Ce mai citeşte Georgia. Recomandări de lectură pentru copii

Mi-am propus de câteva zile să scriu aici, pentru că deja am pierdut numărul cărţilor pe care le-a citit Georgia anul acesta – şi abia e sfârşit de ianuarie. După ce a citit primele două volume din seria Harry Potter şi s-a apucat de al treilea, a intrat într-o fază mai puţin plăcută – cu tristeţi şi anxietăţi. Continuă lectura

Devoratoarea de cărți

Acesta este noul nume al Georgiei, după tati 🙂 Ne-a uimit din nou săptămâna asta, după ce a terminat în câteva zile un volum de 348 (!) de pagini – de luni până vineri. Este vorba despre primul volum din seria scriitoarei J.K. Rowling, ”Harry Potter și piatra filozofală”, pe care, pur și simplu, l-a devorat. Mă așteptam să se întâmple asta; am primit cartea de la Emilia, care a luat-o de la editura Arthur – cei care, am aflat acum, au cumpărat drepturile pentru seria Harry Potter și au început să o tipărească. Continuă lectura

Fetițele minunate, despre căsătorie

Emma: Eu n-o să mă însor niciodată.

Eu: Nici nu ai cum. Doar băieții se însoară, fetele se căsătoresc.

Emma: Bine, atunci n-o să mă căsătoresc niciodată. Vreau să trăiesc așa… cu părul în vânt.

Eu: Păi și ce, căsătorită nu poți trăi cu părul în vânt?

Emma: Nu, că vreau să trăiesc așa, știi, liberă, cu părul în vânt, să nu mă țină vreun soț în casă! Continuă lectura

La mulți ani! Bine ai venit, 2016!

Înainte să încep să scriu dorințe și urări pentru 2016, am recitit ce scriam anul trecut, pe vremea asta – aici. Și, dacă stau să mă gândesc, ”bilanțul” e satisfăcător. Am petrecut timp de calitate împreună, mai mult offline decât online – dar aici este și o parte negativă, căci nu am mai reușit să scriu foarte mult pe blog. Nu mi se pare mereu important să scriu pe blog, apoi îmi pare rău, pentru că nu aș vrea să pierd, să uit, nici măcar (sau mai ales) acele mici momente, de zi cu zi, momente obișnuite… De exemplu, cum spune Emma ”pineten” în loc de ”prieten” sau ”irau”, în loc de curatul ”erau”. Sau cât de mult îi place Georgiei să facem împreună temele la română (cu mine) și la mate (cu tati). Sau cum ne dăm semnale, când mergem ținându-ne de mână: dacă strângem de trei ori mâna celuilalt, înseamnă ”te iubesc”. Iar Emma strânge tare de tot, pentru că ea vrea să ne spună și mai mult cât de mult ne iubește. Anul nostru a fost compus din astfel de momente, care îți fac zilele mai frumoase 🙂 Continuă lectura