Devoratoarea de cărți

Acesta este noul nume al Georgiei, după tati 🙂 Ne-a uimit din nou săptămâna asta, după ce a terminat în câteva zile un volum de 348 (!) de pagini – de luni până vineri. Este vorba despre primul volum din seria scriitoarei J.K. Rowling, ”Harry Potter și piatra filozofală”, pe care, pur și simplu, l-a devorat. Mă așteptam să se întâmple asta; am primit cartea de la Emilia, care a luat-o de la editura Arthur – cei care, am aflat acum, au cumpărat drepturile pentru seria Harry Potter și au început să o tipărească. Continuă lectura

Anunțuri

Lecturile Georgiei: Mary Poppins

După „Heidi” şi „Pânza lui Charlotte” (pe care a citit-o de cel puţin două ori), i-am luat Georgiei o carte cu Mary Poppins – cred că e chiar prima din colecţie, e şi singura pe care am găsit-o în librăriile online (aici). I-a plăcut grozav, a devorat-o. Am luat-o cu noi când am fost la mare, deşi nu credeam că va sta ea să citească acolo. Dar după vreo două zile, tot văzându-ne pe noi că citim pe plajă şi pe terasă, a vrut şi ea să citească. I-am dat-o pe Mary Poppins şi nu a mai lăsat-o din mână. În 3-4 zile a terminat-o. Citea pe plajă, citea pe terasă… apoi a fost supărată că nu mai avea ce citi 🙂 Ne fura nouă Kindle-urile sau citea peste umărul nostru. Continuă lectura

Cititoarea mea preferată. La mulţi ani, plini de magie!

Fetiţa mea minunată şi deşteaptă a luat de undeva un microb, unul care nu o va părăsi toată viaţa şi îi va deschide lumi nesfârşite, pline de magie. Vorbesc, desigur, despre microbul lecturii 🙂 Tocmai termină primul ei roman, citit pe cont propriu. Sigur că a mai citit până acum cărţi, poveşti, mai ales cele Disney, dar şi altele. Ne-am străduit să citim în fiecare seară, de când s-a născut (chiar şi înainte am citit poveşti cu voce tare). Dar acum a fost altceva – nu ne-a mai citit nouă, cu voce tare, nu şi-a mai citit ei, „în gând”, o poveste scurtă. Continuă lectura

Ce mai citim: cărticele în limba engleză, Usborne

Pasiunea Georgiei pentru cărți și lectură e de nestăvilit – nu că aș vrea să o stăvilesc 🙂 La fel este și curiozitatea, dorința de a învăța lucruri noi. Noua ei pasiune este limba engleză… așa că am comandat un set de cărți Usborne. Este vorba despre My Reading Library, un set de 50 de cărticele, 50 de povești mai mult sau mai puțin cunoscute, în limba engleză, viu colorate, cu imagini mari și frumoase, ușor de citit.

Așadar, de la ziua Emmei încoace (pentru că au fost un cadou de la bunici, cu această ocazie), cărticelele Usborne sunt vedetele serilor noastre – și nu numai. Le-am răsfoit toți, Georgia le citește cu pasiune, Emma le studiază fără să dea semne că s-ar plictisi. Până acum, preferate par să fie Snow White, Red Riding Hood, The Boy Who Cried Wolf, The Musicians of Bremen… şi nu sunt sigură că mă pot opri.  Continuă lectura

O carieră de cititor începe de mic!

(Așa zic prietenii de la Cărțile Lucia Muntean și au perfectă dreptate)

Scriu postul ăsta ca să mă laud, nu pentru că aș fi fost luată prin surprindere 😀 și ca să rămână, pentru posteritate. E deja a doua seară când Georgia îmi citește ea mie poveste… Și citește incredibil de repede și de cursiv, pentru vârsta ei (5 ani și 7 luni). De fapt, citește bine de tot, iar de silabisit, asta a făcut-o de ceva vreme.

Astă-seară îmi ”fura” paginile, pur și simplu, cum întorceam foaia, sărea să citească ea. Era ”Cartea junglei” și nu mi se părea foarte simplu de citit… dar se descurca de minune.

Cum ziceam, nu am fost șocată. Știe literele de la doi ani și a manifestat interes pentru scris și citit înainte să împlinească cinci ani. Citim povești în fiecare seară și la prânz, așa că are toate motivele să devină o mare cititoare 🙂 Deci, Moșule, știi ce trebuie să ne aduci – cărți!

DSC04538 (Copy)

Cum am descoperit poveştile

De câteva zile aştept cu nerăbdare câteva minute libere să scriu despre cărţi. Am scris textul ăsta în minte de vreo săptămână, de când am primit comentariul Laviniei pe blog, dându-mi de ştire despre concursul organizat de Edukid.ro, cu tema „Cum am descoperit poveştile”. Concursul face parte dintr-o campanie intitulată „Îmbrăţişăm lectura”, organizată de Edukid.ro împreună cu Libraria Humanitas Iaşi. Şi nici că mi se putea potrivi mai bine!

Nu îmi pot imagina copilărie fără poveşti, fără prinţese şi prinţi, fără zmei şi balauri, fără animăluţe care vorbesc şi păţesc tot felul de chestii, pentru că nu sunt cuminţi 🙂 Nu pot să cred şi refuz să cred că acum, în zilele noastre, sau în viitor, există sau vor exista copii capabili să crească şi să devină oameni fără poveşti. Cred că ele ne construiesc caracterul şi personalitatea, îi învaţă pe copii o mulţime de lucruri şi, mai ales, îi învaţă să viseze.

Poveştile s-au împletit cu existenţa mea de la cea mai fragedă vârstă şi până în prezent – bineînţeles că eroii şi autorii lor au „crescut” deodată cu mine, iar pe noptiera mea nu mai stă Mircea Sântimbreanu, ci Gabriel Garcia Marquez. Dar nu l-am uitat nici pe Sântimbreanu şi a lui „Recreaţia mare”, din care pot citi oricând cu plăcere, povestiri care acum mi se par mult mai scurte şi mai simpluţe.

Eu nu pot să indic un anumit moment în care am descoperit poveştile, câteodată mi se pare că am crescut cu cărţile în mână. Dar pot să îmi amintesc foarte exact nişte momente în care le-am descoperit la propriu, şi au fost nişte momente de-a dreptul magice 🙂

Tatăl meu (Co, pentru cunoscători) a crescut la Cugir, într-o căsuţă aşezată pe un deal cunoscut sub numele de Scăunel. De acolo de sus se vede tot oraşul, peisajul e superb, căsuţa e chiar sub pădure şi în imediata vecinătate a vechiului turn de apă al oraşului. Ce îşi pot dori mai mult nişte copii… Mergeam acolo în vacanţe şi în weekenduri, pe vremea când stăpâna casei era încă bunica Bertha, adică bunica lui Co, deci străbunica mea. Cotrobăiam peste tot, prin casă, prin curtea de sus, prin grădini, prin atelier, găseam cotloane secrete sau poze vechi, totul era fascinant acolo, pe Scăunel. Când am ajuns, însă, în pod, aveam să descopăr cele mai mari minuni. Era un pod gol şi prăfuit. În prima parte, ştiu că erau multe nuci, iar mai încolo nu prea mai mergea nimeni. În afara unui copil curios care căuta „comori”. Acolo am găsit, aruncate unele peste altele, o grămadă de cărţi de poveşti, pe care le citise tatăl meu când era el mic. Erau celebrele „Poveşti nemuritoare”, dar şi o carte mare-mare cu mai multe poveşti clasice, între care îmi amintesc de una în mod special, care m-a fascinat cel mai mult la momentul respectiv: „Lebedele” lui Andersen, despre fata care le-a croşetat fraţilor ei unsprezece cămăşi din urzici, ca să dezlege o vrajă care îi transformase în lebede.

Rând pe rând, le-am cărat la noi acasă. Nu le-am luat toate deodată, ca să pot să mai descopăr câte una, când mai veneam pe acolo. De fiecare dată, luam câteva doar, ca să mai am motiv să mă urc în pod şi să caut în continuare. Multe dintre cărţi erau într-o stare destul de proastă, pline de praf şi cu coperţile rupte, dar le-a recondiţionat Emilia, care pe vremea aceea lucra „la fabrică” (IMO) şi mi le aducea cu coperţi noi, făcute din… tapet 🙂 Aşa că mi se asorta biblioteca şi cu tapetul din cameră…

Fetiţele mele cresc în vremuri mai moderne, când copiii au atâtea lucruri la dispoziţie. Mii de jucării, de cărţi colorate, de lucruşoare… Georgia a văzut chiar mai multe variante ale aceleiaşi poveşti, în cărţi diferite. Are deja o mică bibliotecă şi ea, aşezată la înălţime, pentru vremea când va fi în stare să le citească singură sau măcar să nu le rupă. Până atunci, se uită la poze şi ştie câteva personaje: Panana şi pititii (Albă ca Zăpada şi piticii, acestea au fost primele personaje de care s-a „lipit”), Hadada (Cenuşăreasa, pe care o vede peste tot, orice păpuşă blondă e Hadada) sau, mai nou, Is sau Lis – adică Alice, cea care vizitează Ţara Minunilor.

[Am scris, la vremea respectivă, despre preferinţele ei, despre cum le-a descoperit pe toate, cum a făcut cunoştinţă cu Albă ca Zăpada, sau cum se joacă cu cărţile.]

Deocamdată, Georgia vede poveştile şi le ascultă, pe scurt. Se uită cu mare plăcere la televizor la Panana şi Hadada ori la „ham” („Doamna şi vagabondul” şi „101 dalmaţieni”), ni le cere insistent şi ştie deja cum curge acţiunea, ce urmează. Are, totuşi, numai doi ani. Ne bucurăm că îi plac foarte mult cărţile, s-a arătat interesată de ele încă de când era micuţă.

În prima fază, o să îi citim noi din cărţile cele noi şi strălucitoare, lucioase şi colorate, pe care i le-am cumpărat înainte să se nască (da, nu luasem hăinuţe, dar aveam cărţi cu poveşti). Apoi, le va lua ea în camera ei şi va citi din ele. Iar la un moment dat, se va urca în pod, la Orăştie, în casa bunicilor ei, unde o aşteaptă o cutie mare de carton, plină de cărţi. Sunt cărţile copilăriei mele, mai prăfuite, mai îndoite, dar şi cărţile recuperate de pe Scăunel, din copilăria bunicului ei. Sunt sigură că o să fie un moment deosebit, acel moment al descoperirii cutiei, unul pe care nu îl va uita niciodată. Îşi va aminti lumina din pod, praful, mirosul, întreaga atmosferă. Îşi va aminti locul exact unde stătea cutia, cum o deschide, cum arată cărţile, fericirea de a fi descoperit o comoară. Apoi, le va da jos, una câte una, nu toate deodată, pentru că momentele acestea deosebite trebuie savurate pe îndelete. Şi ce fericire şi pentru cărţi, vor fi răsfoite de o nouă pereche de mânuţe, vor fi absorbite de o nouă pereche de ochişori. Ele vor creşte încă un omuleţ mare, de fapt, chiar doi, căci şi Emma vine din urmă. Ce îşi poate dori mai mult o carte, decât o astfel de viaţă şi o asemenea preţuire?