Din perlele Georgiei (narcisism)

Fără alte comentarii, că sunt inutile… asta mi-a fost dat să aud azi din guriţa Georgiei, care era foarte bine dispusă după ce tocmai venise de la grădiniţă (şi eu o drăgăleam, spunându-i că e cea mai frumoasă fetiţă şi că mi-a fost dor de ea):

Mami, sunt aşa de frumoasă că şi mie îmi vine să mă mănânc!!!

 

Anunțuri

Întrebări… metafizice

N-aş fi crezut, dar uite că îmi foloseşte la ceva că am făcut şi filosofie, în afară de faptul că m-am distrat, punându-mi întrebări fără răspuns, timp de patru ani. Credeam că am făcut-o doar pentru sufletul meu, dar mă ajută mai nou în relaţia cu fetiţa mea cea mare, care a început să îmi pună întrebări metafizice 😀

Şi-a făcut încălzirea cu o analiză semantică a poeziei „Furnica” – mami, dar ce înseamnă „zăbavă”?, mami, adică cum „dacă n-am fi de ispravă”?, ce înseamnă să fii „de ispravă?” şi alte asemenea, lejere. După care m-a pocnit, în timp ce îi dădeam un şerveţel să se şteargă. „Mami, dar şerveţel ce înseamnă?”. „Cum adică? Dar tu ce crezi că înseamnă un şerveţel?” – contracarez eu cu o altă întrebare, ca să câştig timp şi să-mi dau seama încotro merge discuţia. „Ştiu că mă şterg cu el la guriţă sau la nas, dar ce ÎNSEAMNĂ de fapt un şerveţel?” insistă ea, accentuând pe „înseamnă”. Şi aşa a început o discuţie despre menirea pe lume a şerveţelului, materiale din care poate fi fabricat, pe cine ajută etc. etc. Metafizică pură! 🙂

Prima excursie :)

Astăzi, Georgia a fost în prima ei excursie „cu clasa”. Şi, dacă vă întrebaţi unde poate merge o orăşancă mondenă şi modernă de 3 ani în excursie cu clasa pe frigul ăsta, răspunsul e simplu: la mall 🙂 mai precis, la locul de joacă de la Iulius Mall, care are o nemaipomenită formă de corabie de piraţi şi în care îşi dorea Georgia să ajungă de multă vreme.

Nu pot decât să-mi imaginez ce a fost în autocarul ăla plin cu două grupe de copii, însoţiţi de două educatoare şi două îngrijitoare care încercau să-i ţină în frâu. Cert este că Georgia ne-a povestit toată ziua crâmpeie din excursie (ea ne-a zis că a fost cu un taxi mare) – ne-a povestit că s-a jucat prin tuburi, că a văzut scoici şi nisip şi că s-a distrat, desigur, de minune. Şi la fel de sigur e că a fost foarte, foarte fericită şi că i-a plăcut prima ei excursie 🙂

Vineri, party, club. Păi nu?!

Orice fetiţă care se respectă merge vineri seara la o petrecere în club, după o săptămână de muncă la grădiniţă. Mai ales o fetiţă aşa de mondenă ca a noastră, cu o viaţă socială atât de activă 🙂 Bine, clubul a fost unul pentru copii (cu temă jungle), petrecerea a durat 3 ore şi domnişoara noastră a mers însoţită de „prinţul tati”, cum îl alintă câteodată.

Georgia a primit invitaţie de mai bine de o săptămână de la Julia, cea mai bună prietenă a ei de la grădiniţă (a fost şi prima ei colegă de bancă… acum m-a informat, recent, că stă lângă Marc, cică). A fost, de fapt, prima petrecere la care a invitat-o cineva din afara casei şi a cercului nostru de prieteni.

Emma şi cu mine am rămas acasă, aşa că ştiu doar din auzite cât de bine s-a distrat Georgia la party, împreună cu prietenii şi colegii de la grădiniţă. Mi-a zis că au avut pizza, dar ea n-a mâncat pizza, ci s-a strecurat la sectorul părinţi şi a păpat şniţel şi sălămel 🙂 Mi-a mai zis că a mâncat tort şi a băut suc şi că au dansat şi au cântat şi s-a jucat cu baloanele – două a adus şi acasă, pentru surioară. Şi de ieri mă tot întreabă: „mami, când mai merg la petrecere la ziua Juliei?” – şi nu pare impresionată când îi răspund „peste un an” 😀 Oricum, probabil că e abia începutul şirului de petreceri…

La mulţi ani, Julia, prima prietenă a Georgiei! Şi la cât mai multe petreceri!

Dialoguri cu Georgia (IV)

Două fetiţe, fiecare în scaunul ei, în spate, în maşină, pe drumul spre casă, întorcându-se de la grădiniţă & cumpărături. Amândouă ronţăie câte ceva, căci altfel nu se poate, când ne întoarcem de la cumpărături (nu, nu îşi strică absolut deloc pofta de mâncare, ba parcă şi-o stimulează). Îşi fac planuri despre ce vor face când ajung acasă…

Georgia (molfăind banană): Emma, când ajungem acasă, vrei să ne uităm la Jim Jam?

Emma (se încruntă şi îşi ţuguieşte buzuţele): Niu-niu!

Georgia, nervoasă: De ce nu, tu?! Dar la ce vrei să ne uităm, la ştiri?! (tot mai aprinsă) Noi nu suntem fete mari sau băieţi mari să ne uităm la ştiri, noi suntem doar fetiţe şi surioare şi ne uităm la Jim Jam, adică la desene!

🙂

Desertul preferat al familiei: Tiramisu

Dacă am fi ştiut noi cât de uşor se face Tiramisu şi cât de bun ne poate ieşi… l-am fi făcut cu mult, mult timp în urmă. Mereu ni s-a părut un desert complicat, atunci când îl mâncam într-o cofetărie. Bine că l-a făcut Emilia, iar noi am preluat reţeta şi l-am făcut nu doar mai bun decât al ei, ci mai bun decât orice Tiramisu am gustat noi până acum! Şi uite cât de simplu…

Avem nevoie de 5 ouă, care se separă – gălbenuşurile se freacă bine cu 75 de grame de zahăr pudră, până arată ca o spumă (recomand mixer). Albuşurile se bat separat, tot cu 75 de grame de zahăr (mixer, din nou). În crema de gălbenuşuri se încorporează 500 de grame de mascarpone (respectiv două cutii de la Lidl) – încă se poate folosi mixerul. Apoi, uşor, se amestecă şi albuşurile bătute, de data asta cu o lingură de lemn, mai finuţ, şi gata crema. Între timp trebuia preparată cafeaua, cam 250-300 de ml, care se lasă la răcit – şi, eventual, se „îmbogăţeşte” cu ceva arome, de genul lichior de nuci (în original) sau amaretto (încă nu am încercat faza asta, că le dăm şi la fetiţe). Se trec pişcoturile prin cafea şi se aşează într-o tavă, unul lângă altul, pe două rânduri (două pacheţele din cele patru care se află într-o pungă de pişcoturi de la Lidl 😀 ). Se întinde jumătate din cremă, apoi se pun din nou pişcoturi, iar deasupra restul de cremă. Se pudrează cu multă cacao şi se lasă la frigider, ideal, până a doua zi, ca să se pătrundă bine aromele.

Se serveşte neapărat cu furculiţă de desert, nu cu linguriţele clasice, folosite în mod eronat de toată lumea 😀

Seara de pizza ;)

Astă-seară ne distrăm în familie… făcând pizza! Aşa ne-am făcut noi planul 🙂 Eu am preparat aluatul, apoi am început să îl „decorăm” cu diverse ingrediente de forme diverse. Au venit şi fetiţele să ne ajute, evident! Într-adevăr, pe parcursul pregătirilor, a cam dispărut din şunca şi din caşcavalul pregătite pentru pizza, căci fetiţele şi le îndesau în guriţe, în loc să le pună în tavă. Dar, până la urmă, au fost suficiente ingrediente 🙂

Pizza a ieşit delicioasă, aluatul perfect, crocant şi gustos… numai că ele nu l-au prea gustat, preferând să roadă ce era pe deasupra – şi le-am lăsat şi să savureze totul la televizor!

Reţeta noastră: se face un aluat din 500 de ml de apă călduţă în care dizolvăm un cub de drojdie şi făină cât cuprinde; se adaugă sare şi câte un pic de ulei, în timp ce se frământă (câteva picături). Se lasă aluatul la dospit, la căldură (eu îl pun sub lampa de birou), timp în care se pregătesc ingredientele – se călesc ciuperci cu un pic de ceapă, se taie cubuleţe cârnăciori, şuncă, sălămel, ce se găseşte prin frigider. Se împart toate pe aluatul uns în prealabil cu sos de roşii cu busuioc. Deasupra se rade caşcaval (noi am pus felii, dacă stăteam să îl radem, ni-l mânca Emma pe tot) şi se introduce la cuptor. Se scot fetiţele din bucătărie, căci durează vreo jumătate de oră până se coace şi se răceşte un pic 🙂 Ar putea avea o savoare specială dacă e servită în faţa televizorului, la desenele cu „boing-boing”.

Pam-pam!

Din perlele Georgiei (Logică de fier!)

Ştiu că am mai spus-o şi pe asta, dar Georgia încă ne uimeşte, pe zi ce trece, cu perlele ei, cu gândurile, cu imaginaţia… iar azi cu logica 🙂

La prânz au mâncat supă-alfabet (adică supă de curcan, cu tăiţei în formă de litere), iar în fiecare lingură erau cuvinte întregi, nu doar litere. „B” de la Bogdan, „P” de la Paul, „d” de la dinozaur etc. Iar când a ajuns la „x”… „x” de la… comoară! „ca aia pe care a găsit-o porcuşorul-pirat, mami…” (de fapt, a zis „porcuşorul-firat”, că aşa le zice ea la piraţi) 🙂

Da, toată lumea ştie că locul unde se află comoara e marcat cu „x” pe hartă, nu-i aşa?

Emma Poema, artista neînţeleasă

Am spus de mai multe ori că Emma e bebeluşul clasic, copilul care face toate prostiile, care bagă în gură chestii mici, face o dezordine de nedescris, rupe cărţi, strică jucării, umblă la priză/aragaz şi oriunde nu mai e voie sau e periculos şi aşa mai departe… copilul ăla despre care tot citim prin cărţi şi reviste. Copilul care nu a fost Georgia… şi ne tot miram că ea nu strica nimic, nu şi-a luat niciodată papucii invers, iar când creştea ea nu am avut nevoie de sisteme speciale de protecţie la priză, ori curele d-alea la wc ori maşina de spălat, ori la dulapuri, ca să le ţină închise.

Pentru toate astea se răzbună acum Emma. Ea ar fi în stare să cotrobăie peste tot, ei nu poţi să-i laşi o carte în mână cu inima împăcată – nici chiar dacă e cu file groase, cartonate, că pe alea le jupoaie – şi poţi să fii sigur că, atunci când îi miroase a parfum o mânuţă, şi-a băgat-o în floricica frumos mirositoare care de fapt e deodorant de wc şi e lipită acolo în interiorul vasului (evident că o găsesc întinsă) 😀 Nu îşi ia nici din greşeală papucii cum trebuie, dacă îi pun în faţa ei aşa cum ar trebui să îi ia, îi inversează şi tot alandala îi încalţă, stângu-n dreptu’ şi invers. Şi se murdăreşte ca un purceluş când mănâncă… pentru că cere cu insistenţă şi ea o lingură, ţine morţiş să mănânce singură.

Una dintre cele mai mari distracţii ale ei este să se încalţe şi să se descalţe. O las în papuci de casă, iar după o vreme o găsesc încălţată cu cizmele Georgiei, fie cele de cauciuc, fie cele de zăpadă. Sau cu adidaşii Georgiei sau cu papucii mei de casă în formă de căţei (pe care îi credeam ascunşi bine). Sau desculţă, lipăind fericită pe gresia rece sau pe parchet… De fapt, dacă dispare din living, nu ştii la ce să te aştepţi când se va întoarce: se încalţă cu ceva sau îşi pune ceva pe cap? Căci asta e o altă pasiune – să se „împodobească” în cele mai originale moduri. Apare ba cu o şapcă, ba cu o căciulă, ba cu… trei deodată. Se înfiinţează în faţa noastră şi face „hmmmm”, ca să ne atragă atenţia, iar noi să o lăudăm cât e de frumoasă. Şi pleacă mulţumită, ca să îşi schimbe ţinuta 🙂 Păcat că nu am reuşit să o pozez de fiecare dată, căci ar fi fost o galerie foto inedită. Oricum, la ochişorii ăia albaştri şi la cârlonţii ei blonzi se asortează orice, îi stă bine orice şi-ar pune pe ea 😀

Pe de altă parte, recunoaştem tot mai multe cuvinte ce ies din guriţa ei. Acum suntem în faza cu numirea părţilor corpului, iar Georgia e profesoara 🙂 Îi arată şi îi spune: „nasul!” – iar Emma repetă „atu!”. Apoi „ochii!”, iar Emma „ocu!”, „barba!” – „baba!” şi tot aşa. Dar cel mai tare e că ne-am trezit cu ea suspinând ca o divă, de câteva zile. Dacă, de exemplu, nu-i iasă bine ceva, o auzim cum spune, cu patos: „of!!!!!”. Sau chiar „of of!”. Iar dacă vede că râdem, repetă de mai multe ori, încântată. Dacă insistăm suficient, ne spune şi cum o cheamă: „Eeeee-ma!”. Emma Poema, cum frumos îi spunea Georgia când erau amândouă mici, mult mai mici…

Fotomodele ;)

Pe zi ce trece, fetiţele mele descoperă noi pasiuni… mai ales Emma, care, în general, descoperă lumea 🙂 Una dintre cele mai noi hobby-uri ale fetiţelor mele este fotografia. Georgia e fericită cu aparatul în mână, făcând poze la tot ce mişcă (şi nu neapărat), dar în final întoarce tot spre ea obiectivul – moment în care iau eu aparatul, iar ea se tranformă în fotomodel. Se întinde, ridică mâinile, le pune în şold, zâmbeşte „profesionist”, ia tot felul de poziţii… iar maimuţica de soră-sa, evident, o imită întocmai! A învăţat chiar şi să-şi închidă ochii, prefăcându-se că doarme, atunci când cadrul o cere 🙂 Aşadar, mă pot lăuda cu două fotomodele, iar şedinţele foto devin tot mai interesante, pe măsură ce amândouă intră în joc.