Avem un ursuleț legat de pat, de acela care cântă, dacă tragi de o sforicică. L-a primit Georgia, când era bebe, de la nași, iar de atunci nu s-a mai dezlipit de pătuț – și după ce acesta a fost schimbat (de două ori), ursulețul a rămas. Și acum îl au, la patul suprapus, e legat de scară. Observ că am scris despre el și într-unul dintre primele articole pe blog, în noiembrie 2009, aici.
Și Georgia trage de sforicică în fiecare seară, în drum spre patul ei. Pur și simplu, parcă nu poate urca scara, dacă nu cântă ursulețul. În seara asta, i-am zis să nu mai tragă așa tare de sfoara aceea, căci eu vreau să păstrez ursulețul acela până la adânci bătrâneți. Că o să am nepoți și vor veni la mine în vacanță, iar eu o să le pun ursulețul care cântă, lângă pătuțurile lor. S-a lăsat liniștea, mă urmăreau două perechi de ochi maaaari și gânditori… unii căprui, ceilalți albaștri. Iar Georgia m-a întrebat de unde voi avea nepoți, cum o să-i aleg? Eu i-am zis că nepoții mei vor fi copiii lor. ”Ahaaaaa”, s-a luminat ea.
Și atunci am aflat că, mai nou, Georgia își dorește să aibă 5 fetițe, iar Emma, 3. Apoi au mai scăzut, Georgia – 4, Emma – 2. Dar eu tot mă aleg cu 6 năzdrăvane pe cap 🙂 Căci așa mi-au zis, că le vor aduce la mine în vacanță, să am grijă de ele.
Tot în seara asta, le-am spus de ce îmi sunt atât de dragi și de importante felicitările primite de la ele de 8 martie și pozele cu ele: pentru că o să le arăt, peste nu știu câți ani, nepoților mei. Și o să le spun că sunt făcute de mămicile lor, când erau mici, fetițe 🙂 Iarăși m-au privit cu ochi mirați.
Așadar, în momentul ăsta nu îmi doresc decât să se împlinească toate astea, să ajung ca, la adânci bătrâneți, să le arăt respectivele comori (le strâng în niște cutii, deja s-au transformat în comori) – să le arăt celor (cel puțin) șase nepoate ale mele, la fel de zglobii și de minunate ca și fetițele mele. Iar pe fundal să se audă muzica de la ursuleț, dacă nu cumva o să-i rupă Georgia sforicica până atunci, sau una dintre fiicele ei 😀
De asemenea, mi-am dat seama că trebuie să imortalizez momentele simple, de zi cu zi, și nu neapărat pe cele festive. Să nu mă stresez cu serbările, ci să le filmez pe ele, cu dialogurile lor absolut adorabile, cuvintele încă stâlcite, expresiile uneori mult prea elaborate, pentru vârsta lor. Tonul de cor antic din tragediile grecești pe care îl adoptă Georgia, când ne ”servește” câte un proverb, exact la momentul potrivit.
De exemplu, într-o seară, la cină, Emma îmi cerea insistent o furculiță nouă, pe motiv că pe a ei o linsese pisica. Eu o trimiteam să își ia singură, ea insista din nou. Iar Georgia concluzionează, mustrător, clătinând din cap: ”Emma… lenea e cucoană mare!”.
Sau când Georgia, supărată, exclama ”Oooooh, mi-a ieșit îngrozitor desenul cu Gheorghe!” – iar Emma, împăciuitoare și plină de dragoste, îi răspunde ”ooo, nu-i adevărat, nu-ți face griji, mie mi se pare drăguț!”.
Sau în seara asta, când nu se mai dezlipeau una de alta – Emma culcată în patul ei, cerând insistent ca Georgia să-i dea pupic înainte să urce în patul de sus, apoi îmbrățișate și turtite una de alta.
Astea sunt momentele care merită ținute minte, până la adânci bătrâneți!