Toamnă, şcoală, prieteni noi

A dat toamna năvală peste noi, asta după ce vara a trecut pe nesimţite, iar eu am ignorat total blogul. Începând din această toamnă avem o nouă şcolăriţă, asta ar fi principala veste pe care nu am consemnat-o aici 🙂 Da, a început şi Emma şcoala… E tot la „George Coşbuc”, unde e şi Georgia – care a început clasa a doua.

Prima zi de şcoală a fost una cu emoţii, pentru noi adulţii, evident. Ne-a făcut o surpriză şi a apărut şi bunicul Co, declarând, emoţionat, că „nu putea s-o lase singură pe Emma în prima zi de şcoală”. Bineînţeles că Emma a fost super încântată, la fel şi eu, care îmi aminteam cum mi-a făcut mie surpriză bunicul meu, acum 29 de ani, apărând la festivitatea din prima mea zi de şcoală, cu un buchet de trandafiri… Continuă lectura

Anunțuri

Acum 6 ani…

Acum 6 ani făceam cunoștință cu Emma și o țineam pentru prima dată în brațe. Nu exista nimic ce ar fi putut să îmi umbrească bucuria. Eram deja la al doilea bebe, așa că nu aveam nici temeri, nici îngrijorări, știam ce am de făcut. Eram fericiți că venise și ea cu bine pe lume. Eram familia completă, așa cum visasem. Nu aveam niciun fel de griji. De multe ori mă gândesc și-mi spun că niciodată nu am fost mai fericiți decât atunci. Continuă lectura

Fetițele minunate, despre căsătorie

Emma: Eu n-o să mă însor niciodată.

Eu: Nici nu ai cum. Doar băieții se însoară, fetele se căsătoresc.

Emma: Bine, atunci n-o să mă căsătoresc niciodată. Vreau să trăiesc așa… cu părul în vânt.

Eu: Păi și ce, căsătorită nu poți trăi cu părul în vânt?

Emma: Nu, că vreau să trăiesc așa, știi, liberă, cu părul în vânt, să nu mă țină vreun soț în casă! Continuă lectura

La mulți ani! Bine ai venit, 2016!

Înainte să încep să scriu dorințe și urări pentru 2016, am recitit ce scriam anul trecut, pe vremea asta – aici. Și, dacă stau să mă gândesc, ”bilanțul” e satisfăcător. Am petrecut timp de calitate împreună, mai mult offline decât online – dar aici este și o parte negativă, căci nu am mai reușit să scriu foarte mult pe blog. Nu mi se pare mereu important să scriu pe blog, apoi îmi pare rău, pentru că nu aș vrea să pierd, să uit, nici măcar (sau mai ales) acele mici momente, de zi cu zi, momente obișnuite… De exemplu, cum spune Emma ”pineten” în loc de ”prieten” sau ”irau”, în loc de curatul ”erau”. Sau cât de mult îi place Georgiei să facem împreună temele la română (cu mine) și la mate (cu tati). Sau cum ne dăm semnale, când mergem ținându-ne de mână: dacă strângem de trei ori mâna celuilalt, înseamnă ”te iubesc”. Iar Emma strânge tare de tot, pentru că ea vrea să ne spună și mai mult cât de mult ne iubește. Anul nostru a fost compus din astfel de momente, care îți fac zilele mai frumoase 🙂 Continuă lectura

Familia „nu stăm acasă”

Aşa zice El că ar trebui să ne cheme – cu variaţiuni gen „Mădălina niciun weekend fără evenimente” şi de-astea. Într-adevăr, au fost cam multe evenimente în ultima vreme, de aici şi absenţa de pe blog. Dar nu ne-am propus noi la începutul anului să mergem în excursii şi la cât mai multe spectacole şi evenimente? Hm? Păi, eu cred că am reuşit.

Aseară am fost la concertul aniversar #Sinatra100, un concert Christmas Jazz Day cu melodiile nemuritorului Frank Sinatra, la 100 de ani de la naşterea sa. Apoi ne-am plimbat pe la Târgul de Crăciun din Piaţa Unirii şi am ajuns acasă la timp pentru povestea de seară şi somn 🙂 În weekendul trecut, am fost la o petrecere (sâmbătă) şi un film („Micul prinţ”, duminică, la cinema). În weekendul precedent, cel lung, a fost şi mai tare: concert Jose Carreras (duminică), film la cinema („Bunul dinozaur”, luni) şi concertul Operei de Ziua Naţională (marţi). Continuă lectura

Aventuri în lumea matematicii

Cu mulţi ani în urmă am stabilit: când vom avea copii, iar ei vor avea teme, eu mă ocup de „română”, iar El de „mate”. Doar nu degeaba m-am mutat cu El în bancă, la matematică, în liceu… Deocamdată, însă, mă descurc şi eu. Sunt adunări şi scăderi simple, fără trecere peste ordin, cică. Continuă lectura

Weekend de povestit (2): Muzeul Antipa din Bucureşti

Observ că am început o serie pe care nu am terminat-o: „Weekend de povestit”, acel weekend petrecut la Bucureşti, din care primul episod a fost dedicat concertului Andre Rieu. Partea a doua ar fi trebuit să o dedic muzeului „Grigore Antipa”, dar se pare că m-am lenevit şi mi-am uitat ideea. Ei, o reiau acum.

Mi-am propus să duc fetele la respectivul muzeu din Bucureşti încă de când am văzut primele ştiri despre renovarea lui – dar e departe şi nu am avut ocazia până acum. În iunie, când am mers la concert, am fi putut să le lăsăm la bunici şi să le scutim de un drum atât de lung; dar la începutul anului am avut un plan şi o dorinţă care suna ceva în genul „mai multe excursii cu toată familia”, aşa că am plecat toţi, spre surprinderea tuturor. Şi a meritat. Continuă lectura

Fetiţele curajoase: traseu de aventură şi sărituri pe trambulină

Weekendul trecut ne-am întors la Moara de vânt de la Sălicea, acel parc minunat cu animale despre care am vorbit aici şi în alte rânduri – acolo unde căprioarele îţi mănâncă din palmă, ca şi celelalte animăluţe, care abia aşteaptă să vadă ce bunătăţi le-ai adus.

De data asta, însă, nu animăluţele au fost atracţia principală pentru Fetiţele minunate, ci Gecko Parc, noul parc de aventură deschis în pădurea de acolo. Fetele noastre, începătoare fiind, s-au încadrat pe cel mai uşor traseu, care nu e nici prea dificil, nici la mare înălţime. Le-au echipat cu hamuri şi căşti şi au pornit! Continuă lectura

Un film ce merită văzut de copii şi de părinţi: Inside Out/Întors pe dos

Weekendul trecut am fost iarăşi cu fetiţele minunate la cinema şi am văzut filmul „Inside Out„, tradus la noi „Întors pe dos”. Traducerea nu spune, însă, ce trebuie. De fapt, este o viziune a lumii dinspre interior spre exterior, invers faţă de cum suntem obişnuiţi să privim lucrurile.

Eroina principală este Riley, o fetiţă de 10-11 ani. Locuieşte în Minnesota, este fericită, are prieteni şi o familie iubitoare, joacă hochei, are o casă mare şi o curte numai bună pentru joacă. Apoi facem cunoştinţă cu interiorul lui Riley – sentimentele ei, care locuiesc în „centrul de comandă” al lumii din capul fetiţei. Sunt acolo Bucuria, Tristeţea, Frica, Dezgustul şi Furia. Este, de fapt, o lume întreagă acolo, cu amintiri care sunt depozitate ordonat, cu trăiri şi întâmplări care formează „insule ale personalităţii” – sau „ceea ce o face pe Riley să fie Riley”. Continuă lectura

Are mama două… absolvente!

Georgia a învățat un cuvânt nou, care îi place tare: ”absolvent”. Prin urmare, a decretat că ea e absolventă de clasa pregătitoare, iar Emma e absolventă de grupă mijlocie.

Nu am cum să o contrazic 🙂 Continuă lectura