O magie pentru somn: Iepuraşul care voia să adoarmă. Şi un pic despre anxietatea copiilor

După cum ziceam, Georgia a trecut printr-o fază anxioasă, pe la mijlocul lunii ianuarie. Bănuiala mea e că s-au adunat mai multe motive: „spleen-ul” lunii ianuarie, perioada de după sărbători, întoarcerea la muncă/şcoală + Harry Potter, volumul 2. În respectiva carte, la final, Harry este muşcat de un şarpe şi adoarme (aproape moare, dar este salvat până la urmă). Însă, în timp ce adoarme, se întreabă dacă moare

M-ar fi ajutat foarte mult să ştiu acest amănunt la debutul tristeţii Georgiei. Câteva zile, nu am ştiut ce s-a întâmplat cu ea, de ce fetiţa mea veselă izbucnea în plâns aparent fără motiv. Apoi, vorbind cu ea în fiecare zi, mi-a zis că îi este teamă, cumva, de somn, de acel moment în care alunecă în somn, pentru că nu ştie exact ce se întâmplă în acel moment, de ce nu îşi dă seama când adoarme. A căutat răspunsul în toate enciclopediile pe care le avem în casă. Apoi ne-am uitat la documentare, să vadă ce se întâmplă cu oamenii în timp ce dorm.

„Mami, dar de unde ştim că încă existăm, atunci când dormim?”

Asta a fost una dintre multele întrebări dificile la care a trebuit să răspund. A mai fost şi „Dar dacă oricum murim, de ce ne mai naştem?” şi chiar „Care este, totuşi, sensul vieţii?”.

Am ajuns să îi scriu o listă cu lucrurile care îmi plac mie în viaţă şi să o invit şi pe ea să scrie pentru ce îi place să trăiască. Am dezbătut muuuult sensul vieţii şi calea spre fericire (da, încă nu a împlinit 8 ani… mă aşteaptă o adolescenţă dificilă, cred). De fapt, mai mult am ascultat-o şi am încercat să-i răspund la întrebări. Ce se întâmplă după moarte? – asta a fost iarăşi grea, pentru că nu a satisfăcut-o nici varianta creştină, nici cea budistă. I-am prezentat mai multe variante. Până la urmă, încet, am ajuns la problemă şi la ce o rodea pe ea – că şi somnul e un fel de moarte, că în fiecare noapte murim un pic. De aici, tristeţea şi anxietatea care apăreau atunci când se gândea că va trebui să se culce din nou.

Ca parte a „terapiei” am introdus în scenă şi un personaj din creierul ei – amygdala creierului, acea mică zonă, ca o alună, care este responsabilă cu frica şi anxietatea. I-am povestit despre aceasta şi i-am spus că amygdala este o mică războinică, din creierul ei, care se trezeşte şi o apără atunci când crede că e în pericol. Am încurajat-o să îi dea un nume – iar ea i-a spus Papaya. I-am spus, apoi, că Papaya exagerează uneori şi sare la război şi atunci când nu este cazul – de aceea se simte uneori tristă sau neliniştită fără motiv (aparent), pentru că Papaya îşi face de cap.

Am citit despre asta pe un blog străin; am citit o grămadă de materiale despre anxietatea copiilor, deşi nu îmi era clar dacă ne confruntăm cu asta sau nu (Articole care m-au ajutat: aici și aici). Nici acum nu mi-e clar, dar Georgia mea a revenit la starea ei obişnuită, fără tristeţi şi griji. Vorbim, în continuare, despre somn şi subiecte filosofice, dar fără să mai plângem 🙂

A rămas, însă, problema cu somnul, că nu îi plăcea să se culce. Şi tocmai atunci am găsit cartea „Iepuraşul care voia să adoarmă”, o carte scrisă de un specialist, psiholog şi lingvist, un suedez pe nume Carl-Johan Forssen Ehrlin. Este o poveste „terapeutică”, are cuvinte-cheie şi instrucţiuni despre ce tonalitate să foloseşti, când citeşti. Efectul e uimitor: fetele mele adormeau cam după una-două pagini în unele seri, iar recordul a fost stabilit când Emma a adormit înainte să termin prima pagină 🙂 Dacă citeşti corect, se activează tehnicile psihologice şi le induci pe nesimţite somnul, îi ajuţi să se relaxeze, să îşi golească mintea, să se simtă bine, să doarmă bine. Eu nu am citit foarte mult despre cartea asta înainte să o cumpăr, am comandat-o doar pentru că mi s-a părut potrivită pentru faza prin care trecea Georgia. S-a dovedit foarte utilă, magică de-a dreptul. Acum, Georgia nu mai are nicio problemă când trebuie să meargă la culcare, chiar şi fără iepuraş – dar le place amândurora ideea că pot adormi aşa de uşor şi de frumos.

Recomand, deci: „Iepuraşul care voia să adoarmă„. Chiar este magică.

De asemenea, recomand discuţii lungi cu cei mici, în fiecare zi, pentru o comunicare eficientă şi pentru a afla din timp dacă îi supără ceva. Răbdare, dragoste, atenţie – asta e reţeta perfectă 🙂

DSC03033

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s