Poveste adevărată cu vrăbiuțe

Era o după-amiază frumoasă, de sfârșit de aprilie. Vrăbiuța noastră se plimba și țopăia de colo-colo prin parc, prin pietriș și prin iarbă, pe sub hinte și printre chiuituri și gângureli de pui de oameni, scoși la soare. Îi plăcea vrăbiuței printre ei, căci veșnic scăpau câte ceva bun pe jos, printre degețelele lipicioase.

Brusc, vrăbiuța noastră a zărit o bucățică bună-bună de covrig și a început să ciugulească din ea. Dar, ce să vezi, exact în acel moment, a apărut sora ei mai mare, o vrăbiuță mult mai înfigăreață și mai băgăcioasă. Evident, i-a furat delicioasa bucățică de covrig chiar din cioc!

Vrăbiuța era indignată. Dar nu era singura.

O fetiță cu ochi mari și aproape negri urmărise întreaga scenă, iar când hoața i-a luat bucățica, fetița a început să strige:

– Mami, mami, i-a furat firimitura, nu e corect, hoața, i-a furat firimitura!

Vrăbiuța era mulțumită, pentru că măcar cineva observase fapta cea urâtă și era la fel de revoltată! Fetița striga cât o ținea gurița – a aflat, cu ocazia asta, că o chema Georgia, căci mama ei încerca să o liniștească.

Dar Georgia nu s-a liniștit așa ușor, iar vrăbiuța a văzut, cu uimire, cum fetița merge la hoața de surioară-vrăbiuță și îi ia de sub cioc firimitura.

Vrăbiuța noastră era atât de fericită, că ar fi aplaudat, dacă ar fi putut.

Și atunci, Georgia i-a dat o lecție: a rupt firmitura în două, i-a lăsat una hoaței, iar pe cealaltă i-a adus-o vrăbiuței și le-a spus: ”Poftiți, puteți să împărțiți și să mâncați amândouă, așa fac surioarele!”.

O lecție adevărată și o întâmplare adevărată, cu Georgia, de 6 ani.

Pam-pam!

Anunțuri

Petrecere surpriză cu lupuşorii

Georgia îmi cere în continuare poveşti cu lupuşorii, cu lupul Teddy (ea l-a botezat, iniţial l-a chemat Emil, apoi s-a răzgândit), cu veveriţa Tiţa, cu Betty… Mi-a cerut să îi pun şi la televizor, abia am convins-o că ăştia nu există la televizor, nu există decât la noi acasă 🙂 Şi îmi cere mereu poveşti noi, aşa că am deja vreo patru pe care nu am apucat să le scriu. În total, probabil că avem vreo zece, aşa că devine tot mai posibilă cărticica noastră proprie cu poveşti!

Pentru astăzi… o petrecere surpriză cu prietenii noştri.

__________________________________________________________

Prietenii organizează o petrecere surpriză

 

Era o zi frumoasă de toamnă… era soare şi bătea doar un vânticel, iar frunzele de toate culorile pluteau încetişor prin aer. Erau frunze galbene, şi maro, şi portocalii, iar vântul se juca şi le zburătăcea încoace şi-ncolo.

Lupul stătea în căsuţa lui cea galbenă din marginea pădurii şi se uita pe geam. Îi aştepta de lupuşori să se întoarcă de la şcoală, le pregătise tocăniţă de pui cu mămăligă! Deodată, sună telefonul… iar lupul merge să răspundă.

–       Alo!

–       Bună, dragul meu Teddy… se auzi din telefon.

–       Molly??? Molly, tu eşti? Draga mea, ce dor mi-era de tine!

–       Şi mie mi-e dor de tine, Teddy! Abia aştept să te văd!

–       Când vii acasă, Molly?

–       Păi… chiar de asta te-am sunat. Mi-am făcut deja bagajele, o să pornesc în curând spre voi. Nu cred că fac mai mult de două ore pe drum!

–       Ce bine, Molly, abia aştept să vii! Ai grijă cum conduci, drum bun!

–       Mersi, Teddy, te pup!

 

Lupul era foarte fericit. Chiar atunci veniră şi lupuşorii acasă, iar el s-a grăbit să le dea vestea cea mare:

–       Ştiţi cu cine am vorbit la telefon? Cu mami!

–       Cu mami?!

–       Unde e mami?

–       Când vine mami??? Lupuşorii vorbeau toţi deodată, nerăbdători.

–       Ştiţi că mami a plecat să stea puţin cu bunica, în oraş, că a fost cam bolnavă. Dar acum bunica se simte mai bine, iar mami se întoarce acasă.

–       Iupiiiii! Iupiiiii! Lupuşorii săreau într-un picior de bucurie.

–       Şi ştiţi ce m-am gândit? Mi-a venit o idee… Să facem o petrecere surpriză pentru mami!

–       Da, da, da!!! O petrecere surpriză! Super! au strigat lupuşorii.

–       Dar nu avem prea mult timp la dispoziţie. Peste vreo două ore, Molly o să ajungă acasă. Trebuie să ne chemăm prietenii în ajutor, ca să terminăm la timp… Mă duc să îi sun! Oare pe cine să sun? se întrebă lupul.

–       Pe veveriţa Tiţa! spuse Luki.

 

Lupul se duse la telefon şi o sună pe Tiţa.

–       Alo? Tiţa? Bună, sunt lupul Teddy!

–       Bună, lupule, ce faci? răspunse Tiţa.

–       Uite, vreau să te rog să vii repede până la noi…

–       S-a întâmplat ceva, lupule? a întrebat veveriţa.

–       Nuuu, nici vorbă! Vrem să organizăm o petrecere surpriză pentru Molly, că se întoarce acasă! Vrei să vii să ne ajuţi?

–       Sigur! Imediat vin!

–       Stai puţin, Tiţa… Te rog să te duci să o chemi şi pe prietena ta, buburuza Betty, bine?

–       Bine, lupule, mă duc prin pădure să o caut şi venim împreună!

–       Perfect! Vă aştept pe amândouă! Pa!

–       Pa, lupule!

 

Aşa… îşi spuse lupul. Pe Tiţa am sunat-o… Oare pe cine să mai sun? Aaaa, pe bufniţa Bubu! Sigur o să vină şi ea! Şi s-a dus iarăşi la telefon.

–       Alo? Bubu? Bună, sunt lupul Teddy! Ce faci?

–       Bună, lupule! Uite, eu sunt acasă, citesc o carte cu poveşti. Tu ce faci, lupule?

–       Bine, vreau să te rog să vii repede până la noi…

–       S-a întâmplat ceva, lupule? a întrebat Bubu.

–       Nuuu, nimic! Vrem să facem o petrecere surpriză pentru Molly, că se întoarce acasă! Vrei să vii să ne ajuţi?

–       Sigur! Mă îmbrac şi vin!

–       Şi mai voiam să te întreb… tu nu ai vreun prieten pe care să-l iei cu tine la petrecere?

–       Hmmm… aş putea să îl chem pe ariciul Titi, zise Bubu.

–       Super! Vă aşteptăm, atunci! Pa!

–       Pa, lupule!

 

Şi lupul s-a dus repede în bucătărie, să le dea să pape la lupuşori, tocăniţă de pui cu mămăligă. Imediat după ce au terminat masa, au auzit că bate cineva la uşă: „cioc-cioc!”.

–       Cine e?

–       Suntem noi, Tiţa şi Betty! Hai şi deschide!

–       Bună, fetelor, haideţi înăuntru! Bine aţi venit! zise lupul.

Betty şi Tiţa intrară, apoi iar s-a auzit că bătea cineva la uşă.

–       Cine e? întrebă lupul.

–       Suntem noi, Bubu şi Titi!

–       Ooo, ce bine! Poftiţi înăuntru şi voi!

Lupul i-a chemat pe toţi în bucătărie şi le-a spus că Molly o să ajungă acasă în mai puţin de două ore.

–       Prin urmare, trebuie să ne mişcăm repede, ca să terminăm totul până vine ea! Fiecare o să aibă câte ceva de făcut, a zis lupul. Uite, eu o să dau cu aspiratorul prin toată casa… iar Tiţa o să şteargă praful peste tot. Bubu şi Betty, voi rămâneţi la bucătărie, ca să faceţi plăcintă cu dovleac şi nişte chec, dacă mai este timp, că tare mult îi place lui Molly! Ariciul Titi merge în grădină şi tunde iarba, iar lupuşorii Kuki, Luki şi Muki pregătesc mesele şi scaunele. Tot ei să aducă flori şi să umfle nişte baloane, ca să fie cât mai frumos! Aţi înţeles?

–       Daaaaaa! ziseră prietenii, în cor.

–       Bine… atunci, la treabă! spuse lupul.

 

Toţi prietenii s-au apucat repede de treabă. Lupul a făcut cu aspiratorul, Tiţa a şters praful, Betty şi Bubu au băgat la cuptor plăcinta cu dovleac şi checul, Titi a tuns iarba, iar lupuşorii au pregătit mesele şi scaunele, au adus flori şi baloane. Apoi, Tiţa a venit şi a pus masa, a adus farfurii şi pahare şi şerveţele colorate, iar lupul Teddy a venit să facă focul la grătar. A pus pe grătar toate bunătăţile… pulpiţe de pui, mici, cârnăciori… totul mirosea aşa de frumos! Erau aproape gata!

Chiar atunci se auzi o maşină, iar lupul s-a uitat peste gard şi le-a spus tuturor:

–       E Molly, vine Molly, e maşina ei roşie! Ascundeţi-vă repede, ca să îi facem surpriză!

 

Lupul a ieşit la poartă, iar Molly a oprit maşina lângă el. A sărit repede din maşină şi s-a dus să îl îmbrăţişeze şi să îl pupe.

–       Teddy, ce dor mi-a fost de tine!

–       Şi mie mi-a fost dor de tine, Molly! Bine ai venit acasă! i-a spus lupul.

–       Mmmm… ce frumos miroase! Teddy, ai făcut grătare, aşa-i? Ştii ce mult îmi plac…

–       Daaa, haide să vezi ce ţi-am pregătit!

Molly a intrat în curte, iar prietenii au sărit toţi şi au început să strige „Surpriză! Surpriză! Bine ai venit, Molly!”. Iar Molly era foarte fericită, să îi vadă pe toţi. I-a îmbrăţişat pe rând, i-a luat în braţe pe lupuşori şi i-a pupat, nu mai ştia ce să facă de bucurie!

Prietenii au condus-o în grădină şi s-au aşezat la masă. Au păpat grătare, apoi au păpat plăcintă cu dovleac şi chec, au băut suc, au povestit şi au cântat, bucuroşi că le reuşiseră petrecerea-surpriză. Lupuşorii erau foarte fericiţi că se întorsese mămica lor acasă, aşa că i-au chemat pe toţi să danseze „Alunelul” împreună.

 

Pam-pam!

 

Un nou personaj… şi încă o rochiţă

Georgilina mea s-a ataşat foarte mult de povestea cu Tiţa veveriţa şi rochiţa cu buline, dar şi de rochiţa însăşi. Pomeneşte toată ziua de rochiţa cu buline, în diverse situaţii, şi îmi cere tot povestea aia. După ce o termin… mai vrea! Aşa că i-am scris încă una, un fel de continuare… Şi asta îi place la fel de mult – i-o tot spun de cel puţin o săptămână, dar nu am avut timp să o şi scriu.

_________________________________________________

Buburuza Bety şi Tiţa veveriţa

Veveriţa Tiţa era plecată la plimbare prin pădure, îmbrăcată în rochiţa ei preferată, cea roşie cu buline. Era foarte veselă şi bine dispusă, sărea din creangă în creangă şi cânta, apoi ţopăia şi iar cânta. Era o zi tare frumoasă, de toamnă, în pădure.

Deodată, veveriţa văzu jos, în iarbă, o buburuză. Se opri, fericită, căci demult îşi dorea să se împrietenească ea cu o buburuză! S-a dus repede la ea, să se prezinte:

–       Bună! Eu sunt Tiţa veveriţa! Pe tine cum te cheamă?

–       Bună, Tiţa! îi răspunse buburuza. Pe mine mă cheamă Betty.

–       Betty! Ce nume frumos! Mă bucur să te cunosc, Betty! repeta veveriţa, veselă.

–       Şi eu mă bucur să te cunosc, Tiţa! Dar ce rochiţă frumoasă ai… zise Betty.

–       Daaaa, e rochiţa mea preferată! Roşie, cu buline… tare mult îmi place! zise Tiţa, după care a început să se învârtă, mândră, pentru ca noua ei prietenă să îi admire rochiţa.

Dar buburuza se întristă. A lăsat capul în pământ şi a zis, necăjită:

–       Ce mi-ar plăcea şi mie să am o rochiţă…

–       Cum!? o întrebă Tiţa. Nu ai o rochiţă cu buline?

–       Nu… a răspuns Betty. Nu am nicio rochiţă!

–       Nicio rochiţă??? s-a mirat Tiţa. Toată lumea are rochiţe! Cum să nu ai nicio rochiţă?

Atunci, Betty începu să plângă.

–       Uite aşa, Tiţa! Eu n-am nici mămică, nici tătic, aşa că nu are cine să îmi cumpere şi mie o rochiţă!

Tiţa a lăsat capul în pământ, ruşinată.

–       Lasă, Betty, că o să ai şi tu o rochiţă, îţi promit! Acum trebuie să plec. La revedere!

Şi veveriţa dispăru în pădure.

Tiţa s-a dus într-un suflet acasă, direct în camera ei, unde avea puşculiţa. A pus pe pat toţi banii pe care îi avea, i-a numărat… dar şi-a dat seama că nu îi ajungeau pentru o rochiţă. S-a dus la telefon şi a sunat-o pe bufniţa Bubu.

–       Alo! Bubu?

–       Da! Bună, Tiţa veveriţa! Mă bucur să te aud! a zis Bubu.

–       Bună, Bubu! Am nevoie de ajutorul tău!

–       Spune, Tiţa! Dacă pot, am să te ajut!

Şi Tiţa i-a povestit şi bufniţei cum s-a împrietenit cu buburuza Betty, care nu avea nici mămică, nici tătic, nu avea pe nimeni care să îi cumpere o rochiţă…

–       Bubu, aş vrea să îi cumpăr eu o rochiţă, că nu are niciuna, sărăcuţa! Niciuna, îţi dai seama? Dar nu am destui bani… Nu vrei să mă ajuţi?

–       Cum să nu? Vino la mine, să căutăm şi în puşculiţa mea! a zis Bubu.

Tiţa s-a dus repede acasă la Bubu, şi au numărat şi banii din puşculiţa ei. Dar vai… nici acum nu le ajungeau ca să cumpere o rochiţă! Era tare necăjite cele două prietene… Oare ce să facă?

–       Tiţa! Am o idee! a sărit, dintr-o dată, bufniţa.

–       Ce idee? Ce idee? a întrebat veveriţa, nerăbdătoare.

–       Hai să mergem la lup, sigur o să vrea să ne ajute şi el!

–       Ce idee bună, Bubu! Chiar aşa! Hai să mergem la lup!

Şi au plecat amândouă spre căsuţa cea galbenă şi curată din marginea pădurii. Ajunse acolo, au bătut frumos la uşă… Cioc! Cioc! Cioc!

–       Da? Cine e? a întrebat lupul.

–       Suntem noi, Tiţa şi Bubu! Hai şi deschide, repede!

–       Bună, fetelor! le-a salutat lupul, deschizându-le uşa. Ce faceţi?

–       Bună, lupule! Uite, am venit să te rugăm să ne ajuţi! a zis Tiţa, apoi i-a povestit şi lupului întreaga întâmplare… cum s-a împrietenit cu buburuza Betty, care nu avea nici mămică, nici tătic, nu avea pe nimeni care să îi cumpere o rochiţă…

–       Nu are nicio rochiţă, lupule, îţi dai seama? a completat Bubu.

–       Sărăcuţa de ea… trebuie să o ajutăm! a zis lupul. Hai să numărăm şi banii din puşculiţa mea!


Cei trei prieteni şi-au pus toţi banii la un loc, dar nu era destui ca să cumpere o rochiţă pentru Betty. Ce noroc, totuşi, că atunci au venit de la şcoală lupuşorii, Kuki, Luki şi Muki! Ei au adus bănuţii strânşi de ei, aşa că acum se adunaseră destui pentru o rochiţă.

Încântaţi, au plecat toţi la magazin, ca să caute o rochiţă pentru Betty… şi au găsit una minunată, roşie, cu buline negre! Era aşa de frumoasă, iar veveriţa era sigură că îi va plăcea buburuzei! Au cumpărat-o, au împachetat-o frumos, au pus-o într-o punguţă colorată şi au pornit împreună în pădure să o caute pe Betty… Veveriţa o tot striga:

–       Beeeeeeetty! Beeeeetty! Unde eşti, Betty?

–       Aici sunt… se auzi o voce, tare necăjită. Bună, Tiţa! a salutat-o buburuza pe veveriţă.

–       Bună, Betty! Nu mai fi supărată! Uite, am venit cu prietenii mei, să ţi-i prezint: bufniţa Bubu, lupul şi cei trei lupuşori, Kuki, Luki şi Muki!

–       Bună, Betty! au zis toţi, într-un glas.

–       Bună, Bubu! Bună, lupule! Bună, lupuşorilor! i-a salutat Betty.

–       Betty, să ştii că noi avem o surpriză pentru tine! i-a spus Tiţa.

–       O surpriză??? N-am primit niciodată o surpriză… ce e aia o surpriză? a întrebat Betty, nedumerită.

–       Înseamnă că ţi-am adus ceva frumos! o anunţă Bubu.

–       Ce? Ce? întrebă Betty.

Tiţa i-a dat punguţa cea colorată, iar buburuza a desfăcut-o… şi nu îi venea să creadă când a văzut ce e înăuntru!

–       O rochiţă! E o rochiţă aici! a strigat ea. E pentru mine? Chiar?

–       Daaaaaaaa! au strigat toţi. E pentru tine, Betty! Ia să vedem, e bună?

–       E perfectă! a zis Betty, care deja îşi luase rochiţa pe ea. E cea mai frumoasă rochiţă din lume! Vă mulţumesc foarte foarte mult!

–       Cu mare plăcere, Betty! i-a zis lupul.

–       Arăţi minunat, Betty! i-a zis Bubu.

–       Mulţumesc… a răspuns buburuza.

–       Betty, acum vrei să vii cu noi la plimbare şi să ne jucăm? a întrebat-o veveriţa.

–       Sigur, Tiţa! Cu cea mai mare plăcere! Sunteţi prietenii mei cei mai buni! a răspuns Betty.

Micii prieteni s-au prins toţi de mânuţe şi au plecat la plimbare prin pădure… Râdeau şi cântau, săreau prin iarbă, iar în final s-au oprit într-o poieniţă, ca să danseze „Alunelul”. Erau foarte fericiţi că sunt împreună şi că au prieteni buni…

Pam-Pam!

De ce m-am apucat să scriu poveşti

Ca toţi ceilalţi oameni pe care îi cunosc, am crescut şi eu cu poveştile alea clasice, de la „Capra cu trei iezi” şi până la „Albă ca Zăpada”. Nu am avut absolut nicio problemă cu asta. Le-am ascultat în prima fază pe disc, apoi le-am citit singură, pe ele şi pe multe altele. De când sunt mămică şi m-am apucat să i le „transmit” Georgiei, am început să sesizez nereguli 🙂 Mai ales că vine şi Emma din urmă!

Nu vreau să par eu acum nu ştiu cum… Dar oare să-i citesc fetiţei mele de doi ani exact cum scrie în carte, că „vânătorul i-a spintecat burta lupului şi a scos-o pe Scufiţa Roşie”?. Sau… ce înţelege ea din conflictul dintre regină şi Albă ca Zăpada, că aia rea vrea s-o omoare pe aia bună? Şi de ce vânătorul ridică asupra ei cuţitul, de ce baba îi dă măr otrăvit, când asta nu face decât să cânte toată ziua şi nu deranjează pe nimeni?! Stau şi mă gândesc şi îmi dau seama că toate poveştile noastre din copilărie sunt foarte violente. Şi mă deranjează că mi-am dat seama de asta. M-am trezit că mă poticnesc, sincer, nu pot să-i spun că ăla îi spintecă burta la lup. Nu pot, şi gata.

[Tati îi spune că vânătorul vine şi îl gâdilă pe lup până ăsta cedează şi le scoate afară din burtă pe bunică şi pe Scufiţa Roşie… De unde deduc că şi el a fost puţin stingherit de violenţa poveştii. Bine, pe de altă parte, tot el îi spune că după asta fac toţi chef cu bunătăţile din coş… Nu ştiam ce voia să spună fetiţa când îmi zicea „mami, Georgia are chef!” 🙂 ]

În acelaşi timp, mă şi enervează fufele astea de prinţese care cântă toată ziua şi aşteaptă să vină prinţii să le salveze, trebuie să recunosc. Îmi dau seama că sună foarte feminist 😀 şi nu e cazul meu, dar mă enervează.

De asta m-am apucat să-i scriu eu poveşti. Nu ştiu dacă e sănătos ce fac şi nu intenţionez să o feresc total de poveştile clasice (încă se uită la desene cu Albă ca Zăpada şi Cenuşăreasa). Poveştile mele sunt simple, nimeni nu taie pe nimeni, nimeni nu mănâncă pe nimeni şi nu omoară pe nimeni. Nu există personaje negative (poate că e plictisitor aşa, la urma urmei, personajele negative au fost mereu preferatele mele…). Sunt doar nişte frânturi din vieţile unor personaje care trăiesc în pădure şi nu au parte de drame foarte mari. Sunt nişte personaje simpatice, animăluţe care îi plac ei, iar de când i le povestesc m-am mai destins. Până la urmă, are doar doi ani… Are vreme să afle toate poveştile urâte, care ne înconjoară în fiecare zi.

Continuare… iarăşi Tiţa veveriţa

Înainte de somnicul de după-amiază, i-am spus Georgiei povestea cu Tiţa veveriţa – adică am testat-o pe ea 🙂 Verdictul a fost mai mult decât favorabil. Nici nu îşi mişca guriţa, să bea din ceai, încremenise cu nişte ochi mari, parcă îmi sorbea cuvintele. La final, un zâmbet superb şi „veve, mami!”. Am întrebat-o „ce mai vrei?” şi mi-a răspuns „veveriţa! Ţita!”. Ne-a luat ceva vreme ca să zică Tiţa şi nu Ţita, dar important e că a îndrăgit-o aşa de tare.

[notă pentru mine: să creez personaje cu nume mai simple]

Aşa… presată fiind de fetiţa mea care mai voia poveste cu Tiţa veveriţa, m-am trezit că îi spun una nouă… care curgea firesc, îmi venea în minte ca şi cum aş fi ştiut-o dintotdeauna. Iar după ce s-a culcat minunata, am venit repede să o scriu, ca nu cumva să o uit. Pentru că şi asta i-a plăcut la fel de mult ca prima!

_______________________________________________________________

Veveriţa Tiţa face plăcintă cu dovleac

 

Veveriţa Tiţa era la plimbare prin pădure cu lupul şi cu cei trei puiuţi, Kuki, Luki şi Muki. Era foarte fericită pentru că prietenii ei o ajutaseră să îşi găsească rochiţa preferată, cea roşie cu buline albe. Sărea prin iarbă şi cânta… dar dintr-o dată s-a oprit.

–       Am o idee! exclamă ea, foarte entuziasmată. Lupule, am o idee grozavă!

–       Ce idee ţi-a venit, Tiţa? o întrebă, mirat, lupul.

–       Vreau să vă mulţumesc, ţie şi lupuşorilor, pentru că m-aţi ajutat să îmi găsesc rochiţa.

–       Dar ne-ai mulţumit deja, Tiţa!

–       Dar nu e de ajuns! Ce-ar fi să vin cu voi acasă şi să vă fac ceva bun?

 

Lupuşorii deja ţopăiau de bucurie.

–       Ce vrei să ne faci, Tiţa? Ce, ce, ce?

–       Păi… ia să vedem… ce plăcintă vă place vouă cel mai mult? îi întrebă veveriţa.

–       Plăcintă cu dovleaaaaaaaaac!!! ţipară lupuşorii, în culmea fericirii. Tiţa, vrei să ne faci plăcintă cu dovleac?

–       Sigur că da! zice Tiţa, foarte încântată. Dar, pentru asta, am nevoie de ajutor. Ce ziceţi, o invităm şi pe prietena mea, bufniţa Bubu, ca să ne ajute?

–       Cum să nu? Mergem chiar acum să o chemăm şi pe ea, spuse lupul. Şi plecară toţi spre copacul în care locuia Tiţa veveriţa – căci bufniţa Bubu era vecină cu ea!

 

Ajunşi acolo, au bătut uşor la uşă: „cioc, cioc, cioc!”. Bufniţa le răspunse:

–       Cine e?

–       Suntem noi, Tiţa veveriţa, Kuki, Luki, Muki şi lupul!

–       Poftiţi înăuntru! Ce mult mă bucur că vă văd! a zis Bubu, deschizându-le uşa oaspeţilor ei.

–       Bună, Bubu! o salutară lupuşorii, în cor. Ce mai faci?

–       Uite, citeam o carte cu poveşti, zise Bubu. Mă bucur că aţi venit pe la mine.

–       De fapt, zise lupul, noi am venit ca să te invităm la noi, în căsuţa noastră cea galbenă, de la marginea pădurii. Tiţa veveriţa vrea să facă plăcintă cu dovleac şi ne-ar plăcea să vii şi tu cu noi.

–       Cu mare plăcere, zise bufniţa, fericită. Hai să mergem!

 

Şi plecară toţi spre căsuţa cea galbenă şi curată din marginea pădurii: lupul, cei trei puiuţi, Kuki, Luki şi Muki, împreună cu cele două prietene, Tiţa veveriţa şi bufniţa Bubu. Imediat după ce au ajuns, Tiţa şi Bubu au intrat în bucătărie.

–       Lupule, te rugăm pe tine să pregăteşti dovleacul! spuse Tiţa.

–       Bine, Tiţa, chiar acum merg în grădină şi o să-l aduc pe cel mai frumos! a zis lupul.

–       O să mai avem nevoie de făină şi de zahăr! îl anunţă Bubu.

–       Şi de vreo două ouă! adăugă Tiţa. Şi… oare ai lapte? şi ulei?

–       Stai liniştită, draga mea prietenă! Am de toate! îi spuse lupul.

–       Ce bine! Abia aştept să facem plăcinta!

 

Lupul a adus un dovleac frumos din grădină, l-a tăiat şi l-a pregătit pentru plăcintă. Între timp, cele două prietene au început să facă aluatul… au pus făină, au pus lapte, ouă, de toate! Au amestecat bine-bine, iar după asta au început să frământe. Au întins foile de aluat, cu mare atenţie.

–       Lupule, te rog să ne aduci o tavă! l-a rugat Tiţa pe lup.

–       Imediat, Tiţa! Uite, asta e tava în care fac eu plăcinte de obicei.

–       E minunată! exclamă veveriţa, foarte veselă. Acum o să punem prima foaie de aluat, iar tu o să aduci umplutura de dovleac. Deasupra punem restul de aluat şi o băgăm în cuptor!

Şi aşa au făcut. După vreo jumătate de oră, bucătăria se umpluse de un miros foarte apetisant. Lupuşorii dădeau târcoale şi tot întrebau: „Când e gata plăcinta?!”. Au scos-o din cuptor şi au lăsat-o un pic la răcit.

 

Micii prieteni s-au aşezat în grădină, la măsuţa de sub cireş. Povesteau, cântau şi beau ceai. Abia aşteptau să se răcească plăcinta! În sfârşit, Tiţa veveriţa a adus câteva bucăţi, pe o farfurie.

–       Mmmmmm… e delicioasă! exclamară lupuşorii. E cea mai bună plăcintă pe care am mâncat-o!

–       Într-adevăr! A ieşit o plăcintă minunată! zise şi lupul.

–       Asta pentru că am muncit cu toţii să o facem! zise Bubu, foarte bucuroasă.

–       Eu mă duc să mai aduc nişte plăcintă! spuse Tiţa.

Până seara, deja mâncaseră toată plăcinta. Erau tot în grădină şi erau la fel de veseli. Lupuşorii cântau, apoi i-au chemat pe toţi să se prindă în horă… şi au dansat cu toţii, cântând „Alunelu, alunelu, hai la joc! Să ne fie, să ne fie cu noroc!”.

Ce zi frumoasă au petrecut micuţii prieteni, în pădure!

 

PAM-PAM!


Alte aventuri cu cei trei lupuşori

Nu există destule poveşti pe lumea asta pentru minunatele mele, aşa că… am mai scris una 🙂 Tot pentru colecţia noastră cu poveşti speciale!

__________________________________________________________

Cei trei lupuşori şi Tiţa Veveriţa

Lupul cel bătrân şi drăguţ se trezise dis-de-dimineaţă, chiar dacă era duminică. Voia să le facă ceva bun puiuţilor, pentru când se trezeau. Ce voia să le facă? Clătite, bineînţeles! Erau preferatele lor… Le-a pregătit şi suc proaspăt de măr şi morcov, în păhărelele lor colorate – Kuki avea unul galben, Muki avea unul mov, iar Luki unul verde.

Imediat, lupul şi-a auzit puiuţii chicotind, în camera lui. Aşa făceau în fiecare duminică: după ce se trezeau, fugeau din pătuţurile lor în patul lui, care era mare şi moale. El a luat farfuria cu clătite şi paharele cu suc şi s-a dus la ei.

–       Bună dimineaţa, dragii mei! Aţi dormit bine? i-a întrebat lupul.

–       Bună dimineaţa!!!! au răspuns ei, în cor.

–       Am dormit foarte bine! a zis Kuki, cuibărindu-se în pat.

–       Foooaaaaaarte bine! a zis şi Luki, căscând.

–       Am visat frumos, cu fluturaşi! spuse şi Muki.

–       Uite ce v-am adus! zise lupul. Clătite calde cu dulceaţă şi suc!

–       Iupiiiiiiiiii!!!! s-au bucurat lupuşorii. Ce bun! Papa buuuuuuun!!!

Pe când se înfruptau ei din clătite, sună telefonul. Lupul s-a dus să răspundă.

–       Alo!

–       Bună, lupule, se auzi în telefon. Sunt Tiţa…

–       Bună, Tiţa veveriţa! Ce faci?

–       Uite, sunt tare supărată… vreau să ies la plimbare şi nu îmi găsesc rochiţa!

–       Cum aşa, draga mea prietenă?

–       Nu ştiu… te rog, dragă lupule, vino cu puiuţii tăi, să mă ajutaţi să o caut!

–       Bine, Tiţa, venim imediat, nu mai plânge!

Lupul le-a povestit lui Kuki, Muki şi Luki ce a vorbit cu veveriţa Tiţa la telefon, apoi s-au îmbrăcat repede şi au pornit spre căsuţa ei. Veveriţa stătea într-un copac mare şi bătrân, într-o scorbură aranjată cochet. Au bătut la uşă şi au aşteptat să le deschidă.

–       Cioc! Cioc!

–       Da! Cine e?

–       Suntem noi, Kuki, Luki şi Muki şi lupul!

–       Bine aţi venit! zise Tiţa. Ce mult mă bucur că vă văd! Haideţi înăuntru!

–       Bună, Tiţa! Am venit să te ajutăm să îţi găseşti rochiţa!

–       Vă mulţumesc tare mult… e rochiţa mea preferată, e cea roşie cu buline! a spus Tiţa, suspinând.

–       Hai, nu mai plânge, o s-o găsim noi!

Cu toţii au început să caute rochiţa. Veveriţa căutase deja prin dulap, lupul se uita prin bucătărie, iar puiuţii au ieşit afară, în faţa căsuţei. Se uitau de jur împrejur şi se gândeau de unde să înceapă. Când colo… ce să vezi?! Rochiţa cea roşie cu buline albe era atârnată la uscat, pe o creangă a copacului! Cei trei lupuşori au fugit repede în casă şi i-au spus veveriţei ce văzuseră.

Cât de fericită a fost veveriţa! Nu mai ştia cum că le mulţumească celor trei lupuşori. Dar îi era şi puţin ruşine, pentru că a plâns atâta şi i-a mai chemat şi pe prieteni în ajutor!

–       Lasă, Tiţa! a zis lupul. Bine că ai găsit-o! Noi te ajutăm oricând, doar de-asta suntem prieteni!

–       Vă mulţumesc foarte mult! a zis veveriţa, emoţionată. Sunteţi cei mai buni prieteni ai mei! Haideţi să vă dau nişte prăjituri, măcar!

Lupuşorii deja se lingeau pe botic… tare le mai plăceau prăjiturile! Şi ştiau că Tiţa face prăjituri bune, cu multă ciocolată… După ce s-au îndopat şi cu bunătăţile veveriţei, au băut câte un ceai şi au ieşit afară, la plimbare. Era o zi tare frumoasă, cu soare, numai bună de ieşit cu prietenii la plimbare!


Cântau şi râdeau pe drum, alergând prin iarbă. Şi au scris chiar şi o poezie, ca să nu uite ziua aceasta frumoasă, pe care au petrecut-o cu Tiţa veveriţa!

Rochiţa veveriţei

Coana Tiţa veveriţa

vrea să meargă la plimbare.

Dar unde o fi rochiţa?

Unde o fi pus-o, oare?

Tare tristă-i veveriţa

plânge tare, nu mai tace!

se tot plimbă-ncolo-ncoace…

nu are ce să îmbrace!

Oare unde e rochiţa?

Vin puiuţii s-o ajute!

Kuki, Luki şi cu Muki

şi cu lupul cel bătrân

au venit cât pot de iute.

Toţi se pun pe căutat.

Pentru Tiţa veveriţa.

Şi ghici unde e rochiţa…

era pusă la uscat!

Râde încurcată Tiţa…

ce-aiurită-i veveriţa!

a uitat deja că aseară

şi-a spălat chiar ea rochiţa!

Zice Tiţa veveriţa:

„Mulţumesc, dragii mei prieteni!

şi… scuze de-ncurcătură!

eu mă bucur c-aţi venit…

nu vreţi nişte prăjitură?”

Râd şi cântă micii prieteni

„Alunelul, hai la joc!”

ce frumos e-afară! soare…

Hai cu toţii la plimbare!

PAM-PAM!

Noul nostru erou: nenea doctoru’!

După ce mi-au răcit fetiţele, mă gândeam că ar trebui să-l chemăm iar pe medicul pediatru, să le vadă puţin şi să ne spună ce-i de făcut. Mi-era însă puţin teamă cu Georgia, care nu prea se lăsa consultată iarna trecută, când a fost răcită. Aşa că am început să îi povestesc despre nenea doctoru’ ăla drăguţ, care vine numai la fetiţele cuminţi şi le consultă cu stetoscopul lui. Îi spuneam că cine ştie, dacă e cuminte, poate vine şi pe la noi…

Ieri, înainte de vizită, i-am spus povestea cu cei trei puiuţi de lup, Kuki, Luki şi Muki, dar de data asta venea răciţi de la şcoală şi venea nenea doctoru’ să-i consulte. Mă asculta cu nişte ochi maaaaari, iar în final îşi dorea să vină şi la ea. S-a culcat repede, după ce i-am zis că vine numai dacă doarme Georgia şi e cuminte.

Şi a venit la fix, imediat după ce se trezise Georgia. Şi ea l-a salutat fericită, cu un „bună ziua” de-a dreptul încântător, a aşteptat până a consultat-o pe Emma, apoi a venit şi ea să o asculte cu stetoscopul (şi s-a distrat foarte tare când i-a zis nenea doctorul că a auzit o broscuţă la ea în burtică! După asta, Georgia şi-a petrecut restul zilei ridicându-şi bluza, ca să caute broasca…).

A deschis şi guriţa, frumos, mai ales după ce i-a confirmat nenea doctorul că, într-adevăr, fusese şi la cei trei lupuşori! Nu îmi venea să cred cât era de cuminte şi de cooperantă! Era tare încântată, ca şi când venise un prieten de-al ei, Raul sau Dede 🙂 I-a spus şi „veveve” şi „pa”, când a plecat… chiar şi el era uimit de atâta drăgălăşenie, nu cred că se întâlneşte prea des cu aşa copii cooperanţi, săracu!

Dar, cu ocazia asta, am contribuit şi eu cu o poveste la cărticica noastră. Şi nu cu orice poveste, ci cu acea poveste care a determinat-o pe Georgia să îl aştepte cu mare nerăbdare pe nenea doctoru!

________________________________________________________________

 

CEI TREI LUPUŞORI ŞI NENEA DOCTORU’

 

Era o zi cam mohorâtă de toamnă. Ploua mărunt, iar frunzele copacilor din pădure pluteau prin aer, duse de vânt, după care se aşezau pe jos, ca un covoraş. Lupul cel drăguţ şi gospodar se uita pe geam, aşteptându-şi lupuşorii, pe Kuki, Luki şi Muki, să vină de la şcoală. Le pregătise supă de pui, ca să le încălzească burticile când aveau să ajungă acasă, înfriguraţi. Şi chiar aşa au şi apărut, zgribuliţi, prin ploaie, sub umbreluţele lor colorate.

 

Au intrat în casă cam pleoştiţi, erau uzi şi strănutau! Lui Kuki îi curgea şi nasul, iar Luki tuşea. Lupul s-a îngrijorat. I-a schimbat repede pe toţi, le-a dat hăinuţe uscate şi moi şi i-a băgat în pat. I-a aşezat pe toţi în patul mare, sub plapumă, şi le-a dat supă şi ceai. Le-a pus desene animate la televizor şi s-a dus repede să îl sune pe nenea doctoru…

–       Alo, domnul doctor? Bună ziua, sunt lupul…

–       Bună, lupule! zise nenea doctoru. Ce mai faci? Ce-ţi fac lupuşorii?

–       Suntem destul de bine… cred că puiuţii mei au răcit puţin. Vă rog să veniţi să îi consultaţi!

–       Sigur că da, lupule! Dar, ia spune… au fost cuminţi lupuşorii tăi? Ştii că eu vin doar la copiii cuminţi!

–       Da, au fost tare cuminţi! Se joacă frumos şi mă ascultă, papă tot din farfurie şi nu îşi împrăştie jucăriile.

–       Bine, lupule! Atunci vin imediat.

 

N-a trecut mult timp şi nenea doctorul a bătut la uşă, „cioc! cioc! cioc!”. Lupul a întrebat: „cine e?”, iar după ce l-a auzit pe nenea doctorul, s-a dus să-i deschidă uşa. Lupuşorii îl aşteptau cuminţi în pat şi erau tare nerăbdători să îi consulte cu stetoscopul!

Nenea doctorul a intrat în camera lor şi le-a zis:

–       Bună, lupuşorilor! Ce faceţi? Cum vă simţiţi?

–       Bună ziua, nenea doctoru! i-au răspuns ei, în cor.

–       Eu tuşesc… i-a zis Luki.

–       Eu strănut… i-a spus Muki.

–       Şi mie îmi curge nasul! a zis şi Kuki.

–       Haideţi să vă consult cu stetoscopul! i-a chemat nenea doctorul.

 

Şi i-a consultat pe toţi, pe rând. Le ridica puţin bluziţa, punea stetoscopul pe spatele lupuşorilor şi asculta foarte atent. După asta, le-a cerut să deschidă şi guriţele, să spună „aaaaaaa”, ca să vadă dacă nu au gâtul roşu. Puiuţii au fost foarte cuminţi, iar nenea doctorul i-a consultat repede pe toţi. La sfârşit, i-a scris lupului o reţetă, ca să ştie ce medicamente să le dea, să se facă bine.

–       Trebuie să le dai în guriţă medicamentele astea, de trei ori pe zi! i-a spus nenea doctorul lupului. Şi să nu-i laşi să meargă la şcoală bolnavi, pentru că se pot îmbolnăvi şi alţi copii de la ei. Mâine o să vin din nou să văd ce faceţi.

–       Bine, nenea doctorule! Mulţumim tare mult! I-a zis lupul. La revedere!

–       Cu mare plăcere, lupule, a răspuns doctorul. La revedere!

 

După ce a plecat nenea doctorul, lupul le-a dat să pape puiuţilor, le-a dat medicamentele şi i-a pus la culcare. Le-a spus câteva poveşti, apoi le-a cântat „Du-mă acasă, măi tramvai!”… iar lupuşorii au adormit, fericiţi.

A doua zi, deja se simţeau mult mai bine. Nu mai tuşeau şi nu le mai curgea nasul, dar au luat medicamentele, aşa cum le spusese nenea doctorul. Au ieşit puţin şi afară, la aer, în curte, apoi au păpat supă bună de pui şi s-au culcat. Îl aşteptau pe nenea doctorul să vină, mai spre seară, şi voiau să îi arate că ei sunt cei mai cuminţi lupuşori.

Pam-pam!

_________________________________________________


 

Georgia şi lupişorii în excursie :)

Seara, înainte să plecăm la Ulmeni (weekendul trecut) povesteam cu Georgia despre excursia pe care urma să o facem. Eu încercam să îi spun despre Răzvan şi Ioana, ea era tot cu gândul la lupişori 🙂 I-a plăcut tare mult povestea Emiliei şi numai despre Kuki, Luki şi Muki vorbea. Aşa că atunci când i-am zis că plecăm la plimbare cu maşina, a început ea să-mi spună că vine şi lupul, că şi el are maşină roşie… şi lupuşorii au maşină albă! Şi îmi spunea toate astea cu un zâmbet super-şmecheresc. Oricum, deja nu mă mai surprinde imaginaţia ei care se arată foarte bogată!

Pasul următor: i-am dat aceste noi elemente Emiliei şi i-am dat temă să mai construiască o poveste cu lupuşorii. Bineînţeles că ea s-a conformat rapid şi acum pot să public noua poveste (abia acum mi-am găsit timp să-i pun diacritice). Deci aşa:

____________________________________________________________

LUPIŞORII  LA PLIMBARE

(povestioară pentru minunata Georgia)

 

Într-o zi de toamnă, mami, tati, Georgia şi micuţa Emma s-au hotărât să plece în excursie la Ulmeni, în Maramureş, să vadă ce mai fac unchiul Răzvan şi tuşica Ioana. Astfel că şi-au pregătit bagajele, şi-au luat provizii pentru drum (sandvişuri, soldăţei cu şuncă şi cu Almette, roşii mici de la Co, gogoşar roşu, fructe, suc de măr, morcov şi portocale, iaurţel, prăjiturele Barni şi, bineînţeles, ciocolată mov, cu văcuţa Milka, din Alpi) şi şi au închis bine uşa. Toţi erau foarte veseli, timpul era frumos, o zi de toamnă aurie, aşa că s-au instalat în maşina lor, Meggie (MEG), şi-au pornit la drum.

 

Georgia, mai ales, era bucuroasă că ştia că îi invitase în excursie şi pe prietenii ei, lupul cel bătrân şi cei trei lupişori, Luki, Kuki, Muki. Se uita mereu în spate să vadă dacă se zăresc. Deodată, la un semafor, opri în spatele lor o maşinuţă roşie, cu remorcă albastră. La volan, Georgia recunoscu fericită pe lupul cel bătrân, cu vestuţa roşie şi şapca portocalie. Îşi pusese pe nas nişte ochelari de soare roşii cu buburuze, zâmbea fericit şi le făcea semne cu mâna:

-Hello! Hello! Salutare, dragi prieteni! Mă bucur să vă văd!

– Mami, mami!!! Uite, lupul! Vine cu noi în excursie, cum mi-a promis… Ce maşinuţă frumoasă, roşie are!… Vai, ce bine-mi pare! Dar lupisorii ,oare ce fac? Ei nu vin?

 

Pe când semaforul îşi schimba culoarea roşie în verde, toate maşinile se puseră în mişcare şi trecu pe lângă ei o altă maşinuţă albă cu o remorcă mică galbenă. În remorcă erau patru biciclete. Era atât de aproape maşina albă, încât Georgia putu să vadă la volan pe Luki, cu o pălărie mare pe cap, care ţinea foarte atent volanul. Pe bancheta din spate erau Kuki şi Muki, foarte veseli şi le făceau semne cu lăbuţele:

-Bună, Georgia! Salutare tuturor! Ce bine că v-am ajuns din urmă… Am luat şi bicicletele să ne plimbăm: trei pentru noi şi una pentru Georgia. Pentru Emma, n-am găsit una atât de micuţă. Şi ea oricum încă nu poate să meargă cu bicicleta. I-am adus un titi-ro-bil, cu un scăunel tocmai bun pentru ea. Va sta foarte comod în el. Are şi jucărioare…

 

La toate se gândiseră lupisorii. Minunata Georgia nu-şi mai încăpea în piele de fericire, le făcea semne cu mânuţele, le trimitea pupici şi râdea întruna. Până şi micuţa Emma, auzindu-şi numele, începu să gângurească bucuroasă, să chiuie şi să dea din mânuţe în scaunul ei cât o scoică.

 

Nici nu şi-au dat seama când au ajuns la Ulmeni. Cu braţele deschise i-au primit Răzvan, Ioana, Vasilica, Alin şi toţi ceilalţi. S-au aşezat toţi la o masă mare pe terasă şi au început să povestească ce-au văzut pe drum. Georgia era cu prietenii ei lupişorii, iar lupul cel bătrân făcea focul pentru grătare. Răzvan şi Ioana au pus pe masă toate bunătăţile, au adus castronele pentru fetiţe şi farfurioare cât palma pentru cei trei lupişori.

 

După ce-au mâncat pe săturate, fetele au strâns masa, au spălat vasele şi au făcut ordine, iar Georgia a plecat la baie cu Luki, Kuki, Muki, să le facă duş, înainte de culcare. S-au bucurat cei trei lupişori, că tare le plăceau apa caldă şi săpunul. Ştiau că numai dacă se spală, vor putea dormi în cameră, jos pe covor, lângă patul imens în care dormeau mami, tati, Georgia şi micuţa Emma. La capătul patului dormea lupul cel bătrân, iar înspre oglindă, pe partea unde dormea Georgia, s-au aşezat îmbrăţişaţi cei trei lupişori, acoperindu-se cu o plăpumiţă albastră cu steluţe galbene, iar la cap aveau trei periniţe roşii, în formă de inimioară, toate astea de la minunata Georgia din rucsăcel.

 

Au povestit în şoaptă până târziu, făcându-şi planuri pentru a doua zi, când aveau să se întoarcă acasă, la Clujul lor drag. Apoi au adormit, obosiţi, rând pe rând, ca să viseze frumos…

 

Noapte bună, Georgia!


(I-am scos la imprimantă desenele cu lupuşorii şi le-am colorat cu mare plăcere, împreună! Nici nu pot să spun cât a fost de încântată!)

Dacă nu vom găsi o poveste, vom scrie noi una!

Parafrazându-l pe războinicul Hannibal, aşa mă gândeam eu în seara aia când mi-am dat seama că nu mai ştiu alte poveşti cu lupul, în afara celor trei pe care le cere Georgia cu încăpăţânare în fiecare seară. Îmi făcusem deja planul în minte: o să scriu eu o poveste, neapărat cu un lup. Am construit şi intriga 🙂 dar numai în minte, căci nu prea am avut timp de mai mult…

La vreo 150 de kilometri de mine, o bunică se plictisea tare şi i-a venit în minte aceeaşi idee, fără măcar să vorbim între noi. Ştiţi cum majoritatea bunicilor croşetează sau fac prăjituri şi cozonaci? Ei, uite, a noastră scrie poveşti cu dedicaţie. Pentru că fiecare bunică are talentul ei 🙂 Nu am renunţat nici eu la povestea mea, nici la idee, ba chiar am dus-o mai departe: o să scriem împreună o carte plină cu poveşti numai cu lupi! Aşa! Că prea sunt nedreptăţiţi ei!

Până una-alta, reproduc mai jos povestea scrisă de Emilia…

___________________________________________________________

LUKI, KUKI, MUKI sau TREI PUIŞORI DE LUP

-poveste pentru Georgia-

Era odată un lup, tare, tare drăguţ şi cuminte, care trăia într-o căsuţă curată, galbenă, la marginea unei păduri. Şi lupul avea nişte cizmuliţe albastre şi o vestuţă roşie, iar pe cap purta o şapcă portocalie. Toată ziua stătea în căsuţa lui, făcea curăţenie, ştergea praful, făcea de mâncare, uda florile, apoi ieşea în curte şi tundea iarba, mătura frunzele şi-i aştepta pe cei trei copilaşi să vină de la şcoală. Erau trei lupişori cuminţi şi harnici şi minunaţi: Luki, Kuki, Muki. Lupul cel mare le pregătise masa plină de bunătăţi, căci ştia că le este foame, după plimbarea prin pădure şi după atâta alergat după fluturaşi.

Deodată se auziră pe cărarea plină de floricele cântece şi glasuri vesele de copii. Când a ieşit în prag să-i întâmpine, lupul cel bătrân cu vestuta roşie văzu că lupişorii lui veneau de mânuţă cu-o fetiţă. Era de vreo 2-3 anişori, roşie în obraji, cu ochii mari, căprui şi cu un zâmbet ştrengăresc în colţul gurii… Sărea într-un picior, mângâindu-i pe rând pe cei trei pui de lup. Deodată, se opri în faţa portiţei, spunând emoţionată:

-Bună ziua, domnule lup, eu sunt Georgia şi m-am împrietenit în parc cu Luki, Kuki, Muki. Acum ei m-au invitat să le văd căsuţa din pădure şi să ne jucăm împreună. Mai am o surioară, Emma, de şapte luni. Ea mă aşteaptă în parc cu mami şi cu tati. E cam mică şi are ochii albaştri. Ştie să râdă, are doi dinţişori şi doarme cam mult.

-Bună ziua, dragă Georgia! Ce bine-mi pare c-ai venit la noi! Spălaţi-vă repede pe mâini şi poftiţi la masă! Am pregătit supă cu găluşte şi plăcintă cu dovleac.

Şi se aşezară toţi la masă, pe nişte scăunele cât palma. Au mâncat cu poftă supă de găluşte, apoi plăcintă cu dovleac, apoi au băut suc proaspăt de măr şi zmeură. După ce au terminat de mâncat, au strâns masa, au spălat vasele, au pus totul la loc, iar Georgia începu să le cânte un cântecel despre familia ei:

“Emma, poema

Georgia, draga mea,

Mădălina, gospodina,

Bogdanu,barosanu,

Coooo, rococo,

Milli, vanilli…”

Atât de mult le-a plăcut cântecelul, încât toţi au început să aplaude: braaaavo! Braaavooo! Uraaa! Georgia îi îmbrăţişa pe rând pe toţi, se prinseră de mânuţe şi începură să danseze pe iarba plină de floricele de toate culorile: ”Alunelu, alunelu, hai la joc/Să ne fie, să ne fie cu noroc…”

– Trebuie să plec, îmi pare rău, dar mă aşteaptă familia mea în parc, spuse Georgia. Aş vrea să veniţi şi voi într-o zi la mine, să-mi cunoaşteţi familia: pe mama, tata, Emma. Am multe jucării şi cărţi şi cuburi şi puzzle-uri, am table pe care putem desena…

– Bine, Georgia, la revedere! Du-te, să nu întârzii, părinţii tăi vor fi îngrijoraţi. Într-o bună zi îţi vor face o vizită Luki, Kuki, Muki şi o să vă jucaţi cu toate jucăriile tale şi cu surioara ta, Emma. Acum puişorii de lup te vor conduce prin pădure, să ajungi la parc.

-Mulţumesc, domnule lup, pentru tot! La revedere!!Pa, pa!

Împreună cu cei trei lupişori, Georgia traversă fericită dumbrava şi ajunse la marginea parcului plin de copii gălăgioşi. Îi mângâie din nou pe fiecare lupişor, îi îmbrăţişă pe rând, spunându-le “la revedere”, apoi se îndreptă fericită spre părinţii ei, care o dădeau pe micuţa Emma pe hintă. Se aruncă direct în braţele mamei sale, o îmbrăţişă şi îi povesti minunata ei aventură cu cei trei lupişori şi lupul cel bătrân.

După câteva minute, se îndreptau toţi patru fericiţi spre căsuţa lor. Se lăsa seara. Emma adormise în cărucior, iar Georgia zâmbea fericită, amintindu-şi de cei trei lupişori.

Noapte bună, Georgia!!!

____________________________________________________________

Cred că nici nu mai trebuie să precizez cât de mult i-a plăcut Georgiei… doar are toate ingredientele unei poveşti de succes: e cu lupi şi, mai ales, e cu Georgia! Numai azi cred că i-am spus-o de vreo cinci ori şi nici n-a vrut să se culce fără să i-o mai spun o dată. Când am fost la plimbare, povestea singură pe drum ceva cu lupul care avea o casă galbenă şi curată… şi cu Georgia care a păpat supă de la lup!

Iar acum seara, înainte să adoarmă, i-am spus că mâine mergem în excursie cu maşina şi ea a început să-mi spună cum va veni şi lupul, dar cu altă maşină, una albă, iar „Kuki-Muki” cu altă maşină, una roşie! Era tare încântată de idee… aşa că i-am dat temă Emiliei, în seara asta, să execute o poveste şi pe tema asta. Dacă tot se plictiseşte atât de tare.

Noapte bună, Emilia!

[Şi aici sunt nişte personaje de pe net, după care intenţionez să mă inspir eu când o să-i desenez Georgiei personajele şi imaginile pentru poveste. Da, e necesar. Deja m-am săturat de câte ori l-am desenat pe lup suflând şi spulberând o casă de paie şi porcuşori fugind îngroziţi]