Încă o zi cu soare

Sâmbătă ne-am petrecut ziua în aer liber, la Zoo Parc, iar duminică am ieşit la iarbă verde… profităm din plin de zilele astea frumoase şi călduroase şi de timpul liber 🙂 Nu a fost un picnic oarecare, ci unul de sărbătoare – pentru aniversarea Ralucăi – aşa că, pe lângă grătarele obişnuite, am avut şi tort! De data asta ne-am aşezat într-un (alt) loc superb, pe Valea Gârbăului, unde am avut şi umbră şi soare şi un pârâiaş rece, ba chiar şi o groapă cu nisip pentru fete! Le-am dus şi cortul, plus o grămadă de jucării, aşa că nu s-au plictisit deloc.

S-au jucat toată ziua în nisip (mai ales Georgia), au alergat prin iarbă una după alta (aşa de frumos se joacă împreună!), au cules flori şi au păpat de toate – mai ales Georgia, care nu se mai oprea, a mâncat şi pulpiţe şi grătărele, plus cozonac, tort şi, în general, tot ce-a găsit în cale! Evident că arătau ca doi purceluşi la sfârşitul zilei (mai ales Emma, care mai şi gustă nisipul şi a trebuit să o spăl inclusiv pe limbă de câteva ori), dar a fost foarte frumos 🙂 Georgia era fericită că era atâta lume, prietenii ei şi alţii noi pe deasupra… Emma umbla de colo-colo, parcă ar fi vrut să fugă, tot cădea şi iar se ridica… iar micuţa de Bianca a fost de asemenea prezentă, e tot mai măricică şi mai activă şi ea.

Au rezistat eroic, abia către 5 după-amiaza am ajuns acasă şi ele nu păreau obosite deloc – adică acolo, la picnic, nu ar fi vrut să se culce (cu atâta lume interesantă pe lângă ele…). Pe drumul de întoarcere, însă, deşi nu a fost foarte lung, au adormit amândouă 🙂 Emma şi-a continuat somnul şi după ce am ajuns acasă, dar Georgia era deja fresh. Oricum, la 10 seara erau amândouă în lumea viselor cu floricele 🙂

Şi aşa ne-am petrecut noi încă un weekend în aer liber…

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

În vizită la animăluţele de la Zoo Parc

Astăzi am petrecut o zi minunată în natură, cu fetiţele noastre minunate şi năzdrăvane. Este un loc atât de frumos la câţiva kilometri de noi şi ne dorim de mult timp să ajungem acolo şi abia acum am ajuns… Când am văzut cât e de frumos, nu ne venea să credem că nu am mers până acum acolo!

În prima fază, ne-am lăsat năzdrăvanele să zburde în voie prin iarbă, printre alţi copii la fel de fericiţi. Apoi, după ce au ajuns şi prietenii – Adi, Raluca şi micuţa de Bianca – am intrat. Am primit la intrare şi câte un găletuţă cu papa pentru animăluţe, respectiv nişte boabe de porumb şi felii de morcov. Şi am avut surpriza să constatăm că fetiţa noastră era destul de zgârcită, deşi am stabilit că pentru asta ne-am dus acolo, să hrănim animalele 🙂 Sunt multe animăluţe şi tare drăguţe, prietenoase cu cei mici şi mai pofticioase decât aş fi crezut. Adică, nu ne aşteptam să mănânce ele prea mult, având în vedere câte persoane le oferă hrană!

Am văzut căluţi (mici şi frumuşei), nişte lame extrem de haioase, căpriţe săltăreţe (şi iezi nebunatici), multe păsări – fazani, păuni, bibilici, gâşte, raţe şi mai ales găini, care au fost preferatele Emmei! Şi-a băgat de tot mâna prin plasă la ele şi chiuia fericită, deşi alea o ciupeau de degeţele! De altfel, Emma a ţinut neapărat să pună mâna pe absolut toate animalele şi, dacă nu o lăsam, se lăsa cu scandal. (E mică ea, dar personalitatea o depăşeşte şi dă pe dinafară 😀 ) Evident că, în viziunea ei, toate animalele făceau „ham-ham”… Am văzut şi porcuşori, iepuraşi, o maimuţică şi multe căprioare. Acolo în ţarcul căprioarelor a fost chiar frumos, căci poţi sta aproape de ele, sunt foarte prietenoase, iar fetiţele s-au dezlipit cu greu de ele.

La sfârşitul vizitei, ne-am mai jucat un pic la groapa cu nisip, pe care am putut s-o părăsim doar cu promisiunea unor bunătăţi… Şi am încheiat excursia la picnic, pe pătură, hrănind fetiţele cu şniţele şi caş cu roşii 🙂 Da, azi n-au fost grătare, dar vor fi mâine!

Această prezentare necesită JavaScript.

Freză de vară :)

A venit iarăşi vara… iarăşi căldură, iarăşi năsucuri transpirate. Cel puţin unul – al Georgiei, care e super-călduroasă şi transpiră grozav, chiar dacă e doar în maiou. Aşa că am decis să o ajut puţin şi să o scap de plete, măcar în perioada verii…

Am luat-o frumuşel de mânuţă  şi ne-am dus la salonul proaspăt deschis în spatele blocului nostru, unde am găsit un nene tare drăguţ – care, potrivit Georgiei, semăna cu Doc (unul dintre pitici), întrucât purta ochelari. El i-a făcut o freză nouă domnişoarei, din câteva mişcări de foarfecă. Iar ea a stat atât de cuminte, uitându-se în oglindă, şi i-a răspuns aşa de frumos la toate întrebările, încât nu ne-a crezut nenea că are doar 3 ani 🙂

Avem, deci un nou look pentru vara care abia începe. Da, am stricat frumuseţe de „bob”, după cum a remarcat şi nenea hair-stylist-ul, dar sperăm să îl refacem la toamnă.

Ce urmează… cred că în curând vor cădea şi zulufii Emmei; încă nu ne putem hotărî, ne e cam greu să ne despărţim de şuviţele ei blonde şi creţe, mai ales că ea nici nu pare să sufere atât de mult din cauza căldurii. Dar probabil că va ajunge şi ea la freza Georgiei, în final. (Care Georgia pare încântată de părul scurt, mai ales că i-am făcut şi un duş răcoros, când ne-am întors şi s-a distrat grozav).

De ce avem un cort în casă

Pentru că e foarte mare livingul şi după redecorare aveam prea mult spaţiu 🙂

Pentru că nu ne-am săturat să ne împiedicăm toată ziua de cuburi, în toate colţurile casei, aşa că ne-am dorit şi 100 de mingi colorate, ca să fie şi ele împrăştiate peste tot 🙂

Pentru că nu e suficient că au camera lor, cu un covor mare, moale şi pufos, pe care să se joace, şi vreo 5 coşuri pline cu jucării 🙂

Pentru că Georgia îşi face „cort” din orice pătură, în sensul că şi-o pune în cap 🙂

Ca să fie fetiţele fericite, să aibă (încă un loc) unde să se ascundă, să se distreze şi să se joace.

Astea sunt doar câteva dintre motivele pentru care tati a instalat un cort în living, unul d-ăla cu 100 de mingi  (şi cred că regretă deja, a zis că totul e un playground la noi… ceea ce mi se pare foarte mişto, de altfel) 🙂

La mulţi ani, Ilenuţa!

Azi o sărbătorim şi pe micuţa noastră Ilenuţa… căci al doilea nume al Georgiei e Ileana.

Şi în loc de „La mulţi ani”, puteţi să intraţi pe Facebook şi să-i votaţi desenele înscrise în concursul „Cel mai mare mic artist” (adică să daţi LIKE), ca să câştige un set de cărţi Lucia Muntean. Mulţumim!

Pun aici linkurile:

„Dimineaţa în grădină”

„Când e vară pe la noi”

… La mulţi ani, Ilenuţa noastră cea talentată şi năzdrăvană! Şi „la mulţi ani” şi vouă, Elenelor şi Costicilor! 🙂

Participăm la concurs de pictură!

Deşi a început abia de câteva zile să picteze, am înscris-o deja pe Georgia într-un concurs de desene pentru copii, organizat de Cărţile Lucia Muntean pe Facebook. I-am trimis două desene abia azi, în ultima zi 🙂

Mi-a plăcut ideea concursului, erau publicate mai multe poezii , iar copiii erau invitaţi să ilustreze cu propriile desene fiecare poezie. Iată cele două poezii, cu desenul aferent, realizat de Georgia:

_____________________________________

Dimineaţa în grădină


Râde soarele-n grădină

Printre pomi și printre flori

Și împrăștie lumină

Peste-o lume de culori.

Gâzele sclipind în soare

Cu aripile-amândouă

Strâng din lujerii de floare

Bobul răcoros de rouă

Și cu el își spală fața

Și rochițele-nflorate,

Să le vadă dimineața

Bucuroase și curate.

– Știți de ce grădina toată

De serbare s-a gătit?

Că sub cerul fără pată

Întâi Iunie-a sosit!

_________________________________________________________

Când e vară pe la noi

Când e vară pe la noi

Dau în rod grădinile,

Cântă cucii în zăvoi,

Bâzâie albinele.

În livezi se coc, visând,

Fructe dulci şi aromate

Şi-n pădure cresc, pe rând,

Ciupercuţe colorate.

Veveriţe jucăuşe

Sar voioase prin copaci,

Iar ariciu-n găletuşe,

Strânge zmeură şi fragi.

Păsările cântă-n pace

Şi sub cerul însorit

Ies copiii să se joace

Din zori, până-n asfinţit!

___________________________________________

Am trimis şi poze cu Georgia în timp ce picta una dintre „operele” trimise la concurs şi a apărut deja pe pagina lor 🙂 Am fost aşa de încântate, că le-am mai trimis un desen în afara concursului, căci nu l-am putut clasifica / potrivi cu nicio poezie…

Chestii care mi se întâmplă pentru că sunt mămică de două năzdrăvane (II)

– Am căutat timp de trei zile un adidas al Georgiei şi, pe când renunţasem la căutări, l-am găsit absolut întâmplător în sertarul cu mănuşi, fulare şi căciuliţe de iarnă (sigur a fost isprava Emmei, că ei îi place să răscolească sertare, să scoată căciuliţe, să plimbe papuci). Între timp, a venit super-căldură şi nu mai putem ieşi cu adidaşii 😀

– A dispărut o sticlă de-aia cu cioc, de vreo două luni, în mod foarte misterios. Am căutat absolut peste tot, inclusiv în coşurile cu jucării, în dulapuri şi sertare 🙂 Am renunţat şi la asta şi am cumpărat una nouă, convinsă fiind că nu vom şti niciodată ce s-a întâmplat cu cea veche – ne gândeam că poate o fi aruncat-o Georgia pe geam (mai are momente de-astea) şi a luat-o cineva (deşi era greu de crezut, cine s-o ia şi pentru ce). Ei bine, cana a reapărut în peisaj la fel de misterios, zilele astea, în dulapul fetelor, unde le ţin sticluţe, cănuţe etc. Mi-e clar că eu am spălat-o şi am pus-o acolo, probabil am crezut că e cealaltă (mai avem două la fel pe lângă cea pierdută). Nu mi-e clar cum a apărut cana din senin, că probabil eu am luat-o de prin camera lor… cum le adun de obicei după nani, că Georgia merge la culcare cu o astfel de cană, în care îi pun ceai. Dar de unde s-a materializat şi ce-a făcut în tot acest timp de când a dispărut, mă tem că va rămâne un mister nerezolvat.

– Tot din categoria „mistere”: de câteva săptămâni şi-a pierdut Georgia şi un cerceluş… E sigur aici în casă undeva, dar încă nu a apărut. Şi pe ăsta l-am căutat peste tot, dar încă n-avem niciun răspuns şi ne pare aşa de rău după el, cerceluşul de la naşi… Între timp, i-am pus Georgiei în urechi cerceii mei din copilărie – dar i-am scos azi, când şi-a pierdut şi unul din ăia (l-am găsit, din fericire). Aşa că în următoarea perioadă cred că nu-i mai pun deloc cercei, decât dacă găsesc pe undeva unii care se închid cu lacăt, îi cumpăr pe loc!

– Am găsit-o pe Georgia la noi în dormitor, cu o moacă destul de vinovată, ţinând în mână o forfecuţă roz pe care am folosit-o în primele ei zile de viaţă ca să-i tai unghiuţele… Dar ea nu voia să-şi taie unghiuţele, ci, dintr-un motiv neştiut de nimeni, voia să-şi taie bluza de trening. A şi reuşit, de altfel, să facă o gaură în ea, micuţă, noroc că e mică forfecuţa!

– Într-o seară, în loc să-şi bea ca de obicei lăpticul, Georgia a vrut să îl dea animăluţelor din cartea Emmei… o carte frumoasă, cartonată, adusă de Moş Crăciun. Când am ajuns eu în cameră, animăluţele de la fermă erau îmbibate în lapte, abia am reuşit să le şterg, pe ele şi colţarul,că şi el „băuse” puţin, cred că i-a plăcut, că era şi cu un strop de miere 😀 Cartea e bine acum, şi-a revenit miraculos, datorită faptului că e de foarte bună calitate (sau o fi făcut Moş Crăciun vreo vrajă!).

– Am fugit într-un suflet în living, după ce a venit Georgia în bucătărie foarte fericită, cu soră-sa după ea, să-mi spună că a făcut poze! Mi-am amintit că îmi lăsasem la îndemâna lor aparatul foto, care, alături de laptop, e cel mai preţios bun al meu, cel mai drag şi cel mai folosit (ambele fiind cadouri de la soţ…). Din fericire, aparatul era în stare bună, deşi într-adevăr făcuseră poze cu el fetele mele 🙂 Nu se vede mare lucru, doar vag nişte picioruşe neastâmpărate… dar e prima poză pe care a făcut-o Georgia, singură (încă nu poate ţine aparatul în mână, că e prea greu). Poza se poate vedea mai jos –->

Ce zi minunată să mergem la picnic cu prietenii!

Aşa cânta Georgia duminică dimineaţa, cocoţată în geam şi admirând soarele dimineţii. Începea într-adevăr o zi frumoasă şi nu puteam să ratăm o ieşire în aer liber, la pădure şi la iarbă verde… În puţin timp au sosit şi „prietenii”, ca să plecăm împreună spre un nou loc de picnic – de data asta, la vreo 30 de kilometri de Cluj, în zona comunei Căpuşu Mare. Peisajul era de-a dreptul minunat, aveam pădure, aveam iarbă, flori, chiar şi un pârâiaş (care ne-a dat emoţii, căci tot spre el trăgeau fetiţele, năzdrăvanele).

Imediat după ce am ajuns, tati a instalat grătarul, la presiunile Georgiei, care abia aştepta să pape „pulpiţe” şi „grătărel”, de câteva zile 🙂 A participat la toate operaţiunile şi a supravegheat atent pulpiţele, iar când au fost gata, au sărit amândouă pe ele. Sunt atât de pofticioase, încât era musai să aibă ambele mâini ocupate, nu era destul o pulpiţă într-o mânuţă… Şi-au băgat năsucurile în castron şi la un moment dat au „pescuit” şi mici, pe care Georgia i-a mai şi tăvălit printr-o cantitate generoasă de muştar, aşa cum văzuse ea că face tati 🙂 Apoi, le-am văzut cum făceau schimb, îşi dădeau una alteia micul şi pulpiţele şi muşcau cu poftă din ele. Chiar şi cea mai mică, Bianca, a ajuns să roadă cu maximă plăcere un os de pui… aşa că în curând vor fi trei fetiţe pofticioase în jurul grătarului, aşteptând cu nerăbdare să fie gata pulpiţele.

Am avut o zi tare frumoasă şi caldă, iar după ce am strâns tot şi eram gata să plecăm, a venit şi o ploicică. Nu ne-a udat, dar ne-a moleşit fetiţele, care au adormit – amândouă – ca nişte plăcinţele, în maşină, pe drumul spre casă. Emma şi-a continuat somnul şi după ce am ajuns acasă, dar Georgia era deja fresh 😀 A cedat abia după băiţa de seară… care băiţă a fost absolut obligatorie, căci fetiţele mele arătau ca nişte purceluşi când am ajuns acasă! Le-am şters eu cât am putut cu şerveţele umede, dar guriţele erau tot unse de la grătare, mânuţele la fel, Emma era murdară din cap până în picioare, că ea se mai şi tăvăleşte pe jos prin iarbă… Ce mai, arătau ca două fetiţe care s-au distrat de minune la picnic, la pădure 😀

Această prezentare necesită JavaScript.

O nouă distracţie: pictura

Nu fără un strop de îndoială, i-am cumpărat Georgiei primul ei bloc de desen, un set de pensule şi guaşe. Ne speria puţin mizeria pe care o anticipam, dar, pe de altă parte, am considerat că fetiţa noastră are nevoie de noi provocări 🙂

Iniţial am vrut să-i luăm acuarele ordinare şi nişte foi simple, dar în final am ajuns să cumpărăm bloc+guaşe „de marcă”, în timp ce ne aminteam, nostalgici, ce rechizite, culori şi blocuri de desen aveam noi când eram mici. Şi azi ne-am apucat de pictat.

I-am pregătit culorile, pensulele, paharul cu apă, coala albă, prima din blocul de desen. Am echipat-o cu şorţuleţul de bucătărie şi am aşezat-o la măsuţa ei. În prima fază a fost mai timidă, apoi s-a dezlănţuit.

Mă aşteptam să picteze flori, nori, nu ştiu, chestii de-astea. În loc de asta, s-a apucat să facă mixuri de culori, unele mai ciudate decât altele. [a, stai, făcuse la un moment dat un cactus] Picta ceva, apoi venea cu o altă culoare, peste pictura iniţială. În fiecare formă, ea vedea un personaj sau o poveste. De exemplu, o pată maronie ciudată (în ochii mei) era de fapt „un hipopotam care strigă după ajutor pentru că s-a blocat în noroi şi aşteaptă să vină mămica hipopotam şi tăticul hipopotam să îl salveze”. Şi eu chiar n-am avut nicio contribuţie la povestea asta 😀 Mi-a spus-o ea, pe nerăsuflate. Apoi, la un moment dat, a pictat ceva ce semăna cu o dâră de fum. Am întrebat-o ce e acolo şi mi-a zis: „E fum, mami. Şi acum trebuie să pictez grătarele”. Da. Copiii obişnuiţi pictează căsuţe cu hornuri din care iese fum, al nostru pictează grătare din care iese fum 😀 Comentariile sunt de prisos.

Mi-a părut rău, în final, că am lăsat-o să-şi facă de cap şi a tot acoperit desenele iniţiale cu alte culori, de aproape a dispărut hipopotamul blocat în noroi care strigă după ajutor. Dar abia la sfârşit mi-a zis tati că vrea să înrămeze prima ei pictură 🙂 Dacă ştiam, o salvam, i-o luam mai repede din faţă, înainte să acopere tot, iar şi iar, cu alte forme şi dâre de culoare. Dar a fost bine, oricum. Nici nu s-a murdărit atât de tare, iar distracţia cred că a fost maximă.

__________________________________________________

____________________________________________________

Lasagna!

Asta e o reţetă pe care voiam de multă vreme să o încerc… şi azi ne-am luat inima-n dinţi şi ingredientele necesare. Am găsit recent o reţetă într-o revistă (şi am pus-o deoparte, ca să nu uit de ea), dar este reţeta şi pe cutia pastelor. Sunt asemănătoare, noi le-am citit pe amândouă şi am făcut aşa…

Am tăiat mărunţel două cepe, nişte căţei de usturoi şi trei morcovi. Între timp, am tocat carne de vită şi de porc, realizând o combinaţie tocmai bună. A rezultat peste un kilogram de carne, deşi reţeta iniţială cerea 500 de grame. Dar reţeta iniţială era pentru patru porţii, iar noi suntem fix patru 😀 plus că mai aveam prieteni la masă. Deci am dublat cantităţile peste tot.

Sosul Bolognese:

Am călit ceapa, usturoiul şi morcovii, am adăugat şi carnea tocată, până când aceasta a devenit „sfărâmicioasă” (aşa zicea în reţetă). Am adăugat pastă de roşii (vreo patru linguri), 300 ml de supă, plus o conservă de roşii (Cirio). Am condimentat cu sare, piper şi rozmarin (cică ar fi trebuit şi salvie, dar nu aveam decât ceai 😀 ) Am lăsat să fiarbă bine totul acolo în wok şi gata sosul Bolognese…

Sosul Bechamel:

Se încinge untul (patru linguri), se adaugă făină (tot patru linguri), 500 ml de lapte şi o lingură de parmezan (noi am înlocuit cu brânză Tilsit – un fel de caşcaval, cu gust mai deosebit, apropiat de parmezan). Şi aici se pune sare & piper, plus nucşoară, dacă aveţi. Gata şi sosul Bechamel, urmează asamblarea.

Se unge tava (noi avem una mare de yena), se pune un strat subţire de Bechamel, apoi un strat de foi de lasagna, după care un strat de sos Bolognese şi tot aşa. Pe fiecare strat se presară parmezan. Deasupra se pune sos Bechamel şi câteva bucăţele de unt şi se presară din nou parmezan. Se acoperă tava cu folie de aluminiu şi se introduce la cuptor, circa 30 de minute, după care se ia folia şi se mai lasă vreo 5-10 minute.

Când am scos-o din cuptor şi am gustat-o, am înţeles rapid de ce îi place aşa de mult lui Garfield lasagna… şi am ştiut că va intra în clubul mâncărurilor noastre preferate de familie 🙂 Le-a plăcut foarte mult şi fetiţelor, căci nu am făcut-o foarte condimentată, şi nici grasă – plus că avem două pofticioase care nu refuză nimic de mâncare!

Aşa arăta înainte şi după… Păcat că nu puteţi simţi şi mirosul 🙂