Relaxare…

Aşa arată o fetiţă relaxată, răsfăţată şi-alintată. Emma profită şi ea de momentele în care e „singură la părinţi”, respectiv cele două ore cât stă fără Georgia (asta pentru că se trezeşte dimineaţa abia după 10)… În imagine, am surprins o şedinţă de masaj ad-hoc. Lipicioasa s-a întins lângă tac-su, iar când a văzut cât e de bine, că el începuse să o scarpine pe spate, şi-a tras o perniţă şi s-a aşezat mai comod…

[Plăcerea scărpinatului pe spate vine din familie, pe linie feminină 😛 Aşa stăteam şi eu sub mâna lui Co, din fragedă pruncie, vorba aia – aşa mă adormea el în primele luni de viaţă, când eram numai noi doi, Emilia fiind la cursuri, la Cluj 🙂 ]

Anunțuri

Artista noastră

Colorează, pictează, cântă, dansează, recită poezii în română şi germană… iar de curând Georgia şi-a descoperit încă o pasiune pe latura artistică: fotografia 🙂 Poate că are vreo legătură cu faptul că eu eram poreclită în redacţie „micul japonez”, pentru că le făceam colegilor poze nonstop? Sau poate e din cauză că a văzut aparate foto pe lângă ea din primele ore de viaţă… De fapt, prima ei şedinţă foto profesionistă s-a desfăşurat în salonul de spital, la o zi după ce a venit pe lume – profesionistul fiind, desigur, Raul… iar prima şedinţă cu el nu a rămas şi singura.

Oricare ar fi motivul, a luat Sony-ul, deşi abia îl poate ţine cu ambele mânuţe (nu e chiar mic 😛 ) şi s-a apucat să facă poze. În cele mai multe instantanee apare surioara, dar şi Emilia, care a fost la noi în weekend. Cu ocazia asta apar chiar şi eu în poze, dacă le face ea, că până acum eu eram în spatele camerei! A fotografiat şi lucruri din casă, prinţese, cărţi, jucării… dar şi pe ea însăşi 🙂 Încă nu-mi explic cum a putut să ţină aparatul întors spre propria făţucă,  în condiţiile în care abia îl ţine normal.

Oricum, am adunat aici câteva capodopere (o mică parte):

Această prezentare necesită JavaScript.

Aventuri la grădiniţă

Am trecut cu bine peste o săptămână mai „delicată”, ca să nu spun naşpa de-a dreptul, că ar fi urât 😀 În prima fază, mi-au răcit un pic fetiţele, aşa că luni şi marţi nu am dus-o pe Georgia la grădiniţă (îi curgea doar un pic nasul, dar am preferat să o ţin acasă, ca să nu se îmbolnăvească mai tare sau să ia şi ceilalţi copii răceala). Guturaiul a trecut, dar pauza de patru zile a fost prea mult, se pare (adică de sâmbătă până marţi) – iar fetiţa noastră nu a mai vrut să meargă la grădiniţă. Miercuri a fost o smiorcăială mică, dar apoi, până vineri, s-a transformat în scandal cu răcnete. Nu voia nicicum să meargă, în prima fază, iar după ce ajungea acolo, nu voia să rămână, iar spectacolul… mi-l pot doar imagina, căci tati a fost „norocosul” spectator, întorcându-se de la grădiniţă super-deprimat.

Miercuri nu a vrut nici să mănânce la micul dejun, aşa că educatoarea a dus-o la cabinetul medical, suspectând ceva probleme în gât (care nu s-au confirmat ulterior, după vizita pediatrului). Nu ştiu dacă a fost întâlnirea cu asistenta, ceva probleme cu colegii, cert este că după ziua respectivă a început scandalul, de câte ori venea vorba de grădiniţă. Vineri la prânz am găsit-o îmbujorată de atâta plâns… ea, care nu plânge aproape niciodată! Educatoarea spunea că avea un plâns nervos, aşa, parcă de ciudă, dar cică s-a calmat la joacă, afară, cu fetiţele. Vineri seara, când am încercat să discutăm cu ea despre grădiniţă (venise şi Mimi) nu repeta decât „eu nu mai vreau la grădiniţă”, până ne-a apucat disperarea. Sâmbătă am lăsat-o în pace (noi am fost plecaţi toată ziua, am avut două nunţi Choco King), iar duminică am reluat discuţiile.

Era deja mai calmă – nu mai repeta cu disperare că nu vrea să meargă. I-am citit de vreo două ori „Povestea gentuţei roşii”, cea mai recentă apariţie în seria Lucia Muntean – despre o fetiţă care merge pentru prima dată la grădiniţă. I-am zugrăvit în culori fascinante grădiniţa… i-am spus cum toţi copiii ar vrea să meargă acolo, să înveţe poezii în limba germană, să cânte, să se joace, să îşi facă prieteni… Am ales împreună ţinuta pe care urma să o poarte – colanţi roz, fustiţa de blugi cu prinţesă, tricou tot cu prinţesă – am convins-o să ducă la grădiniţă o cărticică în limba germană, să le arate la prietenii ei… Aşa că a plecat fără proteste. Problema a fost că o aştepta asistenta la intrare (îi verifica pe toţi copiii), aşa că iar s-a pornit o mică furtună. N-a vrut nicicum să se lase controlată în gât şi a început iar că nu vrea să rămână la grădiniţă. Până la urmă a luat-o educatoarea şi tati a plecat iar deprimat… Dar la prânz a găsit-o fericită, zicea că s-a distrat de minune la grădiniţă, ba mai şi recita poezia în limba germană! Am răsuflat uşuraţi… iar azi dimineaţă totul a fost minunat, nu au mai fost proteste, a rămas liniştită, chiar bucuroasă, cu prietenii ei 🙂

Încă nu îmi explic ce s-a putut întâmpla – după prima săptămână „de miere”, să vină una aşa de furtunoasă… Educatoarele spun că e absolut normal, noi am zis că probabil am lăudat-o prea mult, cu toţii 🙂 Scandalul a început la numai o zi după ce doamna Ileana îi spunea lui tati ce fetiţă minunată avem, cât de frumos vorbeşte ea, ce bine pronunţă cuvintele în limba germană, cât e de cooperantă… Probabil trebuia ea musai să se dea un pic în spectacol!

Acum, însă, totul e minunat din nou 🙂 Aseară am întrebat-o dacă nu a mai învăţat vreun cântecel la grădiniţă şi s-a apucat să-mi cânte „Deşteaptă-te, române!” – se pare că îl cântă în fiecare dimineaţă (prima strofă). Bodogăneşte câteodată în limba germană, în timp ce se joacă, am auzit-o şi numărând, spune perfect poezia „September”… iar într-o seară s-a apucat să-mi spună „Îngeraşul” 😀 pe care sigur nu îl ştie de la mine. Acum, aşteptăm cu maxim interes evenimentul monden al anului în familie – nunta vărului Lorand, care va fi în weekend. Ieri am fost şi am cumpărat rochii „de prinţese”, cu condurii aferenţi 🙂 (Evident că Georgia ar fi vrut să îmbrace rochiţa „de prinţesă” azi la grădiniţă)

Cam astea ar fi, pe scurt, aventurile noastre din ultima săptămână. Sunt „pe scurt”, pentru că Emma e (destul de) cuminte 😀 Ea încă nu are probleme de-astea existenţiale, viaţa ei e mai simplă: papa şi somn şi joacă. I-a mai curs şi ei năsucul, după soră-sa, dar a fost foarte cuminte şi cooperantă. Doarme până cel puţin la 10 dimineaţa, aşa că îşi petrece puţin timp fără Georgia – care vine după 12.30. Câteodată mergem toţi trei după ea la grădiniţă, după care ne mai jucăm în parc sau mergem la cumpărături (le place la amândouă să se plimbe, sunt fetiţe adevărate!). Şi ne bucurăm de zilele astea frumoase de toamnă 🙂

La mulţi ani, Mimi!

Brânduşele tale preferate îţi urează LA MULŢI ANI din toată inimioara lor mică, dar totuşi mare 🙂 Chiar dacă nu am fost azi împreună, ne-am gândit la tine, iar Georgia ne-a tot spus că azi e „ziua lu’ Mimi”. Ţi-a şi cântat… Îţi transmitem mulţi pupici şi îmbrăţişări de la cele două nepoţele drăgăstoase şi pupăcioase şi afectuoase şi lipicioase – iar peste câteva zile vom putea să ţi le oferim şi în realitate!

La mulţi ani, Mimi, ai grijă de tine, că noi tare ne bucurăm că te avem!

[asta e în loc de felicitare, nu cred că puteam să găsesc alta mai frumoasă!]

După şedinţa cu părinţii…

[Atenţie, în postul ăsta mă cam laud :D]

N-am fost la prima şedinţă cu părinţii din viaţa mea, ci a fost tati – dar şi pentru el a fost prima 🙂 S-a discutat în general despre taxe, despre materiale didactice, despre program şi activităţile copiilor. Am aflat că Georgia va avea un curs de dans clasic, unul de muzică (în prima fază, noţiuni elementare despre muzică) şi că va învăţa diverse chestii despre Germania (geografie, de exemplu), pe lângă cursul intensiv de limbă germană.

Pe lângă astea, doamna Ileana şi-a propus să-i înveţe prima strofă din imnul naţional, pe care să o cânte în fiecare dimineaţă… Asta chiar aş vrea s-o văd, pe Georgia cântând, pătrunsă de patriotism, „Deşteaptă-te, române!” 🙂 Mai mult, aceeaşi doamnă vrea să-i înveţe pe prichindei imnul Uniunii Europene, cu versurile originale, scrise de Schiller – şi pe arhicunoscuta muzică de Beethoven. Şi asta mi-ar plăcea să văd/aud.

De cealaltă parte, cealaltă doamnă educatoare, Livia (pe partea de limbă română, care preia copiii după ora 12), a plănuit şi ea ceva activităţi psihomotrice, care vor avea loc după orele de somn, până la venirea părinţilor (ora 17). Asta înseamnă că o s-o las, cât de curând, să şi doarmă acolo… cred că va fi foarte fericită!

[Azi-dimineaţă a venit la 6.20 peste noi, să ne trezească… voia să se spele, să se îmbrace şi să plece la grădiniţă! Am băgat-o între noi în pat şi am somat-o să mai doarmă un pic]

Îmi place din ce în ce mai mult grădiniţa asta şi încep să realizez ce noroc am avut să ajungem aici 🙂 Adică… văd deja rezultate, după numai patru zile, e absolut incredibil. Astăzi am întrebat-o pe Georgia ce-au mai făcut şi mi-a zis iar că au spus poezii şi au cântat. Am rugat-o să-mi spună şi mie un pic din poezie… speram că îmi va spune un vers, un cuvânt de care să mă agăţ şi să caut apoi poezia. M-am trezit că recită de-a dreptul! Iar când s-a întâlnit cu doamna educatoare, tati a aflat că Georgia ştie chiar bine prima poezie şi o spune de câte ori i se cere… tăticul foarte mândru a precizat că doamna Ileana i-a spus că are copii de 6 ani care nu o spun încă 😀 (eu v-am avertizat că mă laud pe aici!). Grupa lor, a „steluţelor”, e una combinată, cu copii de vârste diferite – Georgia fiind printre cei mai mici.

Am reconstituit (cu ajutorul lui tati, care a spionat pe la avizier) şi prima strofă din poezia „September”, pe care ne-o tot recita Georgia (am fost uimiţi cât de bine o ştie, căci germana nu e deloc o limbă uşoară):

September ruft der Vögeln zu

versamelt euch im Baum!

Bald geht es aus die große Reise

aus ist der Sommertraum!

În fine, azi mi-a venit acasă cu încă un „trofeu”: cică a colorat pentru noi „un fel de avion” (titlul îi aparţine) 🙂 Inutil de adăugat, capodopera stă acum la loc de cinste, pe frigider… alăturându-se colecţiei de trofee adunate de la grădiniţă: o carte cu poezii în limba germană şi o inimioară primită pentru bună purtare 🙂

Georgia la grădiniţă: prieteni noi, poftă de mâncare, Ich liebe dich

Pe scurt, cam ăsta ar fi bilanţul primelor trei zile de grădiniţă. Destul de impresionant, în viziunea mea. Adică mai mult decât mă aşteptam.

Prieteni noi: mi-a zis fericită, după a doua zi de grădiniţă, că s-a jucat cu doi băieţi, prietenii ei, Ştef şi Paul. Că s-au ţinut de mânuţe şi au dansat şi au făcut cerc 🙂 Am întrebat-o ce cântecel a învăţat şi a început să fredoneze ceva cu „eins, zwei”… m-am apucat să-i număr în germană şi s-a luminat toată de fericire: „da, mami, aşa!!!”. În continuare, prietena ei rămâne Iulia – câteodată îi spune Giulia, deci s-ar putea aşa s-o cheme 🙂 (azi mi-a povestit că Giulia a plâns după tăticul ei… de fapt ne-a zis şi educatoarea că ele două, Giulia şi Georgia, sunt cele mai mici din grupă, iar Giulia a cam plâns – dar fetiţa noastră n-are nicio treabă).

Poftă de mâncare: Ieri mi-a spus că a păpat la prânz supă cu tăiţei şi pireu de cartofi cu cărniţă şi castravete murat. Seara, însă, am aflat de la doamna educatoare că Georgia a cerut de fapt două porţii de supă cu tăiţei 😀 după care a continuat cu pireu de cartofi, cărniţă şi castravete murat… iar ea abia răzbea să le îndoape pe cele două micuţe, căci le mai ajută pe amândouă la masă (Georgia şi Giulia). Astăzi mi-a zis că au mâncat ciorbiţă şi cartofi cu morcovi şi cu cărniţă, plus gustare – Barni şi un măr. Dar n-a precizat câte porţii…

Limba germană – îi place la nebunie. Am fost uimiţi să aflăm că deja salută dimineaţa cu „Guten Morgen”, că ştie să se prezinte în limba germană, că învaţă deja poezii şi cântece… de fapt, totul e în limba germană. Acasă, a început să mă întrebe diverse chestii, cum se spune asta şi asta în germană – şi a început cu „te iubesc”, pe care ni-l „aruncă” de câteva ori pe zi: „mami, cum se spune <te iubesc> în limba germană?”. I-am spus şi de atunci repetă, încântată, străduindu-se să pronunţe (nu e uşor!): Ich liebe dich! Iar acum, seara, când s-a dus la culcare, după obişnuitul pupic, ne-a spus „Gute Nacht” 🙂

Şi noi suntem încântaţi că îi place aşa de mult la grădiniţă, că e receptivă şi cooperantă, că se trezeşte dimineaţa aşa de fericită că pleacă la grădiniţă, la copii şi la „Ileana educatoarea” (aşa a botezat-o). Chiar dacă azi-dimineaţă a venit peste noi la 7 fără 10, nerăbdătoare să plece 😀

Gute Nacht, deci…

Prima zi la grădiniţă – varianta doamnei educatoare

Azi-dimineaţă, când a dus-o pe Georgia la grădiniţă, tati a stat un pic de vorbă şi cu doamna educatoare, care i-a povestit câte ceva despre prima zi cu fetiţa noastră… A zis că e foarte cooperantă, ascultătoare, că face tot ce i se spune, cântă, dansează, colorează… deci se comportă foarte bine şi se poate spune că e cuminte.

Faza zilei s-a petrecut la ora mesei – respectiv la prânz, căci dimineaţa se pare că a mâncat bine, fără probleme. La prânz, şi-a mâncat şi ciorbiţa, iar cu ultimele trei linguri a ajutat-o doamna. Când a ajuns în faţa pastelor cu brânză, însă, Georgia a rămas un pic nedumerită… şi a zis că ea nu mănâncă aşa ceva, ce-s astea?! Doamna educatoare i-a zis că sunt paste cu brânză, ce, ea nu vrea să pape decât cărniţă? Evident, Georgia a răspuns afirmativ. Doamna a continuat, spunându-i că la grădiniţă va mai mânca şi paste cu brânză, sau mămăliguţă numai cu brânză… la care fetiţa noastră a replicat, foarte serioasă: „nu cred!”. 🙂

Şi când mă gândesc ce impresionată am fost eu când mi-a povestit că a păpat ciorbiţă şi paste cu brânzică, iar ea nici măcar n-a vrut să le guste! Iar acasă susţinea că vrea să îi fac şi eu! S-o fi răzgândit şi voia să le încerce, probabil… 😀

Oricum, azi-dimineaţă s-a trezit la ora 7, nerăbdătoare să meargă la grădiniţă… abia aştepta să se întâlnească iar cu doamna educatoare, cu copiii, cu Iulia 🙂 Şi când a ajuns în clasă, a salutat-o pe doamna cu „Guten Morgen”! Şi e abia a doua zi!

Prima zi la grădiniţă – concluzii

Ne-am dus după Georgia, la 12.30, neştiind la ce să ne aşteptăm… Adică, nu ne gândeam că a plâns sau de-astea, doar am văzut-o cât era de fericită pentru că poate să rămână cu copiii. Încercam să îmi imaginez doar ce ghiduşii ar fi putut să facă… Am găsit-o în sala lor de clasă, care era transformată în dormitor – era o atmosferă atât de plăcută, trăseseră jaluzelele, era umbră şi răcoare . Se pare că acele aparente dulăpioare sunt de fapt pătuţuri, care la ora de somn se lasă în jos… sunt nişte pătuţuri absolut adorabile, mici cât sunt ei, copilaşii, exact aşa cum mi-am imaginat că arată pătuţurile piticilor, de Albă ca Zăpada a fost nevoită să se întindă de-a latul, pe trei dintre ele 🙂

Toţi copiii erau în proces de dezbrăcare şi echipare în pijama, iar Georgia nu făcea excepţie, chiar dacă ea nu avea pijama – se dezbrăcase singură şi părea tare încântată. Atunci am avut ceva emoţii, că mă gândeam că nu va vrea să vină cu noi acasă 😛 Dar a părut bucuroasă că ne vede, mai ales că o luaserăm şi pe Emma cu noi, de data asta. Am plecat toţi patru, iar ea nu mai contenea să ne povestească despre aventurile de la grădiniţă… Şi a continuat să ne povestească, pe rând, câte o fază, pe tot parcursul zilei… stătea, îşi mai amintea câte ceva, mai stătea, iar îşi amintea… şi aşa am aflat, până la urmă, cam tot ce se întâmplase azi la grădiniţă, în „Grupa steluţelor”. Să le luăm pe rând:

– S-au jucat frumos, cu toţi copiii, şi cu o fetiţă pe care o cheamă Iulia şi care a stat lângă ea. Şi doamna educatoare le tot zicea să se ridice, apoi să se lase jos şi iar să se ridice şi iar să se lase jos… apoi le-a spus să se aşeze pe jos, pe covorul verde „şi să tuşească frumos, cu mâna la guriţă”.

– A colorat pe o foaie pe doamna educatoare şi pe copii… iar doamna educatoare i-a spus că a colorat frumos. Şi ce ţi-a mai spus doamna educatoare, Georgia? „Mi-a spus să tac!” 😀

– I-a zis la doamna educatoare că ea e frumoasă – ea, adică Georgia… „Şi doamna educatoare ce-a zis?” – „păi… mi-a zis iar să tac!” 🙂 Nu a tăcut, cu siguranţă… mi-a povestit apoi că un băiat tot spunea că el e cel mai mare, iar ea (Georgia) a ţinut să precizeze că şi ea e mare, iar doamna educatoare i-a dat dreptate (era foarte mândră de asta).

– I s-au rupt creioanele colorate şi doamna educatoare i-a spus să ia altul, că nu-i nimic, şi ea a luat altul şi a colorat mai departe. Evident că a vrut apoi să coloreze şi acasă, şi a stat cuminte şi plină de importanţă la măsuţă, colorând liniştită, exact ca o şcolăriţă… La fel de evident, Emma a vrut şi ea să coloreze, aşa că a trebuit să-i aranjez şi ei o măsuţă, cu creioane colorate şi cărticele – dar în cazul ei, guriţa i-a ajuns mai colorată decât desenele, iar Georgia o tot certa, că nu-i frumos să bage în gură şi să se murdărească.

– Băieţii cu tricouri roşii au luat puncte negre… şi unii copii au luat puncte albastre. Ce înseamnă punctele albastre? – „că n-au fost prea cuminţi”. Dar cele negre? – „că n-au fost deloc cuminţi”. Şi tu ce puncte ai luat, Georgia? „Puncte albe, pentru că am fost cuminte!”

– Înainte să meargă să pape, au mers la baie şi s-au spălat pe mâini. Şi a păpat „pâine cu Almette şi cu şuncă” (dimineaţă), apoi a păpat ciorbiţă cu cărniţă şi cu pătrunjel, „cu verdeaţă de-aia de care nu-mi place mie” 🙂 Asta fiind la prânz… tot atunci au mai avut şi paste cu brânză, care se pare că i-au plăcut mult, că mi-a cerut să-i fac şi eu. A zis că a mâncat singură, dar a mai şi ajutat-o doamna.

– Mi-a mărturisit şi că a ţipat la masă… iar doamna educatoare a certat-o şi i-a zis că nu-i frumos să ţipe. „Dar de ce ai ţipat, totuşi?”. „Pentru că eram fericită, mami…”

Fericită a fost, cu siguranţă, căci toată ziua m-a întrebat când mai mergem la grădiţă, că ea vrea să meargă iar la grădiniţă şi că abia aşteaptă să vină dimineaţa, ca să se joace iar şi să stea iar pe covorul cel verde şi să coloreze 🙂

Ce înseamnă o soţie?! – Dialoguri cu Georgia

A început distracţia cu sensul cuvintelor. Asaltul vocabularului… Mi-era teamă de asta 🙂 E aşa de greu câteodată să-i explici unui copil de trei ani ce înseamnă un cuvânt atât de simplu, pe care îl foloseşti în fiecare zi! De exemplu, astăzi Georgia a prins de undeva cuvântul „soţie”… ea zice că din „Frumoasa şi bestia”, că Gaston vrea s-o ia pe Belle de soţie. Ştiu doar că am tot auzit-o repetând cuvântul în cele mai stranii fraze, în timp ce se juca cu Emma. Nu se potrivea nicăieri… aşa că am chemat-o să lămurim lucrurile, sperând să o conving, în final, că Emma n-are cum să fie soţia ei 🙂

Am început prin a o întreba ce crede EA că înseamnă „soţie”. Şi EA credea că „soţie” înseamnă „să faci baie şi duş să fii curat când pleci la plimbare”. Am rămas un pic descumpănită, trebuie să recunosc. Aveam mai mult de lucru decât credeam… Şi mai ce înseamnă „soţie”, Georgia? – am plusat. „Păăăi… înseamnă şi un turn mare, câteodată”. Hmmm… asta nu era chiar departe de adevăr 😀

Am început să-i explic pe îndelete, că „soţie” înseamnă o femeie care se căsătoreşte cu un băiat, sperând să nu mă întrebe ce înseamnă „femeie” 😀 De fapt, am anticipat întrebarea şi i-am zis că o soţie e o femeie sau o fată aşa ca mami, care se căsătoreşte cu un băiat aşa ca tati 🙂 „Dar cum îl cheamă pe băiat?”, a venit altă întrebare. „Păi, poate să fie orice băiat…”, răspund eu. „Şi de ce băiatul vrea să o ia de soţie?” – „pentru că o iubeşte şi vrea să stea cu ea în aceeaşi casă, şi după ce se căsătoresc o să aibă şi copii”. „Ahaaaa, aşa ca tine şi ca tati!”. Da…

Apoi am început să o întreb, ca să văd dacă pricepuse. Cine e soţia lui tati, cine e soţia lui Adi, cine e soţia lui Co, cine e soţia lui Geo… A răspuns fără greşeală, aşa că am plusat şi i-am povestit şi despre „soţ”. Şi am luat-o de la capăt… Cine e soţul lui mami, cine e soţul lui Mimi, lui Carmen,  cine e soţul lui Raluca… În final, era lămurită pe deplin. Şi a venit, după un timp, să-mi explice că Gaston vrea s-o ia de soţie pe Belle, ca să se mute cu ea în casă şi să aibă copii… pentru că o iubeşte 🙂

Misiune îndeplinită.

Prima zi la grădiniţă!

E aşa de linişte la noi acasă… Emma doarme, pentru că nu-i nimeni prin preajmă care să facă gălăgie, ca în fiecare dimineaţă 🙂 Surioara mai mare, responsabilă cu gălăgia, e la GRĂDINIŢĂ. Azi e ziua cea mare!

Ne-am trezit, ca de obicei, cu ea peste noi în dormitor, foarte nerăbdătoare să meargă la grădiniţă – îi spusesem de aseară că vom merge azi (eu nici n-am prea dormit, de emoţii!). Ne-am spălat şi ne-am îmbrăcat, ghiozdănelul era pregătit de aseară… Ne-am conformat cerinţelor doamnei educatoare şi am echipat-o în trening, asta e ţinută obligatorie la „grupa steluţelor”, ca să stea „steluţele” comod şi să-şi facă de cap 🙂 M-am bucurat că ne-a zis să-i ducem ceva hăinuţe de schimb, să aibă acolo în dulăpiorul ei, pentru orice eventualitate – aşa, am putut să-i dau ghiozdănelul… altfel, copiii ăştia din ziua de azi nu şi-ar mai duce nicio gentuţă cu ei… le dă acolo micul dejun, gustare, prânz… nu le trebuie nimic de acasă!

După ce am ajuns acolo şi am coborât din maşină, abia am putut s-o ţinem în loc pentru două poze. Iar după ce am ajuns înăuntru, greu a convins-o tati să şadă un pic în hol, ca să-i dea papuceii de schimb. După asta, nici nu ne-a mai băgat în seamă. S-a aşezat în prima bancă şi a început să o ia la întrebări pe fetiţa de lângă ea. Doamna educatoare s-a prezentat direct în limba germană, „Mein Name ist Ileana”, iar fetiţa noastră a sărit imediat să precizeze: „Şi pe mine mă cheamă Ileana! Georgia Ileana Neacşu!!!!”, de-a dreptul triumfătoare. Noi încercam, din uşă, să îi atragem cumva atenţia, să îi spunem că plecăm… nu voiam să dispărem, pur şi simplu. Ne-a făcut cu mâna, scurt, iar doamna educatoare ne-a zis „Auf Wiedersehen” şi gata. A trebuit să plecăm.

Astăzi nu o lăsăm şi să doarmă acolo cu copiii, merge tati să o ia acasă, după ce iau masa de prânz… deci după 12.30 ne vom revedea. Sunt curioasă cum i s-a părut prima zi, ce a făcut… dacă vrea să vină acasă 🙂 Am văzut copii care plângeau şi se agăţau disperaţi de mame (disperaţi, nu exagerez), pentru că nu voiau să rămână acolo… probabil că noi vom avea probleme când o să o luăm de acolo 😀  Voi reveni cu amănunte, despre prima zi la grădiniţă…