Toamnă, şcoală, prieteni noi

A dat toamna năvală peste noi, asta după ce vara a trecut pe nesimţite, iar eu am ignorat total blogul. Începând din această toamnă avem o nouă şcolăriţă, asta ar fi principala veste pe care nu am consemnat-o aici 🙂 Da, a început şi Emma şcoala… E tot la „George Coşbuc”, unde e şi Georgia – care a început clasa a doua.

Prima zi de şcoală a fost una cu emoţii, pentru noi adulţii, evident. Ne-a făcut o surpriză şi a apărut şi bunicul Co, declarând, emoţionat, că „nu putea s-o lase singură pe Emma în prima zi de şcoală”. Bineînţeles că Emma a fost super încântată, la fel şi eu, care îmi aminteam cum mi-a făcut mie surpriză bunicul meu, acum 29 de ani, apărând la festivitatea din prima mea zi de şcoală, cu un buchet de trandafiri… Continuă lectura

Anunțuri

Avem o mică tocilară

Nu doar că îi place școala; Georgia iubește școala. Îi place învățătoarea, îi plac noii colegi, îi place tot. Merge cu entuziasm în fiecare dimineață, vine fericită acasă și cea mai mare pasiune a ei sunt… temele. Adoră să facă temele. Adoră matematica. Îmi povestește cu lux de amănunte ce face la școală. OK, hai să ne întoarcem la teme, sigur nu mă crede nimeni 🙂 Continuă lectura

Un nou început

Acum un an, fix pe 15 septembrie, începeam o nouă etapă din viaţa noastră, odată cu prima zi de şcoală a Georgiei. Eram entuziasmaţi, ne plăcea şcoala, ne plăcea învăţătoarea… am scris totul aici. A fost bine, un an întreg, că ajungeam în 5 minute la şcoală (sau mai puţin – au fost dimineţi în care am plecat la 8 fără 5 şi nu am întârziat!).

A fost bine, că şi-a făcut prieteni, că doamna învăţătoare s-a dovedit a fi calmă şi capabilă. A fost bine, că şcoala e bine dotată şi modernă. N-a fost bine, pentru că nivelul clasei era destul de scăzut, iar Georgia s-a plictisit un an întreg. N-a fost bine, pentru că doamna trebuia să se plieze pe nivelul clasei, care era unul mediu (cu indulgenţă). N-a fost bine, că era băieţi violenţi, crescuţi cu violenţă acasă, care nu ştiau cum altfel să se comporte. Au lovit-o şi pe Georgia, de câteva ori, iar eu nu am rezolvat nimic cu plângerile şi sesizările mele. Nu aveam partener de dialog în părinţii celorlalţi copii. Nu a fost bine nici că în şcoală nu există limba germană – Georgia venind dintr-o grădiniţă în limba germană, în clasa pregătitoare a făcut engleză (şi i-a plăcut la nebunie, încă lucrăm acasă); acum se pregăteau să le introducă franceza. Continuă lectura

Are mama două… absolvente!

Georgia a învățat un cuvânt nou, care îi place tare: ”absolvent”. Prin urmare, a decretat că ea e absolventă de clasa pregătitoare, iar Emma e absolventă de grupă mijlocie.

Nu am cum să o contrazic 🙂 Continuă lectura

Primele zile de şcoală. Tristeţi, partea a doua

A doua zi după ce am scris postarea precedentă, în care mă întrebam cum va fi să o las pe Georgia la poarta şcolii şi eu să plec, uitându-mă mereu în urmă şi cu inima în gât, fetiţa mea mi-a mai dat o lovitură: m-a întrebat dacă mai vin cu ea până în clasă. Voia să o las la poartă şi să meargă singură.

I-am zis că mai sunt câteva zile în care o voi însoţi până la clasă; că nu o să mai am voie, oricum, să trec de linia albă. Şi am rugat-o să mă mai lase un pic să vin cu ea, până mai pot. A zâmbit, plină de înţelegere, şi m-a lăsat să merg cu ea.

A doua zi, iar: „Mami, dar nu mă laşi să merg singură?!”

Eu: „Nuuu, hai, te rog, mai lasă-mă să merg cu tine, măcar săptămâna asta!”

Azi a început o nouă săptămână. Cu un zâmbet şmecheresc, s-a uitat la mine şi m-a rugat să o las să meargă singură. De data asta eram pregătită, aşa că m-am oprit la linia albă. M-a îmbrăţişat, m-a pupat, şi a plecat parcă zburând, plutind. Eu mă simţeam de parcă pleca la facultate.

A traversat toată curtea, spre clădirea lor, se tot întorcea şi îmi trimitea pupici, îmi făcea cu mâna şi îmi zâmbea… Apoi a dispărut în şcoală. Eu m-am adunat, în final, şi am pornit spre birou. Tot drumul, o revedeam în gând, cu mersul ei vesel, parcă săltat, cu ghiozdanul mare în spate, cu prinţesele Disney, care se îndepărta tot mai mult de mine.

Cred că cel mai greu moment pentru un părinte e să îţi urmăreşti copilul cu privirea cum se îndepărtează de tine, să îi vezi mersul din spate, nu lângă tine, cum îl vedeai până acum.

La prânz, m-a sunat Georgia, de pe telefonul lui tati, imediat după ce a ieşit de la şcoală. Şi mi-a mărturisit că, după ce a ajuns în clasă, dimineaţă, i-a părut rău că nu m-a lăsat să merg cu ea şi a lovit-o melancolia. Aşa că a plâns după mami, cum nu cred că a plâns vreodată până acum. Aşa că, după cum se vede, mai avem amândouă de lucrat la capitolul separare.

Primele zile de şcoală, tristeţi şi entuziasm

Aşadar, a început şcoala. Parcă nu realizez, încă, parcă totul se mişcă prea repede în jur! Mă uit la ea, la fetiţa mea, şi îmi vin în minte versurile din cântecul acela celebru: „Timp, încotro mergi? Spre ce meleaguri noi, grăbit alergi?”, din filmul „Liceenii”.

În fiecare dimineaţă, când o duc la şcoală, o conduc până la clasă, ea parcă zboară, fericită, merge repede şi îşi agaţă haina în cui, pune ghiozdanul lângă scaun, se aşază în bancă, îmi mai trimite nişte pupici şi îşi vede de treabă. În momentul acela, eu ar trebui să plec spre birou, nu? Atunci, de ce parcă mă lipesc de uşă, de ce nu îmi pot lua ochii de la ea, de ce nu mă pot urni din prag? De ce mi se strânge inima, când mă gândesc apoi că, peste câteva zile, nu voi mai avea nici privilegiul să o conduc până în clasă? Continuă lectura

Clujul meu drag (XI) Școala minunată din cartier

Astăzi a fost Ziua porților deschise la școlile din Cluj, pentru părinții și copiii care vor merge la școală în clasa pregătitoare. Da, vom merge și noi, nu doar copiii 🙂 Evident că după micul dejun ne-am înființat la școala de care aparținem, ca să vedem despre ce e vorba. Avem pe listă vreo trei școli, însă am vrut să o vedem în primul rând pe asta care ne are și ea pe listă.

Este vorba despre ”Ion Agârbiceanu”, școală gimnazială ”de cartier”, cum s-ar zice. Am făcut niște sondaje înainte și am auzit numai lucruri bune, de la elevi și de la părinți. Am cercetat site-ul și mi-a plăcut ce am văzut. Iar azi dimineață, am mers toți patru, să vizităm școala.

Ne-au întâmpinat doamne tare drăguțe, învățătoarele care au acum clasele pregătitoare și cele care vor prelua la toamnă. Ne-au făcut un tur prin toate clasele, am văzut materiale didactice, dotări, clasele, băile (unde toaletele erau roz la fetițe, fapt care i-a plăcut Emmei la nebunie). Au chiar și un laborator de informatică, dotat cu laptopuri mici 🙂 Au sală de sport, căci au două ore de sport pe săptămână. Vor învăța alfabetul (doar literele mari), primele noțiuni de matematică, limba engleză; lecțiile vor dura câte 35 de minute, vor avea și ore de dans/muzică.

Plusuri: mi-au plăcut foarte mult clasele, dotările, materialele didactice. Cel mai mare plus: școala este foarte mare, iar cei mici au un corp de clădire absolut separat de ceilalți, cu toate sălile numai pentru ei. Alt mare plus: au program after school, până la ora 16, când își fac temele și pot lua masa – mâncarea fiind adusă de o firmă de catering. Încă un plus: școala are uniformă proprie, pe care o cunoșteam deja, căci îi tot văd pe copiii din cartier și îmi place.

Minus: religia. Ăsta va fi mereu of-ul meu, îndoctrinarea din școli… Nu mi se pare ok să aibă capelă în școală, să aibă foi de lucru pe teme religioase, să îi pună să se roage, chestii de-astea. Dar nu mi se pare normal nici ca eu să îi interzic Georgiei să participe la toate astea dacă ea va dori. Vor avea ore de religie, mi s-a spus. Și mi s-a strâns un pic inima, iar entuziasmul mi-a mai scăzut. Nu voi face nimic în privința asta, totuși, pentru că nu voi hotărî în locul ei nici că e creștină, nici că e atee. M-a întrebat o dată dacă există Dumnezeu și i-am zis că unii oameni cred asta, iar dacă ea va vrea să creadă, la rândul ei, atunci va exista pentru ea. Mi-a răspuns că ea crede că există. OK, ce era să-i spun? Că nu există nici Moș Crăciun? Am lăsat-o în pace și sper să pot face asta mereu 🙂 Oricum, n-o să ne rugăm înainte de masă, asta-i clar.

Fără această mică paranteză, totul a fost minunat în școala noastră de cartier și cred că ea e aleasa. Am eliminat din start școlile de centru, pentru că nu o să-mi stresez copilul inutil să se ridice prin puteri proprii la niște standarde care există în mod artificial. Știu cazuri de copii care iau deja meditații în particular, din clasa a cincea, ca să facă față pretențiilor unor profesori care nu predau la nivelul propriilor pretenții. Și mai știu că am un copil excepțional, care va străluci în absolut orice școală, pentru că asta știe ea să facă, să strălucească.

Viitoarele ei posibile învățătoare deja își făceau planuri, azi, cum o să-i dea fișe de lucru separate, mai grele decât la ceilalți copii; au văzut-o citind de pe pereți, din cărți, din tot ce prindea 🙂 Și-a scris chiar și numele pe o tablă, apoi și l-a scris și Emma, pentru ca stupoarea să fie totală (știați că nu mai există table de-alea clasice, cu cretă? Toate sunt albe și scriu pe ele cu markere!). Deja își făceau planuri și cu Emma, pentru toamna lui 2016. Și ne-au sfătuit să o ducem pe Georgia la Palatul Copiilor, ca să îi cultivăm pasiunea pentru desen – și asta mi-a plăcut.

Acesta a fost, deci, primul nostru contact cu școala. Pornim într-o adevărată aventură… sperăm să fie una cât mai frumoasă, pentru toate părțile implicate. La plecare, am fost rugați să scriem impresii, iar Georgia a scris: ”Georgiei i-a plăcut școala”. Asta-i tot ce contează, nu? Și suntem norocoși că avem așa o școală mare și frumoasă în cartier 🙂