Copiii la muzeu. Diferenţe între „noi” şi „ei”

Luna trecută am avut ocazia (minunată) să vizităm Parisul. Ne-am petrecut tot timpul în muzee, vizitând obiective extraordinare şi plimbându-ne pe străduţele încântătoare, descoperind frumuseţi la fiecare colţişor. Aş putea să povestesc despre Paris zile întregi şi să scriu nu ştiu câte articole. Dar mă opresc la un singur subiect, deocamdată: muzeele. Vizitând Luvrul, am observat grupuri de elevi, probabil clase întregi, în faţa vreunei picturi sau a unei sculpturi. Am văzut un grup de copii care stăteau direct pe podea, în faţa celebrei „Libertatea conducând poporul” a lui Delacroix, apoi un alt grup, desfăşurat în jurul unei sculpturi ce o înfăţişa pe Afrodita, goală, îmbăindu-se. Copiii din ambele grupuri aveau clipboard-uri cu imagini şi fişe (probabil cu operele respective), pe care îşi mai notau câte ceva în timpul discuţiilor. Am întâlnit astfel de grupuri şi în alte muzee. Continuă lectura

Perfect Day

La sfârșit de sâmbătă, am în minte melodia aceea, ”Perfect Day”. Cum arată o zi perfectă pentru mine? 🙂

Condiții necesare: să existe două fetițe, să fie o zi cu soare, să fiu într-un oraș frumos, cum e Clujul meu drag.

Să mergi la plimbare prin centru, iar în Piața Unirii să fie un târg cu bunătăți. Să mergi pe la toate tarabele, să cumperi dulciuri și porumb fiert pentru ele, plus o cafea la nisip, pentru tine. Să stai pe bancă, la soare, să privești oamenii și porumbeii, iar ele să nu se mai oprească din cerut: vor și vată de zahăr, și turtă dulce, oau, uite, mami, jeleuri, dar mai luăm un porumb, că pe ăla l-a mâncat Emma, în timp ce eu mâncam rahat? Și așa mai departe. Să faci față cererilor, ca să nu le fie rău mai târziu 😀 Continuă lectura

Ce facem în weekend?

Vrem aventură, dar şi cultură. Aer liber şi spectacole. Timp petrecut împreună. Săptămâna asta, pot spune că fetele au avut parte de cultură – au fost la Operă, la un spectacol foarte drăguţ, „Cenuşăreasa”, pentru copii. Toată ziua mi-au povestit, apoi, despre replici, faze, despre faptul că, în loc de mamă vitregă, a fost un tată vitreg, care interacţiona cu publicul! Azi am fost la un spectacol de magie. Dar în weekend? Continuă lectura

Spectacole pentru copii, săptămâna 16-22 februarie 2015

Este o săptămână bogată în evenimente pentru copii, la Cluj, aşa-i că e păcat să-i ţinem în casă, în faţa televizorului 🙂 Astea mi-au sărit mie în ochi:

  • „Cenuşăreasa” – spectacol special pentru copii la Opera Română – miercuri, 18 februarie, de la ora 10. Da, e la matineu, şi am aflat că deja sala e plină. Le-am rezervat Fetiţelor minunate locuri speciale şi le-am învoit de la şcoală/grădiniţă, ca să meargă cu tati. Iată ce zice comunicatul de presă: „Matineul, prezentat sub forma unui spectacol educativ-interactiv,  le va oferi micilor spectatori ocazia să pătrundă în fascinantul univers al teatrului liric, bucurându-se de o operă clasică şi mult îndrăgită, precum şi de contactul direct cu artiştii, scena şi orchestra, mai puţin accesibile în alte contexte artistice. […] Îndrăgita poveste pusă pe muzica lui Gioacchino Rossini are, alături de şarmul liric, şi un important rol educativ pentru micii spectatori, care vor fi încurajaţi să se implice activ în spectacol, fiind invitaţi să cânte alături de artişti şi dezvăluindu-li-se misterele din fosa orchestrei şi din spatele uriaşei cortine. Spectacolul este, astfel, tocmai potrivit unei excursii şcolare ori unei dimineţi petrecute în familie, alături de cei mici, care vor descoperi lumea strălucitoare a operei, pe care o vor îndrăgi numaidecât!”.

Continuă lectura

Ce facem în weekend?

Probabil un răspuns sănătos ar fi „stăm acasă şi ne odihnim”, mai ales după o săptămână nu foarte uşoară. Dar, dacă numai stăm, parcă pierdem timpul… cel puţin asta-i percepţia mea. Îmi place să ieşim cu fetele, să le arătăm că există atâtea lucruri minunate în lumea asta, în oraşul ăsta. Săptămâna trecută am fost la balet, la „Spărgătorul de nuci”, dar şi la cinema, la filmul „Paddington”. Cu o săptămână înainte, am văzut filmul „Pinguinii din Madagascar”. Săptămâna asta, fetele au mers la înot după-amiaza – şi nici nu au mai fost ceva spectacole mai potrivite, aşa că nu am mai ieşit.

Dar vine weekendul. Continuă lectura

O seară de poveste, cu „Spărgătorul de nuci”

Fetiţele minunate au fost aseară la Opera Română, la spectacolul „Spărgătorul de nuci”, o extraordinară punere în scenă a poveştii deja celebre. Ne-am pregătit puţin înainte, citind povestea clasică, adică cea originală, scrisă de E.T.A. Hoffmann în 1816.

Pe scurt, aceasta este povestea, spusă în prezentarea Operei Române din Cluj-Napoca: Continuă lectura

O noapte la Operă

17oct14_carmenBine, nu a fost o noapte, ci o seară, dar știți cum se spune… Deși a fost o seară tare ploioasă, deși am apucat să respir doar vreo jumătate de oră după ce am ajuns acasă de la birou, deși e ultima zi dintr-o săptămână extenuantă, am reușit să ne gătim cât de cât (de ajuns cât să o uimesc pe Emma) și să ieșim din casă. Pe o ploaie torențială am ajuns și la Operă, așa că a trebuit să ne grupăm sub umbrele, de la mașină până la intrare. Și ce priveliște, să vezi două fetițe, sub o umbrelă, mergând de braț, spre Operă! Sau ce priveliște, să le vezi când au ieșit, mergând sub umbrelă, de braț, și comentând spectacolul!

Am văzut spectacolul ”Carmen”, de Georges Bizet, un spectacol deosebit de balet, care a vrăjit-o pe Emma. Georgia a mai avut momente de plictiseală, dar Emma a stat nemișcată, la mine în brațe, urmărind cu maxim interes toate mișcările dansatorilor. Dacă se întindeau pe jos sau mergeau într-un colț, ea își lungea gâtul sau se întindea să vadă unde sunt. Nu a scăpat nimic. Norocul nostru că am avut locuri aproape de scenă… Mă așteptam ca Emmei să îi placă, fiind vorba despre dans și personaje (fete) aranjate, cum îi plac ei, dar a fost peste așteptări. Până acum am mai fost doar cu Georgia, la spectacole și de operă, și de balet, iar în seara asta am mers pentru prima dată toți patru. Amândouă mă tot întrebau ce se întâmplă, erau clar interesate de tot, așa că le mai și povesteam, în șoaptă, cât să nu deranjăm alți spectatori.

Am fost încântată să descopăr din nou sala Operei plină, iar printre spectatori am văzut și mulți copii, de vârsta fetelor mele și mai măricei. Așa că această primă seară nu cred că va fi și ultima. Având în vedere cât de nerăbdătoare au așteptat să mergem, apoi cât de încântate au fost de spectacol, sigur vor mai vrea să mergem. Abia aștept 🙂

Două festivaluri, în weekend la Cluj

E deja vineri? A cam zburat şi săptămâna asta… În fiecare zi am avut evenimente Choco King, adică mami a muncit ziua, iar tati, seara spre noapte. Ceea ce înseamnă că după-amiezele au fost rezervate numai pentru noi, fetele 🙂 Şi am profitat! Am fost iarăşi la bazin, e la fel de minunat. Afară e foarte cald, aşa că după-amiaza, când ajungem în apă, e exact ce ne trebuie, tuturor, după o zi plină. Ne răcorim şi ne relaxăm, facem mişcare şi ne distrăm împreună. Duminica trecută am reuşit să le scot din apă abia după trei ore, în rest, fiind după-amiaza, s-au rezumat la două ore, dar cu proteste.

Weekendul acesta e rezervat numai pentru noi, toţi patru. Avem în program două petreceri – una la care sunt invitate amândouă fetele, căci sărbătoritele sunt tot două surioare, la cealaltă va merge doar Emma, fiind un coleg al ei sărbătorit.

Sâmbătă vom ieşi în natură, iar dacă fetele nu sunt prea obosite, aş vrea să le ducem seara, de la ora 21.30, în Parcul Central, unde va fi Festivalul Luminii. Evenimentul este organizat de Cercetaşii României şi înseamnă că tot parcul va fi inundat de cutiuţe cu lumânări (gulguţe) – cică vor fi în jur de 25.000, puse pe alei, pe iarbă şi pe lac. Sigur va fi feeric şi sigur fetele ar fi încântate să vadă aşa ceva!

De asemenea, de astăzi şi până duminică, în Piaţa Unirii este organizat Festivalul Îngheţatei, pe care l-am bifat în fiecare an 🙂 Nu trebuie ratat nici de data asta!

Weekend frumos tuturor!

festivalul luminii