Emoţionant… pentru tăticii de fetiţe

Foarte rar găsesc pe Facebook ceva care mă impresionează – pentru că acolo se postează de multe ori lucruri impersonale, preluate de la un om la altul şi „partajate” în neştire doar ca să umple paginile. Revin, însă 🙂 Am găsit pe Facebook ceva frumos, emoţionant, de dat mai departe. Dar acolo nu se vede textul în întregime, aşa că am hotărât să îl dau mai departe aici, pe blog… pentru că eu am citit cu lacrimi în ochi.

E un text adresat tăticilor de fetiţe, de fapt câteva sfaturi – foarte bune, zic eu 🙂 Tăticul nostru se descurcă deja de minune şi multe i se potrivesc, din cele ce urmează mai jos… cu precizarea că şi-a dorit întotdeauna fetiţe şi că deja se joacă şi dansează şi găteşte şi se plimbă şi se prosteşte cu ele (am o poză cu el îmbrăcat în pirat, dar prefer să nu o dau publicităţii încă 😛 ) A, şi le spune în fiecare zi, dar în fiecare zi, fără excepţie, că sunt nu frumoase, ci cele mai frumoase!


„De obicei, când bărbații aud că vor deveni tați de fetițe, simt o oarecare dezamăgire. Parcă ar fi fost mai ușor pentru ei dacă era băiat. După ce micuța vine pe lume, lucrurile iau o turnură neașteptată. Pur și simplu, nu-și mai încap în piele de mândrie. Iată o listă cu reguli esențiale, cu care tăticii de fetițe ar trebui să fie la curent.

1. Iubește-i mama. Dacă îi tratezi mama cu dragoste și respect, ea va ști, când va crește, cum ar trebui să se poarte un băiat cu ea. Instinctiv îl va alege pe cel care se apropie cel mai mult de comportamentul tău.

2. Fii mereu alături de fiica ta. Fetițele au nevoie de tații lor, indiferent de vârsta pe care o au. Nu contează cantitatea de timp petrecută, ci calitatea. Mergi cu fetița ta la cursurile de balet, de înot sau orice altceva îi place ei să facă. Ea trebuie să știe că „tati” e acolo, că îi pasă.

3. Savurează fiecare moment. Ieri umbla de-a bușilea prin casă în scutece, azi e la școală. Mâine îți cere cheile de la mașină, iar poimâine cineva o duce la altar. Viața trece mult prea repede ca să nu te bucuri ACUM de fiecare clipă, alături de fiica ta. Vei arăta caraghios în costum, jucându-te de-a bau-bau-l prin casă. Dar n-ar fi păcat să-i pierzi reacțiile?

4. Ai grijă de partea cui ești când se va certa cu mama ei!

5. Învaț-o despre bani! Nu e niciodată prea devreme ca fiica ta să știe valoarea banilor. Oricum te va „falimenta” în adolescență… Și la nuntă!

6. Dansează cu ea. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine. Chiar trebuie să aștepți până la dansul miresei cu tatăl ei?!

7. Spune-i fetei tale că e frumoasă. În fiecare zi, din nou și din nou. La un moment dat, un regizor sau vreo revistă de frumusețe vor încerca s-o convingă contrariul. Și n-ai vrea să fie dezamăgită.

8. Învaț-o să schimbe cauciucul. O pană n-ar trebui să fie un motiv major de panică în viața ei, dar tu vei fi primul pe care îl va suna în lacrimi prima dată când se va întâmpla asta.

9. Las-o puțin la volan. Își va aduce mereu aminte că tati a lăsat-o să conducă.

10. Spune-i tot timpul că este la fel de deșteaptă precum un băiat.

11. Să știe să mănânce corect semințe nu-i va ajuta să intre la un liceu bun, dar își va aminti întotdeauna că tu ai învățat-o!

12. Poart-o pe umeri. E un moment magic tată-fiică. Și oricum e mai bine când ea e mică, și tu încă ai spatele puternic.

13. Este tot timpul cu ochii pe geam așteptându-te acasă. Ai grijă și nu întârzia!

14. Nu-i rata niciodată ziua de naștere. Probabil că peste 10 ani nu-și va aduce aminte ce cadou i-ai dat, dar va ține minte sigur că n-ai fost acolo.

15. Între 3 și 6 ani te va cere în căsătorie. Refuz-o cu blândețe!

16. Ia-o în brațe! Nimic nu este mai liniștitor pentru o fetiță care plânge, decât căldura de la pieptul tatălui său. Să nu uiți niciodată asta.

17. Lăsați-o să știe că poate veni acasă oricând. Indiferent de ce se întâmplă!

18. Nu uita niciodată. Va veni vremea când ea își va întinde aripile și va zbura, precum un fluture. Bucură-te cât poți de mult de stadiul de „omidă”.

19. Scrie-i o scrisoare la fiecare aniversare și păstrează-le. Dă-i-le când pleacă la liceu, când devine mamă la rândul său ori când simți tu că are nevoie de o încurajare din partea ta.

20. Această zi va veni. Poate mai devreme decât crezi. Poate mai târziu. Dar niciodată nu vei fi pregătit. Trebuie doar să accepți situația și-ți va fi mai ușor. „

sursă: http://lifetoheryears.com/

Această prezentare necesită JavaScript.

Simplu, delicios… din copilărie: Pâine în ou!

Nu ştiu pe nimeni din generaţia mea care să nu fi mâncat în copilărie pâine în ou şi să nu adore minunăţia asta 🙂 Mi-am amintit zilele astea de pâinea în ou şi mă miram că nu le-am făcut până acum fetelor… ei bine, le-am făcut în dimineaţa asta şi a fost un succes – cel puţin pentru noi, dar şi fetele au mâncat cu plăcere.

E foarte simplu de făcut, foarte rapid şi de-a dreptul delicios. Noi am bătut trei ouă (intră mai mult decât ne-am imagina, se absoarbe în pâine). Se înmoaie feliile de pâine în ou şi se prăjesc în ulei (nu prea mult), apoi se scot pe un şerveţel, să absoarbă grăsimea. Mie personal îmi place cu zahăr, aşa că presar câte un pic pe felii, după ce sunt gata… Delicios de-a dreptul!

Tort rapid şi delicios, uşurel şi răcoros!

Ieri am aniversat 31 de primăveri 😀 hihi. Şi am aniversat cu tort, cum altfel… cu două torturi, chiar, pentru că la noi în familie o aniversare se sărbătoreşte ca lumea, cel puţin trei zile înainte şi trei după! Am început sărbătoarea la Orăştie, la bunici, în weekend, şi tot acolo am făcut torturile.

De fapt, blaturile le-a făcut Emilia, fiecare din câte 10 ouă, reţeta clasică de blat. Nu ne plac şi nici nu ne cad bine torturile şi cremele „grele”, cu unt sau nu mai ştiu ce… aşa că am făcut umplutura cât mai uşoară. Am folosit două cutii de mascarpone, o cutie de cremă de brânză (de la Lidl) şi 500 de ml de frişcă. Am bătut frişca şi le-am amestecat pe toate.

Am mai cumpărat un compot mare, cu fructe asortate, iar cu siropul lui am însiropat bine-bine fiecare dintre cele trei straturi de blat. Am întins crema şi am adăugat fructele (cele din compot, dar şi banane proaspete), apoi am acoperit cu etajul următor şi am procedat la fel.

La final, am acoperit tortul tot cu cremă – a rămas suficientă – şi l-am decorat cu fructe proaspete – căpşuni şi kiwi. Pentru cel de acasă am făcut şi un soare din portocală, ca să semene cât mai mult cu desenele Georgiei, din care nu lipsesc florile şi soarele niciodată!

Din bucătăria argentiniană – Empanadas

Ne place de Anthony Bourdain şi emisiunea lui, „No Reservations”. Săptămâna trecută am văzut un episod filmat în Argentina, iar Bourdain se înfrupta cu mare poftă (ca de obicei) din bunătăţile ţării respective. Printre ele, empanadas – nişte aperitive foarte drăguţe, care ne-au făcut imediat cu ochiul. Bogdan a căutat rapid pe internet reţete şi aşa au ajuns delicioasele empanadas în bucătăria noastră.

E vorba despre nişte bucăţele de aluat, care se pot umple după imaginaţie şi după pofta inimii – cu brânză, cu ciuperci, cu ton, cu carne etc. Noi am făcut cu ton şi cu brânză, pentru început.

Pentru aluat avem nevoie de 500 de grame de făină, 200 g de unt, două ouă, sare şi 200 ml de lapte. Se amestecă toate (untul tăiat bucăţele, la temperatura camerei), aluatul se frământă bine şi se lasă măcar o oră în frigider, învelit în folie. Apoi se scoate şi se întinde foaie, nu exagerat de subţire, dar nici groasă. Se taie cu un pahar, cerculeţe de aluat, iar în mijloc se pune câte o linguriţă de umplutură.

Noi am făcut, după cum spuneam, două feluri de umplutură: una cu brânză de burduf, amestecată cu telemea şi cu pătrunjel, dar şi cu doi căţei de usturoi; cealaltă, cu ton mărunţit, din conservă (scurs bine), amestecat cu ceapă verde tăiată mărunt şi suc de lămâie verde. Dar astea le-am făcut noi, fiecare poate să facă exact cum doreşte şi cum îi place!

După ce se pune umplutura, se „împachetează”, adică se lipesc marginile şi se apasă cu furculiţa – atât din motive estetice, cât şi tehnice, ca să stea lipit bine, în cuptor.

În final, le-am aşezat în tava acoperită cu hârtie de copt şi le-am uns cu ou, ca să le dăm „faţă”. Le-am lăsat la foc mic, în cuptor, vreo jumătate de oră – sau până se rumenesc, în funcţie de cuptorul fiecăruia!

Piept de curcan cu legume

Sau: o cină sănătoasă, pregătită de MasterChef Tati!

Am zis să mai schimbăm meniul, să ne mai împrospătăm cu mai multe legume… când am pus pungile în coş, în Auchan, tati şi-a ridicat o sprânceană, neîncrezător… „chiar crezi că vor mânca aşa ceva?!”, spunea faţa lui – dar, în final, s-a oferit chiar să le prepare el. Şi au ieşit atât de bune, încât Emma a luat bucheţelele de broccoli în mânuţă şi le devora precum vikingii devorau cele mai bune hălci de carne. E adevărat, chiar dacă nici eu n-aş fi crezut că e posibil… Georgia ne-a imitat, ca de obicei, şi a vrut şi ea să pape cu beţişoare, cum ne-a văzut pe noi. S-a descurcat destul de bine, chiar reuşea să bage câte ceva în guriţă 🙂

Le-a plăcut mai ales broccoli, dar şi conopida, morcovii, ba chiar şi păstăile, galbene şi verzi. Nu au mâncat, însă, mazărea boabe. Dar a fost mai mult decât mă aşteptam, oricum!

Iată şi reţeta:

Pieptul de curcan (merge şi pui), tăiat fâşii, se căleşte în puţin ulei, doar până se albeşte, după care se adaugă doi căţei de usturoi, tăiat mărunt, sare şi piper. Se pun şi legumele şi se adaugă un polonic de supă (noi am avut tot de curcan). Se lasă în prima fază totul sub capac, până se înmoaie şi legumele, apoi se ia capacul, ca să se evapore supa.

Şi gata! Simplu şi gustos, ca să nu mai zicem sănătos…

Du-mă acasă, măi tramvai…

Cu melodia asta am crescut eu mare 🙂 Mi-o cânta Lala, bunica mea – ea m-a crescut, de la început şi până la 22 de ani, cu melodia asta. De aproape 9 ani nu mi-o mai cântă nimeni… Azi, Lala ar fi împlinit 73 de ani şi, cel mai probabil, ar fi cântat şi ar fi dansat cu fetiţele mele, cu veselia ei caracteristică. M-am gândit toată ziua la ea astăzi, iar seara, la culcare, am cântat cu Georgia „Du-mă acasă, măi tramvai…” – acompaniate, din când în când, şi de Emma.

Cântăm destul de des, ăsta era singurul „cântec de leagăn” pe care îl ştiam când a venit pe lume Georgia şi, deci, primul cântec pe care l-a auzit de la mine. O să-l cântăm în continuare, deja Georgia ştie că e „melodia de la Lala”, ca şi „mieluţul de la Lala”, o cunoaşte şi din poze… Măcar aşa mă pot asigura că Lala nu va dispărea chiar de tot din sufletul meu şi că, într-un fel, e acasă, ca şi în cântec.

Pentru cântecelul de „Noapte bună”, o puteţi asculta pe Georgia aici…

Zi superbă de primăvară

Aşa a fost azi la Cluj: o zi superbă de primăvară, cu vreo 20, dacă nu chiar 22 de grade la soare. Iar noi am stat la soare, ca gândăceii… Ne-am scos fetiţele la picnic, spre fericirea lor, la marginea oraşului, în locul nostru preferat. Ne-am întins scaunele şi masa, iar ele s-au şi tolănit, ca nişte boieroaice, ba au mai comandat şi suc, la 5 minute după ce am coborât din maşină. Şi stăteau aşa de cuminţi, contemplând priveliştea şi sorbind tacticos din căni, ca două cucoane… în timp ce noi ne întrebam cum e posibil ca acolo să stea liniştite, pe scaune, iar acasă aleargă dezlănţuite şi nu le putem convinge să şadă locului câteva secunde!

Le-am trimis rapid la joacă – îşi luaseră de acasă şi jucăriile de nisip – ca să putem şi noi să ne savurăm cafeaua şi să pregătim prânzul (adică tati să pregătească focul, grătarul, pulpiţele etc.). Ele s-au jucat taman pe ultimele petice de zăpadă – cică făceau îngheţată şi tort de îngheţată… tot ce ştiu e că s-au murdărit ca nişte purceluşi, mai ales Emma, care se lăsa cam des în genunchi. Pământul încă nu era destul de uscat, pe alocuri era noroi, iar ele tot pe acolo ajungeau. Iar pe porţiunile uscate s-au tăvălit ca nişte căţei în culmea fericirii 🙂

Şi după două ore de alergat şi jucat, e lesne de înţeles că la ora prânzului erau lihnite de foame… adulmecau mirosul grătarului când abia se încinsese 🙂 Au devorat pulpiţele, iar Emma a renunţat la furculiţă şi a mâncat salata cu mânuţele goale, îşi băga câte un pumn de porumb în gură, căci îi lua prea mult să adune boabele cu furculiţa… Au mâncat chiar şi cartofi făcuţi pe grătar, şi pâine prăjită, într-atât erau de flămânde. Emma de obicei papă ca Bestia din poveste, rade tot în câteva minute, fără să se sinchisească de maniere – Georgia, în schimb, e foarte tacticoasă, ea lua fiecare bucăţică de roşie, castravete sau cartof cu furculiţa, ba vâna chiar şi boabele de porumb, cu răbdare şi cu o poftă teribilă (le place mult porumbul, la amândouă).

După ce s-au săturat, în sfârşit, s-au mai lăfăit o tură în scaune, adică şi-au făcut siesta 🙂 Din păcate, se apropia ora de somn şi se vedea pe ele că erau obosite, aşa că a trebuit să strângem şi să ne îndreptăm spre casă. Toţi eram moleşiţi de soare şi de aerul curat… dar şi fericiţi şi relaxaţi. A fost chiar o zi superbă de primăvară, pe care am petrecut-o numai noi patru şi ne-am simţit foarte bine. Şi primăvara e abia la început!

Această prezentare necesită JavaScript.

În excursie – Aventuri de primăvară

Soarele încălzeşte tot mai tare, pământul se dezgheaţă, gândăceii ies la soare… cum să stăm noi în casă?! Azi ne-am hotărât să facem o excursie în aer liber, dacă tot e aşa de frumos şi de cald afară, dacă tot miroase a primăvară. Şi ne-am dus până la ferma animalelor, la „Moara de vânt”, lângă Cluj.

Am fost încântaţi să descoperim că sunt mai multe animale – de fapt, fetiţele au fost mai mult decât fericite să le descopere. Emma abia s-a dezlipit de iepuraşi – „fofo”, cum le zice ea 🙂 Şi erau peste tot iepuraşii! Pe lângă cei din cuşti, erau vreo patru proaspăt sosiţi, care se lăfăiau la soare, într-o remorcă, în curte. Erau puiuţi, pufoşi, „drăgăluţi”, cum le-a zis Georgia. Ea nu se mai dădea plecată de lângă mieluţi. Mai ales unul pătat, cu alb şi negru, s-a lipit de sufleţelul ei. L-a mângâiat, l-a hrănit, i-a povestit, l-a alintat… „mami, nu-i aşa că e adorabil?”, mă tot întreba. „Vai, drăguţule, frumosule, micuţule…”, îi spunea lui. Eu îi ziceam să nu-i dea porumb, să le dea la căpriţe, că nu papă el porumb, e prea mic… iar ea îmi replica „ba da, el trebuie să pape, ca să crească mare, şi el trebuie să crească mare!!”.

S-au distrat grozav să le dea mâncare direct din mânuţe – la cele mai puţin periculoase, desigur, respectiv căprioarele, caprele, iepuraşii. Nici la iepuraşi nu le-am prea lăsat, ca să nu le prindă de degeţele (eu am avut o asemenea experienţă, în copilărie, mi-a ros un iepuraş degetul). La căprioare tot prin gard le-am dat mâncare, nu am mai intrat la ele, ca altădată, căci era un noroi acolo…

De altfel, noroiul a fost singura parte negativă a excursiei noastre şi motivul pentru care am pus titlul „aventuri de primăvară” – pentru că drumul până la animale e de coşmar, cu şanţuri adânci de noroi (ne aşteptam să ne împotmolim dintr-un moment în altul) şi cu o pantă mare, la fel de plină de noroi (unde, dacă ne-am fi oprit şi am fi patinat, sigur nu am mai fi putut înainta). E bine, totuşi, că sunt doar câteva astfel de porţiuni cu probleme, însă nu poţi trece pe acolo decât cu o maşină serioasă 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

Cum am făcut „cusecuri”, cu fetiţele gospodine

Încurajată de succesul primei ture şi la cererea publicului, ieri am fost nevoită să repet experienţa cu fursecurile – sau, cum le spune Georgia, „cusecuri” 🙂 De data asta, însă, toţi membrii familiei s-au implicat, în toate etapele – tati a frământat şi ne-a „predat” aluatul, iar fetele l-au întins şi au făcut forme. Eu am supervizat totul (da, ştiu, e greu…) 😀

Le-am pus şorţuri, le-am urcat pe scaune, le-am dat la fiecare câte o bucată de aluat… şi mini-sucitorul meu, din copilărie! Cu ăla îi făceam eu tăiţei lui Co, nişte tăiţei groşi, negri, pe care Emilia trebuia – musai! – să îi fiarbă, iar el îi mânca în supă când venea de la serviciu şi jura că sunt cei mai buni… Nu pot să cred că au trecut deja vreo 25 de ani de atunci, iar mini-sucitorul a ajuns în alte mânuţe destoinice 🙂

Prima tavă de „cusecuri” a ieşit chiar bine, deşi aveau grosimi diferite – căci fetiţele nu prea aveau răbdare să întind eu aluatul uniform. Dar au fost super-bune şi fragede, atât cele groase, cât şi cele mai subţiri. Până s-a copt prima tură, noi am lucrat la a doua. Bucăţile de aluat ale fetelor, super-frământate şi întinse şi iar frământate şi iar întinse, erau o idee mai închise la culoare şi mai tari, dar în final au ieşit la fel de bune, spre surprinderea mea.

Cred că nu mai trebuie să precizez că ele s-au distrat grozav. Nici cât de mândră am fost eu de ele… Şi nici că la ora asta nu mai avem niciun fursec (le-am făcut ieri după-amiază) – iar Georgia tot insistă să ne apucăm să facem altele. Acum! 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

Efectul reclamelor – sau cum înregistrează copiii mai mult decât credem noi

Ştiam deja că cei mici sunt ca nişte bureţei uscaţi, care absorb în timp record lichidele – adică informaţiile din jurul lor. Dar încă mă mir de chestia asta, de cât de mult pot să absoarbă şi cum te „lovesc” atunci când te aştepţi mai puţin.

Ieri, după ce a luat-o de la grădiniţă, tati a mers cu Georgia la cumpărături. Şi ea voia neapărat ceva de ronţăit (voia o acadea, de fapt, dar încercăm să nu le dăm prea des aşa ceva). I-a luat biscuiţi Oreo şi a întrebat-o dacă îi plac, era prima dată când îi gusta. Ea a zis că sunt buni, iar el a întrebat-o dacă ştie cum îi cheamă pe biscuiţii ăştia, în ideea că îi spune el cum se numesc, iar data viitoare să ştie şi ea ce să ceară. Surpriza a fost că Georgia, foarte relaxată, a răspuns „da, tati, sunt biscuiţi Oreo!”. „Dar de unde ştii?”, întreabă el. „Păi de la televizor, tati, e o fetiţă şi un tătic şi fetiţa îi arată la tătic cum să mănânce, înmoaie biscuiţii Oreo în lapte…”.

Câteva ore mai târziu, ne-am apucat toate fetele să facem fursecuri… iar eu mi-am luat un şorţ cu sigla Dr. Oetker. Georgia s-a uitat la mine şi m-a întrebat „vai, mami, ai şorţ cu Dr. Oetker???” – desigur, nu a pronunţat ea perfect, dar asta era ideea.

Concluzia… înregistrează tot ce vede şi aude, asociază imagini, logouri şi cuvinte, înţelege tot, ştie tot 🙂

Bonus: ieri a mers, pentru prima dată, pe scaunul de lângă şofer, în maşină… doar puţin, e drept – de la Kaufland până acasă, căci parcase cineva lângă maşina noastră, prea aproape, şi n-a mai putut tati să o instaleze la locul ei. Şi a stat ea în faţă, frumos, legată cu centura, cu ochelari de soare, mâncând tacticoasă biscuiţi Oreo 😀

În al doilea rând, tot ieri a sosit mult-aşteptata şi mult-dorita rochiţă de Albă ca Zăpada, comandată tocmai în Anglia 🙂 Inutil de povestit cât de fericită a fost prinţesa Georgia, cum îi sclipeau ochişorii când am îmbrăcat-o… sau cu câtă admiraţie o privea surioara mai mică, agitându-se şi ţipând în jurul ei „Aba! Aba!”. Pe 6 aprilie, vor avea carnaval la grădiniţă, iar Georgia va juca, desigur, rolul Albei ca Zăpada…