Aripi de zăpadă

(Titlul este „furat” de la Constantin Chiriţă, este volumul 4 din seria „Cireşarii”… Era prea banal să scriu, sec, „Weekend de vis la Şuior”, chiar dacă aşa a fost)

Am petrecut un weekend de vis la Şuior… şi vreau să afle toată lumea de locul ăla minunat. Am vrut o „evadare” cu fetiţele, s-a potrivit că a fost şi de ziua Emmei, a fost şi o relaxare înainte de weekendul care urmează, cu mulţi musafiri şi petreceri 🙂

N-am mai fost niciodată la Şuior, dar le facem reclamă la radioul unde lucrez şi am primit o invitaţie pe care nu am putut să o refuz 😀 Aşa că vineri, la ora 12, am pornit, cu fetiţe şi bagaje. Am mers până la Baia Mare, apoi Baia Sprie şi de acolo imediat e Şuiorul. Am pornit din Cluj pe ploaie, nu eram foarte încântaţi de vreme. Ajunşi acolo, la bază, ningea. Entuziasmul nostru a crescut brusc.

Ne-am îmbarcat în telescaun – singura modalitate de a ajunge la cota 1000, unde aveam noi rezervare… Băieţii de la telescaun sunt foarte drăguţi şi de ajutor, ne-au pus bagajele prima dată (am avut chiar puţine, eram foarte mândri!), apoi s-a îmbarcat tati cu Georgia, în următorul Emma şi eu. Pe fete le-au luat în braţe şi le-au aşezat ei, aşa că emoţiile mele s-au risipit rapid… mai ales după ce Emma a început să chiuie de răsuna pădurea! Şi aşa a ţinut-o până sus… la fiecare stâlp, unde mai erau mici trepidaţii, ea râdea 🙂 Şi eu, care îmi făceam griji că poate se sperie…

Sus, am fost şocaţi să descoperim nămeţi de zăpadă, nămeţi adevăraţi! Ne-am cazat repede, adică ne-am luat cheia şi am pornit să ne căutăm camera. Sus, la cota 1000, sunt trei cabane de lemn, Gutâi, Ţibleş şi Pietrosu – noi am fost cazaţi în cea din mijloc, Ţibleş. Ne-a plăcut căbănuţa de când am intrat în ea: era atât de caldă şi de primitoare! Toată numai din lemn, jos avea un living imens, cu o masă mare şi fotolii, canapea, chiar şi televizor, o încăpere numai bună pentru relaxare.

Sus, în cameră, iar am avut un şoc d-ăla plăcut – peste tot numai lemn, din nou. Buşteni unul peste altul – a remarcat Georgia – mobilierul tot din lemn, decorul – o combinaţie între rustic şi modern. Era aşa de cald, iar camera era atât de curată… fetele s-au băgat inclusiv pe sub pat, unde nu am găsit firicel de praf. Baia era impecabilă şi utilată cu tot ce trebuie, inclusiv accesorii gen cască pentru duş.

Atracţia fetelor a fost patul suplimentar: e amenajat sus, în interiorul camerei, un fel de terasă suspendată, unde se ajunge urcând pe scară. Scara însă era destul de abruptă, iar acesta a fost motivul pentru care nu le-am lăsat să doarmă amândouă sus – Georgia mai coboară la baie şi trebuia să o ajutăm sau măcar să o supraveghem când urca şi cobora, ca să nu avem emoţii. Dar patul în sine – respectiv o saltea maaaaare pusă direct pe „terasa” de care ziceam – era foarte bine împrejmuit cu scânduri, fiind aproape imposibil să cadă cineva de acolo.

Am avut cameră cu terasa orientată spre lac, însă acesta era îngheţat şi acoperit cu zăpadă – dar ne imaginam ce frumos trebuie să fie vara… Cu siguranţă ne vom întoarce acolo şi la vară, fie şi numai pentru privelişte!

După ce ne-am mai liniştit cu exclamaţiile referitoare la cameră, iar fetele au cotrobăit peste tot, au deschis dulapuri, sertare şi noptiere, ne-am echipat şi am ieşit la zăpadă. Ce fericire… Lângă cabană era efectiv un ocean de zăpadă, în care Emma intra până la brâu, şi pe unde nu mai călcase nimeni… Le-am lăsat pe fete să îşi facă de cap. S-au tăvălit, au făcut îngeri de zăpadă, ba chiar se puneau pe burtă şi înotau. Tati le lua şi le arunca în nămeţi, iar ele se înfigeau până la brâu în zăpadă. Şi râdeau…

După ce ne-am uscat şi ne-am liniştit, la căderea serii, am vizitat şi restaurantul, unde am găsit tot felul de preparate delicioase şi platouri încărcate cu bunătăţi. Fetelor le-am luat câte o supă fierbinte – spre deosebire de litoral, se pare că la munte se serveşte supă şi seara 🙂 După ce au mâncat, s-au zbenguit prin restaurant şi s-au împrietenit cu chelnerii, iar în final se alergau cu ei şi se speriau reciproc.

Şi seara în cameră a fost interesantă, fără jucării sau jocuri – şi-au luat cu ele la munte doar frăţiorii ursuleţi irlandezi. Atât în maşină, cât şi în cameră, a trebuit să inventăm jocuri… Profitând de noua pasiune a Georgiei pentru litere, ne-am distrat cu nişte jocuri de cuvinte: eu spuneam o literă, iar ea trebuia să spună un cuvânt care începe cu litera respectivă; sau invers, spun un cuvânt, iar ea trebuie să spună un alt cuvânt, care începe cu ultima literă a cuvântului spus de mine (un fel de „Fazan” simplificat). După ce s-a plictisit de asta, a vrut să jucăm ceva inventat de ea: ea zicea un cuvânt, eu trebuia să spun cu ce literă începe, iar tati să spună un alt cuvânt cu litera respectivă.

În cameră, fiecare ascundea pe rând un ursuleţ, în timp ce ceilalţi nu se uitau – după care porneau în căutarea lui. Cel care l-a ascuns trebuia să-i ghideze, spunând „rece” dacă nu era ursuleţul în zonă sau „cald” dacă te apropiai de el. A avut mare succes şi jocul ăsta… am găsit o grămadă de ascunzători grozave şi a fost cu atât mai interesant pentru că nu cunoşteam camera şi toate „ungherele” ei.

Inutil de adăugat că au dormit foarte bine… eu cu Emma, sus la cucurigu, iar Georgi jos, cu tati. Cred că a fost prima dată când am dormit cu Emma şi ea era atât de fericită! Îmi tot lua mâna şi o punea peste ea, să o ţin în braţe… sau se întindea cu spatele la mine şi mă ruga: „mami, ‘capini pe spate!” 🙂 Asta a fost foarte tare, era prima dată când îmi cerea aşa ceva. Despre Georgia ştiam deja că îi place să o scarpin pe spate – moştenire de la mine, sigur, căci aşa mă alinta şi pe mine Co, în copilărie!

Dimineaţa la micul dejun fetele şi-au comandat, pline de importanţă, ochi de ou, spre amuzamentul chelnerului. Deja sunt obişnuite cu restaurantele 😀 Seara, când am plecat, Emma i-a şi mulţumit chelnerului, la plecare: „misi de supă, noapte bună!” – ăla a rămas mut. Au fost puţine persoane la micul dejun, astfel că trebuia să comande fiecare ce voia. Duminică, însă, erau mulţi oameni şi au făcut bufet suedez cu toate bunătăţile, iar fetele au vrut şi cereale cu lapte, şi sălămel, şi brânză, era şi omletă, crenvurşti, salate, compot… multe chestii bune. Mie mi-au plăcut mult şi vasele în care aduceau mâncarea, castroane şi căni de lut, colorate, aşa cum vedem pe la meşterii populari 🙂

Sâmbătă a fost o zi superbă, cu soare şi o temperatură plăcută, iar schiorii cred că erau în culmea fericirii. Fetele au insistat că vor şi ele schiuri – toată lumea din jur avea… Noi nu eram prea convinşi, dar ne-am dus totuşi până jos, la bază – iarăşi cu telescaunul! – şi am închiriat o pereche. Din păcate, nu am găsit şi un monitor de schi liber, aşa că numai ne-am jucat cu ele… Ne-am promis că ne vom întoarce să stăm o săptămână întreagă, să găsim şi monitor, deci să schiem toţi patru 🙂 Când au obosit, am stat pe terasă, sus, cu ceai cald şi vin fiert şi era aşa de bine… Apoi am simţit miros de mici şi ne-am cumpărat, deci am făcut un fel de picnic la zăpadă 😀

Le-am dus în cameră, le-am uscat şi le-am urcat în patul de sus, dar nici vorbă de somnic! Doar chiţăiau şi se jucau, le-am lăsat aşa vreo oră, apoi le-am echipat şi le-am aruncat înapoi în zăpadă. Le-a luat tati un fel de colac mare, din cauciuc, folosit pentru pista de tubing (care era prea plină de zăpadă şi nu puteai aluneca pe ea) şi le-a învârtit pe acolo până s-au plictisit. Am bifat chiar şi un om de zăpadă 🙂 De fapt, am bifat cam toate minunăţiile pe care le poţi face iarna.

Duminică am plecat spre casă, fericiţi. Ne-am abătut un pic de la drum, ca să îl vizităm şi pe unchiuleţul Răzvan, iar după ce am plecat de la el, au adormit fetiţele noastre buştean în maşină, cum nu le-am mai văzut în ultima vreme. Emma a dormit până când a oprit tati maşina sub geam, la noi acasă 🙂

Ăsta a fost weekendul nostru de vis, recomand din inimă Şuiorul, şi dacă vreţi mai multe informaţii, ăsta e site-ul lor: www.suior.ro

Anunțuri