Picoco de un an jumate :)

Aşa mi-a descris-o pe Emma, în obişnuita noastră convorbire nocturnă pe mess, Emilia. Căci picoco (aşa a botezat-o Georgia, cu ceva vreme în urmă, când încă nu putea să spună „pitic”) a împlinit fix 18 luni, un prag important în viaţă 🙂 Toată ziua m-am gândit la ea şi la Georgia… de fapt, nu mai mult decât de obicei. Momentul revederii şi reuniunii se apropie, toamna se apropie, vacanţa e pe sfârşite. Peste câteva zile, îmi voi strânge în braţe fetiţele şi le voi aduce înapoi acasă…

Între timp, noi pregătim „cuibul” pentru toamnă/iarnă, suntem în plin şantier – montăm centrala, renovăm, redecorăm, facem curăţenie, împrospătăm. Şi povestim numai despre ele, despre ce au mai făcut, ce ne-a mai zis Georgia la telefon, ce îmi mai spune Emilia – că Georgia se joacă de-a grădiniţa (ea fiind educatoarea) sau de-a doctoriţa (îi consultă şi îi tratează pe bunici), de-a magazinul cu jucării (unde ea e o doamnă care vine cu două fetiţe în braţe să le cumpere jucării). Că Emma râde şi doarme şi papă şi iar râde şi iar papă şi iar doarme. Şi că ştie cum face văcuţa, „muuuuuuu”, şi căluţul şi porcul. Că e o pupăcioasă şi jumătate, că amândouă se pupă şi se îmbrăţişează toată ziua – şi Emma, fiind mai mică, o pupă pe Georgia unde apucă, pe picior, pe mânuţă… oriunde! Că îl adoră pe Co şi sunt amândouă nedezlipite de el… Că îi pupă şi pe ei, amândouă, iar Georgia face declaraţii de genul „te iubesc din tot sufletul” sau „Mimi, te iubesc până la cireşul nostru din curte şi până la rândunele!”. Incredibil, dar adevărat.

Ne-a mai zis, de asemenea, Emilia, că Georgia ne pomeneşte deja tot mai des şi că aşteaptă „să vină Mădă cu Bogdan să o ducă la Clujul ei drag”. Şi noi abia aşteptăm şi nici nu putem exprima în cuvinte, aşa cum face ea, cât de dor ne e de ele…

La mulţi ani, picoco drag, care împlineşti 18 luni pe 25 august! La mulţi ani, şmecheră mică şi afectuoasă, care ai împlinit 3 ani şi 4 luni pe 24 august!

Anunțuri

De pus pe desktop: Fotografia lunii iulie

Ştiu că am cam întârziat cu „fotografia lunii”, dar am motivare: am fost în vacanţă! 🙂

Deci: fotografia lunii iulie vine de la Orăştie, unde îşi petrec vacanţa fetiţele minunate. Şi ce imagine poate fi mai grăitoare pentru luna lui Cuptor decât una cu cele două năzdrăvane bălăcindu-se în piscină, într-o zi toridă… Jucându-se împreună în apă, distrându-se „de minune”… bucurându-se de vară!

Şi am fost la mare…

De două zile suntem melancolici şi ne uităm la poze. Suntem trişti că au trecut atât de repede zilele noastre de vacanţă, dar fericiţi că am reuşit să ne ducem fetiţele la mare 🙂 Iar pozele sunt foarte grăitoare… ne-am distrat de minune, vorba Georgiei!

Am avut noroc de o vreme superbă şi de fetiţe cuminţi. În fiecare zi a fost cald – dar nu exagerat. Într-o singură zi nu le-am băgat pe broscuţe în apă, căci bătea cam tare vântul, dar tot am stat şi ne-am jucat pe plajă. În rest, ne-am bălăcit în fiecare zi, spre încântarea Emmei, mai ales, care chiuia şi chiţăia de fiecare dată când intram în apă şi protesta când ieşeam 🙂 Nu am stat mai mult de 11-12 la plajă, apoi mergeam iar seara, după ora 17. Între timp, cele două năzdrăvane luau masa şi îşi făceau somnul de frumuseţe… Georgia deja devenise expertă în a comanda mâncare, la terasă – le spunea ea chelnerilor că vrea „cărniţă cu cartofi” sau „ciorbă a la grec”! Emma, în schimb, a mai făcut fiţe la masă, dar numai când mâncam pe terasă şi era aglomerat, dacă îi dădeam ceva în cameră, înfuleca fără reţineri. Cât despre somn, nu am înregistrat niciun fel de probleme… chiar şi seara, când cânta formaţia sub balconul nostru, dormeau fetiţele noastre ca la ele acasă, în pătuţ 🙂 Georgia a dormit cu noi, adică între noi, căci era foarte mult loc – şi se tot „plimba” noaptea, lipindu-se când de unul, când de altul… sau întinzându-se peste noi. Aveam ceva emoţii şi cu somnul, căci nu suntem obişnuiţi să dormim împreună, iar acum eram toţi patru în aceeaşi cameră! Dar se pare că se adaptează foarte uşor fetiţele noastre.

Au fost cuminţi în general, şi la capitolul „mofturi”, nu se întindeau după toate prostiile şi nu au cerut nimic altceva în afară de porumb şi îngheţată 🙂 Poate că ne-a ajutat şi faptul că în Olimp nu erau foarte multe atracţii, standuri, magazine – dar la Neptun era plin, iar în mica noastră excursie acolo s-au comportat la fel de bine. Aşadar, avem nişte fetiţe tare de treabă!

Şi pe drum au fost cuminţi, au stat ele frumos acolo în spate timp de 10 ore, pe drumul de întoarcere. Ne-am oprit de câteva ori, le-am tot dat gustări, apă şi suc, dar, în rest, s-au jucat împreună tot timpul – din cele 10 ore, au dormit vreo 45 de minute 😀 Dacă îi era somn uneia, cealaltă o antrena din nou la joacă şi uite aşa nu s-au mai culcat… Le-am dus direct la Orăştie, la bunici, iar seara au căzut frânte de oboseală, dar fericite, după ce Georgia le-a povestit bunicilor din aventurile ei la mare.

Cu ocazia vacanţei noastre am constatat din nou că avem două fetiţe tare sociabile, s-au împrietenit repede cu alţi copii, mereu alţii, în fiecare zi. Georgia deja devenise celebră pe plajă pentru vocea ei, căci cânta încontinuu… „Ceata lui Piţigoi”, „O lume minunată”, „O tobiţă mică” şi alte asemenea. Într-o seară s-a împrietenit cu o fetiţă şi au început să cânte amândouă, iar mama fetei a exclamat „deci tu cântai, că te-am tot auzit!”, după care l-a chemat pe soţul ei şi i-a spus „uite, ea e cântăreaţa!” – de acolo am tras concluzia că devenise o mică vedetă 😀 E şi foarte generoasă, le dădea jucăriile tuturor, iar în final chiar am rămas fără o bună parte din ele (avusesem două seturi la început, şi s-au tot împuţinat).

M-am bucurat să văd că se joacă amândouă aşa de frumos… şi împreună, şi cu alţi copii. Georgia îi întreba pe toţi cum îi cheamă, le spunea şi ea (mereu cu tot numele, Georgia Ileana Neacşu) şi preciza că e „de la Cuj” 🙂 Apoi, nu uita niciodată să o prezinte pe cea mică: „ea e surioara mea, Emma, are un an!”. Şi Emma râdea… Intra în vorbă cu toată lumea, fie pe plajă, fie la terasă, le spunea cum o cheamă, de unde e, le povestea de surioară… în ultima zi, le spunea la toţi că merge la bunici, la Mimi şi la Co şi la Carmen şi la Geo – iar oamenii se uitau cam nedumeriţi 🙂

În concluzie, nu ne-a fost greu nici să ne despărţim de mare, i-am spus un simplu „pa, mare!”, ne-am urcat în maşină şi am plecat, cu promisiunea că ne vom revedea vara viitoare. Iar tati a zis că nici nu concepe ca, de acum, să nu le ducem în fiecare an… mai ales că s-au comportat atât de bine, deşi sunt totuşi micuţe. Cel mai probabil, dacă nu sigur, vom alege tot Olimpul, căci e o staţiune liniştită (spre deosebire de altele, unde te simţi ca la bâlci). Ne-a plăcut mai ales plaja, căci nu era aglomerată şi puteam să stăm relaxaţi, să ne supraveghem de aproape mândruţele, care se jucau fără griji în nisip, construind castele… sau gătind supe de scoici cu găluşte de nisip 🙂 Unde mai pui că vedeam marea de pe balcon, unde ne relaxam noi până dormeau ele, iar plaja era la doi paşi de hotel!

Deci… la revedere, mare, pe vara viitoare!

Această prezentare necesită JavaScript.

Bine ai venit, minunata Melissa!

A venit pe lume încă o minune, o frumuşică şi-o drăguţă pe care o cheamă Melissa. E prima mea nepoţică – deci, sunt mătuşă!!!

Bine ai venit printre noi, scumpică mică, să creşti mare şi sănătoasă, să fii fericită şi să îi faci fericiţi pe părinţii tăi! Aştept cu nerăbdare să ne cunoaştem şi să le cunoşti pe verişoarele tale 🙂 Mulţi, mulţi pupici pentru familia întregită!

Perle de la malul mării

Dacă tot ziceam de vorbitul fără pauză al Georgiei… când nu are ce să spună, se apucă să repete cuvânt cu cuvânt ce povestim noi între noi. Iar când a rugat-o tati să termine cu chestia asta, i-a replicat: „dar trebuie să vorbesc şi eu, tati, că şi eu sunt om!!!”.

Din aceeaşi, categorie, când explicam eu ceva şi am zis la un moment dat „nu ştiu cum să spun”, intervine Georgia: „cu guriţa să spui, mami, că ai guriţă!”.

În apă, urmărind un băiat care la un moment dat s-a scufundat: „mami, uite, ce-a făcut băiatul ăla, s-a înfundat!!!”.

Vedete la Olimp (Ziua 1 + 2)

„Ooo, şi noi avem acasă o fetiţă de un an şi cinci luni, exact ca Emma! dar noi n-am avut curajul să o aducem cu noi la mare…”, îmi spune o doamnă drăguţă de la masa vecină, pe terasă, la prânz, cu un ton de tristeţe amestecată cu invidie puţin. „Îi place pe plajă?” mă întreabă în continuare… şi parcă nu îi vine să creadă ce îi spun (între două linguri de supă vârâte în guriţa Emmei, plus una şi la mine din când în când).

Emma e o reprezentantă de succes a zodiei sale – peşti. N-ar mai ieşi din apă nici când deja tremură din toate încheieturile ei mici, nici când are buzuţele vinete. Am avut emoţii pentru ea, căci ştiu că ăştia mici se pot speria de mare la prima vedere, intimidaţi fiind de imensitatea ei. Adică, te impresionează pe tine, ca adult, d-apăi pe-un năpârstoc ce se trezeşte pentru prima dată în faţa ei… sau în ea, băgat în apă fără vreun avertisment prealabil de cineva! N-a fost cazul la noi.

La noi, prima întâlnire s-a „consumat” cu chiote de bucurie şi cu mânuţe întinse spre „apaaaaaaaaa”, ca să intrăm mai repede. A trebuit să le descalţ pe amândouă şi să le mai dau jos din hăinuţe, ca să facem cunoştinţă cum trebuie cu MAREA. Era luni dimineaţă, înainte de 8, iar noi veneam îmbrăcaţi bine, căci la Cluj erau 13 grade când am plecat, duminică. La Olimp, la ora 8 dimineaţa erau 20 de grade… Prin urmare, jumătate din bagaj e inutil, respectiv acea jumătate cu treninguri, bluze cu mânecă lungă, pantaloni lungi, hanorace, chiar nişte geci subţiri pentru fete. Nu purtăm decât breteluţe şi pantaloni scurţi!

Dar să revenim la prima zi, prima întâlnire, prima dată la plajă… Am ajuns, deci, pe la ora 7 în staţiune, după o noapte pe drum, în care noi doi nu am dormit deloc, iar ele aproape deloc. Am pornit la 10 seara, duminică, şi le-am făcut pat în spate, în care se puteau lăfăi în voie… ceea ce au şi făcut – dar, somn ioc! Emma a adormit într-un final, pentru vreo trei ore, iar pentru Georgia a fost suficientă o oră de somn ca să fie fresh. Poate ar fi dormit ele mai mult dacă nu opream pe drum, dar parcă ne luaserăm prea mult avânt şi deja ne gândeam că ajungem prea devreme! Adică… în 5 ore am ajuns la Bucureşti, deşi ne opriserăm de trei ori – la Sibiu, pe Valea Oltului şi aproape de Bucureşti, la kilometrul 36.

Drumul a fost o surpriză plăcută pentru noi ca şoferi. Nota 10 plus pentru centura Sibiului, dar şi pentru că am putut ocoli şi Piteştiul… pe de altă parte, dezamăgire cruntă cu centura Bucureştiului, la fel de naşpa cum ne-o aminteam… denivelări, porţiuni stricate, haitele de câini vagabonzi de-o parte şi de alta… oricum, a fost bine că am putut ocoli oraşul, căci nu ne doream să-l străbatem, chiar dacă era ora 3 dimineaţa. De asemenea, centura ne-a scos direct în Autostrada Soarelui – şi, mai departe, centura Constanţei a fost de asemenea foarte bună, pentru că am ocolit oraşul. Per total, deci, drumul ne-a surprins plăcut şi ne-a dat speranţe că se mai mişcă şi la noi câte ceva.

Şi ca părinţi am fost relaxaţi pe drum, chiar dacă nu ne-au dormit mândrele, aşa cum speram. Dar au stat întinse acolo în spate, cuminţi, nu s-au certat, n-au făcut scandal… doar că Georgia a vorbit aproape încontinuu! Şi la fel vorbeşte şi aici, la mare, încontinuu, nu contează unde suntem… iar Emma râde nonstop, un fel de râs – gângurit, ca un porumbel. Oriunde mergem, atragem toate privirile cu cele două minunate 🙂 De exemplu, azi când am plecat de la masă, a început să facă la toată lumea „pa” şi să trimită pupici şi am constatat că jumătate de terasă îi făcea înapoi cu mâna, zâmbind. Pe plajă, ce să mai spun… Au două seturi de jucării, iar imediat după ce le scoatem, apar copiii lângă ele. Georgia îşi face urgent prieteni, ieri a fost o fetiţă de vârsta ei, Maria, iar azi a fost una mai mare, Antonia. Imediat le interpelează: „pe tine cum te cheamă, fetiţo?” şi apoi le invită să facă împreună „ciorbă delicioasă cu scoici şi cu găluşte de nisip” şi tocăniţă 😀 Emma, după cum spuneam, ar sta numai şi numai în apă… chiuie când intrăm cu ea şi dă din picioare şi din mânuţe de parcă ar şti să înoate de când lumea. Ieri, zicea încontinuu şi în pătuţ, până a adormit „apa… apa… apaaaaa”.

În fine, şi hotelul se ridică la înălţimea aşteptărilor, e curat şi avem tot ce ne trebuie în cameră, inclusiv frigider şi televizor – deci avem desene şi bunătăţi păstrate pentru poftele minunatelor. Pe lângă asta, pot să pun şi pe blog, pentru că avem internet wireless! (n-o să mă vedeţi însă pe mess ori pe Facebook, nici măcar telefonul nu îl bag în seamă, e pus pe silent de când am venit şi nu părăseşte camera de hotel 😀 )

Dar cel mai mare plus e că vedem marea de pe balcon şi nu trebuie decât să coborâm nişte scări, ca să ajungem pe plajă. O plajă la fel de curată, amenajată, unde nu au acces „ambulanţii” cu „colorata, mâine-i gata” şi „nu daţi banii pe prostii…”. Olimpul e o staţiune liniştită şi nu e deloc aglomerat, avem loc berechet pe plajă şi în apă, fără să ne călcăm în picioare cum păţeam în Eforie sau Costineşti. Concluzia e că mi-era teamă degeaba de litoralul nostru, pe care nu l-am mai vizitat de ani buni, dezamăgită fiind de toate „ţigăniile” pe care le întâlneşti aici. Sau poate e staţiunea de vină… Oricum, mă bucur că am venit, chiar dacă aveam îndoieli şi am zis mai demult că nu le voi aduce pe fete la marea noastră. Şi fetelor pare să le placă, de fapt nu doar „pare”… Georgia îmi tot repetă, din timp în timp: „mami, îmi place la mare!” – doar ieri mi-a zis de cel puţin 10 ori.

Acum stăm pe balcon, admirăm marea şi bem câte o bere, aşteptând să se trezească minunatele, ca să mai mergem o dată la plajă. Azi am stat până la 12, căci deja începea să ardă soarele (în ultima fază, au stat cu tricourile pe ele). Vremea e numai bună, nu e nici caniculă, iar briza e superbă. Apa mării e perfectă, iar Georgiei îi place la nebunie nisipul, chiar dacă noi am strâmbat un pic din nas (e amestecat cu scoici) – pentru ea, e un motiv în plus de distracţie, căci poate să culeagă scoici şi bucăţi de scoici, din care face tocăniţă. A început să strângă şi „colecţie” pentru dus acasă, ştie că trebuie să-i ducă şi la Bianca nişte scoici şi le alege pe cele mai frumoase 🙂

Vă salutăm, deci, de pe malul mării, unde totul e minunat! Şi vă încurajăm să mergeţi cu prichindeii la mare… şi noi ne-am auzit de la multă lume „vai, ce curajoşi sunteţi!”, dar merită efortul şi nici măcar nu e un efort atât de mare! 🙂