Două săptămâni împreună!

Astăzi se împlinesc două săptămâni de când a intrat Emmeline în viaţa noastră, două săptămâni de când suntem patru… Şi zicea daddy ieri: „când or fi trecut deja două săptămâni… azi-mâine are o lună, apoi şase, apoi merge la facultate şi gata!” 🙂

Sigur, a sărit peste nişte etape 😀

Dar, oricum! A trecut destul de repede. Parcă abia ieri eram în spital, aşteptând să mă lase acasă cu bebelina. Şi când mă gândesc la ziua aia, de 25 februarie, mi se derulează tot filmul „acţiunii”, începând cu primele contracţii, la 3, apoi ora 4 dimineaţa, când mi s-a rupt apa şi am ştiut că, gata, chiar se întâmplă. Apoi spitalul, toate gravidele în travaliu, doctorii, moaşele, asistentele… bebeluşii, iarăşi sala de naşteri, aceeaşi de data trecută. De fapt, şi moaşa a fost aceeaşi. Erau atât de multe gravide, încât au fost nevoiţi să mai aducă o masă în sala de naşteri (de obicei sunt trei). Înainte de Emma, se născuseră şase bebeluşi într-o oră. În seara de 25 februarie erau 52 de nou-născuţi – şi tot atâtea mămici, bănuiesc, pe care nu mai ştiau unde să le „cazeze”.

Şi ce fericire, când mi-au adus-o, în sfârşit. Am ţinut-o pe piept imediat după ce s-a născut (mă miram cât e de curată şi de albă), apoi i-au arătat-o şi lui tati şi au dus-o lângă ceilalţi nou-născuţi, să mă lase să mă odihnesc. Când au adus-o, eram cu tati în salon, aşa că am reuşit să o vedem amândoi, pentru prima dată. Şi să o ţinem în braţe şi să ne mirăm împreună cât e de mică (ne tot întrebam, oare şi Georgia a fost la fel?).

Nu ne-am mai despărţit de atunci. La „Stanca”, toţi bebeluşii stau lângă mămicile lor, tot timpul. Erau trei bebeline în salon, apoi au rămas două şi a venit şi un băieţel, în ultima zi cât am stat noi. S-au născut mult mai multe fetiţe decât băieţei, după cum am constatat în urma „sondajului” pe care l-am făcut printre mămici. N-am găsit decât vreo trei băieţi…

Cel mai fericit moment a fost când ne-a anunţat că putem pleca acasă. Şi a venit tati după noi, iar acasă ne aşteptau baloane roşii, pe care scria „Este fetiţă!” 🙂 şi un „Bine aţi venit!”, mare, pe peretele din hol. Şi, nu în ultimul rând, Georgia, extaziată să îşi cunoască, în sfârşit, surioara – adică pe acel bebe din burtică pe care îl tot aştepta şi despre care vorbea toată lumea.

Cât despre Emma, ea abia începe să cunoască lumea şi pe noi. A avut parte de prima băiţă, de prima ieşire la geam (deocamdată e cam frig afară pentru ea), i-a căzut buricul (în a opta zi de viaţă), şi-a întâlnit bunicii şi a participat la prima şedinţă foto profesionistă din viaţa ei 🙂 cu acelaşi drăguţ fotoreporter Raul, prietenul Georgiei, care îl iubeşte tare mult şi care, de atâta timp, e deja obişnuită cu aparatul lui (şi cu bliţurile lui năbădăioase). Eu i-am spus că ar putea să se reprofileze pe portrete de familie… Ziceţi şi voi dacă n-am dreptate!

foto: Raul Ştef

Anunțuri

EA este Emma cea Minunată!

Minunata Emma este surioara mai mică a Minunatei Georgia. A venit pe lume de curând, pe 25 februarie 2010, la ora 9 şi 15. A venit de dimineaţă, pentru că o mai cheamă şi Ruxandra, un nume derivat din cuvântul persan ce înseamnă „zori de zi”. Deocamdată, e mică-mică.

Emma Ruxandra Neacşu a venit pe lume tot la „Stanca”, la fel ca şi surioara ei. A avut 3,200 kg şi 51 de centimetri şi a primit tot nota 10.

Deocamdată, nu ştim prea multe lucruri despre ea. Încă ne mai cunoaştem… şi ne îmblânzim reciproc, aşa ca în „Micul prinţ” 🙂 Ce ştim până acum: e tare mâncăcioasă şi pofticioasă (dar la asta ne aşteptam, având în vedere antecedentele din familie), îi place mult la băiţă, stă foarte cuminte şi la schimbat-îmbrăcat (mai puţin partea cu body-ul, când trebuie să o tragem un pic de mânuţe). Şi, în general, e cuminţică, doarme bine şi papă fără probleme.

Un amănunt deloc de neglijat: surioara Georgia pur şi simplu o adoră… O pupă şi o îmbrăţişează de câte ori o vede, o strigă şi o cheamă şi întreabă de ea. Deci începutul e bun!

Bonus: Îmblânzirea, după Antoine de Saint-Exupery („Micul prinţ”, una dintre cele mai bune cărţi din lume, din toate timpurile)

„- Cine ești tu? zise micul prinț. Ești foarte drăguță…
– Sunt o vulpe, zise vulpea.
– Vino să te joci cu mine, îi propuse micul prinț. Sunt așa de trist…
– Nu pot să mă joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
– Ah! Pardon, zise micul prinţ.

Dar după ce se gândi, adăugă:
– Ce înseamnă “îmblânzit”?
[…]- E un lucru uitat de mult, spuse vulpea. Înseamnă “a crea legături…”
– A crea legături?

– Bineînțeles, spuse vulpea. Tu nu ești deocamdată pentru mine decât un băiețel care se aseamănă perfect cu oricare altul dintr-o sută de mii de băieței. Și eu nu am nevoie de tine. Și nici tu nu ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe ca o sută de mii altele. Dar dacă tu mă îmblânzești, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi pentru mine unic în lume. Eu voi fi pentru tine unică pe lume…
– Încep să înțeleg, zise micul prinț. […]

Vulpea tăcu și îl privi îndelung pe micul prinț:

– Te rog… îmblânzește-mă! spuse ea.
– Aș vrea mult, răspunse micul prinț, dar nu am prea mult timp. Am de găsit prieteni și multe lucruri de cunoscut.
– Nu cunoști decât lucrurile pe care le îmblânzești, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără de la negustori lucruri făcute de-a gata. Dar cum nu există negustori care să vândă prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei un prieten, îmblânzește-mă. „

Mărţişoarele noastre

Când eram mai tineri, mi-a zis Bogdan că i-a ghicit cineva (prin ceva metodă dubioasă) că va avea trei fetiţe. Părea foarte încântat de idee. Între timp, a început şi mie să îmi placă scenariul ăsta, ne-am căsătorit şi… azi a venit acasă cu trei mărţişoare! Pot să spun, deci, că i s-a îndeplinit visul? 🙂

Oricum, noi avem deja mărţişoarele noastre… Georgia şi Emma. Nu a trebuit decât să le adăugăm şnur roşu cu alb. Deşi nu era nevoie, neapărat.

Am sosit!

Astăzi am sosit acasă cu Emma! Le-am făcut o surpriză tuturor, venind mai repede cu o zi. De fapt, nici noi nu ne aşteptam să ne lase atât de repede, ştiam că în weekenduri nu se fac externări. Dar la Cluj a venit un val de nou-născuţi dintr-o dată, iar la „Stanca” e plin ochi – aşa că am primit aprobare să plecăm acasă. Spre bucuria tuturor…

Cea mai fericită dintre toţi a fost surioara Georgia, care vorbeşte încontinuu doar despre Emma. A pupat-o şi a îmbrăţişat-o imediat după ce a cunoscut-o. De fapt, o pupă şi o îmbrăţişează încă de când era în burtică 🙂 şi se uită la poze cu ea de vreo 3 zile. După cum spune şi filmuleţul, a fost dragoste la prima vedere. A fost aşa cum am visat, întâlnirea dintre cele două surioare minunate…

Imediat după ce s-a trezit a început să întrebe de Emma, vrea să o vadă încontinuu, să o atingă, să o legene, e tot peste coşuleţul ei. Ne arată că are ochi, păr, barbă 🙂 o prinde de mânuţe şi ne spune foarte fericită că Emma e surioara ei. Pare  chiar încântată de treaba asta. Stă lângă ea, o leagănă şi îi povesteşte pe limba ei. Sunt absolut adorabile, fetiţele noastre! O să fie mare distracţie pe la noi…

Ea este minunata Emma!

Se pare că, până la urmă, nu noi am ales numele celei de-a doua prinţese Neacşu, ci şi l-a ales ea singură! Emma „Zori de zi” Ruxandra Neacşu s-a hotarât să scoată năsucul in lume dis-de-dimineaţă, pe 25 februarie 2010. Are 3,200 kg şi 51 de centimetri şi e frumuşică foc, exact ca surioara ei mai mare. Şi încă un amănunt: are şi ea „floarea de cireş” pe ceafă !

Verdict: Emma…

Am luat, în sfârşit, o hotărâre în ceea ce priveşte numele celei de-a doua prinţese Neacşu. Era cam timpul… mă gândeam că ajung azi-mâine la spital şi mă vor întreba oamenii ăia ce să scrie în fişa fetiţei şi eu n-o să ştiu ce să le spun! Aşa că l-am convocat pe tătic la nişte discuţii serioase, vreo trei seri la rând.

El o ţinea pe-a lui, Cassandra în sus şi Cassandra în jos. Mie îmi plăcea Carina, dar lui nu. Îmi plăcea şi Sofia, dar l-aş fi vrut scris Sophia, ca să nu-i spună lumea Sofia cu accent pe „o”, ci pe „i”. Pe de altă parte, îmi imaginam că va trebui să tot spună, când va fi nevoită să îşi dicteze numele, „Emma cu doi m, Sophia cu ph”. Eu ştiu, că mă cheamă Edith cu „th” şi am fost „Kadar” cu „K”, toată viaţa a trebuit să precizez treburile astea, câteodată pentru nişte funcţionari retardaţi. În fine…

Îmi plăcea şi Cezara. Dar lui iarăşi nu, şi nu mi-a explicat de ce. După cum spuneam, era fixat pe Cassandra. Cu doi „s” 🙂 Şi mie îmi place foarte mult numele ăsta, e deosebit, dar mi se pare puţin aspru şi încărcat negativ. Ştiţi legenda Cassandrei? Nici el n-o ştia, decât parţial. Adică, ştia ce ştie toată lumea: că era prezicătoare, că ştia despre ce vorbeşte, dar că nimeni n-o credea. După ce i-am completat puţin tabloul, n-a mai fost atât de sigur că vrea Cassandra.

Ne părea rău, totuşi, după numele ăsta… şi dintr-o dată am avut iluminarea. A venit numele potrivit, ca şi o bucăţică dintr-un puzzle, una pe care o cauţi mult şi care, o dată găsită, se potriveşte la fix. Numele este inspirat dintr-un cuvânt persan, care înseamnă „zori de zi”. Mi s-a părut foarte frumos. Nu vă mai ţin în suspans: pe fetiţa noastră cea nouă o s-o cheme Emma Ruxandra Neacşu. Mai ales că are şi un anumit parfum de vechi, numele ăsta, deci echilibrăm un nume modern cu unul mai clasic – aşa cum şi pe Georgia o mai cheamă Ileana.

Vă mulţumim pentru că aţi votat numele propuse. Nu vă supăraţi că cel ales nu se află printre ele… Puteţi să păstraţi şi să folosiţi numele care v-a plăcut pentru propria voastră fetiţă, când va veni ea 🙂 Când va veni timpul, veţi înţelege că e foarte greu să găseşti numele potrivit, că e o responsabilitate foarte mare, să-i dăruieşti un nume copilului tău. Va trebui să trăiască toată viaţa cu el. Şi poate că, la un moment dat, va descoperi că are şi o semnificaţie, despre care speri că o să-l încânte, nu o să-l deprime. Dar când îl veţi găsi pe cel potrivit, o să ştiţi că ăla e…

Prima regulă e să vă placă vouă, părinţilor. Şi să aibă o conotaţie pozitivă, să vă gândiţi la el cu drag. Să sune ca un clinchet de clopoţei, aşa zicea Emilia (despre numele meu). Eu am căutat şi semnificaţiile din spatele numelui şi mi-am dorit să aibă multe vocale, dar să nu aibă diacritice. Am vrut să fie un nume deosebit, dar să nu fie prea ciudat, prea rar, de-alea inspirate din Kabbalah sau cine ştie de unde. Am citit că numele rare aduc ghinion… sau că, în orice caz, pot influenţa destinul unui om. Nu e deloc uşoară alegerea! Noroc că ai atâta vreme la dispoziţie, respectiv nouă luni (cel puţin)!

Aşadar, o aşteptăm pe Emma Ruxandra, bebelina noastră călătoare…

Rezultatele sondajului:

1. Carina (17 voturi)

2. Sofia (16 voturi)

3. Bianca (14 voturi)

4. Cassandra (10 voturi)

5. Cezara (5 voturi)

6. Iasmina (5 voturi)

7. Catrina (un vot)

Emma, Emmaline…

E o melodie puţin cam tristă, dar refrenul e minunat. Sunt sigură că Emmelina noastră va fi o fetiţă fericită, care va putea să facă orice va dori şi nu se va da bătută prea uşor! Mi-am zis că e vremea să pun şi melodia asta aici pe blog… în jurnalul ei am scris-o demult, cred că de pe vremea când nici nu ştiam, oficial, că e fetiţă. Dar ştiam, în sufletul meu, şi mai ştiam că o s-o cheme Emma şi că o s-o alint Emmeline!

She was so pretty, Emma was a star in everyone’s eyes
And when she said she’d be a movie queen, nobody laughed
A face like an angel, she could be anything…

Emmaline, Emma Emmaline,
I’m gonna write your name high on that silver screen
Emmaline, Emma Emmaline,
I’m gonna make you the biggest star this world has ever seen…

Ce trece vremea! Amintiri cu bebelina

Nu trece, ci zboară! Mi-a trimis azi Ancuţa nişte poze, cu Georgia mică mititică, nu-mi venea să cred cât de mică. Parcă am uitat deja că a fost şi ea bebe. Şi cât eram noi de relaxaţi, adică n-aveam nicio treabă, am dus-o cu noi în prima ei excursie pe când nu împlinise încă 3 luni. A fost o excursie de o zi, la mănăstirea Rohia, în Ţara Lăpuşului, pe urmele lui Steinhardt. Era în vara lui 2008, a fost o zi minunată. Când ne-am întors, am oprit pe marginea drumului (eram cu Anca şi Raul şi Vivi) şi am făcut grătare 🙂 iar bebelina noastră cea cuminte şi minunată a dormit în maşina lui Raul vreo 3 ore – el i-a lăsat motorul pornit şi clima numai potrivită…

A fost o vară foarte plină pentru Georgia, prima ei vară. A călătorit până la Vatra Dornei, dar şi în Banat. Am fost cu ea şi în Maramureş. Am avut multe nunţi, la prieteni dragi, de unde nu puteam lipsi. Aşa că am luat-o cu noi peste tot. Evident, cu bunica aferentă, undeva în apropiere. Şi ei i-a priit, după câte se vede.

De când s-a născut, a fost o cuminte şi o înţeleaptă. A dormit bine şi nu a avut colici. A plâns doar în prima ei noapte acasă, pentru că am pus-o la culcare în leagăn, la noi în dormitor. În noaptea următoare, însă, am instalat-o în camera ei şi s-a liniştit, de atunci e independentă. Destul de devreme a început să doarmă toată noaptea. Numai în prima lună se trezea la 5, ca să pape, apoi se culca la loc. A fost şi este o fetiţă nemaipomenită. De ce mă gândesc la toate astea acum… pentru că nu mai e mult şi vine cealaltă bebelină! Vine Emmeline… şi tot sper că va fi la fel de cuminte, de înţelegătoare şi de relaxată.

Dar asta, zic eu, depinde şi de părinţi. Dacă ei sunt relaxaţi, atunci şi bebe va fi relaxat. Nu am crezut niciodată în poveştile babelor, să laşi copilul să plângă, să nu se înveţe în braţe, cică. Adică să îţi ignori bebeluşul care plânge disperat, ca să ce? În primele săptămâni de viaţă, bebe nu plânge degeaba. Plânge dacă are o nevoie, foame, sete, dacă e murdar, dacă îl doare ceva, dacă s-a speriat, sau poate că vrea numai să te simtă aproape. Cum poţi să îi refuzi aşa ceva? Nu pentru asta exişti pe lume, ca să îi fie lui bine? Să faci orice ca să îi fie bine? De ce să nu îl ţii în braţe? Ai altceva mai bun de făcut? Cât timp ai visat să îl ţii în braţe, înainte de naştere? Şi acum te temi să nu se înveţe în braţe… nu are niciun sens.

Ştiu că probabil multe mămici nu ar fi de acord cu mine, dar eu am culcat-o pe Georgia în braţe multă vreme, adică atâta cât a vrut ea. Şi acum o ţin în braţe seara, până bea laptele. Sau ceaiul, sau sucul, după-amiaza. După ce bea, se cere singură în pat, n-am învăţat-o eu asta. Aşa că, uite, am un copil decent şi cuminte, chiar dacă nu am ignorat-o niciodată când a plâns. Am ţinut-o în braţe şi am legănat-o de câte ori a avut nevoie. Şi, dacă stau bine să mă gândesc, cred că eu am nevoie de apropierea asta mai mult decât ea 🙂 Eu am fost mai necăjită decât ea când am înţărcat-o, avea deja un an şi o lună… Şi acum mi-e greu să o ţin în braţe înainte de somnic, din cauza burticii mele de 38 de săptămâni 🙂 dar n-aş renunţa la asta, la momentul ăsta de seară, când ea se lipeşte de mine şi aşteaptă să îi cânt, uitându-se cu ochii ei mari în ochii mei, până îşi bea lăpticul. Mi-a fost dor de ea şi de ritualul de seară, în cele câteva zile cât a fost Emilia la noi şi a preluat ea sarcina asta. Ştiu că nu va fi uşor după ce vine şi a doua bebelină… dar sunt sigură că va fi la fel de minunat şi că ne vom descurca. O să am două fetiţe de iubit şi de alintat şi n-o să mă convingă nimeni, niciodată, că nu e bine să le alint!

Totul la dublu!

Săptămâna trecută, am pregătit două pătuţuri. Şi două dulapuri. Şi am călcat două rânduri de hăinuţe. Şi le-am aşezat pe fiecare la locurile lor. În două camere.

Pregătesc hăinuţe şi aşternuturi pentru pătuţ de aproape doi ani. Noutatea e că, de-acum, voi face totul la dublu! M-a lovit, pur şi simplu, revelaţia asta 🙂 şi am ţinut neapărat să notez. Cred că o să fie destul de stresant pe alocuri, dar şi distractiv. Încerc să-mi imaginez, ca să fiu pregătită… De câte ori o să ieşim afară, două hăinuţe, două căciuliţe, două perechi de papuci. Pfuuuui, să alergăm după amândouă prin parc… Deja ne epuizează Georgia! Deja trebuie să pun la spălat tot ce dau jos de pe ea, când venim de afară! Oare o să reziste maşina mea de spălat??? Dar tati, o să reziste să le urce pe amândouă, pe rând, sus pe tobogan? Poate că totuşi ar fi mai bine să nu mă mai gândesc 😀 Să aştept şi să las lucrurile să vină firesc…

Sigur o să ne distrăm. Zicea Emilia că nu îşi imagina că eu o să fiu mămică de două fetiţe. De cele mai multe ori, nici eu nu îmi imaginez, dar ştiu că asta mi-am dorit dintotdeauna. Deja mă entuziasmez numai când văd cel de-al doilea pătuţ, cel de-al doilea dulap, hăinuţele mai mici… Sunt foarte aproape să-mi văd visul cu ochii, cum se spune. Asta va fi în ziua când cele două fetiţe ale mele se vor întâlni, în sfârşit… Nu mai e prea mult!

Ete bebe!

Aşa zice Georgia despre surioara ei, pe care a văzut-o în poză doar… căci ea e mititică şi mai are un pic de aşteptat, în burtică, până ce o vom vedea live, în carne şi oase. Aşadar, ea este Emma! A trecut de două kilograme şi de 40 de centimetri, dar mai are de crescut un pic, mai trebuie să adune nişte grăsime, înainte să vină, că e cam frig afară, încă :). După cum se vede, totuşi, are nişte fălcuţe destul de bine definite, dar şi o atitudine de prinţesă morocănoasă. Se cam strâmbă în prima poză, de parcă ar fi deranjat-o cineva. Şi stă cu năsucul turtit, lipit de placentă. Nu a prea vrut să stea frumos la poză, nici acum, nici data trecută. Dar până la urmă a prins-o doamna doctor…  chiar dacă numai din profil.

Aşa arată, deci, bebelina călătoare, la 33 de săptămâni şi două zile de viaţă intrauterină!