Crăciun cu bulinuţe

Repede a trecut Crăciunul şi anul acesta… ca în fiecare an, cu bunătăţi şi colinde şi Moş Crăciun drăguţ şi generos, multe cadouri, bunici fericiţi, fetiţe şi bubiţe de varicelă. Hei, stai puţin, asta nu se întâmplă în fiecare an 🙂

Cu două săptămâni în urmă, Georgiei i-au apărut nişte bubiţe pe piele. Eu am zis că o fi vreo alergie la ceva, căci eu toată viaţa am făcut reacţii alergice la diverse chestii şi, mai ales în copilărie, mi-era mereu plină pielea de bubiţe. Tati era de părere că e mai mult decât atât… mai ales după ce a aflat, de la grădi, că unii copii au varicelă. Totuşi, Georgi avea doar câteva bubiţe şi niciun alt simptom – după care a văzut-o şi asistenta, care a zis că nu seamănă cu varicela. Şi ne-a dat undă verde s-o ducem şi la serbare.

Uitându-mă acum în urmă, mă gândeam că poate asistenta a văzut-o după ce îi trecuse faza cu erupţia, poate nu mai arătau la fel bubiţele, plus că avea doar câteva, nu făcuse febră, starea generală era excelentă, nimic nu se schimbase! Oricum, la fix două săptămâni după erupţia Georgiei, când noi şi uitasem de bubiţe, i-a apărut una Emmei. Şi apoi tot mai multe. La ea a fost mult mai clar, bubiţele erau specifice, aşa cum mi le aminteam şi eu, din propria copilărie 🙂 I-au apărut şi pe faţă, şi pe corp, peste tot, inclusiv vreo trei pe pleoapă! Şi toate astea exact în Ajunul Crăciunului…

Nu ne-am stresat prea tare, totuşi, pentru că nici în cazul Emmei nu au fost complicaţii. Nu a avut febră, a mâncat bine, energia era debordantă, deci era în regulă. Am dat-o dimineaţa şi seara cu mixtură mentolată, ca să nu o pape prea tare pielicica, şi au trecut zilele critice – adică alea cu mâncărimi. Într-o singură noapte a fost mai agitată, s-a trezit o dată şi a vrut la mami. În rest, doar urmele de pe piele indicau faptul că nu e totul chiar perfect… Iar rochiţa cu buline pe care a purtat-o de Crăciun a punctat în mod încântător momentul 🙂

În seara de Ajun ne-a vizitat Moş Crăciun în persoană, încărcat cu daruri… În public fiind şi cei patru bunici, fetiţele au făcut spectacol, ca de obicei – Georgia a colindat, Emma a vrut şi ea să-i cânte Moşului „O, b’ad ‘os!”, şi au fost răsplătite pe măsură. Emma s-a bucurat mult că a primit un bebe cu multe accesorii, inclusiv hăinuţe, mâncare şi trusă medicală. S-a bucurat atât de mult, încât a refuzat toate cadourile ulterioare. Când a încercat Moşul să-i mai dea câte ceva, refuza scurt şi politicos: „Nu, ‘si (mersi), Emma are cado’!”. Şi îşi vedea netulburată de bebeluşul ei.

Georgia, în schimb, a rămas să desfacă restul de pachete şi a fost foarte încântată de asta. Piesa de rezistenţă primită de ea a fost un circuit de curse pentru maşini 😀 de care se bucură şi tati, desigur. De altfel, toţi patru ne-am jucat cu el şi ne-am distrat de minune. Au mai primit un joc pentru toţi patru, pentru că sunt patru broscuţe care papă nişte biluţe – şi câştigă cel care prinde cele mai multe biluţe. Şi ăsta va fi distractiv, dacă reuşim să păstrăm biluţele… care se tot „scurg” pe sub canapeaua bunicilor. În rest… puzzle-uri, păpuşi, multe dulciuri (mai multe decât pot mânca!). Un cadou grozav am găsit sub brăduțul bunicilor Carmen și Geo, ceva ce ne doream de multă vreme: o măsuță cu două scăunele, perfectă pentru activitățile prințeselor noastre. (Ar trebui să fac un post separat numai pentru cadourile primite de la diverşi Moşi 🙂 )

A, trebuie să-i menţionez pe Millidge şi Doig, care sunt bestiali… Sunt cele două personaje din reclama Orange, la care cască ele ochii de câte ori apar şi spre care aleargă dacă îi aud cumva la tv şi ele sunt în altă cameră. Eu nici nu m-am gândit că există pluşuri Millidge şi Doig, însă alţii s-au gândit şi au alergat prin tot oraşul ca să găsească nu doi, ci două perechi, adică fiecare fetiţă să aibă un Millidge şi un Doig, să nu se certe – „alţii” fiind Dana şi Dede, care chiar sunt moşii fetiţelor, adică moaşa şi moşul, cei care le-au ţinut în braţe la biserică, la botez, înainte să le preia naşii 🙂

Fetiţele au rămas un pic descumpănite când i-au văzut, cred că nu se aşteptau să existe Millidge şi Doig în afara televizorului, apoi i-au luat cu ele la nani (ăsta e un mare privilegiu la noi), iar de atunci închipuie diverse scenete cu cele două (adică patru) personaje.

Cu Georgia am fost şi la colindat, pe la bunici şi mătuşi, în Orăştie, Cugir şi la Vinerea. Pe Emma nu am scos-o din casă decât în ziua de Crăciun, ca să mergem la masă, la ceilalţi bunici. Am menţinut şi anul acesta tradiţia: în seara de Ajun, toţi bunicii s-au adunat la Mimi & Co, iar în ziua de Crăciun la Carmen & Geo. Mi se pare foarte frumos că ne strângem aşa, iar pentru fetiţe sunt sigură că vor fi nişte amintiri minunate, când vor creşte mari… cred că puţini copii se pot lăuda că îşi petrec astfel sărbătorile, cu toţi bunicii. De-asta cred că suntem norocoşi, pentru că nu vor mai şti ce cadou au primit în anul cutare, dar sigur îşi vor aminti seara de Ajun şi masa de Crăciun, când stăteam cu toţii în jurul bradului sau la masă.

Am avut, aşadar, un Crăciun de neuitat 🙂 Acum, fetiţele sunt tot la bunici, iar noi suntem la Cluj, pregătindu-ne pentru excursia de Revelion. Aşteptăm cu interes zilele cu prietenii la munte, dar parcă şi mai mult aştept să-mi recuperez odoarele şi să le aduc acasă, unde e atâta linişte fără ele… Astăzi ne-am petrecut o mare parte din timp făcând ordine şi curăţenie în camera lor – de la sortat haine la împărţit jucării în saci, pe categorii, spălat pluşuri şi chiar vase de jucărie 🙂 Nu va trece mult după Anul Nou şi vom merge după ele, chiar dacă bunicii vor protesta, cel mai probabil, având în vedere că vacanţa se întinde până în 14 ianuarie.

Dar noi vrem să mai prelungim un pic sărbătorile aici, la noi acasă 🙂 Mai avem brăduţul, mai avem cadouri, mai avem de sărbătorit! Şi nu putem face asta decât în formula de patru.

Până una alta… LA MULŢI ANI tuturor celor care intră pe blogul nostru şi ne urmăresc! Ne revedem în 2013, cu noi aventuri ale fetiţelor minunate şi năzdrăvane!

Anunțuri

Moș Crăciun cel șmecher

Moș Crăciun ăsta parcă se face tot mai șmecher, de la an la an! Sau or fi fetițele minunate atât de cuminți… Acum o săptămână, duminică, ne-a lăsat la ușă cel mai frumos brăduț. Evident că fetițele au fost în culmea fericirii. Trecuseră doar două zile de la serbare, fusese Moșul și acolo, cu daruri, așa că i-am spus Georgiei că sigur îi plăcuseră atât de mult poeziile spuse de ea, încât a hotărât să ne aducă bradul mai repede.

Nici n-am apucat să-l împodobim, că au sosit și primele cadouri sub el. Se pare că Raluca și Adi, mergând la cumpărături prin mall, au dat nas în nas cu același Moș, care i-a rugat să le aducă niște pachete fetițelor Emma și Georgia. Ei s-au conformat, ce era să facă… și așa, Georgi a primit o fabrică de ciocolată (hmm… știe el Moșul ce știe, de-aia spun că e șmecher!), iar Emma o păpușă care plimbă într-un cărucior o altă păpușă, mai mică. Încă nu am făcut poze din ciocolată, cu fabrica respectivă (care nu e chiar de jucărie!), pentru că vrem să facem cu cioco belgiană și încă nu am deschis punga 🙂 Dar după sărbători nu o să mai avem scăpare.

Azi dimineață, alt eveniment. Când s-au trezit fetițele, sub brăduț era un sac mare și roșu, cu un Moș Crăciun pe el. Și în el, trei cutii mari, împachetate frumos în hârtie cu prințese și cu motive de sărbători… ce să fie? alte cadouri, desigur. Și erau trei, pentru că pe unul era scris, mare, BIBI – iar Georgia a insistat să mergem imediat să i-l ducem. În pachetele fetelor, am găsit un puzzle uriaș cu Winnie și un proiector pentru desene. Ambele ne-au ținut ocupați toată dimineața… ne-am băut cafeaua în timp ce făceam puzzle, ori tati în timp ce executa contururi de căței, căluți și altele, pentru ca Emma să le coloreze apoi în 10 secunde, în culori fanteziste (verde pentru căluț, roz pentru cățel, sau invers).

Am mers și la Adi&Raluca, să le spunem ce s-a întâmplat, și le-am livrat pachetul pentru Bibi – care conținea o măsuță dotată cu o mulțime de accesorii și cu 6 cutii cu plastilină, destul cât să fie și ei ocupați o bună bucată de vreme 🙂

Am tras concluzia că o fi ceva sac fermecat, așa că mâine o să-l punem în portbagaj, când pornim spre bunici, la Orăștie. Cine știe, în ritmul ăsta, n-ar fi exclus să se umple din nou cu pachete, la un moment dat…

Vremea colindelor

E vremea colindelor, iar Georgia ne încântă cu glăsciorul ei toată ziua 🙂 Așa că am înregistrat-o, ca să nu ne bucurăm numai noi! Colinda cu „Măruț, mărgăritar” a învățat-o pentru serbarea de la grădi.

Mai cântă una pe care a învățat-o singură, ascultând un CD – și pe care nu am reușit să o găsesc nicăieri, pe YouTube sau pe internet în general. Așa că o s-o înregistrez într-o seară pe Georgia cântând și o s-o uploadez. Și musai mai trebuie să le filmez cum cântă ele împreună „O, brad frumos”, căci deja se aude și vocea Emmei, tot mai tare 🙂

Până atunci,  „Măruț, mărgăritar”…

Mic dicționar emmelin – român

„Ata Amin, ata Duful”… zice Emma, arătându-i surioarei mai mari o poză cu Jasmine și cu duhul din desenele cu Aladin. Le știe pe toate: Aba, Amin, Auoua, Așasa, Aiel, Apunzăl – respectiv Albă ca Zăpada, Jasmine, Aurora, Cenușăreasa, Ariel, Rapunzel, plus câteva ilustre necunoscute pe care le-au botezat ele (Dana, Steluța, Lila etc.).

NEACSU_004_PRINTCe mă distrează pe mine e că, de cele mai multe ori, pronunță nume sau cuvinte exact cum făcea Georgia, la vremea ei. De exemplu, duhul a fost mult timp „duful” și la Georgia, iar acum o aud pe Emma spunându-i fix la fel. Singura diferență între surioare e că Georgia s-a pornit să vorbească mult mai repede, ea nu împlinise doi ani și știa deja culorile, de exemplu. Emma și-a dat drumul mai greu la guriță, dar acum să te ții… că nu mai avem loc de ea.

Cântă „O, bad ‘os” (O, brad frumos), repetă poezii după Georgi și nu vrea să se lase cu nimic mai prejos decât ea. Cât timp am repetat cu Georgia poeziile și cântecele pentru serbare, a ținut și ea neapărat să repete, așa că acum îngână și ea, în rând cu sora mai mare, cântece precum „O, Tannenbaum” 🙂

Mai mult decât atât, vrea să știe tot: întrebarea ei preferată și omniprezentă este: „ci-i ata, tati?” – adică „ce-i asta, tati?”. Și o aplică de foarte multe ori… mai ales când merg ei doi la cumpărături, iar domnișoara vrea să știe ce este pe toate rafturile. Faza asta e chiar tare, pentru că tati, la rândul său, îi stresa pe ai lui cu întrebarea asta, când era mic – de fapt, din câte am auzit, el întreba „aița țe-i?” 🙂 Iată cum se repetă, din nou, istoria!

Am tot vrut să fac şi un dicţionar emmilin – român, aşa cum i-am făcut Georgiei, la vremea ei (celebrul dicţionar georgilin – român), dar la Emma nu prea am „marfă”. Ea și-a dat drumul la guriţă mai greu decât Georgia, într-adevăr, dar nu prea stâlceşte cuvintele! Ea, când spune un cuvânt, îl spune frumos, rotunjit deja, plimbat prin guriţă, gândit. Iar când are ea chef, se dezlănţuie şi repetă după noi aproape orice cuvinţel.

Aşadar, cuvintele noi le scoate direct perfect, „lucrate”, iar singurele care au rămas stâlcite sau „codate” sunt cele vechi…, cum ar fi:

Mic dicţionar emmilin – român

Aba – e în principal Albă ca Zăpada, însă poate fi orice prințesă, la modul generic (știe toate numele celorlalte: Tiana, care la început era „Aba nouă”, Auoua – Aurora, Aiel – Ariel, Beu – Belle și Așașa – Cenușăreasa)

Abau – albastru

amam (căţel)

benen, banen sau gheben (depinde cum îi vine la guriță) – galben

Caia & Gheghe – (bunicii) Carmen și Gheorghe

cochi – ciocolată

Dodo cu variantele Dodi şi mai nou Geogi, Dodia – surioara Georgia (exact așa își pronunța și Georgi numele, când era mică – Dodia)

Fofo – iepuraș

Go-go (dezbrăcat, gol)

i-i (mic), oau – mare

lala – rochiță (o asociază cu muzica și dansul și de-asta a rămas ”lala”)

lăă – rău (ilustrat și cu o frunte încruntată). Deși acum câteva zile mi-a zis că sunt „lea” 🙂

Mauo – maro. Când o întreb ce ochi are mami, zice „maroi” – la plural, sau poate e o combinație între maro și căprui…

miau (pisica)

Mov

Negu sau neghii – negru

oau-oau (mare)

Ocu – ochi

Oşii (ioșii) – roşu

Oz – roz

pisașa – prințesa

Sus (pronunțat un pic cu limba între dinți), ioş – Sus, jos

Tutu (Mickey, deşi acum poate să pronunţe, dar tot Tutu îi zice)

Nu e complet, dar mă gândeam să-l pun aici, bine, și să-l mai completez din când în când…

Steluțele Crăciunului, 2012

Astăzi a avut loc, în sfârșit, evenimentul monden al sfârșitului de an… cel mai așteptat eveniment: serbarea Grupei Steluțelor. Evident că mie, dintre toate steluțele, a mea mi s-a părut cea mai strălucitoare. Dar nu trebuie să precizez asta, nu? 😀 Orice mămică mă înțelege.

Am pornit cu niște emoții, pentru că au plecat de acasă la ora 15, când ele ar fi trebuit să doarmă, conform programului. Nu știam cum se vor comporta în lipsă de somn… n-am mai încercat să nu le respectăm programul, până acum. M-au luat și pe mine de la birou și am pornit. Eram trei generații feminine în mașină, bietul tati era într-o situație foarte grea: mama, soacra, nevasta și cele două fetițe la un loc, plus traficul infernal din Cluj 😀

Dar am ajuns cu bine la destinație, am echipat mica vedetă cu rochița de Crăciuniță, pantofiori de lac și bentiță cu fundiță, după care ne-am căutat locuri cât mai în față. Anul ăsta sunt mai puțini copii în grupă, așa că a durat mai puțin programul artistic. Au început cu poezii și cântecele în limba germană, după care au dansat, apoi au spus poezii și au cântat în limba română.

Georgia s-a descurcat super, ca de obicei 🙂 A zis fără greșeală ambele poezii. Pe cea în limba română am scris-o într-un post anterior; cea în germană a fost cu a șasea luminiță (anul trecut a fost a doua).

Grüß Gott – ich bin das sechste Licht.
Zeigt euren Feinden ein Friedensgesicht!
Heißt nicht die Botschaft: Friede auf Erden?
Helft alle mit: Laßt Friede werden!

S-a văzut, față de anul trecut, că știa mult mai bine (absolut toate) cântecele, avea și mișcare scenică 🙂 în sensul că simțea ea nevoia să se miște mereu, să cânte mai tare decât toți, să danseze, astfel încât a reușit să iasă în evidență din nou. A și dansat foarte frumos, alături de colegi.

Emma nu s-a dezlipit de brăduț pe toată durata spectacolului, așa că am stat cu ea în primul rând. S-a făcut simțită lipsa de somn la ea, era mai morocănoasă, mai puțin dispusă la cooperare 😀 ca să zic frumos. Dar per total a fost cuminte și amândouă au fost fericite că l-au văzut pe Moș Crăciun și că le-au fost alături ambele bunici – mândre și emoționate, stăteau în picioare mai în spate, ca să își vadă mai bine odorul.

A fost, deci, o serbare foarte reușită, copiii au fost frumoși, iar cadourile de la Moș au fost pe măsură. De astăzi, intrăm și în vacanță, am hotărât că nu o mai ducem la grădi pe Georgia în această ultimă săptămână. Eu mai trebuie să merg la birou și săptămâna viitoare, totuși 😀 Îl așteptăm pe Moș Crăciun, iar în weekendul ăsta ne relaxăm, dacă tot avem două bone!

Lipicioasa… (fază de notat)

Toate au fost ca de obicei în seara asta și am ajuns să apreciez rutina. E așa de bine când îți poți respecta programul obișnuit, când fetele sunt bine, când nimic nu îți tulbură ritmul. Ne-am jucat, am luat cina, iar ne-am jucat… am făcut băiță, am pregătit hăinuțele pentru mâine – mai ales pentru serbare! căci tati va fi responsabil cu îmbrăcatul, eu urmând să fug de la birou direct la grădiniță 🙂

După baie și-au băut lăpticul, am citit povestea (una dintre cele „24 de povești în așteptarea lui Moș Crăciun”) le-am băgat în pat și ne-am tot spus noapte bună și somn ușor (adică „șoi-șoi”, formula împrumutată din copilăria mea)… Însă după câteva minute, ne-au chemat înapoi… Emma voia apă, iar Georgia era deprimată. A izbucnit în plâns, căci ea nu vrea să se „despărțească” de noi!

DSC07201Și a luat-o tati din pat, ne-am mai drăgălit, ne-am îmbrățișat și ne-am pupat… am asigurat-o că nu ne despărțim… că deja mâine e weekend și imediat vine vacanța, că vom petrece mai mult timp împreună… M-am topit pur și simplu.

Și vreau să închid undeva amintirea asta, scena care a durat doar vreo 5 minute, tristețea ei că nu vrea să se „despărțească” de noi… ca să mi-o amintesc peste vreo câțiva ani, când nu o să mai vrea să stea deloc cu noi 🙂

Până una alta, vreau să atașez amintirii și o poză pe care și-a făcut-o singură, cu ditamai aparatul meu (nu știu cum a reușit). Și sper că mult timp de acum înainte nu o să vrea să se despartă prea ușor de noi!

Serbarea de Crăciun

Evenimentul mult-așteptat al sfârșitului de an, serbarea de Crăciun a Grupei Steluțelor, va avea loc vineri, 14 decembrie. Bunicile deja și-au făcut programul, probabil și-or fi rezervat și bilete la autocarul de Cluj 🙂 Georgia repetă poeziile și cântecele, atât în limba română, cât și în germană.

mos-craciunȘi am observat că multe căutări care aduc oamenii la noi pe blog în perioada asta sunt despre „poezii scurte de serbare de iarnă” și alte cuvinte cheie asemănătoare. Așa că o să pun mai jos poezia pe care o să o spună Georgia la serbare, în ultima parte, cea în limba română – înaintea apariției lui Moș Crăciun:

 

Cred că a trecut destul

De când Moșul e pe drum.

Poate va veni acuș,

însoțit de spiriduși.

 

Moș Crăciune, te-aș ruga,

de-o să vii prin neaua grea,

tu să nu mă ocolești

Și la geamul meu s-oprești!

Cine chiuie prin (prima) zăpadă

La Cluj ninge deja de ceva vreme, iar dacă autoritățile au fost luate pe nepregătite (vorba clișeului), noi ne-am bucurat foarte mult să vedem această primă zăpadă. Am admirat-o în prima fază pe geam, iar apoi ne-am luat inima-n dinți, ne-am echipat corespunzător și am ieșit cu năzdrăvanele, chiar dacă era întuneric.

Și au fost atât de fericite! Era o lumină plăcută în spatele blocului, și o liniște… până ce au început ele să chiuie 🙂 Și mă uitam la geamuri, apărea tot câte un cap curios de vecin, ițit să vadă cine face atâta gălăgie. Și se retrăgea, zâmbind, după ce se lămurea de unde vine zarva. Ne-am plimbat de jur împrejurul blocului, ne-am bătut cu zăpadă și cu bulgări, am alergat, unii (Emma) s-au mai și rostogolit.

Ne-am mai întâlnit cu o familie, cu o singură fetiță, și ei erau la fel de fericiți de această primă zăpadă. Și iar m-am gândit că nimeni nu se bucură așa ca noi… ca și în seara lui Moș Nicolae. Chiar dacă ești adult, atunci când ai copii și îi vezi atât de fericiți, (re)începi să te bucuri și tu de chestiile acelea simple, dar magice, care îți păreau așa de impresionante când erai mic.

Din păcate, în seara asta n-am luat aparatul foto cu noi. Dar mâine nu îl mai uităm! Sperăm doar să mai fie zăpadă… dar cred că va fi, pentru că stratul e destul de gros acum și ninge în continuare. Până atunci, pun o poză de la I Love Cluj:

zapada1

Cremeș!

Cremeș sau cremșnit, e delicios oricum i-am spune. Îi spunem cremeș de obicei, că așa se zice prin Ardeal… și e o minunăție de desert, căci se face cât ai bate din palme, cu puține ingredinte.

Foile se pot cumpăra, dacă nu avem timp să le facem în bucătăria proprie. Așa că de o grijă am scăpat. La cremă folosim 5 ouă, pe care le separăm, 12 linguri de zahăr, un litru de lapte si 200 de grame de făină. Pentru consistență, se folosesc diverse ingredinte: unii pun amidon, alții pun gelatină, eu pun un plic de budincă de vanilie (e calea cea mai sigură către o cremă de consistență perfectă, pentru mine).

Gălbenușurile se freacă bine cu 6 linguri de zahăr și cu făina, punând și câte un pic de lapte rece, ca să se amestece mai ușor. Restul de lapte se pune într-o cratiță suficient de mare pe foc. Tot cu făina și ouăle se amestecă praful de vanilie (sau amidonul, după caz) și vreo două pliculețe de zahăr vanilat. Când laptele de pe foc clocotește, turnăm încet compoziția de ouă, amestecând mereu. Dacă vrem să folosim gelatină, acum se încorporează, în crema fierbinte (după ce am înmuiat-o în prealabil, conform instrucțiunilor).

Separat se bat albușurile cu restul de zahăr, iar această bezea se încorporează în crema caldă de ouă și vanilie. Imediat după ce s-a amestecat, se întinde crema pe foaie, așa caldă. Noi fărâmițăm cea de-a doua foaie și punem deasupra pe cremă aceste firimituri, arată bine și se taie/mănâncă mai ușor. Se lasă apoi un pic la răcit, dar cred că se poate consuma și imediat.

Și e gata! Poftă bună!

O seară magică – pentru fetiţe cuminţi, dar şi pentru părinţi

La mine la birou am un singur coleg tătic – de copii mai micuţi, căci altfel ar mai fi o colegă, dar ea deja are fată mare, adolescentă. Oricum, colegul-tătic şi cu mine eram cei mai fericiţi din birou ieri. Pentru ceilalţi, era doar o zi ca oricare alta. Noi, în schimb, ne pregăteam pentru ziua (seara) asta de ceva vreme, am împachetat cadouri în pauza de masă, zâmbind singuri, anticipând bucuria.

Şi mă gândeam că noi doi avem ceva în plus faţă de ceilalţi, că noi avem magie, că trăim mai frumos. Noi ştim cum arată nişte ochişori maaaari, plini de emoţie, de fericire pură, ştim cât de greu se descurcă mânuţele mici să rupă hârtia de ambalat cadouri sau staniolul de pe moşii de ciocolată, dar se încăpăţânează să o facă, fără ajutor. Noi cunoaştem nişte persoane mici şi speciale care ascultă cu gura căscată ce le povestim noi despre Moş Nicolae sau Moş Crăciun şi nu se îndoiesc niciun moment că tot ce le spunem este adevărat. Noi doi am stat ca pe ghimpi ieri la birou, aşteptând să ajungem cât mai repede acasă, făcând planuri şi strategii „cum să vină Moşul”.

Când am ajuns acasă, fetiţele se treziseră şi aşteptau să ieşim în oraş, să vedem cum se aprind luminiţele de sărbătoare. Am hotărât să lăsăm maşina acasă şi să mergem cu troleul, iar aşa aventura noastră a devenit şi mai specială (cred că Emma nu a mai fost niciodată cu transportul în comun). În Piaţa Unirii s-a deschis şi Târgul de Crăciun, iar la fiecare căsuţă de lemn găseai câte ceva bun… Fetiţele au vrut kurtos, dar şi vată de zahăr, pentru ca atmosfera de poveste să fie completă 🙂

La început, s-au înălţat lampioane colorate la cer şi erau atât de frumoase, încât nu pot fi descrise de fotografii. Apoi, copiii de pe scenă, care până atunci cântaseră, l-au ajutat pe primar să pornească instalaţiile de Crăciun. Şi dintr-o dată totul s-a luminat şi s-a îmbrăcat în „haine” de sărbătoare. Şi cred că am fost la fel de emoţionată ca şi fetiţele 🙂 Şi pentru că toată atmosfera asta de basm avea nevoie de o coloană sonoră, a urcat pe scenă Ducu Bertzi, cântând colinde… chiar nu mai lipsea nimic. Mai şi ningea, încetişor, oamenii zâmbeau, era plin de copii entuziasmaţi…

Am vrut să ne plimbăm un pic şi pe Eroilor, însă Emma se plângea că o dor picioarele şi că vrea acasă, aşa că ne-am „odihnit” un pic la KFC 😀 Le-am zis fetelor că mergem să păpăm ceva bun şi să stăm jos, într-un restaurant – iar Georgia ne-a zis „ăsta e kepsi, mami, ştiu că am văzut la publicitate!” (chiar nu-i scapă nimic). Ca de obicei, Emma a mâncat cartofii, iar Georgia două pulpiţe, fără să scape din ochi bradul uriaş din Piaţa Unirii, care se vedea prin geam, în toată splendoarea.

După asta ne-am îndreptat spre casă, iar când am ajuns, surpriză! Moşul ne umpluse papucii cu daruri şi dulciuri, pentru fiecare! Ele nu mai ştiau ce să mai desfacă, se auzeau numai chiote şi exclamaţii de uimire… Au primit şi cărţi, şi puzzle-uri, multe dulciuri, dar şi un trenuleţ lung, din lemn. Se pare că şi noi am fost cuminţi, căci am găsit şi noi cadouri 🙂

A fost, deci, o seară minunată de Moş Nicolae la Cluj – şi la noi acasă mai ales. Iar la finalul ei, am surprins o discuţie între surioare (noi eram în altă cameră):

Georgia către Emma: Tu, dar noi chiar aşa de cuminţi am fost, de am primit atâtea cadouri?

Emma, hotărât şi sec: DA!

Adevărul e că au fost foarte, foarte cuminţi… şi că ne fac viaţa mult mai frumoasă, prin simplul fapt că există 🙂