Zilele Emmei :)

A împlinit doi ani, deci a avut două petreceri 🙂 (Nu cred că vom putea ţine pasul tot în ritmul ăsta, dar anul ăsta s-a potrivit). Chiar de ziua ei, sâmbătă, au venit bunicii de la Orăştie, dar şi unicul ei unchiuleţ, ca să o felicite şi să ne bucurăm împreună. Şi ne-am bucurat, mai ales ele, surioarele minunate, căci au avut baloane, şi muzică, şi bunici dispuşi să le răsfeţe, şi ciocolată la discreţie, căci cine să le reziste, într-o asemenea zi deosebită?!

A doua zi, duminică, au venit prietenii să-i spună minunatei Emma „la mulţi ani” – cele mai importante invitate fiind, desigur, Bianca (imediat are şi ea 18 luni) şi Mara (aproape 7 ani). Între ele, Emma şi Georgia 🙂 Trecând peste diferenţele de vârstă, s-au distrat foarte bine împreună, la un moment dat făceau toate curăţenie în camera fetelor, cu setul primit de la Moş Crăciun. Apoi au trecut la bucătărie, au gătit tot felul de bunătăţi… Printre cadouri s-a numărat şi un set de cafea – cu ceşti, farfurioare, linguriţe şi un filtru de cafea care scoate cam aceleaşi sunete cu cel adevărat, dar este dotat, în plus, şi cu luminiţe! Şi am băut muuuultă cafea în seara aia, căci filtrul-minune a mers încontinuu şi mereu venea câte o fetiţă să ne ofere câte o ceaşcă 🙂

Un alt cadou foarte apreciat a fost pătuţul dublu – adică două pătuţuri, care pot sta atât separat, cât şi suprapuse, exact aşa cum plănuim să le facem şi în cameră. Ăsta e minunat pentru că se pot juca atât împreună, cât şi separat, deci nu ies scântei. Şi ce mai dorm acum toţi bebeluşii, ursuleţii, şoriceii, sau care se nimeresc mai norocoşi…

Cât despre mine, mie mi-a plăcut cel mai mult cadoul de la naşa minunatelor: două paltonaşe exact la fel, pe care abia aştept să le scoatem la plimbare, împreună 🙂

Mulţumim încă o dată, tuturor, pentru cadouri şi pentru că au venit să îi spună „la mulţi ani” mezinei noastre! E abia prima aniversare, „aperitivul”, dacă vreţi… în următoarele două luni mai urmează cel puţin trei petreceri! Şi ne-am bucura dacă toate ar fi la fel de vesele şi de colorate 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

Vino, vino, primăvară!

Ne-am luat „la revedere” de la iarnă pentru că încercăm să ademenim primăvara. I-am simţit deja mirosul, ne-a trezit la viaţă, ne-a umplut de entuziasm! Am scos bicicletele! Bine, doar tricicletele, deocamdată 😀 Dar sunt pregătite şi bicicletele, rolele, tot ce trebuie!

Mâine e 1 martie şi noi visăm la primăvară. Ne uităm cu jind la soarele de afară, ne atrage, dar în final tot ne îngheaţă năsucurile! Nu putem sta prea mult afară, nu încă… dar de mâine e primăvară, nu-i aşa?

Azi am fost la plimbare şi ne-am ales deja mărţişoare. Le-am lăsat pe fete să-şi ia singure, din grămada de posibilităţi. Incredibil, Emma l-a ales pe Mickey 🙂 chiar nu mă aşteptam… 😀 L-a văzut atârnând şi l-a vrut numai pe el, a căutat bietul băiat mult şi bine după el prin toate bagajele, iar în final i l-a dat pe ăla expus, căci n-a mai găsit altul la fel. Georgia până la urmă şi-a luat-o pe Marie, din „Pisicile aristocrate”, dintr-o grămadă în care a văzut-o şi pe Ariel, dar nu era prinţesa potrivită (ar fi vrut-o pe Belle).

Deci: mărţişoare avem, ochelari de soare avem… să vină primăvara!

Dragă iarnă, la revedere!

A fost frumos, am avut zăpadă, am avut şi ger, năsucuri îngheţate şi obrăjori roşii. Dar să nu uităm: azi ar trebui să fie ultima zi de iarnă! Deci, la revedere! Ne vedem peste câteva luni, bine? Am făcut măcar un om de zăpadă, am ieşit cu săniuţa (cred că au şi stat fetele pe ea câteva minute), ne-am tăvălit în zăpadă şi am făcut „înger de zăpadă”… am privit de pe geam când ningea cu fulgi atât de mari, încât părea că ne uităm la desene animate. A fost frumos, dar… la revedere, totuşi! 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

Are mami două fetiţe mari!

Nu mai avem masă de înfăşat de un an, de când le-am mutat pe fete împreună în cameră. Iar azi, la două zile după ce a împlinit Emma un an, am scăpat şi de scaunul de masă pentru bebeluşi! L-am scos din bucătărie ca să avem loc mai mult pentru petrecere, ne-a plăcut cu aşa de mult spaţiu şi nu l-am mai adus înapoi.

De dimineaţă, Emma şi-a mâncat cerealele la masă, frumos, iar la prânz surioarele minunate au stat una lângă alta, pe colţar. Şi au păpat singurele… Iar de acum o să stăm toţi patru la masă, ca în reclamele cu familii fericite 🙂

Următorul pas e rearanjarea camerei fetiţelor, pentru care plănuim paturi suprapuse – iar după mişcarea asta, care va deveni realitate în primăvară, nu vom mai avea nici pătuţ de bebe în casă!

La mulţi ani, minunata EMMA!

A mai trecut un an… al doilea de când EA, a doua minune din viaţa noastră, a apărut pe lume. Doi ani au trecut de când am ţinut-o pentru prima dată în braţe pe Emma, minunându-mă cât e de albă, de curată şi de frumoasă. Fiecare zi cu ea e o provocare, nu ştii niciodată la ce să te aştepţi 🙂 şi fiecare zi cu ea e o bucurie.

La mulţi ani, alintata noastră, îngeraşul cel plin de personalitate, Emmelina şi albăstrica noastră cea dragă!

Chifteluţe la cuptor (Spaghetti Party!)

Dezmăţ total cu spaghetti! – aşa ar fi trebuit să se numească postul ăsta… dar i-am spus totuşi „Chifteluţe la cuptor”, ca să ştiu unde să caut mai târziu 🙂

Am găsit ideea chifteluţelor la cuptor tot pe internet şi am zis să încerc, să văd cum o fi. Evident, sunt mult mai sănătoase decât cele prăjite, de asta nu aveam îndoieli, dar oare sunt la fel de gustoase? Şi răspunsul este… DA! Le-am făcut la fel ca de obicei, am tocat cărniţă de pui, cartofi, ceapă şi usturoi – ar fi mers nişte pătrunjel şi nişte ardei roşu, pentru culoare, dar nu am avut acum la îndemână.  Am amestecat totul cu sare, piper şi două ouă, după care am făcut gogoloaiele şi le-am pus în tavă, pe hârtie de copt, pur şi simplu. Au fost gata în vreo 40 de minute!

Între timp, am pus spaghetti la fiert şi am făcut un sos de roşii, pentru paste. Am lăsat un pic totul să se răcească şi am „montat” apoi farfuriile (ştiaţi că aşa spun marii bucătari, că „montează” farfuriile?) 😀 Fetiţelor le-am făcut câte o feţişoară cu păr lung din spaghetti, ochi de chiftele şi guriţă / accesorii din sos, iar nouă câte o inimioară – tot e Dragobetele mâine!

Au făcut nişte ochi maaaari când şi-au văzut cina… iar Georgia a zis: „vai, mami, dar credeam că nu mâncăm desene!” 🙂 Dezmăţul a început după ce s-au prins cât de distractive pot fi pastele astea lungi şi ciudate! Le-am dat eu furculiţe, dar nu au fost de folos… Emma băga în guriţă câte un snop de spaghetti, pline de sos – îi place la nebunie sosul de roşii, iar Georgia sorbea, sau încerca să tragă câte una, în guriţă, cum îi arătasem eu. Şi aşa s-a transformat cina în body-painting sau finger-painting sau pictură cu mânuţele, cum vreţi să îi ziceţi. Esenţial este că n-au mai mâncat de mult cu atâta poftă – şi ele mănâncă de obicei cu poftă! Georgia a mâncat cinci chifteluţe, iar Emma patru, cu diferenţa că ea şi-a mâncat şi toate pastele, spre deosebire de Georgia, care n-ar fi vrut să strice „desenul”. Bine, le-a mâncat după ce şi le-a lipit de obrăjori, după ce şi le-a cules inclusiv din păr… şi alte faze deosebit de nostime 😀

Inutil de adăugat, totul a trebuit spălat după cină, nu doar farfuriile, ca de obicei… iar acum mergem direct la baie, căci trebuie să le spăl şi părul năzdrăvanelor… De reţinut, însă, o cină minunată, pe care va trebui s-o repetăm!

Această prezentare necesită JavaScript.

Nestăpânită, necooperantă, lipicioasă – de ce este Emma atât de minunată!

Peste două zile împlineşte doi ani! Nu pot să cred că au trecut deja doi ani de când a apărut „Picoco” – „Albăstrica” – „Blondie” – „Cârlionţ” – „Little Devil” ş.a.m.d. în viaţa noastră. Pe de altă parte, nu-mi amintesc nici cum era viaţa doar cu Georgia, cu atât mai puţin fără nicio fetiţă! La Emma, primul lucru pe care îl observă toată lumea e privirea albastră, în care poţi să te şi topeşti. Albastră, limpede, nevinovată… Iar combinaţia cu blonzii cârlionţi e fatală. Toţi se extaziază în faţa acestui îngeraş, cad în admiraţie în faţa frumuseţii răpitoare… şi mai toţi cred că e cuminte, pe măsura aspectului.

E şi cochetă, ca o domnişoară adevărată, are o adevărată pasiune pentru papuci, pentru haine şi pentru chestii de pus pe cap. Dispare în camera ei şi revine ceva de genul „ta-taaaaaaam!!!!”, toată gătită – ori cu o pălărie pe cap, ori cu cizme roşii de cauciuc în picioare. Se postează în faţa noastră, iar noi trebuie să cădem în admiraţie, să-i spunem cât e de frumoasă. Şi dacă o întreb „cine e frumoasa lu’ mami?”, zice repede, cu un zâmbet ştrengar: „Amma!”. Iar dacă vede că iau aparatul foto şi îndrept obiectivul spre ea, începe să pozeze, ridică o mână, flexează un picior, chestii de-astea finuţe 🙂

Şi tocmai de asta ziceam că e o combinaţie fatală, aspectul cu drăgălăşenia, pentru că te induce în eroare atât de uşor. De fapt, Emma e un membru de marcă al „publicului necooperant”, cum îi spun eu. O întreb cum o cheamă, câţi ani are, cum face cutare sau cutare animal? Maaaare noroc am dacă şi răspunde. Câteodată, dacă e ea foarte bine dispusă, îmi spune ce vreau să ştiu, două sau trei chestii, nu mai mult. Altădată, se încruntă direct şi strigă: „NU! Niiiiuuuuuuuuuuuuuu!!!!”. Ştiu sigur că ştie cum o cheamă numai pentru că îi place să se uite la poze cu ea însăşi, se arată cu degetul şi spune, cu mare admiraţie, „Ammaaa!”. Sau, dacă îi dau ceva gustărică Georgiei, se înfiinţează şi ea şi cere: „măăă! Amma!” – asta însemnând că şi Emma vrea măr 🙂

Şi dacă nu vrea să spună chestii atunci când vrem noi să spună, compensează cu o singură interjecţie: „of, of”, care ne stârneşte râsul de fiecare dată. De exemplu, o strigăm să vină la masă, iar ea efectiv îşi dă ochii peste cap, ca şi cum am fi deranjat-o de la o treabă teribil de importantă pentru un fleac, şi zice, oftând… „oooof!”. Ca o divă…

Dacă vreau să prind şi eu o poză drăguţă cu ele două, sau cu ele pe genunchii lui tati, e clar că Emma va fi singura care nu cooperează. Dacă până atunci au stat frumos una lângă alta ca doi îngeraşi, când iau aparatul în mână Emma se strâmbă, sau întoarce capul, sau îşi bagă degetul în gură… Şi cu cât insist mai mult, cu atât insistă şi ea să-mi strice poza. Aşa că pot să sper că am prins un cadru perfect, când descarc pozele am de multe ori surprize cu ce faţă a băgat micul drăcuşor la înaintare…

E înnebunită după dans – îi place în special melodia aia aiuritoare şi atât de enervantă, care nu se poate cânta şi totuşi ţi se lipeşte de creier, „Ai se eu te pego” (recunosc, am căutat pe Google ca să pot scrie titlul). Cel mai mult îi place să danseze cu surioara Georgia, desigur, îşi imită una alteia mişcările, se ţin de mânuţe, e o nebunie. Ea poate să dea din funduleţ, graţios, pe melodia asta, dar şi să-şi scuture cârlionţii, ca un rocker adevărat, pe „Rockstar”, de la Nickelback. Dacă ritmul e potrivit, poate dansa pe orice! Are ureche muzicală şi ştie şi să cânte, uimitor de bine – mai ales „Ciobănaşul”, pe care deja îl cântăm seara împreună, toate trei, s-au dus vremurile în care îl cântam eu singură, pentru o bebelină 🙂

E o mică lipicioasă, se pupă şi se îmbrăţişează cu surioara toată ziua, dau nişte spectacole de ţi se înmoaie inima… Mai ales când vine Georgia de la grădiniţă, ori când se întâlnesc dimineaţa, se strâng în braţe cu atâta drag, ca şi cum nu s-ar fi văzut de o grămadă de ani! Iar de mine se lipeşte, de exemplu, când o îmbrac – o ridic în picioare să îi închei capsele la spate şi ea mă cuprinde cu mânuţele pe după gât, într-o îmbrăţişare care aş vrea să dureze o veşnicie. Ori de câte ori o iau în braţe, mai ales dacă e obosită, se lipeşte cu toată fiinţa, cu prinde şi cu mânuţele, ca o plantă agăţătoare, ţi-e mai mare dragul s-o ţii în braţe… Iar când vine şi Bianca, mai mică decât ea cu jumătate de an, spectacolul e complet – se pupă între ele ca nişte maimuţici, toate trei, că noi nu ne putem opri din râs… dar şi din admiraţie!

La capitolul „mâncare”, însă, nu mai e la fel de domnişoară, de cochetă şi de finuţă. Ba dimpotrivă – la masă seamănă cu Bestia, personajul din „Frumoasa şi Bestia”, care îşi bagă prea multă mâncare în gură, mănâncă zgomotos şi se murdăreşte peste tot! Termină în 5 minute tot ce are în farfurie, cu o poftă incredibilă, îşi îndeasă şi cu mânuţa, dacă nu ajunge cât ia în lingură sau furculiţă… După ce pleacă ea de la masă, poţi să pariezi că în locul acela a păpat un purceluş, nu o fetiţă blonduţă cu ochi albaştri!

 Oricum, noi ne bucurăm că papă aşa de bine, orice, fără mofturi… şi că, pe zi ce trece, se face tot mai mare, mai frumoasă şi mai deşteaptă. A început deja şi ea să se joace altfel, vrea să facă ce face Georgia – şi de multe ori ies scântei pe chestia asta – vrea şi ea să facă puzzle, dar nu alea de copii mai mici, astea ale Georgiei, desigur. Îi plac mult jocurile magnetice, ăla cu tăbliţa pe care trebuie să pună personaje din Albă ca Zăpada, ori celălalt, cu feţe pe care trebuie să pună ochi, gură, nas, cercei etc. Ştie şi să construiască frumos, tot felul de structuri… Partea proastă e că, în final, le dărâmă pe toate, inclusiv pe ale Georgiei! Şi atunci iar e scandal… De fapt, Emma e până la capăt o mică distrugătoare. Strică jucării, rupe cărţi… şi dacă nu le poate rupe, dezlipeşte imaginea de pe ele 😀 Aşa că trebuie să fim atenţi la ea, cu ce şi cum se joacă.

E înnebunită (încă) după Mickey Mouse şi toţi prietenii lui. Îi place orice e cu Mickey, pe care îl strigă „Tutu” – după cum a auzit că strigă ăia în film, „Toodles”… sau cel puţin aşa cred eu 😀 Oricum, în momentul de faţă nu mai doarme cu Mickey, ci cu Fufu (sau Fofo) – denumirea generică pentru „iepuraş” şi cu „mie” – mieluţul Georgiei, despre care am mai scris aici, că îl avem de mulţi ani, de la bunica mea. Acum l-a luat Emma în stăpânire, iar dacă nu îl găseşte în pat, când e ora de culcare, strigă „Mieeee!” 🙂 Zice şi ea tot mai multe cuvinte, până la urmă tot reuşeşte să ne transmită ce doreşte, nu ne lasă în pace, nu renunţă, până când nu înţelegem ce vrea şi până nu îi dăm ce vrea. E o fetiţă tare hotărâtă şi plină de personalitate… chiar dacă asta nu ne convine întotdeauna! 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

Pufoşi. Delicioşi. Gogoşi!

Am reuşit! Am făcut-o şi pe asta… De ceva vreme am vrut să le fac fetiţelor gogoşi, dar nu prea eram sigură că vor ieşi cum trebuie… visam ceva delicios şi pufos! Şi asta a ieşit 🙂

Reţete sunt multe, dacă daţi căutare pe net, iar eu am făcut aşa: am pus într-un castron 500 de grame de făină, am făcut un „cuibuşor” acolo, apoi am dizolvat un cub de drojdie în circa 50 ml lapte călduţ şi am turnat în „cuibuşor”. Am adăugat un pic de sare, două ouă, patru linguri de zahăr (n-am vrut să fie prea dulci, presupun că se poate pune mai mult zahăr) şi un plic de zahăr vanilat. Am frământat şi, în timp ce frământam, am adăugat vreo 100-150 de ml de lapte călduţ.

Se lasă aluatul cam o oră să crească, undeva la căldură – eu îl pun sub lampa de birou 😀 După ce a crescut, se întinde foaie pe blatul de lucru – eu am avut ajutor de nădejde în Georgia, care s-a descurcat excelent cu sucitorul! Se taie acum forme. Eu am facut şi inele, şi gogoşici mici, şi inimioare 🙂

Se prăjesc în ulei încins, se scot, se lasă la răcit (eventual pe un şerveţel, să absoarbă uleiul) şi se servesc după dorinţa pofticioşilor – variantele mele au fost: cu zahăr pudră, cu ciocolată şi cu frişcă & dulceaţă. Toate au fost apreciate la maxim!

Această prezentare necesită JavaScript.

Pâinici cu usturoi – Update

După cum ziceam data trecută, a trebuit să vedem cum ies minunăţiile de pâinici cu brânză de burduf, în loc de unt. Şi au ieşit… peste toate aşteptările. După părerea mea, sunt muuuuult, mult mai bune în această variantă.

Reţeta a rămas aceeaşi, doar că în ultima fază, în loc să amestecăm unt cu usturoi, am pus brânză de burduf cu usturoi. Am întins compoziţia asta pe fâşiile de aluat, am rulat, am făcut forma de melc şi am uns cu ou.

La varianta cu unt, mie nu mi-a prea plăcut faptul că acolo în mijloc se cam înmuiase aluatul, din cauza untului, în timpul coacerii. N-am mai avut problema asta acum. Pâinicile au ieşit pufoase la interior şi crocante la exterior… adică super!

Imaginaţie (prea) bogată – sau de ce e Georgia minunată!

„Hai să vă spun o poveste ciudată, despre o vacă prăpădită, care tot ieşea afară din ferma ei şi făcea prea mult lapte” – e doar un exemplu de cum începe o poveste spusă de Georgia. Le inventează pe loc şi ni le „serveşte” calde 🙂 De obicei, eroinele principale în poveste sunt Georgia şi Emma, dar de ceva vreme o introduce şi pe Giulia, prietena ei de la grădiniţă. Nu lipsesc nici tăticii fetiţelor… Câteodată, ne spune povestea în imagini, adică o desenează pe tăbliţa ei magnetică. Sau să-i spun tăbliţa magică? pentru că atâtea minunăţii face ea pe tăbliţa aia! Îmi place, la desenele ei, faptul că toate personajele râd, inclusiv soarele, florile sau baloanele… ba chiar şi căţeii! Da, acum avem şi căţei în povestea-desen, pentru că a descoperit ştampilele 🙂 De exemplu, mai jos se vede un desen intitulat „Emma duce căţelul la plimbare” (dreapta sus, restul sunt cu tătici şi fetiţe).

Dar ştie să coloreze şi cu creioane şi chiar i-a făcut o felicitare minunată pentru ziua lui Adi. A scris cu mânuţa ei „La mulţi ani” şi, pe o altă foaie, i-a şi desenat pe Adi, Raluca şi Bianca – ea e cea micuţă, cu o căciuliţă roşie pe cap 🙂 Ştie majoritatea literelor, dar pe unele mai „complicate”, gen „R” sau „B” i le-a scris eu pe altă foaie, ca să vadă cum arată… dar i-au ieşit foarte bine! E primul ei desen-felicitare, pe o „temă” dată, şi sunt foarte mândră de ea. (Desenul de jos se numeşte, citez: „Eu cu Emma şi cu căţelul nostru, când ne-am dus să înălţăm un zmeu” – observaţi că şi „zmeul” zâmbeşte.)

Completări la capitolul „Imaginaţie excesiv de bogată”: 

– Ne spune „eu sunt doamna Georgia, care vă oferă un cadou” şi zilnic ne împachetează diverse chestii în eşarfe ori cârpe de bucătărie, le leagă apoi cu un cordon şi ne oferă „cadouri”.

– Vorbeşte la telefon în fiecare zi (de mai multe ori) cu Tom şi Jerry… Într-o seară le promitea că le pregăteşte nişte ciocolată cu şoricei, acadele cu şoricei şi bomboane cu şoricei – pentru Tom, respectiv ciocolată cu caşcaval, acadele cu brânză şi bomboane cu brânză pentru Jerry 🙂

– Când ieşim la zăpadă, nu e suficient să facem un om de zăpadă. Ea vrea să facem şi un tigru de zăpadă sau o pisică de zăpadă, şi păpădii de zăpadă şi, de ce nu, un grătar de zăpadă! Doar în familia noastră sunt la mare cinste grătarele 😀 Şi când se joacă aici în casă cu Emma „de-a picnicul”, nu lipsesc niciodată grătarele!

Sub-capitol la capitolul „imaginaţie”, intitulat „măiestrie” 🙂

Face tot felul de chestii minunate cu cuburile de lemn. Construieşte căsuţe pentru prietenii ei miniaturali – pentru că, am uitat să precizez, îi plac personajele micuţe, pe care le poate mânui ea foarte bine cu mânuţele ei. Printre aceştia se numără „bebe”, Daisy, un şoricel pe care-l cheamă, cum altfel, „Chiţ”, şi nişte animăluţe super-mici, de lemn, care se găseau printre cuburi. Pentru acestea din urmă construieşte adăposturi din cuburi, cu acoperiş, ca să nu le plouă, şi cu porţi şi ziduri înalte, ca să nu poată intra hoţii.

Şi am întrebat-o: „Georgia, dar cine sunt hoţii? Adică, ce înseamnă hoţii?”. Şi a început să îmi explice, cu maximă seriozitate… „Ştii, mami, mi-a povestit Co, când era el mic şi cu Arthur şi cu Gabi (fratele, respectiv sora lui Co, n.r.), au mers noaptea la o bătrânică, au sărit gardul şi s-au dus să fure cireşe! Asta înseamnă hoţi!”. M-am prăpădit de râs… Cu poveştile lui din copilărie, Co m-a ţinut şi pe mine „în priză” seri întregi, când nu era curent şi, chiar dacă ar fi fost, nu aveam la ce să ne uităm la televizor… Şi tot apropo de subiectul ăsta, după ce a plecat Co (a fost în weekend la noi), Georgia m-a anunţat, înainte de somnul de după-amiază, că astăzi nu vrea poveste. M-am mirat şi am zis bine, atunci culcă-te fără poveste! „Nuuuu, mami, nu vreau să îmi spui tu poveste, vreau să îţi spun eu!”. Şi a început să îmi spună… cum Emma, Georgia, Co, Mimi (bunicii), Arthur şi Gabi (din nou, fraţii lui Co) s-au dus în pădure, să le ducă mâncare la animăluţe, pentru că, iarnă fiind, ele n-au ce să mănânce. Şi i-au dus alune veveriţei, fân pentru căprioară, peşte pentru vulpe… că îi spusese, anterior, şi povestea cu „Ursul păcălit de vulpe”, de unde ideea că vulpea mănâncă peşte!

Revenind la construcţiile din cuburi… ieri am făcut torturi din cuburi, pentru că a fost ziua lui bebe 🙂 Desigur, ne pregătim pentru ziua Emmei, pe care o vom sărbători la sfârşitul săptămânii, de unde şi ideea cu torturile. Ea l-a făcut pe cel mai frumos, trebuie să recunosc, colorat, şi cu trei „lumânări”! Apoi l-a aşezat acolo şi pe bebe, ca să sufle…

Nu în ultimul rând, trebuie să adaug şi hărnicia la toate calităţile fetiţei noastre. Vine imediat ce aude că facem ceva prin bucătărie şi se oferă să ne ajute. Aşa a ajuns să facă şniţele, să pună dulceaţă pe clătite sau să îşi facă propria pizza în formă de inimioară. Totuşi, la „hărnicie” avem câteva minusuri… nu strânge jucăriile de pe jos, nici cu ameninţări, nici cu promisiuni 😀

Bine, dacă e să vorbim despre minusuri, aş avea multe de zis, dar prefer să mă concentrez pe părţile pozitive… şi să nu-mi amintesc de momentele în care ne scoate din sărite, în care e super-pisăloagă (nu ţine cont de faptul că vorbim între noi sau la telefon, dacă vrea ea ceva, insistă) sau în care o strânge/ciupeşte/împinge pe soră-sa… Cum ziceam, hai să ne concentrăm pe aspectele pozitive şi să acceptăm că toate micile chestii care o formează pe Georgia sunt absolut MINUNATE!

Această prezentare necesită JavaScript.