Dorm îngeraşii. Linişte…

Astfel de imagini te determină să mergi mai departe, să te trezeşti, totuşi, dimineaţa, să te ridici din pat şi să continui. Te ajută să îţi păstrezi minţile şi sănătatea, să nu derapezi, să nu pleci în lume. Dacă ai două fetiţe şi se întâmplă să fie obosite sau bolnăvioare sau smiorcăite sau plictisite în acelaşi timp, ţi se poate întâmpla să simţi toate chestiile alea, cu plecatul în lume şi restul 🙂

Dar vine acel moment de linişte, în care poţi să le priveşti cum dorm, fiecare în patul ei, în camera ei. Şi te bucuri că, totuşi, sunt sănătoase. Că le-ai hrănit cu bunătăţi, că sunt curate, că le e cald şi bine, că au unde să doarmă, că au oameni care le adoră.

Astăzi a fost o zi tare liniştită şi frumoasă, amândouă fetele au fost vesele, nu le-a durut nimic, pe niciuna. Cea mică a împlinit nouă săptămâni şi a sărbătorit dormind 13 ore 🙂 de la 9 seara, până la 10 dimineaţa, cu o singură pauză de masă, la ora 6 dimineaţa. Ne-am plimbat prin parc, ne-am jucat, Emma a gângurit şi a zâmbit, Georgia a râs şi a ţipat, a cântat şi a dansat, a pupat-o pe surioară şi a smotocit-o toată ziua. Am fost doar noi trei şi am reuşit să ne descurcăm fără să ne certăm, fără să plângă nimeni, toată lumea a mâncat la timp, ne-am jucat cât a trebuit şi am şi dormit.

Acela a fost momentul magic, al somnului. Când dormeau amândouă şi eu eram fericită că am reuşit, că am două fete aşa de cuminţi şi că ne înţelegem aşa de bine numai noi trei. Nu îmi venea să cred cât e de linişte în casă – aşa că mă plimbam dintr-o cameră în alta, ca să le admir. Georgia adormise, ca de obicei, la picioarele patului şi pe lat, nicidecum aşa cum o pusesem eu, frumos. Mereu o găsesc aşa după ce adoarme (nu mă pot abţine şi merg să o văd înainte să mă culc şi eu) şi trebuie să o întorc pe direcţia cea bună. Emma, în schimb, adoarme aşa cum o pun în pătuţ. Deocamdată 🙂

Linişte, deci. Dorm îngeraşii…

Desene pe asfalt

De când nu aţi mai încercat aşa ceva??? Cam aşa şi eu… din copilărie! Ei, uite cum copilăresc eu din nou, alături de fetiţele mele – datorită lui Dede, care s-a gândit că Georgia ar avea nevoie şi de nişte cretă colorată. Bine, el spera că ea o va folosi în casă, pe pereţi, dar până acum am reuşit să o conving că obiectele cu pricina se folosesc doar afară.

A fost încântată de ideea cu desenul pe asfalt, exact cum mă aşteptam. Doar ei îi place să deseneze pe orice, cu orice. I-a plăcut că i-am desenat flori, steluţe şi inimioare, iar tati i-a desenat o căsuţă „batutu” (albastră). Din păcate, a trebuit să ne scurtăm şedinţa de înfrumuseţare a trotuarului, pentru că Georgia avea o urgenţă la oliţă… Dar mai avem timp. De acum, aşteptăm doar soare.

Colecţia primăvară-vară 2010

Am probat azi câteva ţinute de vară, că deja nu mai ştim cum să ne îmbrăcăm, cu vremea asta! E deja mai cald decât ne-am fi aşteptat, aşa, dintr-o dată! Şi azi-mâine trecem la rochiţe… aşa că trebuia să verificăm ce ne vine bine şi cum le combinăm.

Ne-am distrat de minune. Georgia are serioase calităţi de manechin 🙂 A fost aşa de drăguţă, am îmbrăcat-o cu prima rochiţă şi i-am zis să stea lângă oiţă, că-i fac poză. Apoi, de fiecare dată când o schimbam, se ducea singură acolo şi lua poziţia pentru aparat 🙂

Bineînţeles, ciorapii coloraţi nu merg la toate ţinutele, dar şedinţa foto a fost organizată ad-hoc… noi de fapt căutam o rochiţă pe care să o luăm la plimbare 🙂 şi ne-am gândit că am putea să probăm şi hăinuţele pe care le-am primit în ultima vreme.

Ar trebui să organizez o şedinţă foto şi cu Emma, căci şi ea are o garderobă împresionantă, numai că ei nu-i prea place să fie îmbrăcată şi dezbrăcată ca o păpuşă. Aşa că va trebui să adun poze din mai multe zile, ca să obţin o galerie foto cu ţinutele ei.

Primele modele

Ştiam deja că Georgia are câteva persoane pe care le adoră, dar nu mi-am dat seama până acum că le pot folosi aşa de bine… ca să o manipulez 🙂 În afară de băieţii ei preferaţi, Dede şi Raul, pe lângă Ancuţa şi Dana (fetele pe care le admiră), care sunt toţi mari, fetiţa mea şi-a găsit un model într-o persoană mai aproape de vârsta ei: o cheamă Mara, are aproape 5 ani şi e fetiţa naşilor noştri. O priveşte cu atâta admiraţie, i se luminează făţuca dacă povestim despre ea, e super-încântată dacă o găseşte prin poze, în album, şi o pomeneşte toată ziua.

Are o mulţime de hăinuţe şi papuci de la Mara, aşa că îmi aduce aminte mereu dacă o îmbrac într-o rochiţă sau cu nişte pantaloni de la ea, le ştie pe toate. E de părere că Mara e cea mai frumoasă şi e încântată de ideea că are lucruri ca ale ei ori că face şi ea ceva „ca Mara”. (Tot de la Mara a învăţat şi să sară, e tare haioasă, că încă nu sare chiar de tot, ci numai se saltă un pic).

M-am hotărât să profit de chestia asta şi să rezolv problema cu oliţa… Aşa că i-am spus că Mara e fetiţă mare, care se joacă numai cu fetiţele mari, care fac „cachi” la oliţă. Şi că Mara însăşi face la oliţă, dacă tot e fetiţă mare! Georgia nu e prietenă prea bună cu oliţa, trebuie să precizez. Adică, până acum a văzut-o ca pe o jucărie şi nici eu nu m-am străduit prea tare să o învăţ ce-i cu obiectul ăla. Dar de-acum, dacă a aflat că Mara face la oliţă… s-au schimbat lucrurile.

În prima fază, a făcut şi ea „cachi” la oliţă, asta a fost prima chestie care m-a mirat. Apoi, a început să se ceară tot mai des, explicându-mi că şi Mara stă pe oliţă 🙂 Se aşează pe ea cu o figură serioasă şi îmi spune că aşa stă şi Mara. Astăzi s-a cerut de cel puţin patru-cinci ori la oliţă şi nu degeaba! Suntem, deci, pe drumul cel bun.

Scufiţa Roşie, varianta Georgia

E una dintre poveştile ei preferate, adică îi place să îi povesteşti, stă şi ascultă cu ochii mari şi înregistrează tot. Eu nu prea credeam că are răbdare să stea să asculte poveşti, dar Emilia a început să-i spună asta cu Scufiţa Roşie (de ceva vreme, acum e deja mare fetiţa!) şi chiar i-a plăcut. Acum, a ajuns deja la alt nivel. Povesteşte ea. Îi place să enumere ce duce Scufiţa Roşie în coş, la bunica, şi pune acolo toate bunătăţile care îi plac ei – şuncă (ucu), pâine, suc sau apă, chec, ciocolată câteodată, depinde ce a mâncat ea recent şi i-a plăcut foarte mult.

Ieri, s-a nimerit să fie îmbrăcată în roşu, îşi pusese şi şapca aia pe cap – tot găseşte câte o căciulă sau o şapcă şi umblă cu ele prin casă, şi le pune tot invers sau într-o parte… Ba mai avea şi coşuleţul în mână. Ăla e coşuleţul de la Co, i l-a cumpărat el ca să meargă de Paşti după ouă roşii – a trebuit să mergem cu el şi pe afară, să culegem păpădii 🙂 Aşa că era chiar Scufiţa Roşie! Avea în coş un croissant (mă rog, ceva resturi, că îl mâncase deja), i-am mai pus două mere (la cererea ei) şi nişte biscuiţi şi era gata să meargă la bunica! Era tare încântată… Şi aşa ne distrăm noi tot timpul, nu ne plictisim niciodată cu fetiţa asta, fiecare zi e o nouă poveste 🙂 Astăzi, Scufiţa Roşie! Sau Scufiţa Georgie, a zis Emilia.

_____________________________________________________________

Continuare… Ce fetiţe cuminţi!

După ce ieri a cam plâns mititica de Emma, de mi se rupea inima de mila ei, s-a liniştit abia spre seară, după băiţă. S-a relaxat aşa de bine, că dormea dusă pe la 9. Am tot aşteptat să se trezească la 12 sau la 1, cum m-am obişnuit. Dar nu mi-a deranjat somnul 🙂 Am zis că sigur se trezeşte pe la 3, dar nici asta nu s-a întâmplat. Şi când, în sfârşit, s-a trezit, nu îmi venea să cred cât e ceasul: 6 fix!

Aşadar, bebelina mea a dormit 9 ore neîntoarsă, fără niciun suneţel, fără să vrea papa… mă tot uitam la ea şi parcă zâmbea prin somn. M-am bucurat că s-a liniştit, dar nu mă aşteptam să doarmă chiar atât. Dacă mă gândesc bine, şi Georgia avea două luni când a dormit prima dată toată noaptea. Bineînţeles că nu vor fi toate nopţile aşa, de acum încolo, o să se mai trezească ea, dar e oricum un început promiţător. Înseamnă că am avut noroc de două fetiţe cuminţi, care m-au lăsat să dorm nopţile… şi chiar şi dimineţile 🙂 Emma s-a culcat la loc după ce a păpat la 6 şi încă nu s-a trezit (e abia ora 9), iar Georgia, de obicei, nu se trezeşte înainte de 8. Câteodată chiar şi la 9. Eu n-am fost niciodată o persoană matinală, aşa că mă consider norocoasă. Ştiu că sunt copii care se trezesc şi la 6 dimineaţa, nu ştiu ce m-aş fi făcut cu unul d-ăla!

Mă bucur că sunt sănătoase amândouă şi vesele. Amândouă papă bine şi dorm bine. Aşa că Emma are, la două luni, 4 kilograme şi 600 de grame, iar Georgia, la doi ani, puţin peste 14 kilograme.

Deci astea sunt colicile!

Poate că pare ciudat, dar n-am prea ştiut până acum, chiar dacă s-ar zice că am experienţă în cariera de mămică. De vreo două zile, ştim şi noi ce înseamnă plâns de colici. Biata Emma ne-a arătat. Plânge, drăguţa de ea, cum nu am mai auzit-o niciodată nici pe ea, dar nici pe Georgia, când era bebe. Se mai linişteşte din când în când la noi în braţe, apoi iar începe, dintr-o dată. Şi iar se opreşte şi ne zâmbeşte, apoi iar plânge. Din fericire, e doar un episod pe zi, în jur de ora 7 seara, înainte de băiţă. I-am dat siropel Gripe (ăsta a ţinut-o şi pe Georgia departe de durerile de burtică) şi ceai de muşeţel, iar de obicei după baie se linişteşte. Adoarme pe la 9 seara, se trezeşte în jur de 1, apoi 5 şi după 8 dimineaţa, dar numai pentru zece-douăzeci de minute, în care papă cu poftă. În rest, câteodată şi visează că papă, după cum se poate vedea în filmuleţ…

__________________________________________________________________

Camera minunată

Am visat mult în camera asta. La început, era doar o cameră goală. Încă din prima zi când am vizitat apartamentul ăsta (şi ne-am decis că va fi al nostru), am ştiut că acolo vor sta fetiţele noastre. Mă rog, nu ştiu dacă am anticipat atunci că vom avea două, dar la una sigur ne aşteptam. Era cumva izolată de restul apartamentului, are un hol propriu şi o baie mai micuţă.

La început, a fost camera motanului. Avem puţine lucruri acolo, între care vechea noastră masă pentru calculator, pe picioarele căreia motanul Diesel îşi ascuţea ghearele. Şi baia era numai a lui, acolo avea tăviţa cu nisip.

După ce am aflat că vom avea un bebe, motanul şi-a făcut bagajele şi a plecat la Orăştie, cu tot ce era în cameră. Am făcut curăţenie şi am început să visăm. Cum o să arate, ce ar trebui să fie acolo, cum să aranjăm… Nu am plănuit nimic în detaliu. Lucrurile au început să se adune, pur şi simplu.

La început, a fost coşuleţul împletit, pe care l-a găsit la o căsuţă de-aia de pe marginea drumului. Nici nu avea suport, ăla a venit mai târziu. Apoi, am găsit o chestie ideală pentru masa de înfăşat. Nu era o comodă de-aia clasică, nu ne prea plăceau alea. Era o „construcţie” din lemn, cu sertare şi un sac din ceva material. A venit şi pătuţul, găsit de tati pe ceva site. L-a vrut nefinisat, ca să îl poată vopsi el, aşa cum ne doream. Între timp, vopsise şi doi pereţi – la început, culoarea era prea palidă şi am hotărât că trebuie ceva mai „viu” pentru fetiţa noastră, aşa că a dat tati vreo patru straturi de lavabilă. După asta, într-o „excursie” prin magazine, am găsit tapetul şi am ştiut că se potriveşte perfect în camera bebelinei. Era galben, cu gâşte şi ursuleţi. Am pus doar pe un perete, ca să nu fie prea încărcat peisajul (şi i-am scris un mesaj pe perete, sub tapet). Începea să se contureze ceva… lucrurile prindeau formă şi culoare. A vopsit şi pătuţul, şi masa de înfăşat, apoi a vopsit şi uşile şi sertarele de la dulap (doar atât, din nou nu voiam să fie prea încărcat). Totul a fost pregătit minuţios, din timp, de către un tătic priceput. S-a potrivit perfect şi canapeaua portocalie… apoi am găsit o perdeluţă în ton şi o lampă, toate cu galben şi portocaliu, toate vesele, aşa cum bănuiam că va fi minunea noastră.

Îmi amintesc că seara, după ce veneam de pe la joburi, stăteam acolo în cameră şi tot povesteam făceam planuri şi visam. Cum o să se joace bebelina în cameră, cum o să doarmă în pătuţ, cum o să stau cu ea în braţe pe balansoar… pe ăla l-am primit de ziua mea, înainte cu o lună să vină Georgia pe lume. Şi e singurul lucru alb-negru din cameră 🙂

Poate că mă repet, dar timpul a trecut fulgerător de repede. Am văzut-o pe fetiţa noastră crescând acolo în cameră, folosind şi bucurându-se de lucruşoarele pe care i le pregătisem cu atâta drag. Între timp, pătuţul galben-portocaliu o găzduieşte pe Emma, în altă cameră, iar năzdrăvana cea mare are un pat pe măsura ei. Acum, înainte să vină a doua bebelină, iarăşi visam. În prima fază, că o s-o pun pe cea mică în patul Georgiei, iar noi două ne vom juca pe covor. Şi că Georgia o să vrea să stea şi ea lângă Emma, în pat. Apoi, urmau fazele în care amândouă se vor juca acolo, jos pe covor ori pe canapea. Că le vom pune paturi suprapuse şi vor dormi acolo. Că le vom pune două birouri, deci va trebui să scoatem canapeaua.

Această prezentare necesită JavaScript.

Astăzi am trecut de prima fază – am stat cu Georgia şi ne-am jucat în cameră, în timp ce bebelina ne privea din pătuţ. Şi atunci mi-am amintit că parcă nu demult vizualizam scena asta. M-am întrebat din nou, oare cum de trece aşa de repede timpul? Oare cât de repede o să trecem şi la fazele celelalte? Imediat vor deveni colege de cameră – am întrebat-o astăzi pe Georgia dacă vrea să doarmă Emma cu ea şi a fost foarte încântată de idee. Apoi, se vor plictisi de tapetul galben cu gâşte şi ursuleţi şi li se va părea prea pueril, probabil îşi vor dori ceva cu Hannah Montana sau cine ştie ce. În curând, şi dulapul a deveni neîncăpător, iar paturile lor de bebeline vor dispărea (cui să le dăm???). Pereţii vopsiţi de tati vor fi acoperiţi cu postere – sau acum nu mai e moda asta? Nici nu mai ştiu… Sper numai să fim în stare să ţinem pasul cu ele şi să le placă mereu camera lor, să se simtă bine acolo. Noi sigur ne vom strădui, iar tati cred că e dispus să monteze/vopsească/instaleze orice vor dori prinţesele.

O zi printre păpădii

Prin popor se zice că după ziua Sfântului Gheorghe se poate sta pe pământ. Parcă ciobanii zic chestia asta, că pot dormi pe jos, în câmp, după 23 aprilie. În zilele noastre, asta s-ar traduce că s-a dat liber la picnicuri 🙂 Cum noi am şi avut ceva de sărbătorit – pe 24 ziua Georgiei, apoi în 25 a împlinit Emma două luni -, am ieşit şi noi la iarbă verde, la aer şi la soare.

Bineînţeles că cea mai fericită a fost Georgia, mai ales că ne-am aşezat pe un câmp plin de păpădii. Parcă nu îi venea să creadă că sunt atâtea. A cules câteva la început, dar erau atât de multe, că în final a renunţat şi doar le-a admirat de la distanţă. I-a plăcut foarte mult să alerge prin iarbă, să se joace cu Raul şi cu Anca şi cu Dana… S-a jucat cu mingea, a tras după ea maşinuţa-telefon pe tot câmpul (însoţită de Raul, care ţinea receptorul), a stat pe pătură cu fetele şi a scormonit puţin prin foc, plină de importanţă, apoi a şi păpat grătărel, cu roşii.

Şi Emma s-a simţit foarte bine, la început nici n-am simţit că a fost cu noi, a dormit vreo trei ore în cărucior, la soare. După asta, a stat şi ea cu noi, a tot zâmbit şi a râs, ba chiar a stat la o bârfă cu Dana 🙂 Îi plăcea şi ei să fie la aer şi voia să povestească cu cineva…

Georgia nu a vrut deloc să doarmă, am încercat să o conving să facă un nani mic în maşină, dar nici n-a vrut să audă. A băut ceaiul, apoi îl tot striga pe Raul şi voia să meargă afară, să se joace. N-am avut încotro şi am renunţat. Iar pe drumul spre casă a adormit în scaunul ei, îi cădea capul în faţă şi ar fi căzut de tot, dacă nu o ţineau centurile. Am luat-o în braţe şi s-a lăsat moale pe mine, cu toată greutatea, avea o făţucă aşa de liniştită… A dormit vreo 15 minute, când am ajuns în camera ei s-a trezit şi nu a mai vrut să doarmă, deşi am pus-o în pătuţ. Părea că şi-a recăpătat toată energia în doar 15 minute de somn! Seara, însă, au picat amândouă, dormeau deja pe la 9 şi ceva.

Aşadar, Emma a fost la primul ei picnic, chiar în ziua în care a împlinit două luni… şi se pare că îi place. Şi Georgia a început la fel de devreme, pe la trei luni am fost cu ea în excursie. Acum, că s-a deschis oficial sezonul, aşteptăm cu nerăbdare următoarele ieşiri, cu amândouă fetiţele noastre!

_______________________________________________________

O zi minunată, ca EA

Şi-a început ziua jucându-se cu trenuleţul – noul ei prieten, de care e aproape nedespărţită. I l-am luat ieri, de ziua ei, şi s-a jucat încontinuu cu el, nici în baie nu a vrut să mai stea la fel de mult ca de obicei, ci a preferat să scurteze baia şi să meargă în cameră, să se joace cu „ciu-ciu”.

De fapt, şi-a început ziua cu „Mulţi ani trăiască!”, am mers toţi trei (adică noi şi Emma) la ea în cameră şi i-am cântat, când s-a trezit azi-dimineaţă, şi a fost foarte fericită să ne audă, cred că e noua ei melodie preferată. Am îmbrăcat-o frumos, în rochiţa-buburuză (bububu), şi ne-am continuat programul obişnuit, lapte, joacă, baloane, micul dejun, plimbare etc. Tot printre cadourile de ziua ei s-a numărat şi un pistol de făcut baloane, foarte tare. Îl căutăm de ceva vreme şi l-am găsit chiar acum…

Între timp, eu am reuşit să termin tortul (am ţinut neapărat să mă simt eu mămică şi să îl fac singură). A ieşit foarte bun, dar mai ales foarte frumos, exact aşa cum mi l-am imaginat – colorat, vesel şi tonic, exact ca fetiţa mea cea aniversată. Care fetiţă s-a culcat tare greu, parcă ştia că i se pregăteşte ceva… Chiar am crezut că n-o să mai doarmă până la urmă, dar în final s-a făcut linişte (destul de târziu, mă întrebam dacă o să se trezească până vin invitaţii). S-a trezit pe la 5, exact când începeau să-i vină invitaţii, am îmbrăcat-o repede şi a ajuns, puţin descumpănită, în mijlocul unei mulţimi de oameni cu o mulţime de cadouri. În prima fază a stat un pic şi s-a tot uitat la ei, parcă nu-i venea să creadă că atâtea dintre persoanele ei preferate se află la noi în casă. Dintre oamenii pe care îi iubeşte cel mai mult pe lumea asta, nu lipsea decât Dede şi, evident, bunicii. În rest, erau toţi acolo – Dana, Anca, Raul, ca să nu mai vorbim de Mara (fetiţa naşilor)!!!

A primit o mulţime de cadouri minunate, s-a văzut că toţi s-au gândit la ea şi la ce îi place ei. I-au luat exact ceea ce îi trebuia. A primit o băncuţă ca la şcoală (a văzut naşa Alina pe blog cum stătea fetiţa pe jos, la măsuţa aia mică de lemn), o carte superbă cu puzzle-uri şi cu sunete – povestea Cenuşăresei (Anca şi Raul de obicei aduc chestii de-astea intelectuale), o pernuţă mare, moale şi roşie cu Minnie (dacă o strângi de un colţ, sforăie!) – asta de la Dana şi Dede, ei sunt mereu în trend şi atenţi la schimbările de preferinţe ale Georgiei. Pe lângă astea, ca şi cum nu era de ajuns, rochiţe şi tot felul de hăinuţe drăguţe, ba chiar şi o poşetă cu Albă ca Zăpada, exact aşa cum are Mara!

Mai mult decât toate astea, ei i-a plăcut că au venit toţi la ea şi că a fost în centrul atenţiei. I-au plăcut, bineînţeles, şi cadourile, dar ce fericită a fost să se joace cu Mara, să facă puzzle cu Anca, să o mozolească Raul cu frişcă pe botic, să îi facă Dana baloane, să o facă Raul „avion”, să o strige toată lumea, să îi cânte toţi „mulţi ani, trăiască!”. A păpat cu mare plăcere şi sandvişurile şi gustăricile „la scobitoare” pe care le-am pregătit exact aşa cum îi plac ei – doar e ziua ei, nu? Ne-am gândit să pregătim nişte bunătăţi pe gustul şi pe măsura sărbătoritei! I-a plăcut, de asemenea, şi tortul, a păpat cu mare poftă, i-a plăcut şi crema, şi frişca, tot. Dar cel mai mult i-a plăcut să sufle în lumânare, a trebuit să i-o tot aprindem, de cel puţin trei ori, să sufle în ea.

Seara, când am dus-o la culcare, i-am cântat „Ciobănaşul” şi aşteptam să văd ce cântecel mai vrea să audă. De obicei, îmi cere ea „Vine, vine” sau „pam-pam” şi aşa mai departe. De data asta… surpriză! A început să cânte ceva cu „miţi, piţi”, ceva de genul ăsta, cu multe cuvinte în limba ei, dar cânta de-a binelea. Am întrebat-o „vrei să-ţi cânte mama ’mulţi ani trăiască’?” şi a zis, fericită, „daaaa!!!”, i s-a luminat toată făţuca de bucurie. Am început să îi cânt, ea râdea şi a început să sufle, ca atunci când a suflat în lumânare. Apoi a început să-mi povestească de „tot” (tort), cu „Panana” şi piticii (cu ei i-am decorat tortul). Îmi tot cerea să îi mai cânt „Mulţi ani, trăiască”, până şi-a terminat lăpticul şi ochişorii se făceau tot mai mici.

Sunt sigură că a adormit fericită, rememorând momente din ziua asta minunată. Probabil că asta va şi visa, la noapte. Şi eu mă bucur că a avut aşa o zi frumoasă, că are aşa prieteni buni, că o iubesc atâţia oameni. La mulţi ani, scumpica mea! Să creşti mare şi sănătoasă! Ne dorim să petrecem cât mai multe aniversări împreună… deşi, poate ar fi mai bine să urmezi sfatul lui Raul şi să nu creşti prea curând. Cred că mi-ar plăcea şi mie să mai rămâi câţiva ani buni copil, o fetiţă aşa de frumoasă şi de veselă.

_____________________________________________________________