La mulţi ani, minunata Georgia!

8 ani. Atâţia ani a împlinit Georgia cea minunată. 8 ani am împlinit şi noi, ca părinţi, 8 ani de când ne-am tranformat din „cuplu” în „familie”, că aşa se zice. Habar n-am cum de-au trecut aşa repede 8 ani, dar ştiu sigur că ne-am distrat între timp.  Continuă lectura

Anunțuri

Devoratoarea de cărți

Acesta este noul nume al Georgiei, după tati 🙂 Ne-a uimit din nou săptămâna asta, după ce a terminat în câteva zile un volum de 348 (!) de pagini – de luni până vineri. Este vorba despre primul volum din seria scriitoarei J.K. Rowling, ”Harry Potter și piatra filozofală”, pe care, pur și simplu, l-a devorat. Mă așteptam să se întâmple asta; am primit cartea de la Emilia, care a luat-o de la editura Arthur – cei care, am aflat acum, au cumpărat drepturile pentru seria Harry Potter și au început să o tipărească. Continuă lectura

Georgia cea sensibilă, iubitoare şi protectoare

Într-o bună zi, când Fetiţele Minunate au plecat de la şcoală/grădiniţă către bazin, o buburuză s-a prins de maşina lor. Când au ajuns la bazin, buburuza a apărut din nou. Şi le-a aşteptat pe fetiţe să îşi termine cursul de înot. Cred că a stat într-un buzunar, parcă aşa am reţinut. Georgia a adoptat-o imediat şi a botezat-o Rose. Tati i-a dat o caserolă mică de plastic, în care s-o pună pe Rose. Iar Georgia i-a făcut un capac personalizat, colorat şi cu floricele, iar înăuntrul recipientului a pus mini-postere la fel de colorate, cu mesaje gen „Casă dulce casă” şi „Bine ai venit!”. Continuă lectura

Avem o mică tocilară

Nu doar că îi place școala; Georgia iubește școala. Îi place învățătoarea, îi plac noii colegi, îi place tot. Merge cu entuziasm în fiecare dimineață, vine fericită acasă și cea mai mare pasiune a ei sunt… temele. Adoră să facă temele. Adoră matematica. Îmi povestește cu lux de amănunte ce face la școală. OK, hai să ne întoarcem la teme, sigur nu mă crede nimeni 🙂 Continuă lectura

Lecturile Georgiei: Mary Poppins

După „Heidi” şi „Pânza lui Charlotte” (pe care a citit-o de cel puţin două ori), i-am luat Georgiei o carte cu Mary Poppins – cred că e chiar prima din colecţie, e şi singura pe care am găsit-o în librăriile online (aici). I-a plăcut grozav, a devorat-o. Am luat-o cu noi când am fost la mare, deşi nu credeam că va sta ea să citească acolo. Dar după vreo două zile, tot văzându-ne pe noi că citim pe plajă şi pe terasă, a vrut şi ea să citească. I-am dat-o pe Mary Poppins şi nu a mai lăsat-o din mână. În 3-4 zile a terminat-o. Citea pe plajă, citea pe terasă… apoi a fost supărată că nu mai avea ce citi 🙂 Ne fura nouă Kindle-urile sau citea peste umărul nostru. Continuă lectura

Pisicuţa alintată

Asta ar fi Emma. O pisicuţă alintată. E lipicioasă, pisicoasă, îi place să se cuibărească, să se alinte, să se lase răsfăţată şi pupată şi adorată. I-am zis o dată „pisicuţa mea” şi de atunci tot aşa trebuie să-i spun. Dimineaţa, când ne despărţim, musai trebuie să-i zic: „Pa, pisicuţa mea iubită şi frumoasă!”. Iar dialogurile iau uneori forma asta:

Emma: Mami, ţi-a fost dor de pisicuţa ta?

Eu: Cum să nu?! Mi-a fost foarte dor!

Emma: Şi mie mi-a fost dor de trandafiraşul meu de mămică!

sau

Emma: Mami… vrei să dormim toate trei în dormitor?

Eu: Nu cred, Emma, eu nu pot să mă culc, am de lucru…

Emma: Te roooooog, mami, fă asta pentru gândăcelul tău!

Evident că am dormit cu ele și am respectat la limită deadline-ul pentru articol 😀

Cea mai tare meserie din lume

Ninge la Cluj, ninge aşa de frumos, ca în poveşti. Georgia zice că fulgii sunt atât de graţioşi, că parcă dansează. Şi tot ea, după ce a mai privit un pic, melancolică, ninsoarea: „Asta e cea mai tare meserie din lume, să cazi din cer, iarna!” 🙂

Eu v-am zis că are suflet de poet şi talent de scriitoare!

Georgia scrie povești (III)

După cum spuneam, am și o poveste scrisă de Georgia, cu diacritice. Misiunea mea pe acest blog devine tot mai ușoară. Acum nu trebuie decât să dau copy/paste. Pam-pam și voila! Georgia!

MAȘINĂRIA DE CULOARE  (CAP)  1

           A  fost  odată  ca niciodată   o fetiţă  cu o  imaginaţie  foarte  colorată.

        Pe  această fetiţă  o  chema  Georgia.  Georgia  voia  să  facă  o   maşinărie  care   scuipa   Culoare!  într-o zi, Georgia a făcut  maşinăria pe care vru s-o facă! Georgia s-a  dus la un magazin într-o zi și a cerut  uneltele de care avea nevoie.  Se  duse  acasă  şi-a început  să  lucreze. Şi-a luat  metalul şi l-a bătut în cuie.

După  aceea, Georgia s-a  ocupat şi de vopsirea metalului.

L-a vopsit în culoarea  violet şi după aceea i-a cerut  ajutorul  Emmei, surioara  ei.

–Emma ,  mă ajuţi ?.

 Emma a zis :

 -Desigur!.

Emma   i-a  adus  arcurile  şi rotiţele şi după aceea Georgia le-a pus in maşinărie. A doua zi  maşinăria era  gata!  Georgia a vrut sa îşi testeze maşinăria, dar trebuia să meargă la vot sa o voteze pe Monica Macovei. S-au dus la vot, au votat-o pe Macovei si când s-au întors acasă Georgia şi-a testat maşinăria.

Pam-Pam!!

Prima zi de școală (2014)

Mare lucru nu s-a schimbat, față de prima zi de școală din 1987, despre care vorbeam acum câteva zile. Aceleași discursuri de întâmpinare lipsite de conținut, de căldură, de acel ”ceva” care să îi determine pe copii să fie atenți și pe părinți să nu aștepte, exasperați, să se termine festivitatea. Cei mici de foiau în rând, părinții povesteau între ei – cei vechi – sau priveau stingheri în jur – cei noi.

Atâta doar că Georgia mea nu avea funde mari în păr, ci doar o bentiță cu o fundiță simplă, albă, iar bretonul nu era tuns de mine, ci de coafeză. Nu avea nici uniformă, căci școala ”Ion Agârbiceanu” are propria uniformă, ce va fi confecționată pe măsura fiecărui copil. În rest, a fost cam la fel cu prima mea zi de școală.

Aproape am avut emoții, intrând pe poarta școlii, cu școlărița noastră cea proaspătă. Georgia, mami și tati, plus trei bunici din patru 🙂 Aproape am avut emoții, dar mi le-au tăiat rapid discursurile, stâlciate și de probleme de exprimare, și de o sonorizare infectă. Preotul, polițistul, ”reprezentanta domnului primar”, oficialul de la Consiliul Județean – toți prezenți, toți pe lângă subiect.

Oricum, noi nu ne mai săturam să ne privim școlărița 🙂 Am găsit-o și pe doamna învățătoare, pe care eu, personal, am simpatizat-o din prima. De când am făcut cunoștință 🙂 E directă, glumeață, le-a întors spatele tuturor și toată festivitatea și-a petrecut-o povestind cu noii ei învățăcei. Celelalte doamne erau mai solemne, dar ea s-a lăsat mai jos, la nivelul copiilor, și a povestit cu ei încontinuu. Așa că au fost și părți din festivitatea care mi-au plăcut.

După ce au vorbit toți oamenii care veniseră să vorbească la microfon, s-a terminat partea oficială, iar cei mici au trecut printr-un tunel de flori, făcut de cei mai măricei, mergând spre clasele lor. Georgia este în clasa pregătitoare A și era deja în prima bancă, atunci când am ajuns noi în sală. Părinții și bunicii au stat în spatele clasei, până când au avut loc prezentările și acomodarea. Fiecare copil a fost invitat în față, să se prezinte și să spună cum preferă să fie strigat, pe ce nume. Au primit și câte o napolitană, spre bucuria lor.

Mâine avem deja prima ședință și voi merge eu, având în vedere că mi-a plăcut de doamna învățătoare și că școala e aproape de biroul meu și de casă 🙂 Iar Georgia așteaptă cu nerăbdare să meargă la școală, unde și-a făcut deja o prietenă, pe Vanessa. Am pregătit în seara asta ghiozdanul și rochița. Iar tati e încântat să îi facă sandvișuri, pe care i le pune într-o cutie roșie, specială, pe care Georgia și-a decorat-o personal, cu abțibilduri. E bine, așadar. Suntem bine.

Nici Emma nu este exclusă – azi dimineață am dus-o prima dată pe ea la grădiniță, iar cu această ocazie Georgia și-a revăzut și educatoarea. I-am luat și ei rechizite, când am luat pentru Georgia – care și-a ales tot cu prințese: ghiozdan, penar, stilou, creioane, carioci, gumă de șters și tot. Numai prințese în fața ochilor 🙂 Iar când se întâlnesc, la prânz, surioarele, își povestesc una alteia: ”Georgia, ce-ai învățat azi la școală?”, a întrebat Emma. ”Nimic, doar ne-am prezentat și am spus cum preferăm să ne spună”, a venit răspunsul.

De mâine, aștept dialoguri mai consistente 🙂

Prima zi de școală (1987)

Prima mea zi de școală a fost în septembrie 1987. Nu-mi amintesc mare lucru din ea… Doar că aveam două fundițe maaaari și breton scurt și strâmb, cum mi-l tăia Emilia de obicei. De fapt, amănuntul cu bretonul scurt și strâmb l-am văzut în poze, nu mi-l amintesc 😛 Așadar, nu-mi amintesc neapărat lucruri, dar îmi amintesc senzații.

Îmi amintesc de Emilia, emoționată, și de prietenii mei – eram toți fericiți, fără stres, fără griji. Restul e în ceață, nu mai știu nici cine ne-a făcut puținele poze pe care le avem (eu am două poze în albumul meu personal, din prima zi de școală – așa că majoritatea vieții mele de până la inventarea aparatului digital încape într-un singur album).

Un lucru îl am foarte clar în minte, în condițiile în care tot restul e ca un film, ca un vis: cât am fost de fericită și de surprinsă când, în curtea școlii, a apărut bunicul meu! El locuia la țară, la Vinerea, la vreo 25 de kilometri de Orăștie. Nu era ușor să vii de acolo la noi, la oraș, în ciuda distanței mici, pentru că nu aveam niciunii mașină. Nici la telefon nu vorbeam des – trebuia să sunăm la centrală și să cerem ”Vinerea, numărul 228, vă rog!” (așa m-a învățat Emilia, să sun în caz de nevoie). Mai mult decât atât, bunicul meu era în perioada aceea internat la sanatoriu, la Geoagiu, pentru că era bolnav. Iar de acolo era și mai greu de venit, căci trebuia să mergi destul de mult, pe jos, până la șosea, apoi încă ceva kilometri până la Orăștie. Nimeni nu se aștepta să vină, asta e concluzia.

Și totuși, în prima mea zi de școală, moșu Marcu (așa îi spuneam eu), a fost lângă mine. Nu știu cum a ajuns, cu ce sau cu cine. Știu numai că am fost fericită să îl văd și mi-l amintesc foarte clar, îmbrăcat atât de elegant, într-un costum negru, cu o cămașă albă și cu un buchet de trandafiri în mână.

De curiozitate, astăzi am căutat să văd pe ce dată ar fi putut să înceapă școala în 1987 și am aflat că luni, când ar fi fost prima zi de școală, a fost 14 septembrie. Era ziua lui, ziua lui moșu Marcu… De ziua lui, a făcut tot posibilul să coboare de la sanatoriu, ca să fie în curtea școlii, lângă mine, în prima zi. Când mă gândesc la asta, mi se face și mai dor de el, căci a murit la mai puțin de doi ani după prima mea zi de școală. Și sper că a fost fericit atunci, de ziua lui, măcar atât de fericit cât am fost eu.

Mi-aș dori să știe cât a însemnat pentru mine prezența lui acolo, să știe că îl adoram și că îmi amintesc atât de clar de el, deși a fost lângă mine, fizic, doar 8 ani. Și mi-aș fi dorit să o vadă și pe Georgia, în prima ei zi de școală – luni, 15 septembrie, 2014.