Cuiva îi e dor de mine!

Fetiţele mele sunt încă la bunici, în vacanţă, distrându-se de minune. Şi mă întreabă lumea: „dar nu plâng după voi? nu vor acasă? stau ele singure acolo? păi pe al meu/a mea nu puteam să îl/o las cu nimeni…”. Aşa că m-am bucurat în prima fază că am aşa fetiţe de treabă 🙂 dar şi bunici de gaşcă, doar ştiu ele cu cine stau!

Ei, uite că a fost un pic prea mult. Noi n-am mai avut nicio zi liberă în weekend de cel puţin trei săptămâni, aşa că nu le-am mai vizitat 😦 Am vorbit la telefon, dar nu e de ajuns ca să-ţi astâmperi dorul.

Şi aseară Georgia se pare că a avut o „criză” de melancolie, în timp ce îi tăia Mimi unghiile, „ca să o găsească mami cu unghiile tăiate”. S-a declanşat ceva atunci când a auzit de mami şi s-a pus pe plâns… „Mimi, dar mie mi-e dor de părinţii mei…”. Şi aşa ne-am trezit sunaţi cu puţin înainte de ora 22, ca să vorbească fetiţa cu părinţii ei 🙂 Am fost topită de-a dreptul, trebuie să recunosc! A vorbit şi cu mine, şi cu tati, ne-a spus o nouă poezie, pe care a învăţat-o Emilia – aia cu Apolodor, de Gelu Naum, ştie o bucată destul de bună din ea! Ştiţi, aia:

„La circ, în Târgul Moşilor,
Pe gheaţa unui răcitor,
Trăia voios şi zambitor
Un pinguin din Labrador.

-Cum se numea?-Apolodor.
-Şi ce făcea?-Cânta la cor.
Deci, nu era nici scamator,
Nici acrobat, nici dansator;
Făcea şi el ce-i mai uşor:
Cânta la cor. (Era tenor)

Grăsuţ, curat, atrăgător
În fracul lui strălucitor
Aşa era Apolodor.

Dar într-o zi Apolodor,
Spre deznădejdea tuturor
A spus aşa: -Sunt foaaarte trist!
Îmi place viaţa de corist
Dar ce să fac? Mi-e dor, mi-e dor
De fraţii mei din Labrador!
O, de-aş putea un ceas măcar
să stau cu ei pe un gheţar…

Apoi a plâns Apolodor.” şi aşa mai departe, că e nesfârşită poezia! Dar până aici sigur o ştie… Şi o spune absolut adorabil, căci încă nu-l spune foarte bine pe „r” şi e plină de „r”-uri poezia!

Dar să revenim la subiect… mi-e dor tare de fetiţele mele şi abia aştept să le strâng în braţe… peste două zile! După care plecăm în vacanţă!

Ce lungă e vacanţa mare!

Când eram mici, ziceam „ce mică-i vacanţa mare” 🙂 Acum e tare lungă, căci fetiţele sunt la bunici deja de aproape 4 săptămâni! Sigur că noi suntem foarte ocupaţi, cu weekenduri pline de evenimente, cu jobul… plus că putem număra pe degetele de la o mână serile petrecute acasă 😀 suntem tot prin mall, magazine, cinematografe etc. Dar tot ne e dor de ele şi parcă mai e o eternitate până când vom merge să le vedem!

Am reuşit să mergem la ele în singura zi liberă din sezonul ăsta, respectiv duminica trecută, şi am stat împreună doar câteva ore. Le-am dus un prieten nou care să aibă grijă de ele, un căţel necăjit care avea mare nevoie de nişte stăpâni iubitori. E negru, era micuţ şi timid… acum îl cheamă Maximus, e super-răsfăţat, are burtica rotundă şi două prietene mici care îl mai strâng din când în când, de prea mult drag… dar lui pare să-i placă! A prins curaj, acum aud că fură papuci, că le-a rupt perdeaua de la duşul de afară, că terorizează pisicile şi papă tot ce prinde 🙂

Cât despre fetiţe, sunt super-fericite… se joacă toată ziua în curte cu Mimi şi cu Maxi, apoi cu Co, iar seara pleacă la plimbare cu ceilalţi bunici, Carmen şi Geo. Aproape de fiecare dată când vorbim, bunicii nu uită să se minuneze cât poate mânca Emma şi să se întrebe unde bagă atâtea, cum doarme aşa de bine, cât e de deşteaptă Georgia şi ce s-a mai „domnişorit” 😀 Cam astea sunt ideile principale. Dacă e cald se bălăcesc în piscină, mai au şi duşul; dacă nu, au atâtea la dispoziţie să se joace, să îşi lase imaginaţia să zburde… au căsuţă cu gard şi cu umbrelă, amenajate de Co, au jocuri şi jucării şi, mai ales, au bunicii, mereu dispuşi să le facă pe plac şi să intre în joc după cum le porunceşte Georgia, fiecare cu rolul său 😀

Pe scurt, e o vacanţă perfectă pentru ele, cu toate ingredientele necesare pentru amintirile de mai târziu… bunicii, poveştile, răsfăţul, bunătăţile, aventurile, poveştile, din nou… aşa cum ar trebui să aibă fiecare copil. Peste mai puţin de două săptămâni, plecăm împreună în vacanţă. Ştim sigur că vom ajunge la mare, dar înainte şi după mai vedem unde ne poartă maşinuţa 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.