Dor de plajă [Sensory bin]

Dacă vă e dor de vară, de plajă, de nisip (cu părțile pozitive și negative), vreau să vă spun că am găsit pe internet cum să faci nisip acasă (ei, ce nu găsești pe internet zilele astea?!). Eu m-am inspirat de aici.

În primul rând am pregătit o ladă suficient de mare (de carton, din acelea în care se vând fructele), pe care am tapetat-o cu hârtie și cu folie de aluminiu. Apoi am făcut nisipul: 5 pahare de făină, un pahar de ulei. Am pus ulei alimentar, dar în articolul de unde m-am inspirat eu se zice că se poate face și cu ulei pentru bebeluși (eu nu mai am așa ceva). Am fost chiar uimită de rezultat, a ieșit ceva foarte plăcut la atingere, catifelat, nelipicios, dar care seamănă foarte mult cu nisipul de pe plajă… de Georgia ce să mai spun, a fost în culmea fericirii! Iar când s-a trezit Emma, era gata cam tot decorul (pe ea o obosește mai mult grădinița, deci somnicul de după-amiază e mai lung).

Am pus pe nisip și un tobogan, făcut rapid din tubul de carton rămas de la hârtia igienică și îmbrăcat în staniol; am făcut și leagăne, din foste ouă Kinder. De restul s-a ocupat Georgia, ajutată de Emma. Ele au mai pus băncuțe și au construit un restaurant pe plajă – eu pornisem un părculeț, ele au decretat că e plajă 🙂 Apoi a apărut un șezlong, eu am sărit cu umbreluțele… și tot așa. Ba, la un moment dat, le-am adus și scoicile adunate astă-vară de pe plajă. Le-a plăcut foarte mult mai ales nisipul, să îl atingă, să îl modeleze chiar (poate fi folosit și ca plastilină, cred, de fapt, e ca și nisipul acela umed de la mare), să îl fărâmițeze, să îl adune la loc… Cred că în zilele următoare o să fac mai mult și le las să se joace în el cu jucăriile de plajă 🙂

La finalul serii, nu se mai dezlipeau de cutie, deși trecuseră peste două ore de când se jucau, abia le-am convins să vină la duș! Prin urmare, e o ideea bună de distracție pentru un copil – sau mai mulți, împreună și cu părinții. Căci, dacă stau bine să mă gândesc, tati era mai murdar decât ele la sfârșitul zilei 😀

Deci: cine zice că le trebuie copiilor jucării scumpe?!  🙂 Nu-mi amintesc să fi fost atât de fascinate de vreo jucărie, în ultima vreme.

Reclame

2 gânduri despre “Dor de plajă [Sensory bin]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s