Când lucrurile se mişcă prea repede

Deja se mişcă ameţitor de repede. Hăinuţele rămân mici peste noapte, cuvinte noi ies din guriţe de la o oră la alta. Parcă ieri a învăţat şi Georgia să vorbească, apoi ştia litere, apoi vrea să adune, iar azi… m-a întrebat: „Mami, cum se scrie Emma? Vreau să-i scriu numele pe tăbliţă”.

Eu i-am zis pe litere, în timp ce lucram la laptop, absorbită de ştiri. Nu m-am uitat ce a făcut. Apoi a vrut să scrie „Carmen” şi am chemat-o lângă mine, ca să îi scriu eu (cum să-i spun pe litere, să scrie ea? Doar n-are nici patru ani…). Când mă uit pe tăbliţă, încremenesc. Scria, evident, „EMMA”, exact cum îi dictasem eu, cu noi „M” 🙂

I-am mai arătat, într-adevăr, cum se face o literă sau alta, dar la asta chiar nu mă aşteptam, să scrie din memorie… Noroc că m-am dezmeticit şi i-am făcut poză. De fapt, încă nu m-am dezmeticit. Lucrurile se mişcă prea repede.

La an nou, freză nouă!

De fapt, nu e chiar nouă, ci e mai mult o re-aranjare, o re-stilizare a celei vechi. Oricum, „ştirea” este că azi am fost cu Georgia la coafor aici lângă noi, unde ne-am mai tuns în trecut. Şi am găsit o domnişoară drăguţă, care i-a aranjat un pic păruţul crescut alandala în ultimele săptămâni – adică a tuns-o un pic la spate, lăsându-i lateralele, ca să se aşeze „bobul”. Şi, în final, i-a făcut şi un breton asimetric, ultimul răcnet! Şi i-a aranjat şuviţele cu ceară… spre încântarea Georgiei, care a observat imediat, în oglindă, că „străluceşte”! La sfârşit, am stat minute bune pentru ca micuţa divă să se admire în cele două oglinzi, care îi ofereau o imagine panoramică… maximă încântare, din nou!

Ajunse acasă, am făcut şi o şedinţă foto, ca să consemnăm freza… Voilà!

 

Dodo şi Ităn Ităn Clătităn

Săptămâna asta ne-am petrecut-o în casă, căci ne recuperăm după vacanţa la bunici şi după o răceală zdravănă – de fapt, patru răceli zdravene, căci toţi patru am stat cu nasul în batistă, rând pe rând. Acum am scăpat de siropele şi aerosoli şi privim cu încredere spre fulgii care cad afară, sperând că ne vom juca totuşi în zăpadă anul acesta.

Până una-alta, ne distrăm în casă. Chiar dacă au fost răcite, fetiţele au fost şi pline de energie, imaginaţie şi veselie. Cântă, dansează, se joacă… toată ziua. Iar Georgia ne uimeşte cu imaginaţia ei. [De fapt, pot să-i spun de acum „Dodo”, căci aşa o strigă, mai nou, surioara mai mică… Dodo. Orice papă ea, o bucăţică de pâine prăjită, un biscuit sau o felie de măr, cere încă o porţie – una pentru „Amma”, una pentru „Dodo”! ]

Cel mai nou prieten imaginar al Georgiei se numeşte Ităn Ităn Clătităn 🙂 Nu ştiu de unde a apărut, ştiu doar că e foarte foarte mic, atât de mic, încât nu îl putem vedea… Astăzi l-a şi desenat de câteva ori, pe Ităn Ităn Clătităn, care se ţinea de mână cu o balerină. Sau se ţinea de mână cu Emma şi Georgia. Mda, nu ştiu de unde le scoate! În altă zi, a spus că ne-a desenat pe noi, familia noastră: Emma, Georgia, tati şi o meduză, pentru că mami s-a transformat în meduză 🙂 Face desene tot mai interesante, ce să spun…

În rest… exploatează amândouă cadourile primite de la Moş – piticii îşi fac de cap în căsuţă, unii fac baie în cadă, alţii dorm în pat, unii se plimbă cu maşina, alţii stau la masă (avem două seturi de Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici, unii mari şi alţii mici). Pe lângă castel stau de obicei căluţii fermecaţi şi „căruţa” (tot nu pot să o conving să spună „trăsură” sau „caleaşcă”, ea a rămas tot la „căruţă”). Casa de marcat scanează tot ce prinde în raza de acţiune… chiar şi pe noi, dacă trecem pe deasupra ei. Iar setul de curăţenie… ce să mai spun. Le-a pus tati şi aspiratorul în funcţiune şi, ca să se distreze fetele, i-a venit ideea să împrăştie şi biluţele alea minuscule de polistiren care erau într-o punguţă acolo în cutie, ca să le aspire ele de pe jos. Dar, în final, una aspira, iar cealaltă încerca să le adune cu mătura, astfel încât s-au împrăştiat prin toată casa şi a trebuit să le adunăm cu aspiratorul nostru adevărat.

Şi uite aşa ne distrăm noi toată ziua… pentru că se întreba lumea ce mai facem 🙂

De pus pe desktop: Fotografia lunii decembrie

Am trecut cu totul în noul an şi am uitat de cel vechi. M-am grăbit atât de tare să îl las în urmă, încât am uitat complet că am o restanţă pe blog: fotografia lunii decembrie 2011. Mi-am dat seama acum, privind la desktopul meu, de pe care îmi zâmbesc două perechi de ochişori şi câteva codiţe 🙂 Aceasta este, deci, ultima „fotografie a lunii” din 2011… şi de acum pot să mă concentrez total pe noul an!

Cum am trecut în 2012

♥ Cu cei patru bunici şi cele două fetiţe, toţi purtând pe cap coifuri de party

♥ Printre panglici şi spumă din spray-ul special de party, chestii care acopereau covorul şi mare parte din mobilă (deşi tot încercam să adunăm măcar spuma aia care ţâşnea atât de amuzant din spray, spre încântarea fetelor)

♥ „Luptând” cu un curcan proaspăt scos din cuptor, în mijlocul unei mese pline cu bunătăţi

♥ Dansând pe „Ce petrecere frumoasă e la margine de lac” şi alte hituri asemănătoare

♥ Ciocnind cu şampanie roz, cu aromă de căpşuni (Georgia râdea, că o gâdila în nas)

♥ Emma n-a rezistat până la 12 şi a picat frântă, fără să se sinchisească de focurile de artificii

♥ Georgia, în schimb, cu greu s-a lăsat dusă la culcare, către ora 1; la miezul nopţii am ieşit cu toţii afară şi am „speriat” ghinionul cu nişte petarde şi artificii… spre încântarea Georgiei, care le făcea galerie „trăgătorilor”. Ne-a pupat pe toţi şi ne-a spus de câteva ori „La mulţi ani” şi „An nou fericit!”.

♥ A fost cel mai „cuminte” Revelion pe care mi-l pot aminti… din cauză că eu nu sunt în cea mai bună formă zilele astea, am abandonat toate planurile originale şi am amânat petrecerile. Dar am fost cu ELE… dacă eram sănătoasă le-am fi lăsat la Orăştie şi am fi plecat cine ştie pe unde… aşa că tot răul spre bine, parcă aşa se spune 🙂

În concluzie, ne-am petrecut Revelionul cu cei dragi, fericiţi că fetiţele sunt fericite. Şi nu ne dorim pentru 2012 decât să fim cu toţii sănătoşi, ca să ne bucurăm de alte asemenea petreceri.

♥♥♥♥♥ La mulţi ani! ♥♥♥♥♥

Această prezentare necesită JavaScript.