Toamnă, şcoală, prieteni noi

A dat toamna năvală peste noi, asta după ce vara a trecut pe nesimţite, iar eu am ignorat total blogul. Începând din această toamnă avem o nouă şcolăriţă, asta ar fi principala veste pe care nu am consemnat-o aici 🙂 Da, a început şi Emma şcoala… E tot la „George Coşbuc”, unde e şi Georgia – care a început clasa a doua.

Prima zi de şcoală a fost una cu emoţii, pentru noi adulţii, evident. Ne-a făcut o surpriză şi a apărut şi bunicul Co, declarând, emoţionat, că „nu putea s-o lase singură pe Emma în prima zi de şcoală”. Bineînţeles că Emma a fost super încântată, la fel şi eu, care îmi aminteam cum mi-a făcut mie surpriză bunicul meu, acum 29 de ani, apărând la festivitatea din prima mea zi de şcoală, cu un buchet de trandafiri… Continuă lectura

Anunțuri

Acum 6 ani…

Acum 6 ani făceam cunoștință cu Emma și o țineam pentru prima dată în brațe. Nu exista nimic ce ar fi putut să îmi umbrească bucuria. Eram deja la al doilea bebe, așa că nu aveam nici temeri, nici îngrijorări, știam ce am de făcut. Eram fericiți că venise și ea cu bine pe lume. Eram familia completă, așa cum visasem. Nu aveam niciun fel de griji. De multe ori mă gândesc și-mi spun că niciodată nu am fost mai fericiți decât atunci. Continuă lectura

Fetițele minunate, despre căsătorie

Emma: Eu n-o să mă însor niciodată.

Eu: Nici nu ai cum. Doar băieții se însoară, fetele se căsătoresc.

Emma: Bine, atunci n-o să mă căsătoresc niciodată. Vreau să trăiesc așa… cu părul în vânt.

Eu: Păi și ce, căsătorită nu poți trăi cu părul în vânt?

Emma: Nu, că vreau să trăiesc așa, știi, liberă, cu părul în vânt, să nu mă țină vreun soț în casă! Continuă lectura

La mulți ani! Bine ai venit, 2016!

Înainte să încep să scriu dorințe și urări pentru 2016, am recitit ce scriam anul trecut, pe vremea asta – aici. Și, dacă stau să mă gândesc, ”bilanțul” e satisfăcător. Am petrecut timp de calitate împreună, mai mult offline decât online – dar aici este și o parte negativă, căci nu am mai reușit să scriu foarte mult pe blog. Nu mi se pare mereu important să scriu pe blog, apoi îmi pare rău, pentru că nu aș vrea să pierd, să uit, nici măcar (sau mai ales) acele mici momente, de zi cu zi, momente obișnuite… De exemplu, cum spune Emma ”pineten” în loc de ”prieten” sau ”irau”, în loc de curatul ”erau”. Sau cât de mult îi place Georgiei să facem împreună temele la română (cu mine) și la mate (cu tati). Sau cum ne dăm semnale, când mergem ținându-ne de mână: dacă strângem de trei ori mâna celuilalt, înseamnă ”te iubesc”. Iar Emma strânge tare de tot, pentru că ea vrea să ne spună și mai mult cât de mult ne iubește. Anul nostru a fost compus din astfel de momente, care îți fac zilele mai frumoase 🙂 Continuă lectura

Are mama două… absolvente!

Georgia a învățat un cuvânt nou, care îi place tare: ”absolvent”. Prin urmare, a decretat că ea e absolventă de clasa pregătitoare, iar Emma e absolventă de grupă mijlocie.

Nu am cum să o contrazic 🙂 Continuă lectura

Noua pasiune: cumpărăturile. Pe cont propriu

Când pregătea „cateringul” pentru ziua mea, chef Bogdan (cunoscut drept tati) şi-a adus aminte că plănuise să facă limonadă, dar uitase să cumpere lămâi. Evident că avea foarte multe chestii de făcut, timp cam puţin… dar cine îi sare în ajutor? „Mergem noi să cumpărăm lămâi, tati!„. Un pic neîncrezător, un pic îngrijorat, le-a lăsat să meargă. Magazinul e chiar la colţul blocului – trebuie să meargă pe trotuar până acolo, au de traversat doar o mică alee între blocuri. Ele s-au echipat, fericite, el le-a dat bani… ele au plecat, ţinându-se de mânuţe, el a lăsat baltă toate treburile şi a ieşit în faţa blocului, ca să le urmărească, de după gardul viu. Le-a petrecut cu privirea, apoi nu le-a mai văzut, căci magazinul e un pic după colţ. Continuă lectura

Are mama două fete, hărnicuţe foc!

Am ajuns la concluzia că e adevărată teoria aceea: copiii care nu fac singuri anumite lucruri fie nu ştiu cum să le facă, fie nu au fost lăsaţi să le facă. Cei mici abia aşteaptă să ne ajute, dar noi suntem prea grăbiţi, prea morocănoşi, prea obosiţi, prea nu ştiu cum, aşa că nu-i lăsăm. Nu avem răbdare să stăm lângă ei, la început, să le arătăm cum se spală o farfurie. Nu avem răbdare să le arătăm cum se împachetează hainele şi să le reorganizăm dulapul, astfel încât să-şi poată pune singuri hainele la loc – asta e povestea mea, în acest moment 😀 Apoi îi certăm că îşi lasă hainele pe unde apucă, sau că nu îşi duc farfuriile în chiuvetă, ci le lasă pe canapea, în living. Continuă lectura

Pisicuţa alintată

Asta ar fi Emma. O pisicuţă alintată. E lipicioasă, pisicoasă, îi place să se cuibărească, să se alinte, să se lase răsfăţată şi pupată şi adorată. I-am zis o dată „pisicuţa mea” şi de atunci tot aşa trebuie să-i spun. Dimineaţa, când ne despărţim, musai trebuie să-i zic: „Pa, pisicuţa mea iubită şi frumoasă!”. Iar dialogurile iau uneori forma asta:

Emma: Mami, ţi-a fost dor de pisicuţa ta?

Eu: Cum să nu?! Mi-a fost foarte dor!

Emma: Şi mie mi-a fost dor de trandafiraşul meu de mămică!

sau

Emma: Mami… vrei să dormim toate trei în dormitor?

Eu: Nu cred, Emma, eu nu pot să mă culc, am de lucru…

Emma: Te roooooog, mami, fă asta pentru gândăcelul tău!

Evident că am dormit cu ele și am respectat la limită deadline-ul pentru articol 😀

Mondena, populara, sărbătorita Emma

Ne pregătim să o sărbătorim pe minunata Emma, care va împlini 5 ani, pe 25 februarie. Ne pregătim, în sensul că am rezervat „Căsuţa veseliei” şi am scris invitaţiile. De fapt, domnişoara sărbătorită însăşi le-a scris 🙂

Ăsta este, aşadar, principalul motiv de mândrie la cei 5 anişori ai mezinei: ştie literele, suficient de bine încât să scrie numele invitaţilor şi, desigur, numele ei. Dar numele ei îl scrie de multă vreme, de când a învăţat să ţină pixul în mână, iar surioara mai mare i-a arătat cum se scrie „EMMA”. Ştie să scrie (singură) şi numele Georgiei, deşi nu este chiar aşa simplu – la urma urmei, încă există lecţii separate pentru „ghe-ghi” şi „ge-gi”, nu? Continuă lectura

Cum se pot transforma desenele în jucării

Am văzut pe site-ul celor 3Pitici că au organizat din nou concursul „Desenele prind viaţă”, care transformă desenele copiilor în jucării. Aici vă puteţi înscrie şi afla mai multe amănunte 🙂

Dacă nu ne urmăreaţi pe atunci, aflaţi acum că la ediţia trecută ne-am numărat printre fericiţii câştigători – nu eu, ci Fetiţele minunate. Au desenat, eu am încărcat pozele, iar artista Simona Red a transformat desenele în jucării. Mai avem şi astăzi omiduţa Lulu şi păpuşa Rosie şi încă mi se pare magic ce s-a întâmplat.

Aici puteţi citi despre cum au câştigat Emma şi Georgia. Iar eu ţin să reamintesc ce mesaj am primit, deodată cu premiile: “Dacă îți dorești ceva suficient de mult poate deveni realitate”.

Succes! Mai sunt doar 2 zile pentru înscrieri!