Pa, marea! „Love story” la Marea Neagră

Aşa îi tot spunea Emma, pe măsură ce ne îndepărtam tot mai mult de plajă. Şi Georgia o acompania: „Pa, mare! ne vedem la anul…”. Nu erau triste, deşi m-aş fi aşteptat să întâmpinăm proteste că trebuie să plecăm. A fost o săptămână atât de frumoasă… şi, incredibil, la noi pe litoral!

Suntem la a doua „abatere” deja, pentru al doilea an consecutiv am ales Marea Neagră, litoralul românesc. Anul trecut, am zis că ajungem mai uşor la noi, că parcă n-am pleca la drum lung cu fetiţele… şi ne-a plăcut atât de mult, încât anul acesta am fost în exact acelaşi loc: Olimp, hotel Amfiteatru. Şi ne spuneam „doar anul ăsta, iar la anul mergem în Croaţia” (o destinaţie pe care o avem de ceva vreme în minte şi care îşi aşteaptă, cuminte, rândul). Dar, pe măsură ce ne îndepărtam de plajă, iar fetiţele noastre îşi luau la revedere de la mare, ne gândeam: la anul vom veni tot aici!

Ştiu poveştile nefericite despre litoralul românesc şi le-am trăit şi noi, în alte staţiuni, înainte să avem fetiţele. Aglomeraţie, mârlănie, mizerie etc. etc. Dar am avut norocul (inspiraţia!) să alegem Olimpul, unde nu mai fuseserăm până anul trecut. Şi am descoperit că există şi excepţii 🙂

Nu e un lux de staţiune, asta trebuie să precizez de la bun început. Există chiar şi hoteluri care nu funcţionează, ori sunt în proces de renovare. Altele par părăsite. Nu există mai mult de două magazine cu haine, un stand cu porumb, unul cu îngheţată şi unul cu fructe, în drum spre plajă. Dar ăsta poate fi şi un plus. Plaja este amenajată, cu traverse de lemn, cu şezlonguri şi umbreluţe. Nu au voie să intre pe plajă comercianţii ambulanţi, aşa că nu am auzit nici anul acesta sloganuri celebre cu nămol, piatră de baie şi „porumbel fierbinte”.

Un şezlong costă 15 lei pe zi, dar nu eşti obligat să închiriezi, poţi să stai bine-mersi pe nisip, pe prosop. Noi am luat câte două şezlonguri şi am stat relaxaţi pe ele, în timp ce fetiţele se jucau în nisip lângă noi. Deci mi s-au spulberat şi coşmarurile ce includeau copii pierduţi pe plaje imense şi aglomerate. Erau doi paşi până la ţărmul mării, dacă au vrut să se joace acolo – dacă nu, stăteau exact lângă şezlongurile noastre, iar tati căra găleţi cu apă, ca să construiască palate, plăcinte şi torturi 🙂

În primele două zile, a bătut un pic vântul, iar marea a fost mai agitată. Avantajul nostru era că plaja e închisă într-un fel de golfuleţ, astfel că valurile se potoleau până ajungeau la noi, datorită stâncilor şi stabilopozilor, aşa că ne-am distrat şi cu valurile, cu fetiţele în braţe, chiuind şi ţopăind. Apoi am avut marea inspiraţie să le cumpărăm colăcele de baie, iar de atunci a început o nouă eră: cea a fericirii maxime în apă. Nu pot să spun când le-am mai văzut la fel de fericite, de încântate de ceva, nu le venea să creadă cât de frumos pluteau, dădeau din picioruşe, au învăţat şi primele mişcări de înot… Şi noi stăteam mai relaxaţi, pentru că înainte, când le ţineam în braţe, se agitau atât de mult, erau atât de exuberante, că abia le mai ţineam! Dar şi alea au fost clipe de neuitat, căci erau aşa de bucuroase de tot ce era în jurul lor, încât ne strângeau încontinuu în braţe, se agăţau cu mânuţele de gâturile noastre şi ne pupau cu atâta drag şi atâta fericire…

La fel de fericiţi am fost, cu toţii, pentru că am dormit împreună. Acasă, fiecare are patul lui şi camere separate, astfel că a fost o premieră. Anul trecut, am luat pătuţ pliant pentru Emma, dar anul ăsta ne-am gândit că nu mai avem nevoie. Aveam ceva emoţii că poate nu vom putea dormi, tati s-a oferit voluntar să doarmă pe jos, dacă sunt probleme 🙂 dar n-a fost cazul. Camera dublă are două paturi imense, pe care le-am unit şi a rezultat un pat în care am dormit foarte bine toţi! Fetiţele se mai si rostogoleau, le găseam în alte poziţii decât se culcaseră, pe Emma o mai simţeam cum se lipeşte de mine, noaptea… aşa că şi partea cu dormitul a fost o experienţă minunată.

Dimineaţa la 7 toată lumea era fresh (chiar dacă la bunici, în vacanţă, Emma se trezea după 10 şi ne gândeam oare ce program ne va face ea la mare). Mergeam la micul dejun, care a fost inclus în preţul camerei şi era sub formă de bufet suedez, foarte bogat şi gustos. Fetele cereau de obicei ouă ochiuri, şuncă, brânză, pâine prăjită cu gem, le-am luat şi cereale cu lapte; noi alegeam pâinea în ou (delicioasă, crocantă, cu brânză rasă deasupra), dovlecel pane, salam, crenvurşti, caşcaval… Nu erau toate la fel în fiecare dimineaţă, mezelurile erau diferite, dar aveai de unde alege, asta e ideea. Era cafea, lapte, suc (ceva Cappy, cred), lapte bătut, cam orice ţi-ai putea dori la micul dejun. Totul era proaspăt şi foarte bun.

După plajă – n-am stat niciodată mai mult de 12 – mergeam în cameră la duş, după care le scoteam iar la masă, tot la restaurantul hotelului. La prânz le luam de obicei supă sau ciorbă, iar preţurile erau incredibile. Supa de pui costa 4 lei – cu legume, cărniţă şi tăiţei în ea! Georgia prefera ciorbiţele, care costau între 5 şi 7 lei şi aveau toate cărniţă şi multe legume. La fel, totul era proaspăt şi foarte bun. Şi veneau atât de repede, încât nu prea reuşeam să fumez o ţigară între momentul comenzii şi momentul în care ne aduceau mâncarea 🙂 Urma somnicul… timp în care noi ne relaxam pe balcon, privind marea (si aveam internet wireless, aşa că mai stăteam şi cu laptopul în braţe!). Căci şi anul acesta am cerut cameră cu vedere la mare. Asta ne-a plăcut foarte mult la hotelul ăsta, faptul că marea era atât de aproape, că o puteam vedea în orice moment şi că nu aveam de coborât decât câteva scări şi eram pe plajă. Nu să ne plimbăm pe alei nesfârşite şi aglomerate, cu fetele agăţate de noi şi jonglând cu bagajele…

După ora 17 mergeam la a doua tură de apă şi soare. Acum era şi momentul unei gustări – a doua, după cea de la ora 10, care de obicei consta în fructe. Şi trebuie să spun că avem două fetiţe tare cuminţi, nu au cerut să le cumpărăm tot felul de prostii… drăguţele de ele! Le-am luat de câteva ori porumb, de vreo două ori gogoşi, de vreo 3-4 ori îngheţată… iar când s-a dus cu tati la magazin să cumpere ceva, Georgia a văzut ou Kinder şi l-a rugat să-i cumpere, „dar numai unul, tati, că ne ajunge pentru amândouă, îl împărţim!” 🙂

Serile ni le-am petrecut tot la restaurantul hotelului, cu mâncare la fel de bună. Şi aici s-a văzut diferenţa dintre fetiţele mele: Georgia cerea grătărel sau şniţel, cu salată de roşii, în timp ce Emma prefera legumele şi pastele – cu cea mai mare poftă a mâncat broccoli (sote) şi paste milanese… Tot acolo, Georgia şi-a trăit şi primul „love story” de la mare 😀 În fiecare seară, cântau acolo doi băieţi – Florin şi Mădălin, împreună cu o domnişoară, pe nume Eva. Cântau tot felul de cover-uri şi aveau voci chiar bune. Căutam o masă chiar în faţa scenei şi le lăsam pe fete să se dezlănţuie. Dansau în faţă, acolo, împreună cu alţi copii, desigur. Georgia chiar l-a învăţat pe Florin o mişcare de dans, cu piciorul, pe care el a dezvoltat-o apoi şi o repeta în fiecare seară. În a treia seară, ne-am trezit cu Florin la noi la masă, a venit să facem cunoştinţă şi să ne spună neapărat să o dăm pe Georgia la muzică, undeva, să înveţe un instrument! Ni s-a părut foarte tare… ne tot zicea că o vede cum cântă în ritm cu el, că dansează în ritm cu el, că are ureche muzicală… şi că e păcat să nu-i exploatăm talentul 🙂 Am fost foarte încântaţi şi l-am asigurat că oricum aveam în plan să o dăm la pian – moment în care el a devenit foarte încântat, căci e specialist în clape 😉 Şi de atunci prietenia s-a legat şi mai mult, şi-au făcut poze împreună cu fetele, care îi stresau de câte ori îşi luau şi ei câte o pauză, mergeau peste ei la masă şi le găseam pe una în braţe la Florin, pe alta în braţe la Eva – de obicei Emma, care îi admira teribil ţinutele de scenă şi pantofii asortaţi, cu toc foarte înalt…

Aşa se face că nu am reuşit să ajungem pe alte terase, chiar dacă tati visa la tot felul de specialităţi pescăreşti de la nu ştiu ce restaurant. Într-o seară am ieşit până la Neptun, căci voiau fetele să se plimbe cu trenuleţul, şi a trebuit să ne întoarcem, căci Georgiei îi era „dor de băieţi”! Oricum, aglomeraţia şi gălăgia din staţiune ne-au descumpănit şi ne-au terminat din primul moment în care am coborât din trenuleţ (tractoraş?), deci şi noi abia aşteptam să scăpăm de acolo! Şi am ajuns, destul de târziu, e drept, înapoi la terasa noastră, la băieţii care cântau, dar care au strecurat printre versuri şi un „haide Georgi!” când au zărit-o. Şi aşa, fetiţa noastră cântă „Eu vara nu dorm”, dar şi alte melodii învăţate în serile de vară de la mare, când era cea mai înfocată fană pe care a avut-o Florin-cel-cu-pălărie-albă vreodată.

În concluzie, am avut o săptămână minunată la mare, deci ne-am despărţit de ea cu mare părere de rău. Mai ales că fusese atât de frumoasă, marea, curată şi limpede, încât vedeam scoicile pe fundul ei! Şi în ultimele zile atât de liniştită… iar fetiţele se bălăceau aşa de fericite 🙂

Au fost cele mai cuminţi fetiţe pe care şi le poate dori cineva, în special pe drum, care nu a fost unul scurt. Am mers de la Orăştie la Bucureşti, vreo 350 de kilometri, şi am oprit doar de două ori. Au stat, fiecare în scaunul ei, şi s-au jucat frumos – am luat cu noi la mare două dintre fericitele cupluri: pe Gheorghe şi Rapunzel, şi pe Jasmine cu Aladin. S-au mai uitat şi la desene, au mai şi aţipit câte un pic… foarte cuminţi! La Bucureşti ne-am petrecut o noapte, după care am pornit de dimineaţă spre mare şi am mers „ca vântul şi ca gândul” pe autostradă, a fost super drumul. Am mers direct pe plajă, să salutăm marea…

[Şi aici trebuie să trec încă o realizare: am mers la mare fără pamperşi, căci se pare că şi Emma a trecut de faza asta! Şi a fost aşa de bine… Dar probabil voi dezvolta subiectul ăsta în alt post!]

La întoarcere, am ocolit Bucureştiul, dar am ajuns la Drăgăşani, să ne vizităm verii, mai ales că fetiţele mele au un nou verişor, care a venit pe lume în luna iulie – Arthur 🙂 Şi acolo am petrecut două zile foarte frumoase, verii s-au cunoscut în sfârşit şi s-au jucat împreună – respectiv fetiţele noastre şi Cesar, care e cu două luni mai mare decât Georgia (cu Arthur probabil se vor juca vara viitoare!). A fost o încheiere perfectă pentru excursia noastră în patru.

Plecând de la Drăgăşani, le-am zis fetelor că mergem la Mimi, la Orăştie. Iar Emma a sărit imediat: „nuuu Mimiiii, apaaaa!!! marea!!!” – ea nu voia la bunici, voia înapoi la mare! I-am zis că mergem la mare anul viitor… şi deja ne facem planuri 🙂 Dar aşa de repede trece un an… aşa că, înainte să ne dezmeticim bine, vom fi din nou în maşină, toţi patru, pe Autostrada Soarelui, cântând toţi „Vivat veselia!” – căci asta a fost melodia vacanţei noastre: „Vivat veselia, trăiască-n veci farmecul ei… hei, hei, hei, ea îţi aduce tot ce vrei!”.

Nu i-am spus încă „la revedere” vacanţei, totuşi. Mai avem planuri, până să vină toamna. I-am spus „pa!” doar mării, dar mai sunt atâtea de făcut!

Această prezentare necesită JavaScript.