Două fetiţe, două bretoane (am făcut-o din nou!)

Da, am făcut-o din nou, am tăiat de data asta ambele bretoane 😀 Ştiu că am mai scris aici despre bretonul meu din copilărie, cât de drept era şi cât de mult m-a marcat, dar se pare că am cam exagerat, nu m-a marcat chiar atât, altfel nu-mi explic de ce m-am băgat iar cu foarfeca în frizurile fetiţelor mele.

De câteva zile am observat că le intra părul în ochişorii ăia frumoşi, iar aseară m-am hotărât să iau măsuri. Când erau în baie, le-am udat un pic bretoanele, le-am pieptănat şi le-am tăiat cât am putut eu de „franjurat”, ca să nu rezulte freză de-aia de copil… cuminte. La Emma am tăiat şuviţă cu şuviţă, a fost mai greu, căci nu stătea locului o secundă, iar la Georgia a mers foarte uşor, căci a fost cooperantă. Prin urmare, la Georgia a ieşit chiar bine, dar la Emma parcă e un pic prea scurt şi prea asimetric 😀 Dar aşa se poartă, nu?! Oricum, important e că le-am scos la lumină ochişorii ăia minunaţi, căprui de căprioară, respectiv albaştri ca cerul!

Anunțuri

Musaca de cartofi, cu crustă de sos Béchamel

Am mai descoperit / savurat o reţetă care merită pusă la catastif, pentru că a avut mare succes în familie: musaca de cartofi, cu crustă de sos Béchamel.

Avem nevoie de următoarele chestii: două cepe, câţiva căţei de usturoi, ulei de măsline, 500 g de carne de vită tocată, o cutie de roşii decojite (eu am folosit Cirio), unt, două linguri de făină, 50 ml de supă, 500 ml de lapte, 2 linguri de smântână, 100 g de Emmentaler ras (eu am folosit brânză Tilsit şi a fost foarte bună), 600 g de cartofi roşii.

Se curăţă şi se taie mărunt ceapa şi usturoiul. Se încinge uleiul şi se prăjeşte carnea tocată, până devine sfărâmicioasă, apoi se adaugă jumătate din ceapă şi din usturoi, prăjindu-se împreună. Se adaugă conserva de roşii, se lasă să fiarbă împreună la foc mic circa 15 minute, apoi se condimentează cu sare şi piper.

Separat, se încinge o lingură de unt şi se căleşte restul de ceapă şi usturoi. Se presară făina, se căleşte puţin, se stinge cu supa, după care se toarnă laptele şi se lasă la fiert, amestecând, până când se îngroaşă sosul. Se înglobează smântâna şi caşcavalul (sau brânza), se condimentează după gust.

Cartofii se curăţă şi se taie felii; se încinge cuptorul, se unge forma de sufleu şi începem „construcţia”: un rând de cartofi, un rând de sos, un rând de carne tocată, apoi iar cartofi şi sos, iar deasupra se rade caşcaval (din nou am folosit Tilsit). Se lasă în cuptor aproximativ o oră – în prima jumătate de oră am acoperit-o cu folie, apoi am lăsat-o să se rumenească. Pe scurt, e un fel de lasagna, dar cu cartofi în loc de paste 🙂 Oricum, e delicioasă!

Dialoguri cu Georgia (IV) Declaraţii de dragoste şi nu numai

Când vrea, poate să fie extrem de drăgăstoasă, afectuoasă şi linguşitoare de-a dreptul. De fapt, încă nu o pot numi linguşitoare, pentru că nu o face în mod conştient, nu mă complimentează cu un anumit scop. Încă. Deocamdată, e pur şi simplu afectuoasă şi toată ziua ne spune, pe rând, cât de mult ne iubeşte. Câteodată, însă, ne surprinde şi ne emoţionează, chiar dacă suntem obişnuiţi cu declaraţiile ei. Un exemplu: „Mami, te iubesc! Aşa de mult mă bucur că te am… sper să nu te fure cineva!!!”.

Există totuşi şi polul opus, când ne surprinde în mod negativ, cu expresii culese, desigur, tot de la noi. Doar două exemple:

Eu le chem la masă… iar ea vine, vizibil nervoasă şi deranjată: „Of, că nimic nu pot să fac de tine, că unu-doi mă chemi la masă!!!”.

____________________

Georgia: Mami, vrei să facem un turn?

Eu: Nu.

Georgia: Numai mă freci la cap toată ziua, dar când te rog să faci ceva, tu nu vrei!!!

____________________

Pam-pam!

(Ora de… pictură) Culori amestecate şi mânuţe albastre

Georgia voia să picteze, aşa că mă tot trimitea să o duc pe Emma la culcare 🙂 Dar nu era ora de somn… Iar eu am venit cu geniala idee: ce-ar fi să le las pe amândouă să picteze? Cât de rău se pot murdări? Doar trebuie să se distreze şi fetiţele, nu?!

Nu încăpeau amândouă la măsuţă (musai mai trebuie achiziţionată una), aşa că am pus o faţă de masă pe canapea, le-am întins foile acolo şi am pregătit culorile, apa, pensulele. Le-am pus şorţuri, încercând să limitez colorarea hainelor. Le-am dat drumul la distracţie şi eu mi-am luat aparatul foto.

În final, erau pictate vreo trei foi mari (faţă-verso), Emma avea ambele mânuţe albastre cu ceva nuanţe de mov, mânecile ei prezentau un amalgam de culori (deşi le suflecasem bine), iar faţa de masă era pictată, la rândul ei. A fost nevoie de ambii părinţi să o curăţăm pe Emma (care a plâns când i-am luat pensula, deşi culorile se terminaseră) şi să strângem după „ora de pictură”. Dar ne-au rămas pozele… şi încă nu m-am hotărât ce o să-i spun Georgiei mâine, când va dori din nou să picteze 😀

(Ora de… baie) Spumă, distracţie, bălăceală

Deşi sunt deja măricele fetiţele noastre, încă nu am renunţat la ritualul băii de seară şi nici nu cred că vom renunţa în curând. Dacă încerc să sar în vreo seară peste baie, înlocuind-o cu un duş rapid, primesc reproşuri de la Georgia, care îmi tot aminteşte cât de mult îi place ei să facă baie 🙂

Oricum, băiţa este mult mai distractivă pentru toţi patru, nu doar pentru ele… adică, duşul este prea rapid şi trebuie să le bag pe rând, în timp ce băiţa e relaxantă şi amuzantă, pentru că le băgăm pe amândouă şi le place aşa de mult, se joacă, râd, se stropesc… iar dacă avem şi spumă, e de vis! Le şi încălzeşte, le şi relaxează… ajung în pătuţuri curate şi fericite, deci preconizez că ne vom ţine de programul ăsta de seară multă vreme de-acum înainte.

Şi, după cum spuneam, ne distrăm cu toţii…

(Ora de… somn) Aşteptându-l pe Moş Ene..

Seara, după băiţă, le ducem direct în camera lor, unde-i cald şi bine. Le dăm pijamăluţele, ne mai distrăm un pic… apoi, Georgia îşi bea lăpticul în living (cu miere sau cu cacao, mereu din paharul cu Mickey), iar Emma la mine în braţe, în camera lor (ascultând cum îi cânt „Ciobănaşul” sau „Du-mă acasă, măi tramvai”). De două zile, însă, am schimbat un pic programul şi îmi place tare mult noul ritual.

După baie şi îmbrăcat-uscat-cremuit (nu neapărat în ordinea asta), le pun pe amândouă în patul Georgiei, le acopăr şi le spun o poveste, în timp ce ele îşi beau lăpticul sau ceaiul, după caz. Acum suntem în perioada cu „Povestea gentuţei roşii”, din colecţia Lucia Muntean – Georgia nu se mai satură de cărticica asta. E vorba despre o fetiţă, Maria, care primeşte o gentuţă roşie cu floricică albă şi merge pentru prima dată la grădiniţă. Deja a ascultat-o de atâtea ori, că Georgia vine cu completări 🙂 Ba mai mult, în timp ce îi spun povestea (de mult nu mai e nevoie să o citesc), ea îmi povesteşte, la rândul ei, ce a mai făcut pe la grădiniţă, îşi aminteşte cum s-a jucat şi ea cu „colegii” la „grădiniţa ei”.

În fine, după poveste, eu plec încântată de priveliştea cu cele două minunate stând cuminţi una lângă alta, în pat… o aşez pe Emma în pătuţul ei, le las aprinsă lămpiţa de veghe cu prinţese, le dau la fiecare câte-un prieten să le ţină de urât (nu că ar avea nevoie, sunt mereu alţii) şi le spun „noapte bună”. Iar petrecerea abia începe 🙂 Emma se ridică în picioare şi strigă la Georgia, Georgia ţipă la ea să stea jos şi să se culce, una cântă, alta râde, povestesc şi se ceartă… oricum, numai linişte nu e! Până la urmă nu se mai aude niciuna, semn că Moş Ene a venit, totuşi!

Sunt aşa de frumoase serile astea şi sunt tot mai aproape de visul meu, cu paturile suprapuse… doar am fetiţe mari deja!

Miresele :)

Mireasa Alina i-a făcut o impresie atât de puternică Georgiei, încât ne jucăm mai nou „de-a miresele” acasă. În prima fază îşi punea ea pe cap orice prindea şi zicea că e mireasă, apoi am găsit eu o bucată de tul roz şi le-am împodobit pe amândouă 🙂 Nu lipseşte din peisaj nici buchetul, pentru că Georgia a observat că mireasa trebuie să aibă şi un buchet (e unul cu trandafiri artificiali, pe care l-a furat de la nuntă, de pe arcada de la intrare).

Ne distrăm aşa de bine, încât abia aştept serbările viitoare, carnavaluri, petreceri pentru care va trebui să le fac fetelor costume şi… costumaţii 😀

Deja ştiu şi să pozeze ca nişte mirese 🙂

De pus pe desktop: Fotografia lunii septembrie

Iar am întârziat cu fotografia lunii! Am avut o perioadă atât de plină, încât nici nu m-am putut hotărî la o singură poză 🙂 Mie îmi place tare mult asta cu „mândruţele” mele, cu ochioasele mele, cu drăguţele şi cochetele…

Dar îmi place şi asta făcută în vizita la căprioare, cât erau ele de fericite, cum le asaltaseră căprioarele… Georgia ţinea găletuţa cu mâncare, Emma lua şi ea de acolo boabe, amândouă hrăneau animăluţele direct din mânuţe şi erau în culmea fericirii. Îmi place fotografia asta pentru că îmi trezeşte amintiri frumoase şi îmi dă o stare pozitivă 🙂

Deci rămân amândouă!

Poveştile Georgiei: Cine pe cine mănâncă?

Mă văd nevoită să pornesc o nouă serie, care va cuprinde poveştile inventate de Georgia – căci deja sunt tot mai multe şi tot mai surprinzătoare. Ne-a spus deja mai multe poveşti, pe care le inventează pe loc, deci am pierdut câteva. Însă asta care urmează nu am uitat-o chiar aşa de uşor 🙂

A fost odată ca niciodată un crocodil, care a venit şi a mâncat-o pe Emma. Dar apoi a venit un lup şi l-a mâncat pe crocodil. Apoi a venit mami şi i-a dat „na-na” la lup şi lupul a fugit şi Emma nu a păţit nimic, pentru că Emma nu se strică niciodată.

Pam-pam!

[Da, am început uşor, cu una scurtă, dar am senzaţia că vor urma unele şi mai şi…]

Emma & Georgia, Mireasa & prinţul Lorand

Acestea au fost personajele principale de la nunta lui Lorand, în weekendul care a trecut. „Mireasa” e musai cu majusculă, căci pe ea a admirat-o Georgia la nesfârşit… nu s-a dezlipit de ea, a dansat încontinuu lângă ea şi nu a scăpat-o din ochi. A intrat cu ea de mână în biserică, sunt sigură că ăla a fost momentul ei preferat… (noi eram în momentul acela la restaurant, pregătind fântâna de ciocolată şi bufetul cu bunătăţi, iar ele au stat cu bunicii).

Georgia încă îmi spune cât de bine s-a distrat la nuntă, cât de mult i-a plăcut de Mireasă şi de prinţul Lorand 😀 şi că i-a plăcut să danseze… şi pot să spun că a dansat aproape nonstop! A făcut câteva pauze, doar ca să mănânce, să mai fugă un pic pe afară, la fântâna arteziană, sau să „viziteze” fântâna de ciocolată şi bufetul cu dulciuri. Emma, în schimb, s-a retras la un moment dat pentru nani, dar Emilia a raportat că de fapt nu a dormit deloc, doar a stat două ore în linişte şi relaxare, studiind cu mare atenţie pereţii 🙂

La finalul zilei, însă, oboseala şi-a spus cuvântul… nu prea am avut de ales şi a trebuit să le ţinem până târziu cu noi, până când le-am trimis cu o maşină la Orăştie, cu tot cu Emilia-bunica de serviciu. La plecare, Georgia era ruptă de oboseală, cum nu am mai văzut-o niciodată, plângea că vrea să se întindă, să doarmă, că vrea la grădiniţă, că îi e dor de prietenii ei, de Giulia şi de Paul (!)… nici ea nu mai ştia ce voia. După ce au pornit, însă, a cântat o bună bucată de drum „Deşteaptă-te, române!” şi „Ce petrecere frumoasă”, după care au adormit buştean amândouă. Emilia încă mai are febră musculară la mâini, pentru că a trebuit să le ţină pe fiecare cu câte o mână şi nu e niciuna uşoară… 🙂

Nu am poze grozave de la eveniment, cu fetiţele minunate, din păcate – pentru că în momentele-cheie noi am fost ocupaţi cu probleme de logistică. Am reuşit totuşi să le filmez când dansau graţios 🙂 Poate (sper) că vom primi de la alţii fotografii cu ele (am auzit că Georgia ar fi chinuit un pic şi porumbeii la biserică, asta chiar aş vrea să văd). Până atunci, însă, public ce am, imagini de la prima nuntă la care am fost cu fetiţele noastre:

Această prezentare necesită JavaScript.