Porți deschise la muzeu

Noi tocmai ne revenim (greu) după un ”city break” londonez… încercăm să asimilăm tot ce am văzut și am trăit, în comparație cu ceea ce trăim zi de zi 🙂 Da, e greu. Am rămas cu câteva lecții de la Londra, după ce am observat anumite chestii: cât de relaxați sunt părinții acolo, cum se plimbă cu cei mici seara, prin oraș, chiar dacă e frig (iar copiii nu sunt nici pe departe înfofoliți ca ai noștri); cât de pline sunt muzeele, și pe bună dreptate, căci sunt atât de interesante, de primitoare, de bine structurate, din toate punctele de vedere.

Cel mai impresionant este Natural History Museum, de departe. Nu neapărat datorită exponatelor – care sunt fantastice -, dar, mai ales, datorită modului în care este organizat: touchscreen-uri și chestii interactive care te îndeamnă să asculți, să vezi, să observi, să gândești. Acolo nu te uiți pe pereți și pleci, cu interdicția de a atinge ceva, orice. Acolo ești invitat să simți, ca să înveți mai ușor, să-ți folosești simțurile și creierul 🙂 Sunt voluntari care cheamă copiii în jurul lor și le arată cranii de animale – de exemplu. Alți voluntari îi cheamă, cu voci de poveste, ”to come and meet the scientist!” – și nu poți rezista. La Science Museum am rămas, la propriu cred, cu gura căscată. Iar la Tate Modern am fost copleșită – eram și foarte obosiți, după o zi întreagă de plimbare prin nesfârșita Londră, iar când am găsit acolo ce văzusem doar în poze… nici poze n-am reușit să fac, de emoție, lui Dali sau lui Picasso măcar 🙂

Toate, dar absolut toate aceste mari muzee sunt extrem de prietenoase pentru familii. Uite exemplu la Tate: au o secțiune specială și pe site dedicată lor. Peste tot sunt cafenele și locuri de luat masa, iar la unul dintre ele vizitatorii aveau un colț special unde să încălzească mâncarea copilului și să îl hrănească. Și nu vorbesc de o amărâtă de cafenea, ci de una mare la fiecare nivel…

Cel mai frumos e că peste tot găsești povești, nu doar obiecte goale. Spre exemplu, la Household Cavalry Museum era descrisă o scenă dintr-o luptă – fiind atacați de nemți, soldații britanici își căutau cu înfrigurare măștile de gaze. Un anume colonel nu a găsit-o pe a lui și a trimis un soldat să o caute. Acesta a apărut rapid cu masca, pe care i-a înmânat-o colonelului; ulterior, soldatul a fost găsit mort, fără mască de gaze… i-o dăduse pe a lui superiorului său, din spirit de sacrificiu și conștientizând, probabil, că acel colonel era mai important în luptă decât el, un simplu soldat.

Acum, nostalgici fiind după aceste experiențe, am hotărât să ne bucurăm de ce avem, de orașul nostru (tot o lecție de la londonezi). Clujul e un caz fericit, zic eu, căci are o viață culturală bogată, mereu se întâmplă câte ceva, ai unde să mergi. Și, înainte să mă gândesc unde greșim noi, românii, cu muzeele noastre, am hotărât că trebuie să le văd pe toate din Cluj. Sâmbătă e un prilej bun, căci este Ziua Porților Deschise la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei. Pe care, spre rușinea mea, nu l-am vizitat niciodată. Probabil că aici greșim, în primul rând… că nu mergem să le vedem, convinși fiind că ”nu se compară” cu altele. Și ele nu pot trăi decât cu ajutorul nostru.

Mai jos, o galerie (palidă) cu doar câteva imagini din patru muzee londoneze.

P.S. Intrarea este gratuită în Tate Modern, Natural History Museum și Science Museum, dar ești încurajat să depui donații 🙂

 

Prietenii din mănușă

Am trecut la un capitol nou din lumea poveștilor. De cinci ani citim povești (măcar) de două ori pe zi – înainte de somnicul de prânz, apoi seara – așa că deja ne-a intrat în reflex și în rutină. De acum, însă, am mai condimentat puțin aceste momente, inspirată fiind de blogul celor Două fete cucuiete, unde găsesc mereu activități foarte interesante.

De data aceasta, am găsit o poveste, despre niște animăluțe care se adăpostesc într-o mănușă. Am găsit-o publicată integral pe un alt blog – aici -și am scos-o la imprimantă. Apoi, am căutat pe internet animăluțele potrivite, le-am pus pe toate pe o foaie și le-am scos și pe ele. Avem nevoie de: un mistreț, un urs, o vulpe, un iepuraș, o broscuță, un șoricel și un lup sur-la-trup 🙂

Le-am dat fetelor să își coloreze personajele, apoi să le decupeze, fiecare cum au putut. Le-am anunțat că urmează o poveste, așa că s-au grăbit cu treaba… și au făcut ochi mari și curioși, atunci când le-am dat, fiecăreia, câte o mănușă de bucătărie. Le-am citit apoi povestea, cu voci diverse 😀 Și, pe măsură ce apărea câte un personaj dornic să se adăpostească și el în mănușă, făceam asta și noi, luam animăluțul respectiv și îl băgam în mănușa de bucătărie.

Nu cred că mai e necesar să precizez cât de mult le-a plăcut… Pot doar să spun că aseară am interpretat-o de vreo trei ori, că deja Georgia știe toate personajele, deși au niște nume simpatice și complicate – șoricel-roade-multicel, broscuța-umblă-fuguța, iepurici-alerg-pe-aici, vulpița-cumetrița, jupânul-lup-cel-sur-la-trup, mistreț-colț-lunguieț și Moș-Martin-cel-bătrân… Și că a fost distracție mare toată seara, datorită celor șapte prieteni din mănușă 🙂