Pisicuţa alintată

Asta ar fi Emma. O pisicuţă alintată. E lipicioasă, pisicoasă, îi place să se cuibărească, să se alinte, să se lase răsfăţată şi pupată şi adorată. I-am zis o dată „pisicuţa mea” şi de atunci tot aşa trebuie să-i spun. Dimineaţa, când ne despărţim, musai trebuie să-i zic: „Pa, pisicuţa mea iubită şi frumoasă!”. Iar dialogurile iau uneori forma asta:

Emma: Mami, ţi-a fost dor de pisicuţa ta?

Eu: Cum să nu?! Mi-a fost foarte dor!

Emma: Şi mie mi-a fost dor de trandafiraşul meu de mămică!

sau

Emma: Mami… vrei să dormim toate trei în dormitor?

Eu: Nu cred, Emma, eu nu pot să mă culc, am de lucru…

Emma: Te roooooog, mami, fă asta pentru gândăcelul tău!

Evident că am dormit cu ele și am respectat la limită deadline-ul pentru articol 😀

Anunțuri

O supă de leșinat

Emma, după două castroane de supă cu tăiței, morcovi și cărniță de curcan:

Mmmmmm, mami, ce supică bună ai făcut! Îmi vine să leșin!

Eu: Ba, te rog, nu leșina!

Emma, serioasă: Bine, o să încerc să mă abțin.

La mulți ani, Emmelina!

Nu există ochi mai albaștri decât ai ei, nu există copil mai încăpățânat, nu există copil mai minunat. Nimeni nu ne poate crește atâta tensiunea și nimeni nu ne poate topi inima într-o secundă, cum face ea. Nimeni nu ne iubește mai pur decât ea. Nimeni nu știe atât de clar ce vrea, la 4 ani.

De multe ori ne testează limitele cu încăpățânarea ei de un calm exasperant, cu insistența ei, cu ”picătura chinezească”. Apoi ne gândim că-i va fi bine mai târziu, dacă va ști să își urmărească la fel de hotărât țelurile. Acum, nimeni nu o poate convinge să renunțe la ceva. Poți să ai senzația, câteva minute, că ai lămurit-o, că ai învins, că ai convins. Dar e numai o iluzie. Nimeni, absolut nimeni, nu o convinge pe Emma.

Eu încerc să o iau cu binișorul, nu merge niciodată. Apoi mă supăr pe ea. Și ea vine și se lipește de mine și zice ”Hai să ne împăcăm, nu îmi place să fim supărate”. Și mă strânge și mă îmbrățișează și mă topește și mă iubește. Apoi facem cum vrea ea, exact cum vrea ea. Îmi spune ”mami, te iubesc până la stele!” sau până la curcubeu, sau până la stropii de ploaie, sau până la nori.

Eu nici nu știu să îi spun cât de mult o iubesc, încă nu s-a inventat dincolo-de-infinitul.

E foarte feminină și iubitoare de frumos. M-a învățat să mă îmbrac mai mult în rochii, pentru că ea nu pleacă la grădiniță fără rochiță. M-a învățat să mă machiez mai des, pentru că mă privește admirativ când mă aranjez. Îi plac rujurile și parfumurile. Abia așteaptă să ”crească mare, femeie”, ca să aibă sâni 😛 Și vrea să fie mamă de doi băieți. Nu știu de ce. Când va fi mare, femeie, vrea să se facă cititoare. Și să meargă la birou, ca mami. Îi plac pantofii cu toc și nu înțelege de ce nu port așa ceva iarna. A trebuit să îmi iau cizme cu toc, din cauza ei. Îi plac mărgelele, zorzoanele, sclipiciul, zânele și prințesele.

Are o colecție de rochițe ”normale” și o colecție de rochițe ”de prințese”. Seara, își alege ținuta pentru a doua zi, la grădi. Dacă nu o consult, pierd timp dimineața și îl pierd inutil, că oricum se îmbracă numai cum vrea ea. Oricum, are gusturi bune și nu exagerează. Îi plac și unghiile date cu ojă, dar a înțeles că la grădiniță nu e voie. Drept pentru care, duminică seara m-a pus să-mi șterg unghiile, că doar n-o să merg luni la birou cu ele roșii?! Și în casă, îi place să stea îmbrăcată în rochie de prințesă. Astăzi a primit una de zână, rochița lui Tinkerbell.

Asta este Emma la 4 ani.

La mulți ani, curcubeul meu albastru, cauza firelor noastre albe! Te rugăm să rămâi exact așa cum ești, exasperantă și minunată! Vei fi unică, puternică, luptătoare și necruțătoare, frumoasă și deșteaptă, independentă și cochetă 🙂 Foarte bine. Să fii sănătoasă!

emma

Emma… dilema

Știți cu toții ce plăcută e liniștea aceea care se așterne în casă după ce copiii merg la culcare. Câtă pace, câtă relaxare… numai părinții o știu aprecia cu adevărat. Și în această liniște, cât de stresant sună un strigăt dinspre camera piticilor dătători de emoții: ”Maaaaaaaaaami!”.

Tot numai părinții pot înțelege – cum inima ți se face ghem în stomac iar gândurile vin în avalanșă: ”oare e bine, trebuia să doarmă de vreo juma’ de oră, sper că nu are febră, sper că nu îl doare burtica, sper că nu îl doare nimic, oare s-a speriat de ceva, sau poate i-o fi doar sete, dar atunci de ce nu se dă jos din pat să bea apă?” etc. Și astea în doar 5 secunde, cât îți ia să ajungi la ușa lor.

Deschizi ușa cu emoții, dar încerci să pari natural când întrebi: ”Da, ce e?”.

Și răsare, din patul de sus, căpșorul Georgiei: ”Mami, Emma vrea să te întrebe ceva!”

Un pic mai scade tensiunea. ”Da, Emma, ce vrei să întrebi?”

Răsare și căpșorul blond, din patul de jos, iar o voce inocentă și cristalină sparge tăcerea nopții: ”Mami, la iarnă când o să fie zăpadă, o să mai mergi la birou?”

sau

”Mami, când vine zăpada, o să scoatem săniuța afară să ne jucăm cu ea?”

Și după momentul de perplexitate, răspunzi, diafan, mulțumit, totuși, că nu s-a întâmplat nimic grav. Și mergi să îți continui somnul.

***Notă: Poveste adevărată, care se cam repetă la noi.

??????????

(Şi) Emma spune lucruri trăznite

Şi Emma vine din urmă cu perluţe minunate şi, din păcate, le pierd pe cele mai multe, pentru că mi le povesteşte tati, iar eu nu le notez imediat undeva! Ieri, de exemplu, m-a sunat, foarte amuzat, să-mi povestească una…

În timp ce îi dădea jos bluziţa, a tras-o un pic de păr, iar ea l-a săgetat cu privirea binecunoscută deja 😀 probabil a şi bombănit ceva, iar el, iritat, i-a zis „bine, tu, te-am tras de-un fir de păr, acum împuşcă-mă!”. La care ea, foarte natural, a format un „pistol” cu degeţelele, l-a îndreptat spre el şi i-a zis „pac, pac, te-am ‘pucat cu degetul!”.

Evident că i-a trecut şi lui iritarea, instant.  😀

Trei ani cu Zori-de-zi

Acum trei ani, pe 25 februarie, la ora 3 dimineața, Emma dădea primele semne că e gata să ne cunoaștem 🙂 Pe la ora 9, deja o țineam în brațe… albă și curată și cuminte… I-am pus numele Emma, după numele părinților mei – Emilia și Emeric – și Ruxandra, care înseamnă ”zori de zi”, fiind de origine persană. Și s-a potrivit de minune, căci a venit deodată cu primele raze ale soarelui, într-o zi ce prevestea primăvara.

De trei ani, ne-a completat cum nu se poate mai frumos familia, alături de surioara ei mai mare. De un an încoace, își face simțită prezența tot mai pregnant. E plină de personalitate și uneori de fițe 😀 Face mutre ca o domnișoară răsfățată, dar poate fi și dulce, drăgălașă, lipicioasă. Totul e să ajungi să o cunoști, să o înțelegi, să îi respecți dorințele.

E așa cum mi-am dorit-o, dar e mai mult decât am visat. Căci nu am putut să-mi imaginez ochi atât de albaștri, căpșor atât de blond și delicat, o fetiță atât de feminină, o micuță atât de plină de personalitate. Nu aș fi crezut niciodată că așa va fi fetița mea. Dar este și o completează atât de minunat pe Georgia, încât mă simt cea mai norocoasă mămică din lume!

La mulți ani, Ruxăndrel cel albăstrel, la mulți ani, prințesa noastră, delicata noastră, încăpățânata noastră, minunata noastră!

DSC08820

Te ubec!

Am două fetiţe tare drăgăstoase, iar de când le am pe ele, am devenit şi eu mai drăgăstoasă. Ne spunem tot timpul că ne iubim 🙂 Eu le mai spun şi că sunt cele mai frumoase, deştepte, minunate, îndemânatice… în general, sunt convinse deja că pot să facă orice şi că sunt cele mai grozave, dar şi că noi, părinţii, suntem foarte mândri de ele 😀

emGeorgia e lipicioasa familiei, ea simte nevoia mai des de îmbrăţişări lungi, de drăgălit, ea ne spune mereu „te iubesc!”. Emma, până acum, se mulţumea să răspundă. De exemplu, eu o strâng în braţe şi îi spun că o iubesc, ea mă strânge şi mai tare şi îmi răspunde „şi Emma!”, sau „te ador!” – care e mai uşor de pronunţat. Dacă o îndemn să meargă să-i spună lui tati sau surioarei „te iubesc”, zice „nu pot acum!”, în sensul că nu poate să pronunţe 🙂

Aseară, însă, în timp ce o ţineam în braţe şi ascultam muzică, au apucat-o efuziunile sentimentale… mă strângea în braţe,  se lipea de mine, apoi m-a pupat apăsat şi mi-a zis, spontan şi cu toată dragostea în voce, pentru prima dată: „te ubec, mami!”. M-am topit toată…

Șiraguri de perle: Dialoguri între surioare

Pe măsură ce capătă şi Emma un vocabular tot mai bogat şi o logică la fel de „beton” ca cea a surioarei mai mari, avem ocazia să asistăm la dialoguri tot mai serioase (a se citi: amuzante) între ele.

Un exemplu de dialog, la masă, unde stau una lângă alta.

Emma: Oaia papă iarbă, calul papă fân, porcii papă noroi!

Tati intervine: Porcii nu papă noroi, ei papă porumb.

Emma exclamă, mângâindu-și burtica: ”Mmmm, ador pumumbu!”

Georgia sare cu replica: ”Înseamnă că și tu ești porc!”

*

Altul, în timp ce se uitau la filmul ”Mica sirenă”, faza când moare Atena, mama sirenei Ariel:

Emma, empatică și duioasă: ”Ooo, biata Ariel…”

Georgia, realistă: ”Ce biata Ariel, tu, mai bine zis biata Catena!”

*

Altul la masă, după ce ne făcuserăm planuri să facem omuleți de turtă dulce în weekend (ăsta era de fapt monolog, căci surioara era cu gura plină, dar o aproba cu entuziasm… mă întreb câți nepoți o să am, până la urmă…):

Georgia: când o să am 5 (cinci) copii, pe la vreo… 14 (paișpe) ani, așa, o să le fac turtă dulce și o să fie foarte fericiți!

*

Și, în fine, alintul de seară… după ce le-am spălat pe păr și le-am uscat, se mângâiau una pe cealaltă, se îmbrățișau tandru, iar Emma, uitându-se cu maximă dragoste la surioara mai mare, îi zice, cu un ton d-ăla de mămică, ușor pițigăiat: ”cine-i d’aga mea? cine? tu ești!” – iar Georgia zâmbește pisicește, se întinde sub alint, apoi o mângîie și ea pe cea mică: ”și eu te iubesc, tu!”.

Nu-mi pot imagina un sfârșit de zi mai frumos 🙂

„Ata ţe-i?” şi „Aiţa ţe chie?”

Cu aceste două întrebări ne bombardează în fiecare zi Emma. A dezvoltat un vocabular foarte bogat într-un timp scurt – cel puţin mie aşa mi se pare. N-a trecut mult de când ne tot rugam de ea să vorbească şi ea refuza cu obstinaţie… De asemenea, n-a trecut mult timp de când anticipam că în curând nu vom mai avea loc să vorbim de ele în casă – acum am ajuns acolo.

Cu greu putem schimba nişte propoziţii între noi fără să uităm de unde am plecat, ce am fi vrut să comunicăm sau despre ce vorbeam 😀 Norocul nostru că apartamentul e destul de mare şi ne putem refugia într-o cameră sau în bucătărie dacă vrem neapărat (câteva minute, până ne găsesc!). Dacă eram obişnuiţi cu debitul şi volumul Georgiei, acum vine tare Emma din urmă.

DSC_4483Nu-i tace guriţa un minut… povesteşte tot ce vede, întreabă obsesiv până primeşte un răspuns satisfăcător, iar dacă o întrebi tu pe ea, răspunde cu lux de amănunte. De exemplu, când am întrebat-o dacă nu cumva a văzut telecomanda, mi-a spus că e sus pe raft, să nu ajungă Georgia la ea, că tot umblă şi schimbă canalele: „pus-o tati sus, raft, nu ‘jungă Dodia, ‘chimbă Dodia, umbă…”. Ştie tot, înregistrează tot şi, la momentul potrivit, ne transmite şi nouă 🙂

Îi place mai nou să ne arate burtica și să ne spună ”țe-i acolo” – și înșiră, evident, tot ce a mâncat peste zi: pa’te, su’că, b’ocoli, b’â’ză, supă, ou etc. Și tot adoră! Ne întreabă ce păpăm și, indiferent de răspuns, ne zice, cu o față mulțumit, ochișorii întredeschiși, frecându-se pe burtică: ”mmmm… ador!!!” La fel, în orice situație când vrea să ne transmită că e foarte mulțumită de ceva anume 🙂

Seara, abia pot pleca de la ele… ne cheamă musai pe amândoi, dacă am călcat cumva pragul şi ele nu sunt mulţumite de numărul de pupici schimbaţi, ne strigă înapoi: „‘tai, mami, dau puuuuuuup!!!!”. Iar apoi încep urările, care continuă câteva minute şi după ce închid uşa: de la clasicul „noapte bună” şi „somn uşor”, la „să visaţi frumos”, „să aveţi o seară plăcută”, „vă iubim!!!!” şi aşa mai departe.

Emma ne terorizează, pur şi simplu, cu întrebările. Despre absolut orice vrea să ştie ce e – iar acum, de câteva zile, unde vede ceva scris, vrea să ştie exact ce scrie: „aiţa ţe chie, mami?” e noua ei întrebare preferată 🙂 După ce îşi primeşte răspunsurile, înregistrează bine şi le reproduce când te aştepţi mai puţin. Are o memorie la fel de bună ca surioara mai mare – am observat că ştie toate cântecele şi poeziile pe care le spune Georgia… pare că nici nu o ascultă, dar zice şi ea textele, ca un ecou.

DSC07289Are şi câteva expresii preferate, pe care le foloseşte mai des: cea mai tare e „ochei!”, însoţită şi de degeţelul mare în sus 🙂 apoi ne spune că dacă îl ţine în jos „ata nu ochei!”. Deci dacă îi cerem să facă ceva, ne trezim cu un „ochei!” plin de entuziasm. Varianta Georgiei e „săăăăă trăiţi!”, ori „s-a făcut!” – asta mai ales când le spun să adune jucăriile 😀

Altul, mai nou, e „bună idee!”. De obicei, ăsta apare când propune Georgia să se joace amândouă ceva sau când le spunem „hai să punem nişte desene” 🙂 E super haios, şi la asta se entuziasmează şi să auzi un năpârstoc aprobându-te cu „bună idee!”… de nepreţuit.

Și ultima, dar cea mai tare: am reușit și la ea, chiar dacă e așa de mică (în curând va avea 3 ani!), să transmitem că nimic nu e imposibil. Astfel, repetă, ca o mantră, tot mai des: ”orice pot!”. Dacă se chinuie să construiască ceva, să ”prepare” ceva din plastilină, să ridice, în fine, să facă ceva ce nu-i reușește din prima, își spune ei înseși, hotărâtă: ”orice pot!” și până la urmă chiar poate. Și îmi aminteam cum, la vremea ei, zicea și Georgia, dar inversat: ”Georgia poate ce-o!” 🙂

Și îmi place că se repetă istoria, această istorie în special, mai ales că mi-am propus de la bun început să le insuflu atâta încredere în ele, încât să nu le-o dărâme nimeni, niciodată.

Lipicioasa… (fază de notat)

Toate au fost ca de obicei în seara asta și am ajuns să apreciez rutina. E așa de bine când îți poți respecta programul obișnuit, când fetele sunt bine, când nimic nu îți tulbură ritmul. Ne-am jucat, am luat cina, iar ne-am jucat… am făcut băiță, am pregătit hăinuțele pentru mâine – mai ales pentru serbare! căci tati va fi responsabil cu îmbrăcatul, eu urmând să fug de la birou direct la grădiniță 🙂

După baie și-au băut lăpticul, am citit povestea (una dintre cele „24 de povești în așteptarea lui Moș Crăciun”) le-am băgat în pat și ne-am tot spus noapte bună și somn ușor (adică „șoi-șoi”, formula împrumutată din copilăria mea)… Însă după câteva minute, ne-au chemat înapoi… Emma voia apă, iar Georgia era deprimată. A izbucnit în plâns, căci ea nu vrea să se „despărțească” de noi!

DSC07201Și a luat-o tati din pat, ne-am mai drăgălit, ne-am îmbrățișat și ne-am pupat… am asigurat-o că nu ne despărțim… că deja mâine e weekend și imediat vine vacanța, că vom petrece mai mult timp împreună… M-am topit pur și simplu.

Și vreau să închid undeva amintirea asta, scena care a durat doar vreo 5 minute, tristețea ei că nu vrea să se „despărțească” de noi… ca să mi-o amintesc peste vreo câțiva ani, când nu o să mai vrea să stea deloc cu noi 🙂

Până una alta, vreau să atașez amintirii și o poză pe care și-a făcut-o singură, cu ditamai aparatul meu (nu știu cum a reușit). Și sper că mult timp de acum înainte nu o să vrea să se despartă prea ușor de noi!