Când visele devin realitate

Noi, ăștia mari, adulții adică, ne-am resemnat cu ideea că visele, în sensul de povești sau personaje de poveste, nu sunt și nu vor fi niciodată parte a realității de zi cu zi. Noi, ăștia mai triști, adică… pentru că mai există și adulți care luptă împotriva resemnării 🙂

Unul dintre adulții ăștia se numește Simona Red și are un fel de praf magic, ceva puteri de zână, care o ajută să transforme niște simple desene în jucării adevărate – asta le-am explicat eu fetițelor mele. Vă povesteam într-un post anterior cum am participat la concursul organizat de 3pitici și cum a câștigat Emma … Ei bine, astăzi, la birou, m-am trezit cu un curier care mi-a adus un pachet. L-am desfăcut repede, foarte curioasă, și când am văzut ce conține, aproape că mi-au dat lacrimile de emoție.

Erau două jucării, nu una, făcute după ambele desene ale fetițelor mele, pe care le-am trimis la concurs. Și m-a impresionat că le-a făcut pe amândouă, Simona asta care nici nu ne cunoaște, chiar dacă numai Emma era printre câștigători 🙂 De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, se pare că, totuși, ne cunoaște… sau cel puțin știe cum e să primească o jucărie numai una dintre două surioare – o fi având și ea o soră, oare? Ce să mai spun de momentul în care am primit surpriza: imediat după ziua de naștere a Emmei!

Fetele mă așteptau în mașină, cu tati, când am plecat de la birou – pregătiți să mergem la cumpărături. Le-am pus cutia între ele și le-am lăsat să o deschidă. Evident că au fost încântate când le-au descoperit, le-am amintit cum au desenat ele și le-am povestit cum cineva cu puteri magice, o zână, probabil, despre care știu numai că o cheamă Simona, a transformat acele desene în jucării. Cum le-a transformat, puteți citi aici, la 3pitici

Au venit apoi cu noi jucăriile peste tot, în Lidl și în Selgros, iar undeva pe drum au primit și un nume: omida e Lulu, iar fetița e Rosie (Rozi, ca la Cluj). La ora la care scriu rândurile astea, Lulu doarme în brațele Emmei, iar Rosie în ale Georgiei. Și cei care le cunosc pe fetițele mele știu că e o mare onoare ca niște jucării să doarmă noaptea cu ele 🙂 La prânz mai iau câte o jucărie, dar nu sunt atașate de absolut niciuna la modul că nu pot trăi/dormi fără ea.

Le mulțumesc, deci, din tot sufletul celor de la 3pitici și zânei Simona, pentru că încă mai cred în realizarea viselor și pentru că le fac atâtea bucurii copiilor. Și mi-a mers direct la inimă mesajul atașat jucăriilor: „Dacă îți dorești ceva suficient de mult poate deveni realitate”.

Noapte bună și vise frumoase!

Aripi de zăpadă

(Titlul este „furat” de la Constantin Chiriţă, este volumul 4 din seria „Cireşarii”… Era prea banal să scriu, sec, „Weekend de vis la Şuior”, chiar dacă aşa a fost)

Am petrecut un weekend de vis la Şuior… şi vreau să afle toată lumea de locul ăla minunat. Am vrut o „evadare” cu fetiţele, s-a potrivit că a fost şi de ziua Emmei, a fost şi o relaxare înainte de weekendul care urmează, cu mulţi musafiri şi petreceri 🙂

N-am mai fost niciodată la Şuior, dar le facem reclamă la radioul unde lucrez şi am primit o invitaţie pe care nu am putut să o refuz 😀 Aşa că vineri, la ora 12, am pornit, cu fetiţe şi bagaje. Am mers până la Baia Mare, apoi Baia Sprie şi de acolo imediat e Şuiorul. Am pornit din Cluj pe ploaie, nu eram foarte încântaţi de vreme. Ajunşi acolo, la bază, ningea. Entuziasmul nostru a crescut brusc.

Ne-am îmbarcat în telescaun – singura modalitate de a ajunge la cota 1000, unde aveam noi rezervare… Băieţii de la telescaun sunt foarte drăguţi şi de ajutor, ne-au pus bagajele prima dată (am avut chiar puţine, eram foarte mândri!), apoi s-a îmbarcat tati cu Georgia, în următorul Emma şi eu. Pe fete le-au luat în braţe şi le-au aşezat ei, aşa că emoţiile mele s-au risipit rapid… mai ales după ce Emma a început să chiuie de răsuna pădurea! Şi aşa a ţinut-o până sus… la fiecare stâlp, unde mai erau mici trepidaţii, ea râdea 🙂 Şi eu, care îmi făceam griji că poate se sperie…

Sus, am fost şocaţi să descoperim nămeţi de zăpadă, nămeţi adevăraţi! Ne-am cazat repede, adică ne-am luat cheia şi am pornit să ne căutăm camera. Sus, la cota 1000, sunt trei cabane de lemn, Gutâi, Ţibleş şi Pietrosu – noi am fost cazaţi în cea din mijloc, Ţibleş. Ne-a plăcut căbănuţa de când am intrat în ea: era atât de caldă şi de primitoare! Toată numai din lemn, jos avea un living imens, cu o masă mare şi fotolii, canapea, chiar şi televizor, o încăpere numai bună pentru relaxare.

Sus, în cameră, iar am avut un şoc d-ăla plăcut – peste tot numai lemn, din nou. Buşteni unul peste altul – a remarcat Georgia – mobilierul tot din lemn, decorul – o combinaţie între rustic şi modern. Era aşa de cald, iar camera era atât de curată… fetele s-au băgat inclusiv pe sub pat, unde nu am găsit firicel de praf. Baia era impecabilă şi utilată cu tot ce trebuie, inclusiv accesorii gen cască pentru duş.

Atracţia fetelor a fost patul suplimentar: e amenajat sus, în interiorul camerei, un fel de terasă suspendată, unde se ajunge urcând pe scară. Scara însă era destul de abruptă, iar acesta a fost motivul pentru care nu le-am lăsat să doarmă amândouă sus – Georgia mai coboară la baie şi trebuia să o ajutăm sau măcar să o supraveghem când urca şi cobora, ca să nu avem emoţii. Dar patul în sine – respectiv o saltea maaaaare pusă direct pe „terasa” de care ziceam – era foarte bine împrejmuit cu scânduri, fiind aproape imposibil să cadă cineva de acolo.

Am avut cameră cu terasa orientată spre lac, însă acesta era îngheţat şi acoperit cu zăpadă – dar ne imaginam ce frumos trebuie să fie vara… Cu siguranţă ne vom întoarce acolo şi la vară, fie şi numai pentru privelişte!

După ce ne-am mai liniştit cu exclamaţiile referitoare la cameră, iar fetele au cotrobăit peste tot, au deschis dulapuri, sertare şi noptiere, ne-am echipat şi am ieşit la zăpadă. Ce fericire… Lângă cabană era efectiv un ocean de zăpadă, în care Emma intra până la brâu, şi pe unde nu mai călcase nimeni… Le-am lăsat pe fete să îşi facă de cap. S-au tăvălit, au făcut îngeri de zăpadă, ba chiar se puneau pe burtă şi înotau. Tati le lua şi le arunca în nămeţi, iar ele se înfigeau până la brâu în zăpadă. Şi râdeau…

După ce ne-am uscat şi ne-am liniştit, la căderea serii, am vizitat şi restaurantul, unde am găsit tot felul de preparate delicioase şi platouri încărcate cu bunătăţi. Fetelor le-am luat câte o supă fierbinte – spre deosebire de litoral, se pare că la munte se serveşte supă şi seara 🙂 După ce au mâncat, s-au zbenguit prin restaurant şi s-au împrietenit cu chelnerii, iar în final se alergau cu ei şi se speriau reciproc.

Şi seara în cameră a fost interesantă, fără jucării sau jocuri – şi-au luat cu ele la munte doar frăţiorii ursuleţi irlandezi. Atât în maşină, cât şi în cameră, a trebuit să inventăm jocuri… Profitând de noua pasiune a Georgiei pentru litere, ne-am distrat cu nişte jocuri de cuvinte: eu spuneam o literă, iar ea trebuia să spună un cuvânt care începe cu litera respectivă; sau invers, spun un cuvânt, iar ea trebuie să spună un alt cuvânt, care începe cu ultima literă a cuvântului spus de mine (un fel de „Fazan” simplificat). După ce s-a plictisit de asta, a vrut să jucăm ceva inventat de ea: ea zicea un cuvânt, eu trebuia să spun cu ce literă începe, iar tati să spună un alt cuvânt cu litera respectivă.

În cameră, fiecare ascundea pe rând un ursuleţ, în timp ce ceilalţi nu se uitau – după care porneau în căutarea lui. Cel care l-a ascuns trebuia să-i ghideze, spunând „rece” dacă nu era ursuleţul în zonă sau „cald” dacă te apropiai de el. A avut mare succes şi jocul ăsta… am găsit o grămadă de ascunzători grozave şi a fost cu atât mai interesant pentru că nu cunoşteam camera şi toate „ungherele” ei.

Inutil de adăugat că au dormit foarte bine… eu cu Emma, sus la cucurigu, iar Georgi jos, cu tati. Cred că a fost prima dată când am dormit cu Emma şi ea era atât de fericită! Îmi tot lua mâna şi o punea peste ea, să o ţin în braţe… sau se întindea cu spatele la mine şi mă ruga: „mami, ‘capini pe spate!” 🙂 Asta a fost foarte tare, era prima dată când îmi cerea aşa ceva. Despre Georgia ştiam deja că îi place să o scarpin pe spate – moştenire de la mine, sigur, căci aşa mă alinta şi pe mine Co, în copilărie!

Dimineaţa la micul dejun fetele şi-au comandat, pline de importanţă, ochi de ou, spre amuzamentul chelnerului. Deja sunt obişnuite cu restaurantele 😀 Seara, când am plecat, Emma i-a şi mulţumit chelnerului, la plecare: „misi de supă, noapte bună!” – ăla a rămas mut. Au fost puţine persoane la micul dejun, astfel că trebuia să comande fiecare ce voia. Duminică, însă, erau mulţi oameni şi au făcut bufet suedez cu toate bunătăţile, iar fetele au vrut şi cereale cu lapte, şi sălămel, şi brânză, era şi omletă, crenvurşti, salate, compot… multe chestii bune. Mie mi-au plăcut mult şi vasele în care aduceau mâncarea, castroane şi căni de lut, colorate, aşa cum vedem pe la meşterii populari 🙂

Sâmbătă a fost o zi superbă, cu soare şi o temperatură plăcută, iar schiorii cred că erau în culmea fericirii. Fetele au insistat că vor şi ele schiuri – toată lumea din jur avea… Noi nu eram prea convinşi, dar ne-am dus totuşi până jos, la bază – iarăşi cu telescaunul! – şi am închiriat o pereche. Din păcate, nu am găsit şi un monitor de schi liber, aşa că numai ne-am jucat cu ele… Ne-am promis că ne vom întoarce să stăm o săptămână întreagă, să găsim şi monitor, deci să schiem toţi patru 🙂 Când au obosit, am stat pe terasă, sus, cu ceai cald şi vin fiert şi era aşa de bine… Apoi am simţit miros de mici şi ne-am cumpărat, deci am făcut un fel de picnic la zăpadă 😀

Le-am dus în cameră, le-am uscat şi le-am urcat în patul de sus, dar nici vorbă de somnic! Doar chiţăiau şi se jucau, le-am lăsat aşa vreo oră, apoi le-am echipat şi le-am aruncat înapoi în zăpadă. Le-a luat tati un fel de colac mare, din cauciuc, folosit pentru pista de tubing (care era prea plină de zăpadă şi nu puteai aluneca pe ea) şi le-a învârtit pe acolo până s-au plictisit. Am bifat chiar şi un om de zăpadă 🙂 De fapt, am bifat cam toate minunăţiile pe care le poţi face iarna.

Duminică am plecat spre casă, fericiţi. Ne-am abătut un pic de la drum, ca să îl vizităm şi pe unchiuleţul Răzvan, iar după ce am plecat de la el, au adormit fetiţele noastre buştean în maşină, cum nu le-am mai văzut în ultima vreme. Emma a dormit până când a oprit tati maşina sub geam, la noi acasă 🙂

Ăsta a fost weekendul nostru de vis, recomand din inimă Şuiorul, şi dacă vreţi mai multe informaţii, ăsta e site-ul lor: www.suior.ro

Balerinele-prinţese-buburuze

Pe 14 februarie a avut şi Georgia carnaval la grădiniţă. A fost aşa, în cadru mai restrâns, adică mai mult s-au jucat ei acolo, între ei, de-a carnavalul, în timpul programului obişnuit. Ceea ce nu înseamnă că n-am luat lucrurile în serios, ci ne-am pregătit cum trebuie 🙂

gAm găsit pe Facebook o doamnă foarte pricepută, Aramida, care face bentiţe frumoase, şi tutu-uri pentru fetiţe – şi am descoperit că suntem chiar vecine! Georgiei i-am comandat o fustiţă roşie cu buline negre, astfel că am costumat-o în buburuză. Sau prinţesă-buburuză-balerină, cum am botezat-o într-un final… Antenuţele i le-am confecţionat cam în 30 de secunde, cu ajutorul unei sârmuliţe pluşate, ataşate pe o bentiţă deja existentă.

Bineînţeles că nu am putut să o neglijez pe Emma, i-am luat şi ei un tutu roz, chiar dacă nu a fost la carnaval. Dar urmează multe petreceri în familia noastră, aşa că ne vor fi folositoare 🙂

Trei ani cu Zori-de-zi

Acum trei ani, pe 25 februarie, la ora 3 dimineața, Emma dădea primele semne că e gata să ne cunoaștem 🙂 Pe la ora 9, deja o țineam în brațe… albă și curată și cuminte… I-am pus numele Emma, după numele părinților mei – Emilia și Emeric – și Ruxandra, care înseamnă ”zori de zi”, fiind de origine persană. Și s-a potrivit de minune, căci a venit deodată cu primele raze ale soarelui, într-o zi ce prevestea primăvara.

De trei ani, ne-a completat cum nu se poate mai frumos familia, alături de surioara ei mai mare. De un an încoace, își face simțită prezența tot mai pregnant. E plină de personalitate și uneori de fițe 😀 Face mutre ca o domnișoară răsfățată, dar poate fi și dulce, drăgălașă, lipicioasă. Totul e să ajungi să o cunoști, să o înțelegi, să îi respecți dorințele.

E așa cum mi-am dorit-o, dar e mai mult decât am visat. Căci nu am putut să-mi imaginez ochi atât de albaștri, căpșor atât de blond și delicat, o fetiță atât de feminină, o micuță atât de plină de personalitate. Nu aș fi crezut niciodată că așa va fi fetița mea. Dar este și o completează atât de minunat pe Georgia, încât mă simt cea mai norocoasă mămică din lume!

La mulți ani, Ruxăndrel cel albăstrel, la mulți ani, prințesa noastră, delicata noastră, încăpățânata noastră, minunata noastră!

DSC08820

Seară cu temă (sub)acvatică

În weekend am fost la ziua prietenului nostru Adi, care tocmai și-a făcut o minunăție de acvariu. Evident, fetițele au fost tot pe el, observând peștișorii cu mare atenție (până la momentul în care unii s-au ascuns pe unde au putut). Ne dorim și noi un acvariu, iar până să facem rost de unul adevărat (și de un spațiu adecvat), am făcut unul din carton.

Ideea e simplă, dar cu un rezultat spectaculos, și am văzut-o cu ceva vreme în urmă, pe blogul Mami, joacă-te cu mine! Nu am pus-o în practică până acum pentru că nu am avut o cutie potrivită și pentru că avem atât de multe lucruri de făcut, încât parcă nu ne mai ajunge timpul 🙂

E atât de simplu: se ia cutia, se decupează o fereastră și se lipește pe ”acvariu” hârtie albastră (deschis). În interior vom folosi un albastru închis, ca și cum ar fi apă… Se decupează peștișori din hârtie sau carton colorat și se lipesc de tavanul cutiei, în interior, cu ață (lipită pe spatele peștilor). Eu am folosit până la urmă bandă adezivă subțire, pentru că cei atârnați cu ață se tot roteau și ne arătau mai mult spatele 🙂 Am lipit și ”iarbă de mare”, decupată din hârtie verzulie, am făcut și două caracatițe (pentru că pe prima a înnegrit-o prea tare Georgia) și o broscuță țestoasă, pe care am lipit-o pe peretele din spate.

A fost haioasă activitatea pentru că fiecare membru al familiei a contribuit: tati a lipit hârtia pe cutie, după ce o decupasem eu, apoi Georgia și cu mine am decupat peștișori și caracatițe, ele au colorat, au și lipit, m-au ajutat să lipesc banda scotch… La final am pus și floricele…

În fine, eu am vrut să închei seara aici, însă Georgia a tot insistat să facem și peștele cu solzi, pe care îl aveam pregătit de câteva zile. Adică îl aveam în plan, aveam și ”solzii” tăiați, dar nu am mai apucat să îl facem. Și dacă tot ne-a rămas o bucată de carton de la acvariu, am decupat un pește mare și câțiva mai mici. Pe cel mare am lipit solzi, pe cei mici i-a colorat (a se citi: mâzgălit) Emma. Ideea cu solzii am împrumutat-o de la Atelierele creative.

Peștele acesta e și mai ușor de făcut: se decupează conturul peștelui, sau doar se desenează pe hârtie sau carton; se decupează ”solzi” din hârtie colorată și se lipesc pe corpul peștișorului. E gata cât ai zice… pește! 🙂

P.S. A se observa pe fundal și suportul de creioane pe care l-a făcut tati! A dat mai multe găuri într-o bucată de lemn și acum creioanele stau cuminți, la locurile lor! Bineînțeles, mami a personalizat obiectul cu numele prințeselor 🙂

”M” de la ”mândrie”

Astăzi am lucrat cu fetițele pe niște fișe cu Mickey Mouse, foarte drăguțe – le-am văzut pe blogul Mami, joacă-te cu mine! și apoi le-am descărcat de aici. Sunt foarte frumoase, utile nici nu mai zic! Le-am dat la fiecare câte una, în funcție de vârstă și de interes 🙂 De fapt, fișele astea ne-au ținut ocupate mai multe zile, căci am avut și de decupat, și de colorat… Iar astăzi, cu Georgia, am scris litere!

Am vrut să le recapitulăm, astfel, pentru că acum învățăm literele mici… pe cele mari le știe de la vreo doi ani, am scris la vremea respectivă pe blog.

După ce le-a scris, foarte frumos, m-am gândit să prelungim un pic jocul și i-am propus să luăm fiecare literă, în ordine, și să spunem cuvinte care încep cu ea. Am fost foarte surprinsă când am auzit câte știe… de la obiecte până la nume, a găsit singură ceva pentru fiecare literă! Când am ajuns la sfârșitul alfabetului, a vrut să o luăm de la capăt. Eu mă gândeam că a obosit, să nu surmenez copilul, dar de unde! Copilul voia cu orice preț să o luăm de la început 🙂

Eram sigură că va repeta aceleași cuvinte și că vom termina repede, așa că am acceptat și ne-am întors la ”A”. Surpriză, însă… a găsit tot alte cuvinte, alte nume, i-a nominalizat pe toți prietenii noștri, la litera fiecăruia, și-a amintit de colegii de la grădi, la ”A” le-a înșirat și pe prințese…

Perla serii a venit când am ajuns la ”m”. Zisese deja în prima tură ”mami” și ”Mădălina” și orice te-ai mai putea aștepta, așa că acum a zis ”m, de la mândrie!”. Nu mă așteptam la un cuvânt așa de complicat… și am întrebat-o ce crede ea că înseamnă ”mândrie”. Și mi-a zis ”mândria e atunci când ești mândru de cineva, știi, mami, cum îmi spui tu că ești mândră de mine!”.

Și chiar sunt 🙂

Am primit două Liebster Awards :)

Săptămâna asta m-am trezit cu un comment la unul dintre posturile mele: ”Ai un premiu la noi pe blog, te rog să-l ridici!”. Era vorba despre blogul Fărâme de suflet din viața lui Kiki. Astăzi l-am mai primit o dată, de la Ivanovele… Deja mă simt datoare să mulțumesc celor care mă citesc, celor care s-au gândit la mine și celor care mi-a oferit această onoare! Și să îmi cer scuze că nu am reacționat mai repede – însă mămicile pot înțelege că, având lângă mine două fetițe, prioritatea mea nu este să stau pe internet 😀

Acum, trebuie să le răspund ambelor drăguțe doamne care m-au nominalizat, nu înainte să explic ce e cu premiile astea: Liebster Award este un premiu care vrea să încurajeze și să sprijine ”bloggerii mici şi mijlocii”, cu mai puţin de 200 de followers.

premiuCe avem de făcut?
1. Numeşte şi mulţumeşte persoanei care ţi-a nominalizat blogul.

2. Scrie 11 lucruri despre tine pe care vrei să le afle şi ceilalţi.

3. Răspunde la întrebările formulate de cel care te-a nominalizat şi inventează la rândul tău un set nou de 11 întrebări pentru cei pe care îi vei nominaliza.

4. Nominalizează 11 bloggeri pe care îi admiri şi care au mai puţin de 200 de followers şi premiază-i. (simbolic)

5. Anunţă-i şi pe ei că au luat un Liebster, ca să aibă de ce să se bucure.

Problema ar fi că nu știu dacă voi reuși să nominalizez 11 bloguri. În rest… Voi începe cu 11 lucruri despre mine: Sunt mămică de două fetițe minunate, cărora le este dedicat blogul acesta. Sunt jurnalist de meserie, dar am scris și alte chestii, în afară de articole de presă 🙂 După jurnalism, a doua mea specializare e filosofia, pe care am făcut-o doar pentru sufletul meu, ca să îmi răspund la niște întrebări (dar n-am reușit decât să îmi pun și mai multe). M-am căsătorit cu colegul meu de bancă din liceu și încă nu ne-am plictisit unul de celălalt (ba dimpotrivă)! Îmi place să merg la teatru și la operă, iar la televizor nu am răbdare să mă uit decât la știri. Îmi place muzica rock și cea clasică. Îmi plac foarte mult sărbătorile, de la Crăciun până la Halloween și Valentine’s Day, pentru că sunt motiv de bucurie și de activități frumoase în familie. Îmi place să citesc, pentru mine și pentru fetițe – nu ne culcăm în nicio seară fără să citim o poveste. Îmi place să le gătesc bunătăți celor dragi mie. Îmi place să îmi petrec timpul cu fetițele mele, să îmi retrăiesc propria copilărie cu ele. Prefer să mă concentrez întotdeauna pe lucrurile pozitive, drept pentru care și în această descriere am pus doar ceea ce îmi place!

Și acum, răspunsuri la întrebări. Prima dată, de la ”Fărâme de suflet”:

1.Ce vise neimplinite aveti pana la varsta asta?

Mi-am îndeplinit ”planul până la 30 de ani”, atât pe plan material, cât și familial! Sunt o norocoasă!
2.Cum v-ati intalnit jumatatea?

Am fost colegi din gimnaziu și inclusiv în liceu 🙂
3.Cat de des va simtiti frustrat fata de alti oameni?

De câte ori îmi permit să fac asta, să mă las afectată de prostie și nesimțire. Încerc să ignor, dar nu reușesc mereu…
4.In ce context sunteti invidiosi si aveti rautati fata de altii?

Nu prea am pe cine să fiu invidioasă, dar răutăți mai am la câteva faze care mă scot din sărite 😀 Când consider eu că s-a sărit calul cu prostia și nu pot sau nu vreau să mă abțin. Încerc să controlez și chestia asta…

5.Unde va vedeti peste 5 ani ? :-) )))

În casa mea frumoasă, cu familia mea minunată!
6.Per ansamblu ce ati schimba la viata pe care o duceti?

Aș vrea mai multe vacanțe! Dar timpul nu ne permite…
7.Considerati ca este ok sa ne expunem vietile pe bloguri in mod public?

Am îngrijorări legate de chestia asta de multe ori… Dar până la urmă tot mă întorc la blog! Eu nici măcar nu îmi doresc trafic…
8.Daca ati avea bani multi acum ce ati face primul lucru cu ei?

Mi-aș deschide un restaurant și mi-aș dezvolta afacerea.
9.Unde v-ar placea sa traiti?

În Malta, pe timpul iernii românești.
10.Ati putea fi vreodata Iuda?

Îmi place să cred că nu.
11.De ce scrieti pe blogul personal, pentru rating sau pentru placerea proprie?

Pentru ca să nu uit unele chestii minunate pe care le fac fetițele mele. Deci, pentru plăcerea proprie. Mi-ar plăcea să fac blogul privat, să nu îl găsească oricine la o simplă căutare.

Și răspunsurile pentru Ivanovele:

1. Ce te face fericit(a) intr-o zi obisnuita?

Să mă joc ”de-a prințesele” cu Emma și Georgia, să dansăm toate trei sau să le privesc pe ele cum se joacă împreună. Să simt mânuțele Emmei cum mă strâng când o țin în brațe și ne alintăm. Să ascult o poveste inventată pe loc de Georgia. Să le văd pe ele dansând cu tati pe post de prinț și să mă gândesc că nu există nimeni în lumea asta care ne-ar putea iubi, pe ele și pe mine, mai mult 🙂

2. Care este persoana care-ti alina nelinistile?

Soțul meu, care mi-a fost în primul rând cel mai bun prieten!

3. Ce invat de-al tau crezi ca are si dezvat?

Hmm…

4. Ce trasatura din caracterul unui om apreciezi cel mai mult?

Onestitatea, față de lume și față de sine însuși.

5. Cum te relaxezi?

Se aplică ce am răspuns la punctul 1, plus cafeaua în pat, cititul și plimbările cu fetițele.

6. Ce faci atunci cand esti foarte, foarte suparat(a)?

Probabil plâng un pic, sunt mai emotivă de când am devenit mamă!

7. Ai un scriitor roman preferat, sau vreo 2-3 daca nu te poti hotara la unul singur?

Român, Lucian Blaga, pentru că a scris și proză, și poezie, și filosofie. Dar cel mai cel pentru mine e Gabriel Garcia Marquez.

8. Cea mai buna distractie cu prietenii care ar fi?

Picnic, grătare, iarbă verde.

9. Ai (in plan) copii?

Da! Am două fetițe minunate!

10. Atunci cand altcineva este nedreptatit preferi sa ignori si sa nu te bagi sau reactionezi?

Depinde de situație, dar nu cred că m-aș răbda să nu reacționez! Dacă ar fi o situație potențial periculoasă pentru mine sau pentru fetițe, nu garantez că m-aș băga, totuși.

11. Crezi ca greselile se repara?

Întotdeauna, dacă ești destul de puternic să le recunoști.

Nominalizații mei sunt puțini și nu știu exact câți followers au 😀 Îi nominalizez pur și simplu pentru că îi citesc!

Cojocarii

Două fete cucuiete

Mami, joacă-te cu mine!

Joey On Board

Copii cu ochi de poveste

Răspunsul (Alisa)

Și întrebările mele:

1. Ce te motivează să te trezești dimineața?

2. Ce te poate descuraja?

3. De ce scrii pe blog?

4. Ce ai schimba în viața ta?

5. Ce crezi că ar face lumea mai bună?

6. Ce film ți-a rămas întipărit în memorie?

7. Ce carte ai recitit cel mai des?

8. Cum te relaxezi?

9. Ce te enervează cel mai tare?

10. Cum crezi că va arăta blogul tău peste 10 ani?

11. Dar tu, cum te vezi peste 5 ani?

Mulțumesc încă o dată pentru premiu! 😀

Inimioare!

Azi a fost Valentine’s Day și nouă ne plac absolut toate sărbătorile! Mai ales cele care celebrează iubirea! Am găsit pe YouTube un tutorial care ne arată cum să facem niște inimioare drăguțe din hârtie colorată și ne-am pus pe treabă.

Avem nevoie de: hârtie colorată, foarfecă, o panglică și capsator.

Se taie fâșii, câte două din fiecare culoare – 3 culori. Apoi, culorile trebuie să fie de mărimi diferite… Se grupează de la mare la mic și se capsează, după cum arată filmulețul.

Am obținut niște inimioare tare frumoase, le-am adăugat la colecția de lucrușoare făcute de fetițe care ne împodobește casa 🙂

Emma, prima dată între premianți

Scriam zilele trecute că participăm la un concurs, pe site-ul 3pitici… Ei bine astăzi s-au afișat rezultatele și am avut o mare surpriză!

Am trimis două desene, unul făcut de Georgia, iar unul de Emma, făcute special în acest scop. Le-am explicat că este un concurs, că trebuie să își deseneze un personaj cu care ar vrea să se joace, pentru că, dacă vor câștiga concursul, acel desen se va transforma într-o jucărie. Georgia a înțeles și a desenat mai multe personaje, eu i-am sugerat să deseneze monstruleți, căci suntem într-o perioadă în care ne plac tare, ne uităm și la ”Monsters Inc.”… Dar ea a desenat până la urmă o fetiță, chiar dacă o începuse ca pe un monstruleț, și am lăsat-o în pace.

Emma nu desenează prea multe, iar puține dintre creațiile ei sunt inteligibile 😀 Însă în ultimul timp ne-am jucat mult cu ”Ghici, ghici ce voi desena aici”, o carte din colecția Lucia Muntean, iar preferata ei este omida. E destul de ușor de făcut, chiar și pentru mânuțele ei neexperimentate: pui doar niște cerculețe unul lângă altul, nici măcar nu trebuie să fie perfecte! Când i-a făcut ochii și gurița, am ținut-o un pic de mânuță, să nu devieze, că de obicei îi face vreo trei ochi și gura în jos, ca și cum ar fi supărată 😀 Îi place să deseneze și ariciul, îl face chiar frumos, fără niciun ajutor, însă la concurs a mers omiduța. A și colorat-o… muuuult în afara conturului, dar cred că asta face parte din farmecul ei!

Rezultatul: Emma se află printre câștigători! Probabil că desenul ei a fost considerat mai original, acesta fiind criteriul de departajare. Așteptăm, acum, cu interes, să vedem cum se va materializa omida. Jucăriile sunt făcute de o artistă foarte talentată, Simona Red, iar creațiile ei se pot admira aici.

Te ubec!

Am două fetiţe tare drăgăstoase, iar de când le am pe ele, am devenit şi eu mai drăgăstoasă. Ne spunem tot timpul că ne iubim 🙂 Eu le mai spun şi că sunt cele mai frumoase, deştepte, minunate, îndemânatice… în general, sunt convinse deja că pot să facă orice şi că sunt cele mai grozave, dar şi că noi, părinţii, suntem foarte mândri de ele 😀

emGeorgia e lipicioasa familiei, ea simte nevoia mai des de îmbrăţişări lungi, de drăgălit, ea ne spune mereu „te iubesc!”. Emma, până acum, se mulţumea să răspundă. De exemplu, eu o strâng în braţe şi îi spun că o iubesc, ea mă strânge şi mai tare şi îmi răspunde „şi Emma!”, sau „te ador!” – care e mai uşor de pronunţat. Dacă o îndemn să meargă să-i spună lui tati sau surioarei „te iubesc”, zice „nu pot acum!”, în sensul că nu poate să pronunţe 🙂

Aseară, însă, în timp ce o ţineam în braţe şi ascultam muzică, au apucat-o efuziunile sentimentale… mă strângea în braţe,  se lipea de mine, apoi m-a pupat apăsat şi mi-a zis, spontan şi cu toată dragostea în voce, pentru prima dată: „te ubec, mami!”. M-am topit toată…