Seara filmelor în familie

S-a decretat prima seară tradiţională din familie, după cum am trecut pe panoul dorinţelor pentru 2015 (despre care vorbeam în articolul anterior): sâmbăta este seara filmelor în familie. În restul zilelor încercăm să limităm cât mai mult privitul la televizor, singura care pare pasionată de această activitate este Emma, care ar vrea desene nonstop. Aşa că am stabilit o zi în care să facem asta şi am pus-o deja în aplicare, sâmbăta trecută. Continuă lectura

Anunțuri

Mulţumesc, dragi cercetători britanici!

Vă mulţumesc pentru că îmi daţi dreptate, în mod oficial. Pentru că mă enervează la culme faptul că în toate reclamele apare familia ideală cu doi copii, musai un băiat şi o fată (mereu fetiţa e mai mică). Aţi observat? Eu da. Şi eu mi-am dorit mereu două fetiţe, convinsă fiind că e cea mai bună combinaţie. Şi sunt atât de fericită că le am şi că am avut dreptate.

Iar acum, datorită cercetătorilor, toată lumea a aflat: familiile cu două fetiţe sunt cele mai fericite! Parol!

Am primit linkul la articolul din Daily Mail de dimineaţă, pe mess, de la Ancuţa. Iar acum m-am împiedicat de el din nou, căutând ştiri. Îl preiau din Adevărul, cu maximă satisfacţie.  (şi cu propria mea ilustraţie la „familie fericită” 😛 )

___________________

Secretul familiei fericite: două fiice

Cercetătorii britanici demontează mitul conform căruia cel mai bine este ca un cuplu să aibă o fată şi un băiat . Secretul armoniei în familie constă în numărul de fiice şi fii, iar cuplurile care au două fete au parte de mai puţine certuri şi de mai puţină gălăgie.

 

Cercetătorii britanici spun că nu mai este loc de îndoială: cele mai liniştite familii sunt cele în care există două fete. Asta pentru că două surori nu se ceartă prea des, se joacă împreună şi nu îşi supără părinţii, arată un studiu comandat de site-ul dedicat părinţilor Bounty.com. În plus, afirmă oamenii de ştiinţă, când există două fete la părinţi, acestea nu se ignoră şi tind să se confeseze mamei sau tatălui, notează cotidianul britanic „The Daily Mail”.

Totuşi, cercetătorii atrag atenţia că un număr dublu de fete nu dublează şi satisfacţiile. Dimpotrivă, familiile cu patru fete sunt cel mai puţin fericite. În vederea realizării acestui studiu au fost luate în calcul răspunsurile a 2.116 părinţi privind formula ideală pentru o familie armonioasă, toţi având fii sau fiice cu vârste sub 16 ani. Au fost exceptate cazurile în care exista un singur copil la părinţi.

 

Majoritatea familiilor cu două fiice au spus că acestea sunt înţelegătoare şi comunicative, că ajută la treburile casei şi că se înţeleg, în general, foarte bine. Însă cele cu patru fete s-au plâns de faptul că au zilnic de aplanat discuţii. Mamele şi taţii care au patru copii, de orice sex, descriu viaţa de familie ca fiind mai degrabă „o luptă”. Conflictele apar, potrivit studiului, în special dimineaţa, când toată lumea se pregăteşte să plece de acasă, şi seara, înainte de culcare.

Mai puţine dispute între fete şi băieţi

Părinţii cu mulţi copii admit şi faptul că, în anumite situaţii, nu au cum să le acorde tuturor aceeaşi atenţie. Cercetarea britanicilor a arătat că, pe locul doi în topul celor mai bune combinaţii de copii, se află perechile formate dintr-un băiat şi o fată. 86% din părinţii care au un fiu şi o fiică au afirmat că aceştia se înţeleg foarte bine. Explicaţia? Doi fraţi de sexe diferite se ceartă rar din cauza jucăriilor, iar părinţii se pot înţelege mai bine cu ei. Totuşi, pe măsură ce înaintează în vârstă, copiii încep să nu mai aibă interese comune.

A treia combinaţie favorabilă a fost desemnată cea formată din doi băieţi. Părinţii care au doar doi fii spun că aceştia îşi acordă multă atenţie unul altuia şi că sunt prieteni apropiaţi.

Topul celor mai bune combinaţii

1. Două fete

2. O fată şi un băiat

3. Doi băieţi

4. Trei fete

5. Trei băieţi

6. Patru băieţi

7. Două fete şi un băiat

8. Doi băieţi şi o fată

9. Trei băieţi şi o fată

10. Trei fete şi un băiat

11. Două fete şi doi băieţi

12. Patru fete

____________________________

Mulţumesc, dragi cercetători britanici! Aici suntem noi, cei care vă confirmăm teoria: