Clujul meu drag (IX): Primul spectacol la Operă

Eu aveam 14 ani când am mers pentru prima dată la teatru, dat fiind faptul că în orașul copilăriei mele nu era așa ceva. Iar la Operă am mers și mai târziu, abia când m-am mutat în Cluj, deși îmi place tare mult și chiar ascult acasă arii 🙂 Cu fetița mea lucrurile stau cu totul altfel: a mers la teatru pentru prima dată când avea doi ani și ceva, iar astăzi a bifat primul spectacol la Operă, cu trei luni înainte să împlinească 5 ani.

E vorba despre ”Hansel și Gretel”, un spectacol creat special pentru copii de Engelbert Humperdinck, pe un libret scris de sora lui. De ceva vreme mi-am propus să mergem să îl vedem, iar de-o săptămână încoace m-am tot ”împiedicat” de el, am făcut și știre despre spectacol… Georgia știa foarte bine povestea, ca și Emma, de altfel – însă m-am gândit că Emma e prea mică și poate nu ar avea răbdare la un spectacol de genul ăsta. Se prea poate să mă fi înșelat…

Așa deci: azi-dimineață ne-am îmbrăcat frumos și am pornit la Operă, tare mândre, Georgia și cu mine. Am mers cu troleul, alt motiv de fascinație pentru ea 🙂 Nu am mers înainte să iau bilete, căci mă gândeam că vom avea timp suficient să luăm la fața locului – la urma urmei, câți oameni pot fi interesați de operă pentru copii? Cât de mult m-am înșelat…

De când am coborât din troleu, am observat grupuri-grupulețe de copii, bunici și părinți, care păreau să aibă aceeași destinație ca și noi. La intrare, era plin, dar toți aveau bilete. În spate, era coadă la bilete… Nu mai erau disponibile decât pe ultimele rânduri în sală și la balcon. Lojele erau pline, la fel și sala. Sincer, am fost fericită, chiar dacă nu am găsit locurile perfecte, pe care le visam (în loje). S-a dovedit că mă înșelasem din nou: am luat la balcon și a fost extraordinar. Acolo nu am mai fost niciodată, mereu am preferat loja! De la balcon se vede scena întreagă, iar Georgia a fost și mai încântată pe chestia asta!

Am fost fericită pentru că fiecare adult avea în medie doi copii lângă el – puțini erau cu unul, mai degrabă cu doi și mai mulți. M-am simțit bine într-un asemenea public și am fost din nou fericită pentru că trăiesc într-un oraș minunat și că îmi pot crește fetițele aici 🙂 Asta am simțit, sincer.

Cât despre Georgia… era foarte nerăbdătoare să se ridice cortina – îi plăcea teribil să folosească acest cuvânt. Iar după ce s-a ridicat, în sfârșit, vreo 10 minute nu a zis nimic, doar privea. A cercetat atent decorul, actorii, tot. Apoi mi-a zis că nu înțelege tot ce zic Hansel și Gretel, dar îi place tare mult cum cântă. Așa că am început să îi mai ”traduc” – spectacolul e în limba română, dar evident că uneori nu se înțeleg cuvintele. Mă asculta cu atenție și uneori chiar mă întreba ea, dacă nu înțelesese, lucru care m-a făcut să cred că o interesa cu adevărat. Nici nu știu cum a zburat prima parte, s-a lăsat cortina și s-au aprins luminile.

Georgia nu se putea deconecta, era nelămurită de ce s-a terminat așa de repede, nu apăruse nici măcar vrăjitoarea! I-am explicat că e doar o pauză și s-a liniștit – mai ales după ce am fost în hol și i-am cumpărat un suc și o acadea 🙂

În a doua parte i-au plăcut și mai mult decorurile, mai ales căsuța de turtă dulce, evident (care a apărut din întuneric, cu niște beculețe ca acelea de Crăciun). Mi s-a părut interesant că știa foarte bine că e doar un decor, mi-a zis că nu e ”de-adevărat” o căsuță de turtă dulce, ea crede că e un fel de carton vopsit… Apoi a oftat: ”Ce mi-ar plăcea să fiu eu Gretel…”. Am întrebat-o de ce ar vrea să fie Gretel, îi place așa mult de ea? ”Nu, mami, aș vrea să fiu acolo, în teatru! Să fiu eu Gretel!” – de fapt, ea își dorea să fie actriță! Căci așa mi-a zis, asta a fost prima impresie: ”Mami, dar e ca un teatru! De fapt, opera e un teatru cântător!” – observație corectă, din nou.

Mi-a plăcut că spectacolul a fost jucăuș, ca pentru copii – vocile erau de operă, dar au fost și dansuri copilărești, momente vesele… Nu mi-a plăcut că vrăjitoarea, adică Baba Cloanța, vorbea cam urât – sincer, mi s-a părut deplasat că i-a strigat lui Gretel ”proasta dracului!” și ”proastă te-a mai făcut mama ta!”. Copiii, în schimb, au fost în delir, au aplaudat și s-au prăpădit de râs 🙂 Pe mine m-a deranjat ca mămică, iar Georgia a sesizat neregula, a râs puțin reținut, cu mânuța la gură, așa cum face când știe că e vorba de o ”prostie”. Și a explicat singură: ”așa vorbesc numai vrăjitoarele, doar n-o să spună așa ceva o fetiță frumoasă ca mine!”.

Unul dintre momentele ei favorite – după cum mi-a mărturisit ulterior – a fost finalul, când toți actorii au venit în fața publicului, au făcut reverențe și noi i-am aplaudat minute în șir, în picioare.

În concluzie, prima noastră experiență la Operă a fost una pozitivă. Pot să sper că voi avea în curând un partener de mers la spectacole, căci îmi lipsește un asemenea personaj 🙂 Obiectiv următor: vreau să o duc la un spectacol de balet, care, de asemenea, îmi place la nebunie!

Fetițe și oițe

În seara asta am avut iarăși o activitate inspirată de pe blogul Mami, joacă-te cu mine! Și ne-am distrat de minune, din nou…

I-am dat fiecărei fetițe câte o foaie colorată, după preferințe – Georgia a vrut ”culoarea ei preferată”, roșu, iar Emma și-a ales albastru. Apoi, le-am decupat eu corpul, capul, coada și picioarele oițelor – fără să mai desenez nimic, freestyle, că am început destul de târziu, după cină. De-aici, s-au cam descurcat.

oitzeFiecare și-a lipit pe foaia proprie bucățile de hârtie albă, asamblând oițele după cum s-au priceput. Au mai ieșit picioare strâmbe sau urechi puse invers, dar nu mai contează… Georgia a vrut apoi să îi facă oiței și ochi și gură, ba chiar și obrăjori! Emma nu s-a lăsat mai prejos, însă, din cine știe ce motiv, oițele ei au ieșit tare bosumflate, exact după chipul și asemănarea creatoarei 🙂

Etapa următoare le-a lăsat cu gura căscată. Le-am dat vată și le-am arătat cum să facă ghemotoace micuțe. Apoi am uns bine oițele cu aracet și le-am zis cum să le ”îmbrace” cu ”lână”. Primele oi le-au executat cu gurițele căscate de atâta uimire și încântare. Ba mai mult, se pare că nu m-au crezut pe cuvânt când le-am zis că NU e vată de zahăr… au ținut fiecare să-și pună un pic limbuța pe ea, să vadă dacă e dulce 😀

Când au terminat fiecare câte o oaie, am vrut să închei activitatea, căci era deja ora de baie. S-au opus cu atâta hotărâre, încât le-am lăsat să mai facă una. Apoi au vrut să adauge soare. Apoi soarelui parcă îi lipseau ochii… și gura. Și ce-ar fi să punem și o inimioară? În final, le-am dat fiecăreia inițiala proprie, ca să își ”semneze” opera, și cu asta am încheiat.

La cât au fost de încântate, ceva îmi spune că o să mai executăm niște oițe tridimensionale în curând…

Distracţie cu omul de zăpadă

… Şi nu orice om de zăpadă, ci unul făcut chiar de mânuţele minunate! (Imediat după ce au venit de la coafor, cu frizuri împrospătate…)

DSC08198Am găsit şabloane pentru o activitate numai bună pentru fetiţele mele pe site-ul 3pitici… le-am scos la imprimantă (dacă erau color, ar fi fost şi mai bine, dar nu s-a plâns nimeni!) şi le-am decupat împreună cu tati, căci mânuţele mici & minunate încă nu sunt destul de îndemânatice cu foarfeca.

Le-am dat coli colorate, să fie omul de zăpadă mai bine pus în evidenţă, şi le-am explicat ce trebuie să facă. Am fost surprinşi de îndemânarea Emmei – la Georgia ne aşteptam să se descurce foarte bine, dar nici Emma nu a avut nevoie de ajutor! Au fost amândouă încântate de lipici şi au ştiut exact ce să facă, au lipit ce şi cât trebuie şi, mai ales, unde trebuie! Rezultatele au fost, deci, peste aşteptări…

Au lipit întâi „bulgării de zăpadă”, asamblând omul, apoi au trecut la accesorii. Şi, dacă la primul au procedat cam la fel, la al doilea personaj deja s-au văzut diferenţele şi preferinţele fiecăreia – Emma a făcut o prinţesă, i-a pus coroniţă şi buze feminine, în timp ce Georgiei i-a ieşit un fel de pirat, pe care până la urmă l-a transformat în rege 🙂

Şi după ce am încheiat activitatea – căci era ora cinei – au vrut iarăşi să taie cu foarfeca. Şi au stat frumos la măsuţa lor şi au tot tăiat (ce bine că am ţinut toate foile pe care au desenat/lipit ele vreodată ceva…) – până când covorul în jurul măsuţei s-a făcut alb, numai că în loc de zăpadă erau bucăţele de hârtie 😀

Jucării scumpe versus timpul părinţilor

Cred că este clar de la bun început ce vreau să tratez în postul ăsta 🙂 Cum crezi că îţi faci mai degrabă copilul fericit: cumpărându-i o păpuşă super scumpă, sau jucându-te cu el cu nişte păpuşi absolut banale? Cu toţii ştim răspunsul.

Noi cam avem noroc de nişte fetiţe foarte decente, care văd toate nebuniile de jucării în reclame… dar, culmea, nu le-au cerut, atunci când au fost întrebate ce îşi doresc să le aducă Moş Crăciun. Şi ce dacă nu şi le doresc? Putem să le cumpărăm oricum, nu? 🙂 Aşa ajung mulţi părinţi să cheltuiască o grămadă de bani pentru nişte jucării care nu îi încântă deloc pe copii, proporţional cu preţul cel puţin.

Eu am vrut să-i luăm Emmei de Crăciun un bebe, pentru că îi place tare mult să se joace cu aşa ceva, să îi hrănească, să îi culce… Văzusem de-astea, Ciciobello sau cum îi mai cheamă, şi recunosc că am fost tentată. În final, însă, am luat unul fără „marcă”, dar de calitate, la un sfert din preţul lui Ciciobello, cu tot cu accesoriile necesare – biberon, haine de schimb etc. A fost încântată, clar. Dar nu cred că ar fi fost mai încântată dacă era d-ăla de firmă… căci ea oricum nu face diferenţa între produse, diferenţa asta e doar în mintea noastră şi numai noi le putem transmite preferinţele pentru un produs „de firmă”. La fel ar fi fost uitat şi ăla, într-un coş cu jucării, cum e ăsta. Şi e doar un exemplu.

DSC08164Acum, contraexemplul: ieri mi-am petrecut aproximativ o oră cu fetiţele la măsuţa lor şi ne-am distrat de minune cu doar câteva obiecte obscen de comune şi de ieftine: o foarfecă pentru fiecare, câteva coli de hârtie, un creion şi un liniar. A fost pentru prima dată când le-am lăsat să taie ele cu foarfeca (fiecare cu câte una mică, avem şi de-aia care taie cu model). Georgiei i-am tras linii şi ea încerca să taie pe ele, iar pe Emma am lăsat-o free style, cu o bucăţică de hârtie mov, a franjurat-o de jur împrejur şi era mândră că a făcut floricică 🙂 Pot să spun că a fost o activitate foarte amuzantă şi relaxantă chiar şi pentru mine, deconectându-mă după o zi la birou.

Revelaţia am avut-o după ce am descoperit două bloguri de mămici care fac o mulţime de minunăţii şi descriu foarte multe activităţi pe care le poţi face cu cei mici, acasă… Unul e Mami, joacă-te cu mine!, celălalt Mic atelier de creaţie. Iar din ele, am deschis linkuri către alte articole, la fel de interesante, care m-au ajutat să îmi dau seama că mi-am cam pierdut din creativitate şi că trebuie să o regăsesc 🙂 şi că pot petrece timpul cu fetele într-un mod mai util şi mai plăcut!

Prin urmare, astăzi, în pauza de masă, am fugit de la birou şi am cumpărat nişte lipici pentru hârtie şi nişte litere… apoi am pregătit nişte chestii pentru decupat şi lipit. Obiectivul pentru weekend este ca, împreună cu tati, să facem cartonaşe cu litere şi să începem să ne jucăm cu minunatele, adică să învăţăm să citim după metoda Montessori 🙂

Obiectivul general este să petrecem timp de calitate cu fetiţele noastre, fără să le oferim în schimbul atenţiei noastre totale jucării scumpe care nu îşi au locul şi sensul în casă. Hai să-i zicem „New Year Resolution” 🙂 Și inaugurez, cu ocazia asta, o nouă rubrică, pe care mi-o doresc cât mai bogată – ”Activități”.

Seara chifteluțelor

Încurajată de succesul cu fursecurile, astăzi am pregătit cina împreună cu micile și minunatele mele gospodine 🙂 După ce am venit de la birou, am început să ne jucăm împreună și am fost atât de absorbită, încât am uitat că îmi planificasem niște chifteluțe. Ele nu voiau să mă lase să plec, oricum, așa că le-am propus să mergem toate trei la bucătărie!

S-au învârtit pe lângă mine până am pregătit carnea, Georgia m-a ajutat un pic și la tocat 🙂 Apoi, ne-am spălat pe mâini, le-am pus șorțuri și le-am instalat la locurile lor, am pregătit tava cu hârtie de copt și… le-am trântit câte un ghemotoc de carne în mânuțe. Au rămas descumpănite în prima fază… textura era nouă și ciudată, era un pic rece, lipicioasă – după cum a remarcat Georgia. Dar s-au obișnuit repede și au început să modeleze chifteluțe după cum le-am arătat.

S-au descurcat atât de bine, încât eu nu am mai făcut nicio chiftea, în afara celei de model. Doar le puneam în mânuțe carnea, ele o modelau și o puneau în tavă. Eu le mai făceam și poze 🙂 Am pus apoi tava la cuptor și am avut chifteluțe delicioase într-o jumătate de oră!

Am fiert spaghete colorate și am făcut un sos de roșii cu usturoi și busuioc… iar cina a fost un mare succes. Chifteluțele au dispărut una câte una, iar spaghetele au fost prilej de distracție 🙂 Trebuie să menționez forma de singular articulat găsită de Georgia: ”spagheata” și ”chifteala” – pe care a corectat-o singură imediat, totuși 🙂 Georgia care a plecat ultima de la masă și numai cu încă o chifteluță în mână… Asta după ce remarcase:  „ce-mi plac spaghetile și chiftelele în sos! Sunt combinația perfectă!”. De reținut 😀

După-amiază de gospodine

Asta am avut noi sâmbătă: o după-amiază de gospodine. Pe tati l-am trimis la film, cu băieții, iar noi ne-am făcut de cap așa, ca fetele, în bucătărie – de data asta în cea reală, nu în aia de jucărie 🙂 Eu doar le-am dat instrumentele, le-am măsurat și le-am furnizat ingredientele. Fiecare cu un castron – culoarea a fost la alegerea lor, la fel și lingurile de lemn. Rețeta e simplă, aceea pe care o folosesc mereu pentru fursecuri și am postat-o pe blog.

Le-am lăsat să amestece, apoi, după ce am pus și untul, le-am suflecat mânecile și le-am arătat cum să frământe. Inutil de adăugat, au fost în culmea fericirii. Pe o rază de doi metri în jurul lor era un nor de făină, dar ce contează, ele erau fericite. Am avut ceva emoții când mi-am dat seama că Emma pusese sare și eu nu fusesem pe fază, să văd câtă a pus 😀 dar, în final, s-a dovedit că pusese exact cât a trebuit!

După ce le-am ajutat să își strângă aluatul în formă de minge și le-am învelit împreună în folie, a urmat o jumătate de oră grea… pentru că, tot la cinci minute, mă întrebau cât e ceasul, nu e gata aluatul?! În fine, le-am lăsat și să-l întindă, apoi să-și facă formele dorite. Emma s-a plictisit la un moment dat, venise și tati între timp, așa că la aluatul maro rămăsesem doar cu Georgia.

După cină, fursecurile erau numai bune de mâncat… iar tati a scos la interval și niște ciocolată belgiană… un deliciu! Așa că până la urmă am avut trei feluri de fursecuri: simple, cu cacao și cu ciocolată. Seara nu am mâncat foarte multe, dar apoi, duminică dimineața, s-au potrivit la fix! Iar Georgia era și mai mândră de ele, cât sunt de bune, pentru că le făcuserăm chiar noi 🙂

Următorul proiect: omuleți de turtă dulce și poate chiar o căsuță de turtă dulce. În weekend!

Fulgi de nea cad ușor pe obrazul meu…

Au trecut sărbătorile și nu m-am ținut de promisiune: să pun la păstrare pe blog înregistrarea cu Georgia cântând ”Fulgi de nea”. După cum spuneam într-o postare anterioară, e vorba despre un cântecel pe care l-a învățat singură, ascultându-l de pe un CD primit de la Tedi. Nu știu cine îl cântă, cine l-a compus, nimic! Nu l-am găsit nicăieri pe internet, nicidecum pe YouTube.

De acum, însă, va putea fi găsit aici, cântat de Georgia. Între timp, s-a apucat să-l cânte și Emma, și încă aproape la fel de bine! Cel mai probabil, la Crăciunul viitor vom avea niște duete de toată frumusețea, cu cele două surioare cântărețe 🙂

Fulgi de nea cad ușor

pe obrazul meu…

 

Din copilărie… ”Iarna pe uliță”

Când eram mică, una dintre poeziile mele preferate era ”Iarna pe uliță”, de George Coșbuc. Ai mei mi-au povestit că o știam pe de rost, răsfoiam paginile și o recitam, urmărind rândurile, ca și când aș fi citit, asta fiind pe la 3 ani. Evident că rupeam gura târgului, mulți fiind convinși că știu să citesc la 3 ani 😀

Credeam că povestea asta era la limita legendelor din copilărie, sincer 😀 Să știi așa o poezie lungă la 3 ani… Dar fiica mea mi-a dovedit că se poate! În vacanța de iarnă, la bunici, a învățat toată poezia cu mare ușurință, exact din aceeași carte din copilăria mea. Și urmărește rândurile cu degețelul, ca și cum ar citi… știe exact ce versuri sunt pe pagină!

Și, ca să nu existe îndoieli, eu am filmat-o 🙂

(Pentru ca nicio carte să nu fie rănită în timpul filmării, am folosit pagini scoase la imprimantă, după modelul original… să nu uităm că cea originală e din copilăria mea, de acum 30 de ani!)

Șiraguri de perle: Dialoguri între surioare

Pe măsură ce capătă şi Emma un vocabular tot mai bogat şi o logică la fel de „beton” ca cea a surioarei mai mari, avem ocazia să asistăm la dialoguri tot mai serioase (a se citi: amuzante) între ele.

Un exemplu de dialog, la masă, unde stau una lângă alta.

Emma: Oaia papă iarbă, calul papă fân, porcii papă noroi!

Tati intervine: Porcii nu papă noroi, ei papă porumb.

Emma exclamă, mângâindu-și burtica: ”Mmmm, ador pumumbu!”

Georgia sare cu replica: ”Înseamnă că și tu ești porc!”

*

Altul, în timp ce se uitau la filmul ”Mica sirenă”, faza când moare Atena, mama sirenei Ariel:

Emma, empatică și duioasă: ”Ooo, biata Ariel…”

Georgia, realistă: ”Ce biata Ariel, tu, mai bine zis biata Catena!”

*

Altul la masă, după ce ne făcuserăm planuri să facem omuleți de turtă dulce în weekend (ăsta era de fapt monolog, căci surioara era cu gura plină, dar o aproba cu entuziasm… mă întreb câți nepoți o să am, până la urmă…):

Georgia: când o să am 5 (cinci) copii, pe la vreo… 14 (paișpe) ani, așa, o să le fac turtă dulce și o să fie foarte fericiți!

*

Și, în fine, alintul de seară… după ce le-am spălat pe păr și le-am uscat, se mângâiau una pe cealaltă, se îmbrățișau tandru, iar Emma, uitându-se cu maximă dragoste la surioara mai mare, îi zice, cu un ton d-ăla de mămică, ușor pițigăiat: ”cine-i d’aga mea? cine? tu ești!” – iar Georgia zâmbește pisicește, se întinde sub alint, apoi o mângîie și ea pe cea mică: ”și eu te iubesc, tu!”.

Nu-mi pot imagina un sfârșit de zi mai frumos 🙂

„Ata ţe-i?” şi „Aiţa ţe chie?”

Cu aceste două întrebări ne bombardează în fiecare zi Emma. A dezvoltat un vocabular foarte bogat într-un timp scurt – cel puţin mie aşa mi se pare. N-a trecut mult de când ne tot rugam de ea să vorbească şi ea refuza cu obstinaţie… De asemenea, n-a trecut mult timp de când anticipam că în curând nu vom mai avea loc să vorbim de ele în casă – acum am ajuns acolo.

Cu greu putem schimba nişte propoziţii între noi fără să uităm de unde am plecat, ce am fi vrut să comunicăm sau despre ce vorbeam 😀 Norocul nostru că apartamentul e destul de mare şi ne putem refugia într-o cameră sau în bucătărie dacă vrem neapărat (câteva minute, până ne găsesc!). Dacă eram obişnuiţi cu debitul şi volumul Georgiei, acum vine tare Emma din urmă.

DSC_4483Nu-i tace guriţa un minut… povesteşte tot ce vede, întreabă obsesiv până primeşte un răspuns satisfăcător, iar dacă o întrebi tu pe ea, răspunde cu lux de amănunte. De exemplu, când am întrebat-o dacă nu cumva a văzut telecomanda, mi-a spus că e sus pe raft, să nu ajungă Georgia la ea, că tot umblă şi schimbă canalele: „pus-o tati sus, raft, nu ‘jungă Dodia, ‘chimbă Dodia, umbă…”. Ştie tot, înregistrează tot şi, la momentul potrivit, ne transmite şi nouă 🙂

Îi place mai nou să ne arate burtica și să ne spună ”țe-i acolo” – și înșiră, evident, tot ce a mâncat peste zi: pa’te, su’că, b’ocoli, b’â’ză, supă, ou etc. Și tot adoră! Ne întreabă ce păpăm și, indiferent de răspuns, ne zice, cu o față mulțumit, ochișorii întredeschiși, frecându-se pe burtică: ”mmmm… ador!!!” La fel, în orice situație când vrea să ne transmită că e foarte mulțumită de ceva anume 🙂

Seara, abia pot pleca de la ele… ne cheamă musai pe amândoi, dacă am călcat cumva pragul şi ele nu sunt mulţumite de numărul de pupici schimbaţi, ne strigă înapoi: „‘tai, mami, dau puuuuuuup!!!!”. Iar apoi încep urările, care continuă câteva minute şi după ce închid uşa: de la clasicul „noapte bună” şi „somn uşor”, la „să visaţi frumos”, „să aveţi o seară plăcută”, „vă iubim!!!!” şi aşa mai departe.

Emma ne terorizează, pur şi simplu, cu întrebările. Despre absolut orice vrea să ştie ce e – iar acum, de câteva zile, unde vede ceva scris, vrea să ştie exact ce scrie: „aiţa ţe chie, mami?” e noua ei întrebare preferată 🙂 După ce îşi primeşte răspunsurile, înregistrează bine şi le reproduce când te aştepţi mai puţin. Are o memorie la fel de bună ca surioara mai mare – am observat că ştie toate cântecele şi poeziile pe care le spune Georgia… pare că nici nu o ascultă, dar zice şi ea textele, ca un ecou.

DSC07289Are şi câteva expresii preferate, pe care le foloseşte mai des: cea mai tare e „ochei!”, însoţită şi de degeţelul mare în sus 🙂 apoi ne spune că dacă îl ţine în jos „ata nu ochei!”. Deci dacă îi cerem să facă ceva, ne trezim cu un „ochei!” plin de entuziasm. Varianta Georgiei e „săăăăă trăiţi!”, ori „s-a făcut!” – asta mai ales când le spun să adune jucăriile 😀

Altul, mai nou, e „bună idee!”. De obicei, ăsta apare când propune Georgia să se joace amândouă ceva sau când le spunem „hai să punem nişte desene” 🙂 E super haios, şi la asta se entuziasmează şi să auzi un năpârstoc aprobându-te cu „bună idee!”… de nepreţuit.

Și ultima, dar cea mai tare: am reușit și la ea, chiar dacă e așa de mică (în curând va avea 3 ani!), să transmitem că nimic nu e imposibil. Astfel, repetă, ca o mantră, tot mai des: ”orice pot!”. Dacă se chinuie să construiască ceva, să ”prepare” ceva din plastilină, să ridice, în fine, să facă ceva ce nu-i reușește din prima, își spune ei înseși, hotărâtă: ”orice pot!” și până la urmă chiar poate. Și îmi aminteam cum, la vremea ei, zicea și Georgia, dar inversat: ”Georgia poate ce-o!” 🙂

Și îmi place că se repetă istoria, această istorie în special, mai ales că mi-am propus de la bun început să le insuflu atâta încredere în ele, încât să nu le-o dărâme nimeni, niciodată.