(Re)Învățăm literele, metoda Montessori

Am tot citit în ultima vreme despre diverse activități Montessori, pe unele le-am și aplicat. După cum ziceam și într-un articol anterior, am descoperit un blog foarte drăguț și util, ”Mami, joacă-te cu mine!”, care m-a inspirat în multe dintre activitățile (de mai multe feluri) pe care le-am pus în practică împreună cu fetițele minunate.

DSC08365Acum, a venit rândul literelor… Georgia le știe, încă nu avea doi ani și le știa pe toate, însă pe cele de tipar, așa cum ne-am obișnuit toți, că trebuie să le înveți pe acelea în primul rând. Nu știu de ce nu ne dăm noi seama că literele de tipar nu îi ajută prea mult pe copii la citit 🙂 Că, de fapt, toate cărțile sunt scrise cu litere mici. Așa că am împrumutat și noi metoda Montessori, iar tati ne-a făcut ”sandpaper letters”, adică niște litere decupate din șmirghel, lipite pe cartoane – roz pentru consoane și albastru pentru vocale. Eu le-am scos la imprimantă, i-am adus cartoane și materiale, iar el a decupat și a lipit. 🙂

Eu m-am documentat de aici, dar am pornit de pe blogul amintit,  ”Mami, joacă-te cu mine!”, unde puteți citi mai ușor, fiind instrucțiuni în limba română.

Până acum, Georgia pare să se distreze, pe unele deja le știa – cele care seamănă cu literele de tipar, de genul ”s”, ”c” etc. Așa că merge destul de ușor… Mai greu e cu legatul lor, pentru că uneori nu își dă seama cum să citească literele legate, iar asta vine sigur de la faptul că noi învățăm litera ”ce”, ca la alfabet ”a, be, ce, de”, și nu ”a, b, c, d”, așa cum le pronunțăm. Din nou, o greșeală atât de ușor de evitat!

Așadar, regulile ar fi:

– să învețe câte 3, maxim 4 o dată.

– să le învețe ca sunet, nu ca denumire (”c”, nu ”ce”)

– să le învețe în ordine aleatorie, nu alfabetică, preferabil în grupuri de litere care pot forma cuvinte.

Eu am început cu c, a, p, apoi am continuat cu e, v, b, i… și e tare amuzant să tot caut cuvinte, să mă gândesc ce pot forma din literele alea 🙂 Și când credeam că nu mai sunt altele, mi-a zis Georgia unul: ”ac”! S-a gândit singură și l-a scris singură! (Da, știu că e un cuvințel format din numai două litere, dar o să înțelegeți ce victorie e asta când veți încerca să învățați pe cineva să scrie și să citească!)

Prima dată le pipăie cu degețelul, neapărat așa cum se și scrie trebuie să își treacă degețelul pe ele, apoi le numește, apoi încercăm să le alăturăm, să formeze cuvinte. Îi pun eu câte două unul lângă altul, apoi adaug încă o literă – de exemplu, îi pun ”ca”, apoi adaug ”p”. Azi am avut surpriza că s-a apucat ea să formeze cuvinte cu literele de la lecția trecută și era foarte mândră de asta 🙂

Astăzi i-am făcut și o fișă de lucru, am scris eu niște litere, formate din puncte, iar ea a trebuit să unească punctele, cu o carioca, adică să scrie ea, de fapt, literele. Faza cu unitul punctelor e una dintre activitățile ei preferate în ultima vreme și am zis sa profit de asta… I-am tot scos la imprimantă desene de genul ăsta, în care trebuie să unească punctele numerotate (unele sunt cu litere în loc de cifre) și e tare încântată. Nu am găsit, însă, litere așa punctate, să le poată scrie ea, să-și exerseze mânuța, așa că i-am făcut eu.

Cu asta ne distrăm noi zilele astea 🙂 Deocamdată, în doze mici, căci a mai dat și semne de plictiseală/oboseală și nu vreau să îi creez aversiune față de activitatea asta… încă n-are nici 5 ani și nu vreau să o forțez. Atâta vreme cât ne distrăm în timp ce facem asta, e în regulă. Oricum, deja a început să ne dea târcoale pe la litere și surioara mai mică, iar azi spunea și ea după noi cuvintele, ba s-a apucat și să pipăie literele 🙂

Anunțuri

Un comentariu la “(Re)Învățăm literele, metoda Montessori

  1. Pingback: Mândră de fetele mele! | Fetiţele minunate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s