Plăcintă cu dovleac – MAKING OF :)

După cum precizam, acum a fost prima dată când am făcut plăcintă cu dovleac, aşa că nu am avut curaj să mă bag singură în treaba asta. Am antrenat toată familia, ca să avem fiecare o parte din vină, în caz că nu ieşea. Dar a ieşit… deci suntem cei mai tari.

În prima fază, tati-cel-puternic a tăiat dovleacul şi l-a dat pe răzătoare (a fost cam tare, cred că puteam să luăm unul mai copt), iar Emma a supervizat atentă întregul proces. Apoi au intrat în scenă Gospodinele-cu-şorţ, respectiv Georgia şi cu mine.

A fost un ajutor de nădejde… mi-a amestecat ouăle cu laptele şi bicarbonatul cu oţetul, apoi mi-a turnat ea făina în castron, în timp ce eu amestecam… Într-adevăr, n-a fost prea “treptat” adăugată făina şi nici vorbă de “ploaie”, cum se zice prin reţete, ci mai degrabă a venit în avalanşă, dar asta nu mai contează. În final ea era toată plină de făină, pe jos şi pe blat era plin de zahăr… pentru că s-a gândit să toarne zahăr după ce s-a terminat făina, mai voia ea să pună ceva, dar a dat pe lângă… Era plină de importanţă când amesteca în castron, ai fi zis că lucrează la cine ştie ce experiment care va salva omenirea de la pieire 🙂 I-a plăcut foarte mult şi să întindă foile, apoi să le aşezăm în tavă. Iar a doua zi ne-am pus amândouă pe mâncat, fiind tare mândre de rezultatul muncii noastre 🙂 Iar acum, când îi spun că Scufiţa Roşie îi duce plăcintă bunicii, se luminează toată şi povesteşte ea cum a făcut Dodia păcintă…

A fost unul dintre momentele alea pe care le-am visat şi pentru care mi-am dorit să am (cel puţin) o fetiţă.

_______________________________________________________

_______________________________________________________

Mai vrei!

Pofticioasa noastră a învăţat o expresie nouă: „ve ve!”, cu accent apăsat pe ultimul „e”. Înseamnă „mai vrei!” şi îl auzim tot mai des în ultimul timp. Asta pe lângă faptul că a dezvoltat nişte preferinţe culinare foarte clare şi o interesează tot mai mult şi aspectul mâncării, nu doar gustul. De exemplu, îi place spanacul la nebunie, dar asta numai dacă o convingem să guste prima linguriţă, pentru că, probabil, i se pare cam dubios aşa verde cum e. La fel şi cu broccoli, pe care îl acceptă tot mai greu (probabil tot culoarea e de vină).

Azi dimineaţă, de exemplu, nu a mai vrut să pape fructele cu biscuiţi, ci ne-a spus clar că vrea pâine, apoi şuncă, apoi „gogogo” (gogoşar, sau mai bine zis ardei) şi roşie. Şi a păpat cu maximă plăcere, exact ce a vrut. Când se termina o felie de şuncă, zicea „ve ve!”, imperativ, până ne-am prins noi ce zicea. Şi a fost foarte satisfăcută că am înţeles şi că i-am mai dat… tot ce a vrut.

Mai târziu, după vreo oră, a văzut la televizor pe unul care făcea porumb la grătar şi a început să ne ceară porumb. Cum nu aveam destul timp să scoatem din congelator şi să îl fierbem, am apelat la conservă. Din nou, ce fericire… Cum înfuleca ea, din conservă, cu linguriţa, boabele de porumb… şi zicea „ve ve!!!!”.

Am crezut că n-o să mai mănânce nimic la prânz, după cât a băgat în burtica aia mică, toată dimineaţa. Şi i-am pregătit supică de curcan, cu tăiţei, dar şi cu morcov şi cărniţă, am zis să fie ceva mai uşor, aşa, că poate nu îi mai este chiar atât de foame. Şi îi dădeam eu mai rar, aşa, câte o lingură… până am auzit „ve ve!”, adică… hai, grăbeşte-te, dă-mi o dată! Inutil de adăugat… a mâncat aproape tot castronelul.

Nu-i uşor să ajungi la 14 kile!

Să vă spunem cum am procedat noi… În primul rând, trebuie precizat că „ingredientul” principal în meniul Georgiei, imediat după ce a împlinit 6 luni, a devenit cărniţa de curcan. Şi aşa a rămas, până în zilele noastre. Mai papă şi pui sau viţel, dar tot curcanul e baza.

Pe lângă asta, ar trebui să menţionez fructele – în fiecare zi la micul dejun, neapărat proaspete (măr, pară, banană, kiwi, prune, ce mai găsim prin magazine, combinate într-un pireuţ care dispare rapid din castronaş), iar după amiaza nu trece fără o sticlă de 200-250 de ml de suc de portocale. Lapte bea numai LaDorna cu vitamine, câte 500 de ml pe zi (200 dimineaţa, 300 seara). Nu face mofturi nici la capitolul legume, iar aici includ tot ce găsesc, de la „clasici” ca morcovii, păstârnac, ţelină, spanac, mazăre verde sau dovlecel (zucchini), până la conopidă, broccoli sau fenicul.

Totuşi, cel mai important este apetitul Georgiei. Nu îmi amintesc, de când o am şi a început să pape şi altceva decât lăptic, să fi refuzat vreodată ceva mâncărică. Nu numai că nu refuză, dar, după ce goleşte farfuria, se întâmplă să mai vrea şi câte o gustărică, „uncu”, de exemplu (o felie de şuncă, pe care o devorează după ce fuge cu ea din bucătărie, fluturând-o în aer).

Şi uite aşa a ajuns ea la 14 kile – nu e grăsuţă, dar are nişte bulănele îndesate şi nişte fălcuţe absolut adorabile! Şi nişte obrăjori roşii, de ardeleancă sănătoasă, când vine de afară, de la frig…

Filmuleţul de mai jos arată perfect cum se serveşte Georgia cu o gustare, după somnicul de după-amiază. În cazul de faţă, a găsit pe masă un bulănel de aripioară, pe care l-a furat şi apoi l-a devorat până la os, în timp ce se uita la Albă ca Zăpada…

Pofticioasa Georgia loveşte din nou!

De data asta, victima a fost o franzelă proaspătă, de la cea mai bună brutărie din Cluj (pe strada Dâmboviţei, dacă vă interesează). L-a văzut pe tati că vine cu ea şi a început să ceară „pine”, aşa că a primit. Nu a mai avut răbdare să îi taie o bucăţică, ci a furat-o şi s-a dus cu „prada” până în living, unde a început să o devoreze, după cum se poate vedea în materialul următor 🙂 (Notă: la început, biata pâine era în pungă de hârtie, dar „leoaica” a reuşit să o sfâşie fără regrete, a scăpat rapid de ea).

După-amiază de iarnă

O fi ea mititică, dar Georgiuţa mea ştie exact ce îi place şi ce vrea, şi nu se sfieşte să ceară. Iar printre cele mai mari plăceri ale vieţii ei se numără filmul cu Albă ca Zăpada, la care se tot uită şi nu se mai satură, şi cârnaţul – mai ales ăla special, făcut de Co înainte de Crăciun.

Aşadar, iată cum arată o după-amiază relaxantă, de iarnă, pentru Georgia: să stea ca o plăcintă în scaunul de la birou (sau pe colţar, e la fel de comod), să se uite la filmul ei preferat (dar să fim şi noi acolo, ca să ne povestească ea ce se întâmplă) şi să molfăie ceva bun. A început cu iaurt, apoi a trecut la cârnaţ.

Sigur, tuturor ne place să urmărim un film bun şi să ronţăim ceva în timpul ăsta, nu? Mai ales dacă ne-am fi început ziua cu o „şedinţă” de shopping, apoi o plimbare cu sania, am fi continuat cu papa bun la prânz (piure de cartofi cu peşte), apoi nişte suc de portocale+grepfruit+clementine (reţetă brevetată de tati şi botezată de el „cocteil de vitamina C”) şi un somnic aşa, la vreo două ore şi jumătate…

Uite cine pofteşte la pizza!

Şi nu e prima dată! De fiecare dată când vede cutiile de pizza, merge să ridice capacul şi face „oaaaaaaau!!!”, de parcă ea ar fi cea mai mare pofticioasă din lume (hmm, poate o fi :)) Aşa a făcut şi ieri, când am prins-o în flagrant, umblând la cutiile noastre!

(Ne-am comandat pizza când ea s-a dus la culcare, numai că ne-a făcut figura şi nu a avut chef de somnic, probabil după ce a aţipit un pic în maşină, vreo jumătate de oră… se pare că a fost destul! Aşa că a venit peste noi şi nu am putut să mâncăm aşa de liniştiţi precum ne planificasem.)

Aşa… a început cu măslinele, pe care le-a mutat din cutie pe canapea. Apoi a început să tragă de ea, în timp ce o şi striga „pita”. În final, am intervenit şi i-am rupt eu o felie. Pe care a luat-o triumfătoare şi a întins-o de asemenea pe canapea. După ce a văzut că ne luăm şi noi câte o felie şi ne apucăm de mâncat, şi-a luat şi ea bucata ei şi a început s-o morfolească, fericită. Şi uite aşa stăteam noi toţi trei la noi în sufragerie, admirând brăduţul (încă nu era împodobit, abia îl aşezase tati în suport) şi mâncând pizza, într-o după-amiază superbă de iarnă, în timp ce afară ningea ca în poveşti, peste troienele deja formate. De-a dreptul idilic, nu?

Măseluţe noi, meniu îmbunătăţit. O pofticioasă!

La sfârşitul lui noiembrie, i-au ieşit măseluţele (a treia şi a patra, se pare că tot perechi vin :)) şi nu a prea fost în apele ei. Ne-am şi nimerit să fim la Orăştie, deci cumva scoasă din mediul ei obişnuit – deşi are şi acolo pătuţul şi camera ei. Oricum, n-a fost chiar aşa rău ca atunci când i-au ieşit primele două măsele şi scandalul a fost şi mai mare… A făcut febră şi de data asta, dar s-a rezolvat cu Nurofen, iar noaptea se trezea doar o dată – tocmai la timp ca să-i dau medicamentul şi să bea o sticlă de ceai. Am avut noroc şi că ea bea de obicei multe lichide, apă, ceai, suc de portocale, aşa că am ţinut febra sub control. Pe de altă parte, a refuzat mâncarea şi laptele. Şi eram aşa de necăjită… Ea, care e aşa o mâncăcioasă! Să nu vrea ciorbiţă de perişoare, preferata ei! Mânca aproape numai iaurt. Şi, la prânz, ceva supică.

Până într-o seară, când iarăşi nu voia să mănânce nimic – nici cereale, nici nu mai ştiu ce-i făcuse Emilia („Mmm”, una dintre bunici :)). Şi atunci i-a făcut grătar din piept de curcan… Şi a început Georgiuţa mea să-i prindă gustul… şi nu se mai oprea! Erau toţi cei patru bunici cu ea, ea era super-fericită, molfăia grătărel şi venea să îmi mai ceară! Venise ora de baie şi ea nu mai termina de mâncat… la 10 seara, în cădiţă, încă mai molfăia! Şi atunci am tras o concluzie de care m-am prins cam târziu, ce-i drept: n-are rost să mă stresez când nu vrea să mănânce, că îşi revine ea, singură! În apărarea mea, trebuie să spun că nu sunt obişnuită să nu mănânce şi de-aia m-am cam stresat. De obicei, papă foarte bine, chiar dacă nu rade tot din castronel, o las în pace când dă semne că s-a săturat.

Dar după ce a trecut acel episod şi de când ne-am întors acasă la Cluj, tot recuperează 😀 Mănâncă acum de ne tot mirăm de ea. Şi cere de toate. Când mergem la cumpărături, ne termină. Să nu te apropii cumva de vitrina cu produse feliate, că e jale… începe să ceară „uncuuuu” (şuncă feliată) şi nu scapi, până ce nu-i dai. Mergem înarmaţi cu tot felul de şerveţele umede, care mai de care mai dezinfectante, cu care ne dăm pe mâini (toţi 3) şi pe căruciorul de cumpărături. Apoi cere şi pâine sau iaurt, dacă le vede în coş. Şi eram îngrijorată că, bine, îi dăm, dar îşi strică pofta de mâncare! (De obicei mergem la cumpărături înainte de prânz, după ce papă micul dejun). Ei, de unde… Mănâncă şi la prânz, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat…

De obicei, dimineaţa îi dăm piure de fructe cu brânză de vaci şi cu biscuiţi (asta după ce bea laptele, vreo 200 de ml). Pe lângă asta, poate mai „ciuguleşte” o felie de şuncă sau de roşie, dacă ne vede pe noi (ieri a vrut omletă, după ce şi-a terminat fructele). La prânz, cărniţă şi legume, în diverse forme: ori supă/ciorbă, ori piure de legume cu nişte cărniţă (de viţel, pui sau curcan, ficat sau peşte, nu i-am dat porc). Astăzi, de exemplu, a mâncat piure se spanac şi grătărel de curcan. Urmează sucul de portocale (250 ml), înainte de somnul de după-amiază. Când se trezeşte, papă iaurt – mai nou, numai simplu (Danone Nutriday), înainte mânca Danonino, câte două păhărele, cu biscuiţi. Acum, biscuiţii se pot consuma şi separat şi parcă e mult mai amuzant, să îi ţii în mână, să mai ceri şi apoi să-i transformi în firimituri, peste tot pe covor :).

Aşa… la cină, până acum vreo lună, să zicem, mai mânca şi cereale, dar le-a cam uitat. Când era mititică, le mânca în fiecare seară (sau gris cu lapte, sau mămăliguţă etc.). Acum, însă, a trecut la meniu mai serios, doar stăm împreună la masă şi mâncăm împreună! Avem trei farfurii şi trei furculiţe… Şi se uită pe masă, cu o privire pofticioasă, apoi cere dacă vede ceva atrăgător. În ultimul timp a păpat seara tocăniţe, cu mămăligă ori cu paste, sau grătar de curcan (cu castraveţi muraţi) sau şniţel de curcan (noua ei pasiune sunt şniţelele!). De-a lungul zilei, adaugă la meniu „pococo” (de fapt, sunt clementine, dar ea le crede tot portocale, oricum, tot portocalii sunt), biscuiţi, „coco” (ciocolată, dar asta nu în fiecare zi şi porţii mai reduse – îi plac feliile alea de Kinder, Milkinis şi, tot mai nou, bomboanele de pom cu jeleu 🙂 ne pregătim de Crăciun). Şi ziua se încheie cu 300 de mililitri de lapte, înainte de somnic.

În concluzie… avem o fetiţă tare pofticioasă şi mâncăcioasă (de fapt, are cu cine semăna la aspectul ăsta şi la preferinţa clară pentru cărniţă :D) şi suntem tare norocoşi, că papă aşa de bine şi creşte mare. Aşa se explică şi de unde are atâta energie…

O micuţă pofticioasă şi mâncăcioasă!

Îmi vine tot mai greu să cred că nu mai am un bebeluş pe lângă mine, ci o persoană, e adevărat, în miniatură. Are preferinţe! Ştie exact ce muzică vrea şi am observat de ceva vreme că există anumite feluri de mâncare pe care le „devorează”, pur şi simplu.

De exemplu… îi place la nebunie să mănânce crenvurşti, singură, din farfuria ei, cu furculiţa ei. Şi atunci când furculiţa nu mai răzbeşte, mai ia câte o feliuţă, două, şi cu mânuţa liberă, astfel că, la un moment dat, se pot înghesui în guriţă câte trei feliuţe de crenvurşti. Şi mai rămâne loc :))

Pe primul loc în topul preferinţelor cred că se află carnea… Cea de curcan o consumă în orice formă, iar la capitolul „viţel”, e înnebunită după ciorba de perişoare. Mai papă şi peşte (dacă trebuie) şi piept de pui, cu porcul nu le prea avem noi în general. Ar fi în stare, cum ziceam, să mănânce ciorba de perişoare oricâte zile la rând, mai ales dacă adaug şi iaurt. „Atuuuuu” sau „utuuuu”, îl strigă în momentul în care deschidem frigiderul – vorbim despre Danone Nutriday de băut, dar acceptă şi altele, numai să fie iaurt.

Încă nu poate să pronunţe „castravete”, zice un fel de „cîcîcîcî”, dar noi ştim exact ce vrea, şi ea are nişte ochişori atât de hotărâţi când întinde mâna spre borcanul cu murături. Da, şi castravetele murat e pe lista „chestii de devorat cu mare plăcere la orice oră, după orice”. Poate i se trage din vară, când mergea prin grădină, la Orăştie, şi putea să mănânce castraveţi direct de la sursă… îl ştergeam doar puţin ca să nu o înţepe şi îl mânca aşa, cu tot cu coajă.

Şi tot din vară a rămas cu pofta de porumb fiert. Atât de mult îi place, încât daddy al ei i-a pus la congelator câţiva. Iar zilele trecute, când a scos şi a fiert, ea a făcut ochii mari şi l-a ronţăit până la ultima boabă!

O ajută foarte mult (la ronţăit) şi faptul că deja are 12 dinţi şi 4 măsele! Asta e ştire de ultima oră 😉