Pisicuţa alintată

Asta ar fi Emma. O pisicuţă alintată. E lipicioasă, pisicoasă, îi place să se cuibărească, să se alinte, să se lase răsfăţată şi pupată şi adorată. I-am zis o dată „pisicuţa mea” şi de atunci tot aşa trebuie să-i spun. Dimineaţa, când ne despărţim, musai trebuie să-i zic: „Pa, pisicuţa mea iubită şi frumoasă!”. Iar dialogurile iau uneori forma asta:

Emma: Mami, ţi-a fost dor de pisicuţa ta?

Eu: Cum să nu?! Mi-a fost foarte dor!

Emma: Şi mie mi-a fost dor de trandafiraşul meu de mămică!

sau

Emma: Mami… vrei să dormim toate trei în dormitor?

Eu: Nu cred, Emma, eu nu pot să mă culc, am de lucru…

Emma: Te roooooog, mami, fă asta pentru gândăcelul tău!

Evident că am dormit cu ele și am respectat la limită deadline-ul pentru articol 😀

Anunțuri

Despre bunici deştepţi şi nepoţi fericiţi

Fetiţele minunate sunt în vacanţă la bunici. Mai au vreo două zile de distracţie, până când le vom aduce acasă, căci vacanţa deja e pe sfârşite, din păcate.

Când sun să văd ce fac, nu prea au timp să vorbească. O dată fac brioşe cu măr şi scorţişoară cu Emilia, altă dată călătoresc la Paris – asta înseamnă că bunicul Co merge în patru labe din living până în bucătărie (adică la Paris), cu ele pe spate (da, cu amândouă deodată, ce bine că are spatele puternic!). O dată fac teatru de păpuşi, cu marionete, altă dată sunt în grădină, descoperă ghiocei sub zăpadă. O dată sunt la plimbare cu Co, altă dată desenează sau Georgia scrie poveşti la calculator 🙂 Continuă lectura

Din perlele minunatelor: Ce îmi place la tine

Seara e momentul tandrețurilor, al poveștilor, al distracției. Mereu ne propunem să ne culcăm mai repede, dar apoi ne ia valul, inevitabil: dușul, masajul, răsfățul, cititul poveștilor pe roluri, alintul, cântatul, astea nu se pot face într-o oră 🙂

Și ele abia se lasă duse la culcare. Trag de timp cât de mult pot, uneori joacă murdar. Aseară se uitau galeș la mine, eram toate trei pe jos, pe covor, după ce am citit povestea și am cântat ”Du-mă acasă, măi, tramvai” – și începe Georgia, să se dea pe lângă mine, la propriu, ca o pisicuță: ”Maaami… știi ce îmi place mie la tine?”. Cu privirea galeșă despre care vorbeam, cu ochișorii ei plini de steluțe. ”Îmi place zâmbetul tău, îmi place fața ta când zâmbești și când faci tot felul de figuri… Îmi place vocea ta și îmi place cum ne spui povești și cum ne cânți…” – și a continuat în același registru.

Emma intră și ea în scenă, doar nu era să stea deoparte… ”Mami, știi ce îmi place mie la tine… Părul tău scurt și ochii tăi… șiiiii… șiiii… rochiile tale din dulap!” 🙂

La final am încercat și eu, dar n-o să am niciodată destule cuvinte să le spun ce îmi place la ele și cât de mult. Tot încerc, însă.

Talent înnăscut pentru cuvinte

Cred că e clar pentru toată lumea și deloc surprinzător că sunt foarte mândră de fetițele mele 🙂 De fapt, sunt din ce în ce mai mândră de ele. Până acum le iubeam, le adoram și le îngrijeam, însă deja încep să admir personalitatea, să apreciez persoanele în care se transformă. Se conturează niște oameni aici, lângă noi. Și îmi plac foarte mult. Sunt sensibile, foarte sensibile – după cum am observat la Georgia, zilele astea, când și-a dat seama că îi este prea dor de mine la școală. Că stăm prea mult timp despărțite. Cică de-asta a plâns (episodul trecut din aventurile noastre).

Sunt deștepte – fac conexiuni, au simțul umorului, fac glume spontane, știu multe lucruri și își dau seama de chestii.

Sunt afectuoase… În seara asta, Emma a vrut să vorbească la telefon cu bunicul Co. De două ori. Și-au tot dat telefonul de la una la alta, vorbind cu amândoi bunicii – pentru ca, la un moment dat, să o aud pe Emma alintându-l pe Co ”glumețul meu adorabil”. Și spunându-i că îl iubește până la mustața lui! Înainte, făcuse și portretul bunicilor, cu un joc format din părți magnetice, care pot fi puse cum vrei. Astea sunt:

Iar Emma are doar 4 ani. Georgia are 6, așa că ne ”execută” și mai profesionist, prin cuvinte. Cel mai recent exemplu este de azi. De când a început școala, tati îi pregătește pachețelul, îl pune în cutie și îi pune și câte un bilețel. Azi, a găsit el un bilețel de la Georgia, în care scria: ”Minunatule! Mi-ai făcut toate zilele mai bune! Te iubesc! Minunatule!”.

Nu cred că e cazul să detaliez cam ce reacție a avut tati când a găsit bilețelul…

Eu sunt de părere că asta se cheamă talent înnăscut pentru cuvinte 🙂

Despre dragoste – Dialog în fapt de seară

Seară… Georgia și cu mine citeam ”Frumoasa și Bestia”; ea citește dialogurile, eu citesc restul. Emma se băgase în pat și asculta, în liniște. Brusc, își aduce aminte de ceva și ține să ne împărtășească, în mijlocul poveștii…

Emma: Mami, eu m-am îndrăgostit de Tudor.

Eu mă opresc din citit: Poftim?!

Emma, natural: M-am îndrăgostit de Tudor.

Eu, respir: Dar ce înseamnă să te îndrăgostești?

Emma, și mai natural: Habar n-am.

Eu respir iar.

Georgia intervine, sigură pe ea: Să te îndrăgostești înseamnă să iubești pe cineva foarte mult, să îți placă mult de el.

Emma, calmă: Da. M-am îndrăgostit de Tudor. Îmi place foarte mult de el și îl iubesc. Și o să ne pupăm pe gură.

Eu mă opresc un pic din respirat.

Emma izbucnește în râs și face fața ei obișnuită de clovn: Glumeaaaaaaaaam!

?!?!?!?

Foto: Emma și Tudor, la petrecerea de ziua ei.

Până la adânci bătrâneți

Avem un ursuleț legat de pat, de acela care cântă, dacă tragi de o sforicică. L-a primit Georgia, când era bebe, de la nași, iar de atunci nu s-a mai dezlipit de pătuț – și după ce acesta a fost schimbat (de două ori), ursulețul a rămas. Și acum îl au, la patul suprapus, e legat de scară. Observ că am scris despre el și într-unul dintre primele articole pe blog, în noiembrie 2009, aici.

Și Georgia trage de sforicică în fiecare seară, în drum spre patul ei. Pur și simplu, parcă nu poate urca scara, dacă nu cântă ursulețul. În seara asta, i-am zis să nu mai tragă așa tare de sfoara aceea, căci eu vreau să păstrez ursulețul acela până la adânci bătrâneți. Că o să am nepoți și vor veni la mine în vacanță, iar eu o să le pun ursulețul care cântă, lângă pătuțurile lor. S-a lăsat liniștea, mă urmăreau două perechi de ochi maaaari și gânditori… unii căprui, ceilalți albaștri. Iar Georgia m-a întrebat de unde voi avea nepoți, cum o să-i aleg? Eu i-am zis că nepoții mei vor fi copiii lor. ”Ahaaaaa”, s-a luminat ea.

Și atunci am aflat că, mai nou, Georgia își dorește să aibă 5 fetițe, iar Emma, 3. Apoi au mai scăzut, Georgia – 4, Emma – 2. Dar eu tot mă aleg cu 6 năzdrăvane pe cap 🙂 Căci așa mi-au zis, că le vor aduce la mine în vacanță, să am grijă de ele.

Tot în seara asta, le-am spus de ce îmi sunt atât de dragi și de importante felicitările primite de la ele de 8 martie și pozele cu ele: pentru că o să le arăt, peste nu știu câți ani, nepoților mei. Și o să le spun că sunt făcute de mămicile lor, când erau mici, fetițe 🙂 Iarăși m-au privit cu ochi mirați.

Așadar, în momentul ăsta nu îmi doresc decât să se împlinească toate astea, să ajung ca, la adânci bătrâneți, să le arăt respectivele comori (le strâng în niște cutii, deja s-au transformat în comori) – să le arăt celor (cel puțin) șase nepoate ale mele, la fel de zglobii și de minunate ca și fetițele mele. Iar pe fundal să se audă muzica de la ursuleț, dacă nu cumva o să-i rupă Georgia sforicica până atunci, sau una dintre fiicele ei 😀

DSC05619De asemenea, mi-am dat seama că trebuie să imortalizez momentele simple, de zi cu zi, și nu neapărat pe cele festive. Să nu mă stresez cu serbările, ci să le filmez pe ele, cu dialogurile lor absolut adorabile, cuvintele încă stâlcite, expresiile uneori mult prea elaborate, pentru vârsta lor. Tonul de cor antic din tragediile grecești pe care îl adoptă Georgia, când ne ”servește” câte un proverb, exact la momentul potrivit.

De exemplu, într-o seară, la cină, Emma îmi cerea insistent o furculiță nouă, pe motiv că pe a ei o linsese pisica. Eu o trimiteam să își ia singură, ea insista din nou. Iar Georgia concluzionează, mustrător, clătinând din cap: ”Emma… lenea e cucoană mare!”.

Sau când Georgia, supărată, exclama ”Oooooh, mi-a ieșit îngrozitor desenul cu Gheorghe!” – iar Emma, împăciuitoare și plină de dragoste, îi răspunde ”ooo, nu-i adevărat, nu-ți face griji, mie mi se pare drăguț!”.

Sau în seara asta, când nu se mai dezlipeau una de alta – Emma culcată în patul ei, cerând insistent ca Georgia să-i dea pupic înainte să urce în patul de sus, apoi îmbrățișate și turtite una de alta.

Astea sunt momentele care merită ținute minte, până la adânci bătrâneți!

De topit inima, în prag de seară

Heart-melting #1

Georgia îmi spunea că fetele din ”Frozen” își iubeau părinții, pentru că aveau grijă de ele și erau niște părinți foarte buni și atenți… ”Ca și voi, mami, și voi sunteți cei mai grozavi părinți!”. Chiar și atunci când vă certăm, sau uneori, când mai strig la tine? ”Da, eu oricum vă iubesc, pentru că sunteți cei mai drăguți părinți”.

Heart-melting #2

Emma doarme de două nopți cu un bilețel sub pernă… pe un mic post-it am scris eu ”Te iubesc”, cu o carioca roșie, plus câteva inimioare. ”Îl pun aici sub pernă, mami, ca să nu uit niciodată, nici noaptea, cât de mult mă iubești”

A venit primăvara!

S-a lăsat cam mult aşteptată, dar a venit! Şi nu prea mai am timp de stat la calculator… căci săptămâna asta am fost tot pe afară. I-am comandat şi Emmei o tricicletă, pentru că cea veche, a Georgiei, e mai greu de întrebuinţat pentru cea mică, fiind de plastic şi cu pedalele mai îndepărtate de scaun – e genul ăla „Harley”, de fapt aşa se şi numeşte…

Aşa că i-am căutat o tricicletă ca lumea, să fie metalică (dorinţa lui tati) şi genul ăla clasic. Am găsit-o pe site-ul prietenilor de la 3pitici 🙂 e chiar asta, Italtrike, roşie. Am avut şi un discount, pentru că am primit de la ei un card premium pentru mămici 😀 Oricum, am fost foarte plăcut impresionată că, imediat după ce am plasat comanda, m-au şi sunat pentru confirmare, iar în mai puţin de 24 de ore am primit-o. Şi după ce am primit-o, m-au sunat din nou, ca să verifice dacă totul e în regulă!

Acum pot să precizez şi mai hotărât că totul e în regulă, pentru că a montat-o tati, iar fetiţa o tot încearcă de două zile. Ajunge foarte bine la pedale, o stăpâneşte bine, e tare încântată de ea… iar eu şi mai şi – deşi alerg între ele, Georgia merge prea repede cu bicicleta ei, iar Emma se mai pierde în peisaj şi o ia „pe arătură” dacă stă să admire împrejurimile, în timp ce pedalează, aşa că trebuie să stau cu ochii pe amândouă 🙂 Dar sunt fericite şi asta contează.

Ieri, când le-am întrebat dacă vor să mergem în mall sau afară, cu bicicletele, au zis într-un glas că vor afară! Răspunsul corect 🙂

Pe lângă plimbarea cu bicicletele, le place mult afară pentru că socializează. Am descoperit că şi Emma e foarte prietenoasă şi deschisă, pentru ea orice om înseamnă un posibil prieten… aşa că îi salută pe toţi, iar cei care se şi uită măcar la ea primesc întrebări suplimentare: „cum te cheamă?”, „ce faci?” etc. Am mai descoperit şi că oamenii sunt, în marea majoritate, prost educaţi sau incredibil de trişti, dacă pot să ignore o fetiţă blondă cu ochi albaştri care le strigă, zâmbind, „bună!”. De fapt, copiii care o ignoră sunt prost educaţi, iar adulţii mult prea închişi. Sper să nu ajungem niciodată aşa, nici eu, nici ele!

Ieri au găsit o fetiţă în drumul nostru, iar Emma a şi atacat-o, secondată de soră-sa. „Bună! Ce faci?”. Respectiva nu a răspuns nimic, dar avea o privire nedumerită. Emma insistă: „Hei, nu ştii să vorbeşti?”, iar Georgia învârte cuţitul în rană: „Ha, ha, te-a întrebat dacă nu ştii să vorbeşti, pentru că nu i-ai răspuns la salut, ştii?”. Aia, încă nimic. Bunicul încearcă să o scoată: „Nu vă cunoaşte, de-aia n-a zis nimic”, dar Georgia are un sfat, oricum: „Totuşi, ar fi putut să răspundă la salut!”. Corect, din nou 🙂 Până la urmă s-au împrietenit şi s-au jucat împreună de-a v-aţi ascunselea.

Iar perla zilei a venit tot de la Emma, care s-a oprit sub un copac înflorit din care cădeau petale: „Mami, curg firimituri din copac!!!!”.

A glimpse of the future

Adică o privire fugară în viitor, o imagine scurtă, cât o fracțiune de secundă, dar nu din trecut, cum se întâmplă de obicei, ci din viitor 🙂 Sună mult mai bine în engleză, e un singur cuvânt încărcat de semnificație, față de două rânduri în limba română. (Dar are ea și limba română cuvintele ei…)

Azi am avut niște activități foarte ”mature” împreună cu fetițele. Cresc tot mai mult și mai brusc 🙂 Sunt interesate tot mai mult de ceea ce fac eu, de rutina mea, lucruri care pentru ele este sunt de-a dreptul speciale. Azi le-am lăsat – în special pe Georgia – să mă asiste. Așa că și-a spălat singură o fustiță nouă – cu săpun, în lighean (fiind nouă, nu era foarte murdară), apoi am lăsat-o să-și încălzească singură ceaiul în cuptorul cu microunde. Aici a venit și Emma, doar că pe ea a trebuit să o ridic puțin și să reduc timpul pe care îl programase ea pentru ceai (10 minute, mi s-a părut cam mult) 😀

I-am dat apoi trei cănuțe din ale mele (de espresso), le-a pus pe tavă și a dus-o singură pe măsuța lor din living. Eu am pus ceaiul într-un mini-ceainic improvizat (respectiv cana folosită de obicei să pui laptele pentru cafea) și am luat împreună ceaiul ca niște doamne. Și de data asta n-am simulat, căci am avut ceai adevărat, ba chiar am împărțit și o brioșă. Pe care, desigur, am făcut-o tot împreună, ieri.

Ce să mai zic… își aprinde singură lumina la baie (am fost șocați prima dată când am remarcat că nu ne mai cere ajutorul)… știe toate literele, mici și mari; citește cuvinte din maxim trei silabe și, mai nou, știe să le și scrie. Cunoaște literele mari și mici, le citește, dar scrie, deocamdată, numai cu litere mari. I-am scos niște fișe cu exerciții grafice (de la punte la linii, bastonașe, cercuri, spirale etc., până la litere). Și dacă nu am găsit ce voiam, i-am făcut eu, din puncte 🙂

Și acum, seara, am povestit despre ce înseamnă ”bârfă”… și ”dantură știrbă” – așa are Bucșă, din povestea ”Mașini”. I-am povestit despre dinți, dentist, chestii. Și are niște întrebări interesante… suntem la faza când vrea să știe semnificația cuvintelor. Sunt cuvinte pe care le folosești zilnic, dar e o provocare să le explici sensul.

Exemplu: ”Ce înseamnă accident?” Tati i-a zis că e o întâmplare neașteptată, de obicei ceva rău, în urma căreia de multe ori cineva este rănit. De exemplu, cazi și îți rupi mâna, este un accident. Contra-întrebarea Georgiei a fost: ”dar atunci când rupi o floare este tot accident?!”

Nici Emma nu se lasă mai prejos. Și ea se joacă tot mai mult cu vorbele. O imită mult pe Georgia și e de-a dreptul hilar să o auzi scoțând niște expresii pretențioase, copiate întocmai după sora mai mare.

Exemplu: Emma se trezește și are poftă de ”ceva bun”. Și întreabă: ”Tati, ce ne dai?”. Tati glumește: ”Bătaie!”. Emma sare cu replica, netulburată: ”Tati, bătaia nu este bună de mâncat… Vreau ceva mai dulce!”.

Sau cum mă alintă ea: ”bună, mămică guduță!”. ”Guduță” fiind ”drăguță” – exact așa zicea și Georgia, la vremea ei, mi se pare fascinant.

La sfârșitul lunii, voi avea o fetiță de 3 ani și una de 5 ani. Domnișoare, cu idei și opinii. Și cu multe întrebări…

E deja aprilie?!

Dar când s-a terminat martie?! Am fost așa de ocupați, că a trecut pe nesimțite… și probabil așa va trece și aprilie, căci este o lună plină de evenimente în familia noastră.

În ultima zi a lunii martie am sărbătorit Paștele catolic, pentru și împreună cu bunicul Co – respectiv tăticul meu. (Georgia se uita galeș la noi, când ne-am întâlnit și eu îl pupam și îl îmbrățișam, apoi a zâmbit înțelegător și a constatat: ”hmm, încă îl iubești pe tăticul tău!”). A fost cu tot ce trebuie, inclusiv ouă vopsite și împodobite cu autocolante 3D – de partea aceasta s-au ocupat, cum altfel, Fetițele Minunate.

A fost un weekend relaxant, noi am reușit să ieșim la plimbare în oraș sâmbătă dimineața, apoi la teatru sâmbătă seara. Iar fetițele s-au distrat cu bunicii, storcându-i de energie – mai ales pe Co, el era cu partea fizică, în timp ce Emilia s-a ocupat de jocuri educative 🙂

Am primit de la Iepuraș o mulțime de materiale educative noi – cărticele de colorat, cărticele cu autocolante (figuri geometrice care alcătuiesc imagini) și, pentru noua îndeletnicire a Georgiei, materiale de citit.

Sunt încântată mai ales de pachetele de cărți (sunt ca niște cărți de joc) – unele cu cifre, celelalte cu litere. La primele, trebuie să sorteze cartonașele cu obiecte, să le numere și să pună cartonașul la numărul corespunzător. La cele cu litere, sunt scrise cuvinte simple, pe care trebuie să le citească, eventual să le și potrivească (în etapa 2) cu imaginile.

În concluzie, chiar dacă e urât afară, avem cu ce să ne ocupăm timpul. Pe nesimțite, va veni și primăvara…