Săptămâna asta ne-am petrecut-o în casă, căci ne recuperăm după vacanţa la bunici şi după o răceală zdravănă – de fapt, patru răceli zdravene, căci toţi patru am stat cu nasul în batistă, rând pe rând. Acum am scăpat de siropele şi aerosoli şi privim cu încredere spre fulgii care cad afară, sperând că ne vom juca totuşi în zăpadă anul acesta.
Până una-alta, ne distrăm în casă. Chiar dacă au fost răcite, fetiţele au fost şi pline de energie, imaginaţie şi veselie. Cântă, dansează, se joacă… toată ziua. Iar Georgia ne uimeşte cu imaginaţia ei. [De fapt, pot să-i spun de acum „Dodo”, căci aşa o strigă, mai nou, surioara mai mică… Dodo. Orice papă ea, o bucăţică de pâine prăjită, un biscuit sau o felie de măr, cere încă o porţie – una pentru „Amma”, una pentru „Dodo”! ]
Cel mai nou prieten imaginar al Georgiei se numeşte Ităn Ităn Clătităn 🙂 Nu ştiu de unde a apărut, ştiu doar că e foarte foarte mic, atât de mic, încât nu îl putem vedea… Astăzi l-a şi desenat de câteva ori, pe Ităn Ităn Clătităn, care se ţinea de mână cu o balerină. Sau se ţinea de mână cu Emma şi Georgia. Mda, nu ştiu de unde le scoate! În altă zi, a spus că ne-a desenat pe noi, familia noastră: Emma, Georgia, tati şi o meduză, pentru că mami s-a transformat în meduză 🙂 Face desene tot mai interesante, ce să spun…
În rest… exploatează amândouă cadourile primite de la Moş – piticii îşi fac de cap în căsuţă, unii fac baie în cadă, alţii dorm în pat, unii se plimbă cu maşina, alţii stau la masă (avem două seturi de Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici, unii mari şi alţii mici). Pe lângă castel stau de obicei căluţii fermecaţi şi „căruţa” (tot nu pot să o conving să spună „trăsură” sau „caleaşcă”, ea a rămas tot la „căruţă”). Casa de marcat scanează tot ce prinde în raza de acţiune… chiar şi pe noi, dacă trecem pe deasupra ei. Iar setul de curăţenie… ce să mai spun. Le-a pus tati şi aspiratorul în funcţiune şi, ca să se distreze fetele, i-a venit ideea să împrăştie şi biluţele alea minuscule de polistiren care erau într-o punguţă acolo în cutie, ca să le aspire ele de pe jos. Dar, în final, una aspira, iar cealaltă încerca să le adune cu mătura, astfel încât s-au împrăştiat prin toată casa şi a trebuit să le adunăm cu aspiratorul nostru adevărat.
Şi uite aşa ne distrăm noi toată ziua… pentru că se întreba lumea ce mai facem 🙂
Eu i-am zis pe litere, în timp ce lucram la laptop, absorbită de ştiri. Nu m-am uitat ce a făcut. Apoi a vrut să scrie „Carmen” şi am chemat-o lângă mine, ca să îi scriu eu (cum să-i spun pe litere, să scrie ea? Doar n-are nici patru ani…). Când mă uit pe tăbliţă, încremenesc. Scria, evident, „EMMA”, exact cum îi dictasem eu, cu noi „M” 🙂
