În nămeți

Nu, nu suntem sinistrați. Circulăm bine prin oraș, avem de unde să facem cumpărături 🙂 Ne apără Carpații… Dar de nins, tot a nins bine și la noi! Avem nămeți frumoși, mult-așteptați, iar săptămâna asta ne-am făcut de cap cu ei, de aceea am lipsit și de pe blog.

Avem noroc de o iarnă faină, fetele ne-au fost sănătoase, iar asta e cel mai important. Deja se vede că devin mai puternice, au fost răcite o singură dată… sper să nu le ”deochi” spunând asta!

De când a venit zăpada, după-amiezele ni le petrecem în parc, toți patru, și ne bucurăm de ea. Ne-am tăvălit prin zăpadă, am zburat cu săniuța (unii), iar eu am și tras câteva căzături, căci e greu să alergi cât de tare poți, pe gheața acoperită cu zăpadă, în timp ce cânți în gura mare ”Săniuța fuuuuge, nimeni n-o ajuuuuuunge…”. Nu se compară o oră de-asta cu o oră la sală, pe cuvânt. După zeci de minute pe bandă sau pe bicicletă nu am făcut febră musculară, dar aseară, după ce am alergat ca bezmetica trăgând săniuța după mine, pe gheață, m-am cam resimțit. Partea pozitivă e că n-am gâfâit, deci sunt și eu mai rezistentă. Orele petrecute la World Class nu au fost în zadar…

Le-am învățat și să se dea singure pe derdeluș. Deocamdată, pe unul mic, un mini-delușor (știu că e pleonasm, că e și mini, și delușor, dar chiar așa e…). Prima dată, nu le venea să creadă că e posibil așa ceva, să îți dai drumul cu sania, în halul ăla. Apoi nu-și mai dădeau rând. Și în final foarte greu le-am convins să plecăm.

Aseară am construit și omul de zăpadă visat de atâtea zile. În loc de nas, Emma i-a pus un țurțure – asta e noua ei descoperire, țurțurii, sunt de-a dreptul fascinanți! Evident că omul a fost botezat Olaf, doar nu mai există alt nume, nu?

*Pentru necunoscători, Olaf e omul de zăpadă din ”Regatul de gheață” (”Frozen”), noul film Disney.

Au fost câteva zile în care ne-am întors și noi la copilărie. Parcă niciodată nu m-am simțit așa de copil ca acum, prin zăpadă. Și mi-am amintit că, pentru noi, așa era toată iarna, nu doar câteva zile! De dimineață până seara la săniuș, sau până când înghețam bocnă. Ne dădeam drumul cu săniile de sus, de pe un deal adevărat, printre copaci. Aș leșina dacă le-aș vedea pe fetele mele făcând acum așa ceva 🙂 Mergeam acasă uzi, nu aveam salopete de schi, în cizme aveam ciorapi de lână pe care îi scoteam și îi uscam pe sobă. Nu îmi amintesc să fi răcit vreodată. Nu-mi amintesc de niciun doctor, în schimb îmi amintesc de prietenii mei de la Vinerea, alături de care urcam dealul și apoi alunecam la vale, printre pruni, pe sănii, până în saivan.

*Saivan= o clădire care de obicei adăpostește oile, iarna, însă acesta despre care vorbesc eu era părăsit și stătea fix în calea pârtiei noastre.

Prindeam viteză și nu de puține ori ne opream într-un pom. Nu avem niciunul cască, iar nimănui nu-i trecea prin cap cât era de periculos ce făceam. Ca prin minune, n-am pățit nimic mai grav decât să-mi rup blugii, pe care mi i-a cusut, în secret, buna, ca să nu afle nimeni – buna era, de fapt, străbunica mea, Florentina, care ne tolera cu veșnice zâmbete toate năzbâtiile. Așa-mi trebuia, dacă m-am dus și eu în blugi la săniuș… orășancă nepricepută 🙂

Mi-aș dori și pentru fetele mele așa o copilărie magică. Nu cred că e prima dată când spun asta aici. Mi-aș dori să aibă asemenea experiențe, asemenea amintiri. De-asta le las să se tăvălească, de-asta alerg cu sania după mine, atâta timp cât ele chiuie de fericire. Mi se pare totuși puțin, față de ce am avut noi norocul să trăim… căci suntem în mijlocul orașului, nu pe dealuri. Sâmbătă, le ducem la bunici, în vacanță, și sper să aibă și acolo zăpadă și experiențe minunate. Și musai ne trebuie o ieșire undeva, pe niște dealuri adevărate 🙂

P.S. Nu am poze nici de zilele astea, nici din iernile copilăriei, căci, în ambele cazuri, aparatul foto era de prisos. Dar poate tocmai de aceea amintirile sunt atât de vii.

Anunțuri

Mândră de fetele mele!

Sunt diferite, dar fiecare e minunată, în felul ei. Amândouă sunt talentate, deștepte, creative, copilăroase, visătoare, pline de imaginație, vorbărețe, sociabile, spontane, curioase, vesele, afectuoase, deschise. Sunt convinse că pot face orice. Desenează, scriu povești – sau le desenează, după cum au chef – pun în scenă adevărate piese de teatru cu păpușile. Dacă o dată am făcut împreună niște pinguini din hârtie, pe care i-am pus pe un bețișor, ca pe marionete, după câteva zile și-au făcut ele niște personaje, decupate, desenate și lipite de ele.

Georgia știe literele de la 2 ani, pentru că a vrut și pentru că am văzut-o interesată, așa că am învățat-o. Acum are 5 ani și 9 luni, dar a citit (singură) mai multe cărți decât unele persoane pe care le cunosc. Nu vorbesc despre povești, ci despre cărți întregi – cea mai recentă fiind ”Regatul de gheață” (”Frozen”), pe care a citit-o de câteva ori.

Emma abia acum începe să învețe. Peste o lună va împlini 4 ani și acum a început să manifeste interes. Nu am ținut neapărat să știe și ea literele la 2 ani, dacă nu a vrut. Mi-am propus să le accept așa cum sunt ele, unice, fiecare cu propriile talente și preocupări. Acum a început să fie interesată, așa că am scos cutia cu litere și încerc să îmi dau seama ce metodă să abordez. Știu că nu va merge ca și la Georgia, dar o să mă adaptez pe parcurs. Și probabil o să mă ajute metoda Montessori, ca și la Georgia.

Până una-alta, eu am zis că o las ușor, în ritmul ei, dar în seara asta a apărut cu un desen propriu, pe care l-a și semnat cu propria mânuță: Emma. Litere un pic timide, dar corecte și, pe deasupra, colorate. Nu i-am arătat cum se scrie numele ei și nu am încercat să o învăț. Presupunerea mea este că a văzut la Georgia, cum se scrie… Pornim, deci, la drum, și cu Emma, spre minunatul tărâm al literelor, al scrisului și, mai ales, al cititului.

Și sunt tare mândră de ele, de fetițele mele minunate!

O seară… polară

Acum câteva zile am văzut pe Facebook o activitate frumoasă, pe pagina Fluturașilor Talentați, pe care mi-am propus să o pun în practică în weekend, cu minunatele mele. Și azi a fost momentul potrivit, deși nu mă așteptam să mai am chef de așa ceva după o săptămână plină, oarecum extenuantă 🙂

Am scos la imprimantă tiparul pentru pinguini, deși nu era necesar, căci se putea desena și de mână. Avem nevoie de un oval mare (corpul) – negru, un oval mic (burtica, albă), de un cerc negru (capul), de un cioc (romb, pe care îl colorăm cu galben sau portocaliu și îl pliem), de două piciorușe și de doi ochișori. Fetele mele au făcut totul, de data asta: au colorat figurile geometrice, le-au decupat – chiar și Emma, cu mânuțele ei mici și cu mini-foarfeca – apoi le-au lipit și au fost tare mândre, ce treabă frumoasă a ieșit! La final, le-am dat și câte un bețișor de bambus, ca să lipească pinguinii, transformându-i, astfel, într-un fel de marionete.

Ca o coincidență frumoasă, fetele azi au avut la grădiniță teatru de păpuși, iar personajul a fost un pinguin 🙂 După ce mi-au povestit, entuziasmate, despre asta, mi-am dat seama că acum e momentul potrivit să facem și noi o ”piesă” proprie cu pinguini, așa că am uitat de oboseală și ne-am pus pe treabă.

Eu am luat de aici tiparul pentru pinguin, iar aici puteți vedea cum s-au jucat Fluturașii.

După ce am terminat pinguinii, fetele i-au botezat Trița și Ani. Trița e fetiță și e a Georgiei, iar Ani e băiat și e al Emmei. Ani vine de la Anakin, deci da, e nume de băiat… nu întrebați… 😀

Ne-am jucat noi un pic, am și citit din cărți despre zonele polare, despre animalele care trăiesc acolo, despre urși polari, pinguini, foci și eschimoși, apoi am adus în scenă și personajele. Avem chiar un set de joacă ce conține pinguini, un urs polar cu puiul său, niște foci, eschimoși cu tot cu iglu și cu sanie trasă de câini… s-a potrivit la fix. Eu am plusat și le-am dat vată, în chip de zăpadă, iar Emma a fost mai mult decât încântată să o împrăștie pe masă. Nu am avut curaj să le mai dau din zăpada făcută de noi zilele trecute… era prea curat în casă, iar eu nu eram prea dispusă la asemenea mizerie 😀 Dar, oricum, parcă s-au distrat mult mai bine cu zăpada din vată.

Când am văzut că încercau să facă oameni de zăpadă din vată, am căutat o modalitate să îi realizăm altfel. Le-am dat o rolă de la hârtia igienică și niște cercuri albe, pe care le-au lipit pe rolă. Georgia a mai desenat ochii, gura, nasul, a decupat rapid o pălărie și gata omul de zăpadă! Pe o altă rolă am lipit două dischete demachiante de-ale mele și a ieșit un super om de zăpadă, în ton cu peisajul 🙂 I-am făcut chiar și o pălărie din carton!

Una peste alta, ne-am jucat frumos, ne-am distrat și sper că au și reținut câte ceva, căci le-am citit și le-am povestit despre toate aceste personaje și despre lumea lor, în timp ce ne jucam.

Am încheiat seara cu o lectură mai veche, o poezie pe care Georgia o știe foarte bine de mai demult: ”Apolodor”, de Gellu Naum.

”La circ, în Târgul Moșilor,
Pe gheața unui răcitor,
Trăia voios și zâmbitor
Un pinguin din Labrador.
-Cum se numea? Apolodor.
-Și ce făcea? Cânta la cor.

Deci nu era nici scamator,
Nici acrobat, nici dansator,
Făcea și el ce-i mai ușor:
Cânta la cor, era tenor.
Grăsuț, curat, atrăgător,
În fracul lui strălucitor,
Așa era Apolodor.”

Și așa mai departe… am citit numai câteva pagini, căci minunatele mele erau deja foarte obosite. Cred că le-a luat mai puțin de 5 minute să adoarmă 🙂

Jucării din cartoane

Chiar dacă nu am mai scris pe blog zilele astea, nu am stat degeaba. Am muncit la diverse proiecte, căci Fetițele minunate trebuie menținute și ocupate 🙂

Am tot strâns role de carton rămase de la hârtia igienică, pentru că văzusem eu undeva niște idei creative, de pus în practică. Nu am mai găsit acele idei, dar am dat o căutare pe Google și am găsit altele, o mulțime! Mi-a atras atenția mai ales o imagine, cu celebrele Angry Birds, făcute din asemenea role. Le-am arătat poza, ele au fost încântate (evident, sunt la fel de entuziasmate ca mine când apare o idee de proiect nou) și ne-am pus pe treabă.

Le-am dat 6 role, pe care le-au vopsit, fiecare câte trei, folosind acuarele și pensulă. Până au dormit ele de amiază, numai bine s-au uscat… așa că am putut trece la pasul următor – lipirea diverselor elemente, pe care le-am decupat eu din carton sau hârtie colorată. Georgia s-a ocupat de desenatul ochilor, Emma de lipit, și așa am obținut minunăție de personaje.

Și, în timp ce căutam idei din carton, am dat și peste niște castele – așa că ăsta a fost proiectul unei alte seri. Inițial, Emma voia să facem o căsuță pentru Angry Birds, dar în final ne-a ieșit castel. Tot e bine, că acum au prințesele unde să meargă la bal, cu prinț, caleașcă și tot tacâmul, bineînțeles!

Pentru castel am folosit o cutie de la un cadou primit de Crăciun. Am lipit peste tot hârtie albă și i-am predat-o Georgiei, să o împodobească ea, după cum dorește. Emmei i-am dat alte role de la hârtia igienică, să le vopsească, pe post de turnuri. A ajutat-o și Georgia, le-au desenat chiar și ferestre… tati le-a ajutat cu niște conuri și gata turnulețele!

Am decupat o poartă și o fereastră și am făcut un model, cu un cutter, în partea de sus. Nu a fost mare lucru, un ”proiecțel” de seară 🙂

Acum ar trebui să găsesc ceva pentru weekend. Norocul nostru că există internetul…

Din perlele Georgiei (Filosofie)

Ora 7 și ceva dimineața, Georgia iese din cameră și se îndreaptă spre baie. Este întâmpinată de motanul Bell (fost Belle, pe vremea când credeam că e pisică, dar asta e altă poveste). Bell este super entuziasmat când ne trezim dimineața, miaună de parcă ne-ar fi așteptat toată noaptea, în ușă, să ne trezim. Se alintă, frecându-se de bocancii mei, iar Georgia încearcă să îi spună să nu se mai frece de ei, că sunt doar niște obiecte! El nu o ascultă și continuă, ceea ce o face pe Georgia să exclame, cu afecțiune amestecată cu milă și înțelegere/condescendență:

”Vai, mami, Bell nu știe nimic despre lumea asta…!”

La care Bell vine și începe să se frece de picioarele ei.

Și Georgia revine la sentimente mai bune, spunând, iarăși plină de afecțiune, în timp ce îl mângâie și ea:

”Dar știe să iubească…”

Foto: Bell, surprins în flagrant, furând o figurină Lego… sunt preferatele lui 🙂

DSCN2001

Când pisica nu-i acasă…

…Oare ce fac șoriceii??

De fapt, situația e alta: ne-am jucat noi cât ne-am jucat, numai noi, fetele, acasă. Apoi, eu am plecat la bucătărie să pregătesc cina. Seara a decurs minunat mai departe, iar după ce s-au culcat năzdrăvanele, eu am descărcat pozele de pe aparatul mic, să pun pe blog povestea ariciului.

Surpriză! Pe card aveam o mulțime de poze despre care nu știam nimic, dar m-am prins imediat care era ideea. Minunatele mele au pus mâna pe aparat și s-au distrat cum știu ele, în timp ce eram eu în bucătărie. Și nici n-au zis nimic, așa că m-am distrat și eu, cu atât mai mult, când am descărcat.

Cam așa arată toate pozele, sunt mult mai multe:

Poveste cu un arici prost-crescut

Ieri mi-a zis Georgia, foarte încântată, că a învăţat o poveste nouă la grădiniţă, de la „Diana, învăţătoarea de jocuri” – aceasta fiind un personaj nou, pe lângă cele două educatoare, instructoarea de de dans şi antrenorul de baschet (oare când le fac pe toate?!).
Era vorba despre un arici foarte nepoliticos. Lui îi plăceau foarte mult florile şi le tot culegea; a venit o căprioară la el şi l-a întrebat: „De ce tot rupi florile? Nu e frumos!”, iar el i-a răspuns foarte urât, că nu e treaba căprioarei ce face el.
Apoi, în timp ce se plimba, ariciul a văzut un iepuraş care dormea pe marginea râului, dar nu i-a păsat de el, ci a început să fluiere, până când l-a trezit. Iepuraşul s-a supărat că a fost trezit şi l-a întrebat de ce face atâta gălăgie, însă ariciul s-a purtat urât şi cu acesta şi i-a răspuns nepoliticos.
Mergând mai departe, ariciul nostru năzdrăvan cade într-o groapă. Strigă degeaba după ajutor, nu vine nimeni să îl scoată, pentru că se purtase urât cu toată lumea. Cât a zăcut în groapă, „s-a îmbunătăţit la suflet” – aşa mi-a povestit Georgia. Adică a avut ocazia să reflecteze la felul în care se purtase. A reuşit să iasă din groapă şi a luat-o de la capăt.
Când căprioara a venit iar la el să îi atragă atenţia că nu e frumos să rupă florile, el şi-a cerut scuze şi a promis că nu va mai face asta. La fel şi când l-a trezit pe iepuraş, cu fluierăturile sale, şi-a cerut scuze. Drept urmare, atunci când a căzut din nou în groapă şi a strigat după ajutor, au alergat să îl scoată de acolo atât căprioara, cât şi iepuraşul.
Morala: dacă te porţi frumos cu cei din jurul tău, şi aceştia, la rândul lor, se vor purta frumos cu tine.
Ei, noi am pus în scenă, cu personaje, această poveste. Fetele au făcut un arici din plastilină, în care au înfipt toate scobitorile pe care le aveam prin casă. Tot ele au colorat şi au decupat şi nişte floricele, pe care să le culeagă ariciul. Au adus căprioara de pluş, plus un iepuraş, tot din pluş, apoi au făcut ele sceneta, schimbând rolurile, iar şi iar 🙂

Oameni de zăpadă, în horă

În seara asta ne-am jucat cu oameni de zăpadă, ca să rămânem în temă, după ziua de ieri, când ne-am făcut de cap cu zăpada 🙂 De data asta am folosit doar hârtie, pentru un proiect pe care l-am găsit pe blogul Fluturașilor Talentați.

Am îndoit hârtia, o coală A4, ca în copilărie, când ne făceam evantai – doar cu patru părți, de data asta. Am desenat omul de zăpadă, apoi am decupat, iar când am desfăcut foaia, Emma a rămas – la propriu – cu gura căscată. Era o adevărată horă a oamenilor de zăpadă!

Din hârtie colorată le-am decupat pălării și fulare, pe care le-a lipit Emma unde trebuie, după care le-a făcut și ochi, nas, gură, nasturi. Georgia era ocupată cu un desen, tot pe tema iarna, așa că hora ei a rămas în așteptare.

Emma, în schimb, a fost atât de încântată, încât vrea să își ducă mâine ”opera” la grădiniță, să o arate colegilor și educatoarelor.

Distracție în zăpadă [Sensory bin]

Azi ne-am distrat în zăpadă! Nu, nu a nins la Cluj, nu am transformat ceața în zăpadă, și nici n-am fugit la munte, așa, în timpul săptămânii. S-a întâmplat să văd o postare pe Facebook, de la Grădinița Fluturașilor Talentați – un link spre o idee minunată: cum să-ți faci zăpadă acasă.

Pe drumul dintre birou și casă, am intrat în toate magazinele, iar până la urmă am reușit să cumpăr 10 pachețele de bicarbonat de sodiu (un kilogram, în total) și un tub de spumă de ras 😀 Nu pot să descriu expresia soțului, când mi le-am scos din poșetă… punguțele cu bicarbonat arătau ca drogurile din filme, iar spuma de ras a fost ”cireașa de pe tort”.

Nu mai contează acum… important e că fetele s-au distrat de minune, m-au ajutat și la amestecul celor două, apoi am adăugat și sclipici! Am pus ”zăpada” într-o cutie și le-am lăsat să se joace în voie. Și-au dus personaje, care s-au distrat, la rândul lor, în zăpadă. Au făcut chiar și bulgări. Data viitoare, o să pulverizez oțet pe bulgării respectivi și atunci să vezi mirare, când vor începe ăia să bolborosească 🙂

Nu o să mint: mizeria a fost pe măsură. La final, puteai să juri că a nins pe bune la noi în living, în jurul măsuței fetelor. Dar s-a rezolvat rapid cu aspiratorul, deci am strâns zăpada într-o pungă și am pus-o în frigider, pentru data viitoare.

O poveste de la malul mării

Nu știu dacă am mai scris aici despre pasiunea Georgiei pentru desen. Îi place enorm să deseneze, și o face din ce în ce mai bine – chiar și educatoarele ne-au spus. Ar desena nonstop. Se duce la măsuță, își ia o foaie și desenează. Mai nou, ne scrie și mesaje: ”Mami, te iubesc” sau ”Tati, te iubesc”, fiecare membru al familiei a primit un asemenea desen cu mesaj. Ne desenează pe toți, pe toată familia, adaugă prieteni și/sau personaje din filme.

Astăzi a făcut o ”carte” întreagă, cu o poveste desenată – de fapt, primele benzi desenate semnate Georgia 🙂 Este vorba despre aventurile ei la plajă – cum se trezește dimineața și povestește cu Emma, că e timpul să plece la mare, apoi ia micul dejun cu tati (cică mami o îmbrăca pe Emma în acest timp). Apoi a ajuns pe plajă, stă la soare, vede un delfin, apoi o sirenă 🙂 Și se întoarce acasă, unde Mădălina îi spune o poveste.

Ne-a anunțat că mâine urmează o poveste despre aventurile Emmei la picnic. Abia aștept!

Mai jos, puteți citi povestea Georgiei, ilustrată. Textul și imaginile îi aparțin în întregime.