Devoratoarea de cărți

Acesta este noul nume al Georgiei, după tati 🙂 Ne-a uimit din nou săptămâna asta, după ce a terminat în câteva zile un volum de 348 (!) de pagini – de luni până vineri. Este vorba despre primul volum din seria scriitoarei J.K. Rowling, ”Harry Potter și piatra filozofală”, pe care, pur și simplu, l-a devorat. Mă așteptam să se întâmple asta; am primit cartea de la Emilia, care a luat-o de la editura Arthur – cei care, am aflat acum, au cumpărat drepturile pentru seria Harry Potter și au început să o tipărească. Continuă lectura

Anunțuri

Zâne din role de carton

Chiar dacă programul nostru e ocupat cu alte activităţi, căci fetele au mai crescut şi au tot mai multe preocupări şi tot mai diverse, nu am abandonat „lucrul manual”, ca să zic aşa. Încă avem sesiuni de confecţionat diverse chestii. Încă le place la nebunie să deseneze, coloreze, picteze, decupeze, confecţioneze.

Cea mai recentă activitate pe care le-am propus-o le-a încântat foarte mult – e vorba despre nişte zâne, confecţionate din hârtie şi carton. Continuă lectura

O seară de poveste, cu „Spărgătorul de nuci”

Fetiţele minunate au fost aseară la Opera Română, la spectacolul „Spărgătorul de nuci”, o extraordinară punere în scenă a poveştii deja celebre. Ne-am pregătit puţin înainte, citind povestea clasică, adică cea originală, scrisă de E.T.A. Hoffmann în 1816.

Pe scurt, aceasta este povestea, spusă în prezentarea Operei Române din Cluj-Napoca: Continuă lectura

Georgia scrie povești (III)

După cum spuneam, am și o poveste scrisă de Georgia, cu diacritice. Misiunea mea pe acest blog devine tot mai ușoară. Acum nu trebuie decât să dau copy/paste. Pam-pam și voila! Georgia!

MAȘINĂRIA DE CULOARE  (CAP)  1

           A  fost  odată  ca niciodată   o fetiţă  cu o  imaginaţie  foarte  colorată.

        Pe  această fetiţă  o  chema  Georgia.  Georgia  voia  să  facă  o   maşinărie  care   scuipa   Culoare!  într-o zi, Georgia a făcut  maşinăria pe care vru s-o facă! Georgia s-a  dus la un magazin într-o zi și a cerut  uneltele de care avea nevoie.  Se  duse  acasă  şi-a început  să  lucreze. Şi-a luat  metalul şi l-a bătut în cuie.

După  aceea, Georgia s-a  ocupat şi de vopsirea metalului.

L-a vopsit în culoarea  violet şi după aceea i-a cerut  ajutorul  Emmei, surioara  ei.

–Emma ,  mă ajuţi ?.

 Emma a zis :

 -Desigur!.

Emma   i-a  adus  arcurile  şi rotiţele şi după aceea Georgia le-a pus in maşinărie. A doua zi  maşinăria era  gata!  Georgia a vrut sa îşi testeze maşinăria, dar trebuia să meargă la vot sa o voteze pe Monica Macovei. S-au dus la vot, au votat-o pe Macovei si când s-au întors acasă Georgia şi-a testat maşinăria.

Pam-Pam!!

Georgia scrie povești (II)

Spuneam despre fetița mea cea super-deșteaptă că a început să scrie povești. Ei bine, le-am și recuperat, din calculatorul Emiliei 🙂 Am găsit încă două povești, între care cea mai recentă e scrisă și cu diacritice, după ce i-am arătat că există pe tastatur㠔㔠și ”î” și celelalte. Încă nu a încercat să scrie pe laptopul meu, dar o s-o las în curând. Până atunci, asta e o poveste scrisă cu totul de Georgia, cu mânuțele și cu mintea ei minunată:

– Emma ,  astazi  o  sa  avem  o aventura  , daca vrei !!!  Emma  ma  intreaba  unde  mergem  …

-Georgi , unde  mergem ?  Eu  ii  zic:  undeva   _ minunat!!!   Emma   se  duce  sa  se  imbrace  frumos  si  O  chem   cu  ne  rabdare  si  am  plecat !! .;;

Ura!!  Ura!!  DA !!!  … EMMA  SI  GEORGIA  erau  fericite !!   CO  NE   DUCEA  cu  masina , amandoua   eram  bucuroase   peste  masura!!!.   Eu   mi-am  luat   bicicleta  fara  roti  ajutatoare   bine- inteles  ca  aveam   7   ani.   Si  am  ajuns   intr-un  loc  foarte  frumos,  langa   o  padure   de brazi, iar  deasupra ,  pe  mijlocul  cerului  era  un  curcubeu   superb . Co  ne-a spus  o intamplare  din  copilaria  sa , in timp ce Mimi ne  pregatea ceva  bun. Eu i-am cules  o floare  Emmei , albastra  ca  ochii ei!.   Eu  am  inceput  sa ma  dau  cu  bicicleta  in  timp ce Emma se ospata pe cinste si Max alerga ca un bezmetic   pe iarba   cea   plina  de  flori ! Era minunat  ! Co era  fericit,  fericit !!! Apoi Mimi ne-a spus o poveste de  basm   in  timp  ce  eu  ii  culegeam  un  buchet  minunat  de   flori ,!!.     A  inceput  si  o  mica,  mica  ploaie  minunata .   Eu  si  Emma  am  inceput  sa  ne  dam  cu  bicicletele  si  soarele   stralucea  printre  brazii  inalti.  Pam-pam !!!

[Georgia scrie povești (I)]

Georgia scrie povești (I)

Fetițele minunate se află în vacanță la bunici. Astăzi am primit un e-mail de la Emilia (mama mea, respectiv vacanța fetițelor mele 🙂 ), cu subiectul ”Mica scriitoare”. Știam despre ce este vorba, pentru că mă sunase Georgia înainte, gâtuită de emoție și de fericire, să mă întrebe: ”Mami, ai citit povestea mea? Am scris o poveste! Ți-a trimis-o Mimi pe mail!!!!”.

Evident că am fugit la calculator și mi-am verificat mesajele.

Se pare că năzdrăvana mea cea mare, care a împlinit 6 ani în aprilie, știe să scrie pe calculator mai bine decât unii oameni pe care îi cunosc 😀 Cu mâna știe de ceva vreme, dar la calculator… e o achiziție mai nouă. Mai mult, știe semne de punctuație. Dar aici nu mă mir, pentru că Emilia mea e profesor de limba română, așa că fetele mele deja știu ce înseamnă sinonim, antonim, diminutiv, augmentativ, cacofonie și altele asemenea. Ne jucăm în mașină jocuri cu litere și cu ”Găsește diminutivul/augmentativul” 😛

Deocamdată, este doar un început de poveste. Dar mi-a zis de câteva ori, Georgia, că va continua. Iar Emilia mi-a povestit că stă și se joacă și se gândește și fuge în casă, unde mai scrie o propoziție. Așadar, inaugurez o nouă categorie, ”Georgia scrie povești”. Mi-am propus de ceva vreme să transcriu poveștile pe care le inventează ea, pe loc, seara, dar nu m-am învrednicit. Iată că fetița mea se descurcă de-acum singură. Cine știe, poate va publica și o carte, în curând.

Iată primele rânduri scrise exclusiv de Georgia, fără corectura mea:

AVENTURA inventata de Georgia      

Buna, ma  numesc    Georgia   si  toti  din  neamul  meu  ma  iubesc…Imi  plac  aventurile…O  iubesc  pe surioara  mea, Emma …  si  O  iubesc  pe  bunica  mea  Emilia …   si   pe  bunicul  meu  Co !!!  Co  este  glumet  CO  ne  spune  amintiri   dincopilaria  lui si  ne  plac  foarte mult .La  curtea  lui  Co  avem   animale  si  pui  si  curcani .Pe  catel  il  cheama  Max ,  iar  pisicile  se  numesc   Bel,  Bluie  si  Dizy .             Cand  vrem   sa   traim  O  aventura , Co ne  duce  in  Pod .   Eu   si  Emma   suntem  destepte     si   cuminti   si  frumoase.  Mimi  zice  ca  suntem   “Fetele  Neacsu   din  neamul  lui  Kadar “.

VA URMA! 🙂

foto, de la stânga la dreapta: Emma, Emilia, Georgia

foto, de la stânga la dreapta: Emma, Emilia, Georgia

Până la adânci bătrâneți

Avem un ursuleț legat de pat, de acela care cântă, dacă tragi de o sforicică. L-a primit Georgia, când era bebe, de la nași, iar de atunci nu s-a mai dezlipit de pătuț – și după ce acesta a fost schimbat (de două ori), ursulețul a rămas. Și acum îl au, la patul suprapus, e legat de scară. Observ că am scris despre el și într-unul dintre primele articole pe blog, în noiembrie 2009, aici.

Și Georgia trage de sforicică în fiecare seară, în drum spre patul ei. Pur și simplu, parcă nu poate urca scara, dacă nu cântă ursulețul. În seara asta, i-am zis să nu mai tragă așa tare de sfoara aceea, căci eu vreau să păstrez ursulețul acela până la adânci bătrâneți. Că o să am nepoți și vor veni la mine în vacanță, iar eu o să le pun ursulețul care cântă, lângă pătuțurile lor. S-a lăsat liniștea, mă urmăreau două perechi de ochi maaaari și gânditori… unii căprui, ceilalți albaștri. Iar Georgia m-a întrebat de unde voi avea nepoți, cum o să-i aleg? Eu i-am zis că nepoții mei vor fi copiii lor. ”Ahaaaaa”, s-a luminat ea.

Și atunci am aflat că, mai nou, Georgia își dorește să aibă 5 fetițe, iar Emma, 3. Apoi au mai scăzut, Georgia – 4, Emma – 2. Dar eu tot mă aleg cu 6 năzdrăvane pe cap 🙂 Căci așa mi-au zis, că le vor aduce la mine în vacanță, să am grijă de ele.

Tot în seara asta, le-am spus de ce îmi sunt atât de dragi și de importante felicitările primite de la ele de 8 martie și pozele cu ele: pentru că o să le arăt, peste nu știu câți ani, nepoților mei. Și o să le spun că sunt făcute de mămicile lor, când erau mici, fetițe 🙂 Iarăși m-au privit cu ochi mirați.

Așadar, în momentul ăsta nu îmi doresc decât să se împlinească toate astea, să ajung ca, la adânci bătrâneți, să le arăt respectivele comori (le strâng în niște cutii, deja s-au transformat în comori) – să le arăt celor (cel puțin) șase nepoate ale mele, la fel de zglobii și de minunate ca și fetițele mele. Iar pe fundal să se audă muzica de la ursuleț, dacă nu cumva o să-i rupă Georgia sforicica până atunci, sau una dintre fiicele ei 😀

DSC05619De asemenea, mi-am dat seama că trebuie să imortalizez momentele simple, de zi cu zi, și nu neapărat pe cele festive. Să nu mă stresez cu serbările, ci să le filmez pe ele, cu dialogurile lor absolut adorabile, cuvintele încă stâlcite, expresiile uneori mult prea elaborate, pentru vârsta lor. Tonul de cor antic din tragediile grecești pe care îl adoptă Georgia, când ne ”servește” câte un proverb, exact la momentul potrivit.

De exemplu, într-o seară, la cină, Emma îmi cerea insistent o furculiță nouă, pe motiv că pe a ei o linsese pisica. Eu o trimiteam să își ia singură, ea insista din nou. Iar Georgia concluzionează, mustrător, clătinând din cap: ”Emma… lenea e cucoană mare!”.

Sau când Georgia, supărată, exclama ”Oooooh, mi-a ieșit îngrozitor desenul cu Gheorghe!” – iar Emma, împăciuitoare și plină de dragoste, îi răspunde ”ooo, nu-i adevărat, nu-ți face griji, mie mi se pare drăguț!”.

Sau în seara asta, când nu se mai dezlipeau una de alta – Emma culcată în patul ei, cerând insistent ca Georgia să-i dea pupic înainte să urce în patul de sus, apoi îmbrățișate și turtite una de alta.

Astea sunt momentele care merită ținute minte, până la adânci bătrâneți!

Seri cu povești

Cred că a trecut deja o lună de când nu mai am loc să citesc eu povești, seara. Mai aveam puțin și împlineam 6 ani de când citesc, seară de seară, aventuri cu prințese, scufițe roșii, lupi sau purceluși, motani încălțați, prinți neînfricați și alte personaje dubioase. Dar, de când Georgia s-a prins cum se leagă literele și cuvintele, nu mai am loc. Chiar dacă încep eu să citesc, inevitabil îmi smulge cartea din mână, cu rugăminți fierbinți și promisiuni de genul ”numai o pagină, mami!”. Și apoi abia îi mai smulg eu cartea din mână.

Mai am șanse în fața lor numai cu povești inedite, pe care să le spun, nu să le citesc, asta le place la nebunie. Le-am cucerit ultima dată cu Prâslea cel voinic, m-au ascultat cu gurile căscate. Așa că acum scotocesc prin memorie, după astfel de basme, pe care nu le poate găsi – încă – Georgia în cărți.

”Prâslea cel voinic și merele de aur” a fost basmul copilăriei mele, la bunici, la Vinerea. Eram mică de tot și face parte dintre primele mele amintiri reale: bunicul meu, Moșu’ Marcu, stătea în genunchi la capătul patului unde tronam eu, Întâia nepoată, și îmi povestea. Stătea la gura sobei, la propriu, și îmi spunea povestea asta la nesfârșit, fără să mă plictisesc vreodată. Poate că îmi spunea și altele, dar cu siguranță asta era preferata mea, căci numai de ea îmi amintesc. Este, de altfel, una dintre cele mai prețuite amintiri ale mele, căci nu mai am multe în afară de ea… l-am pierdut pe Moșu când aveam numai 8 ani și încă mi-e dor de el. În special în februarie mă gândesc la el, iar în acest februarie se împlinesc 25 de ani de când trăiesc fără bunicul care îmi spunea povești. Probabil din cauză că am trăit prea mult fără el, acum nu știu din memorie – sau nu îmi vin – alte povești, să le spun, nu să le citesc, fetelor mele.

De multe ori, ca să nu-mi pierd statutul privilegiat de povestitoare, trebuie să inventez povești, așa pot să le captez atenția. În rest… mă uit la Georgia și o ascult cum citește, are deja intonație și atitudine de povestitoare. Și sunt tare mândră că am reușit, sigur am avut și eu ceva merit în asta, în pasiunea ei pentru citit și pentru povești.

Suntem o familie de povestitori și sper ca fetele mele să le povestească nepoților (să le spună, nu să citească de pe tabletă!), peste 50 de ani, un basm uitat de lume și de cărțile moderne de povești, despre Prâslea cel voinic și merele de aur.

DSC05244

Mândră de fetele mele!

Sunt diferite, dar fiecare e minunată, în felul ei. Amândouă sunt talentate, deștepte, creative, copilăroase, visătoare, pline de imaginație, vorbărețe, sociabile, spontane, curioase, vesele, afectuoase, deschise. Sunt convinse că pot face orice. Desenează, scriu povești – sau le desenează, după cum au chef – pun în scenă adevărate piese de teatru cu păpușile. Dacă o dată am făcut împreună niște pinguini din hârtie, pe care i-am pus pe un bețișor, ca pe marionete, după câteva zile și-au făcut ele niște personaje, decupate, desenate și lipite de ele.

Georgia știe literele de la 2 ani, pentru că a vrut și pentru că am văzut-o interesată, așa că am învățat-o. Acum are 5 ani și 9 luni, dar a citit (singură) mai multe cărți decât unele persoane pe care le cunosc. Nu vorbesc despre povești, ci despre cărți întregi – cea mai recentă fiind ”Regatul de gheață” (”Frozen”), pe care a citit-o de câteva ori.

Emma abia acum începe să învețe. Peste o lună va împlini 4 ani și acum a început să manifeste interes. Nu am ținut neapărat să știe și ea literele la 2 ani, dacă nu a vrut. Mi-am propus să le accept așa cum sunt ele, unice, fiecare cu propriile talente și preocupări. Acum a început să fie interesată, așa că am scos cutia cu litere și încerc să îmi dau seama ce metodă să abordez. Știu că nu va merge ca și la Georgia, dar o să mă adaptez pe parcurs. Și probabil o să mă ajute metoda Montessori, ca și la Georgia.

Până una-alta, eu am zis că o las ușor, în ritmul ei, dar în seara asta a apărut cu un desen propriu, pe care l-a și semnat cu propria mânuță: Emma. Litere un pic timide, dar corecte și, pe deasupra, colorate. Nu i-am arătat cum se scrie numele ei și nu am încercat să o învăț. Presupunerea mea este că a văzut la Georgia, cum se scrie… Pornim, deci, la drum, și cu Emma, spre minunatul tărâm al literelor, al scrisului și, mai ales, al cititului.

Și sunt tare mândră de ele, de fetițele mele minunate!

O seară… polară

Acum câteva zile am văzut pe Facebook o activitate frumoasă, pe pagina Fluturașilor Talentați, pe care mi-am propus să o pun în practică în weekend, cu minunatele mele. Și azi a fost momentul potrivit, deși nu mă așteptam să mai am chef de așa ceva după o săptămână plină, oarecum extenuantă 🙂

Am scos la imprimantă tiparul pentru pinguini, deși nu era necesar, căci se putea desena și de mână. Avem nevoie de un oval mare (corpul) – negru, un oval mic (burtica, albă), de un cerc negru (capul), de un cioc (romb, pe care îl colorăm cu galben sau portocaliu și îl pliem), de două piciorușe și de doi ochișori. Fetele mele au făcut totul, de data asta: au colorat figurile geometrice, le-au decupat – chiar și Emma, cu mânuțele ei mici și cu mini-foarfeca – apoi le-au lipit și au fost tare mândre, ce treabă frumoasă a ieșit! La final, le-am dat și câte un bețișor de bambus, ca să lipească pinguinii, transformându-i, astfel, într-un fel de marionete.

Ca o coincidență frumoasă, fetele azi au avut la grădiniță teatru de păpuși, iar personajul a fost un pinguin 🙂 După ce mi-au povestit, entuziasmate, despre asta, mi-am dat seama că acum e momentul potrivit să facem și noi o ”piesă” proprie cu pinguini, așa că am uitat de oboseală și ne-am pus pe treabă.

Eu am luat de aici tiparul pentru pinguin, iar aici puteți vedea cum s-au jucat Fluturașii.

După ce am terminat pinguinii, fetele i-au botezat Trița și Ani. Trița e fetiță și e a Georgiei, iar Ani e băiat și e al Emmei. Ani vine de la Anakin, deci da, e nume de băiat… nu întrebați… 😀

Ne-am jucat noi un pic, am și citit din cărți despre zonele polare, despre animalele care trăiesc acolo, despre urși polari, pinguini, foci și eschimoși, apoi am adus în scenă și personajele. Avem chiar un set de joacă ce conține pinguini, un urs polar cu puiul său, niște foci, eschimoși cu tot cu iglu și cu sanie trasă de câini… s-a potrivit la fix. Eu am plusat și le-am dat vată, în chip de zăpadă, iar Emma a fost mai mult decât încântată să o împrăștie pe masă. Nu am avut curaj să le mai dau din zăpada făcută de noi zilele trecute… era prea curat în casă, iar eu nu eram prea dispusă la asemenea mizerie 😀 Dar, oricum, parcă s-au distrat mult mai bine cu zăpada din vată.

Când am văzut că încercau să facă oameni de zăpadă din vată, am căutat o modalitate să îi realizăm altfel. Le-am dat o rolă de la hârtia igienică și niște cercuri albe, pe care le-au lipit pe rolă. Georgia a mai desenat ochii, gura, nasul, a decupat rapid o pălărie și gata omul de zăpadă! Pe o altă rolă am lipit două dischete demachiante de-ale mele și a ieșit un super om de zăpadă, în ton cu peisajul 🙂 I-am făcut chiar și o pălărie din carton!

Una peste alta, ne-am jucat frumos, ne-am distrat și sper că au și reținut câte ceva, căci le-am citit și le-am povestit despre toate aceste personaje și despre lumea lor, în timp ce ne jucam.

Am încheiat seara cu o lectură mai veche, o poezie pe care Georgia o știe foarte bine de mai demult: ”Apolodor”, de Gellu Naum.

”La circ, în Târgul Moșilor,
Pe gheața unui răcitor,
Trăia voios și zâmbitor
Un pinguin din Labrador.
-Cum se numea? Apolodor.
-Și ce făcea? Cânta la cor.

Deci nu era nici scamator,
Nici acrobat, nici dansator,
Făcea și el ce-i mai ușor:
Cânta la cor, era tenor.
Grăsuț, curat, atrăgător,
În fracul lui strălucitor,
Așa era Apolodor.”

Și așa mai departe… am citit numai câteva pagini, căci minunatele mele erau deja foarte obosite. Cred că le-a luat mai puțin de 5 minute să adoarmă 🙂