Alegerile pentru Parlamentul European, pe înțelesul Georgiei

”Mami, Corina Crețu există și în realitate?”

O întrebare care a zdruncinat un pic liniștea serii noastre și a tulburat un tablou idilic: Georgia strângea masa, Emma spăla vasele, eu măturam în bucătărie. Georgia are 6 ani, Emma are 4… deci, eu nu măturam foarte liniștită, încercând să le și supraveghez. (Emma spăla vase adevărate, din care tocmai mâncaserăm la cină. Și pe care i le aducea soră-sa de pe masă).

Și atunci s-a trezit Georgia cu întrebările. Vede prin oraș toate afișele, bannerele, panourile publicitare. Altădată m-a întrebat ”Mami, adică cum, atunci când construiești, nu cumperi cu plasa?” și mi-a luat un pic până m-am prins că eram lângă o reclamă la Baumax. În fine…

I-am spus că da, Corina Crețu există și în realitate. Evident că a fost doar începutul potopului: de ce apare în toate pozele, ce înseamnă PNL (penele) și adică cum, Mândri că suntem români?

M-am hotărât să nu ocolesc subiectul și am abordat calea mai dificilă. M-am apucat să le explic cum stă treaba cu alegerile. Continuă lectura

Anunțuri

Subînțelesuri

Când a auzit melodia asta, Georgia și-a imaginat că este un copac. S-a ghemuit și a început să ”crească”, să își întindă ”crengile” și să se legene în vânt. (Faza a învățat-o de la cursul de dans contemporan, unde ”creșteau” așa, unii, iar ceilalți erau animăluțe care se plimbau printre copaci).

Când a auzit melodia asta, Emma a zis că îi aduce aminte de mare. 🙂 Și că o face să îi fie dor de mare.

https://www.youtube.com/watch?v=ITswHbJPHhQ

Iată ce fetițe sensibile, pline de imaginație și creative avem!

Asta la finalul unei zile care a avut toate ingredientele unei zile perfecte: cafea, ploaie, filme, lenevit, pizza, prieteni, vin, muzică, dans, joacă, fetițe fericite 🙂

Dușul tocmai a devenit mai interesant

În seara asta, au vrut să facă duș pe rând, separat. Semn că sunt tot mai mari. De puțin timp, când vreau să le spăl și pe cap, le trag perdeaua și pun dușul sus, iar ele stau sub el. Stau când una, când alta, nu prea au loc una lângă alta… de unde a venit și ideea că poate ar fi vremea să facă duș pe rând. Știam că mult timp nu va mai merge așa, să le bag împreună în cadă și să le spăl ”la grămadă”.

Prima a mers Emma și a vrut să se spele singură. Cu șampon, gel, tot tacâmul. Măcar nu a stat foarte mult. A urmat Georgia, iar când a oprit în sfârșit dușul, baia semăna cu o saună de-aia, cu aburi. A stat muuuuult, după ce în prealabil lipise pe ușă un afiș, făcut de ea, pe care a scris ”Nu deranjați” și ceva simbol desenat, tăiat hotărât. Exact ca toate semnele ”de interzis”, cum zice ea. Când m-am dus să văd ce face, m-a certat: ”Mami, n-ai văzut că scrie <Nu deranjați>???”. ”Da, dar am venit să văd dacă ești bine, dacă te descurci.”. ”Sunt bine, acum te rog să mă lași să fac duș”.

A, și înainte să intre la duș, povesteau ca două cucoane, ”Emma, mergi tu prima? Duș plăcut!”. Iar Emma, cu o voce amabilă: ”Oooo, mulțumesc, mulțumesc, duș plăcut și ție!”.

Iar când a ieșit, în sfârșit, și Georgia, a raportat că s-a spălat peste tot, inclusiv păr și dinți, și a concluzionat: ”Mami, eu semăn cu tine. La amândouă ne place să citim, ne plac dușurile lungi și amândouă facem bube”.

Pam-pam!

Are mama două fetițe… hărnicuțe foc!

Pun acest post ca să îl folosesc peste câțiva ani, probabil ca șantaj emoțional 🙂

Drăguțele mele fetițe sunt extraordinar de hărnicuțe. Dacă mă văd că șterg praful, vor să mă ajute; ar vrea să spele pe jos cu mopul, să spele vasele, să gătească, orice. De fapt, mă roagă fierbinte să le las să mă ajute. La început nu le-am prea lăsat peste tot, apoi mi-am zis: cum să nu le las?! Peste câțiva ani, o să mă rog eu de ele să mă ajute! Și ele nu vor fi obișnuite cu asta, dacă nu le las de acum…

Prin urmare, aseară am făcut chiftele cot la cot cu Emma (nu e prima dată…); Georgia spală vasele când vrea și se oferă – dacă sunt vase mai mici, pe care să le poată ține în mână, iar la șters praful sunt experte – deși mai dau și eu cu o cârpă după ele (fără să mă vadă), pentru că le dau șervețele umede ca să șteargă, iar astea nu-s grozave la curățenie.

După ce s-au rugat de mine minute în șir să le las să spele vasele, într-o seară, le-am lăsat; apoi le-am pus la masă și le-am filmat în timp ce îmi promiteau că mă vor ajuta la treburi și când vor crește mari 😀 Acum am și filmulețul, și textul ăsta, plus poze, ca să le arăt cât de harnice erau când erau mici – numai în cazul în care nu vor rămâne la fel de harnice și în adolescență!

 

Din perlele Georgiei (Filosofie)

Ora 7 și ceva dimineața, Georgia iese din cameră și se îndreaptă spre baie. Este întâmpinată de motanul Bell (fost Belle, pe vremea când credeam că e pisică, dar asta e altă poveste). Bell este super entuziasmat când ne trezim dimineața, miaună de parcă ne-ar fi așteptat toată noaptea, în ușă, să ne trezim. Se alintă, frecându-se de bocancii mei, iar Georgia încearcă să îi spună să nu se mai frece de ei, că sunt doar niște obiecte! El nu o ascultă și continuă, ceea ce o face pe Georgia să exclame, cu afecțiune amestecată cu milă și înțelegere/condescendență:

”Vai, mami, Bell nu știe nimic despre lumea asta…!”

La care Bell vine și începe să se frece de picioarele ei.

Și Georgia revine la sentimente mai bune, spunând, iarăși plină de afecțiune, în timp ce îl mângâie și ea:

”Dar știe să iubească…”

Foto: Bell, surprins în flagrant, furând o figurină Lego… sunt preferatele lui 🙂

DSCN2001

Când pisica nu-i acasă…

…Oare ce fac șoriceii??

De fapt, situația e alta: ne-am jucat noi cât ne-am jucat, numai noi, fetele, acasă. Apoi, eu am plecat la bucătărie să pregătesc cina. Seara a decurs minunat mai departe, iar după ce s-au culcat năzdrăvanele, eu am descărcat pozele de pe aparatul mic, să pun pe blog povestea ariciului.

Surpriză! Pe card aveam o mulțime de poze despre care nu știam nimic, dar m-am prins imediat care era ideea. Minunatele mele au pus mâna pe aparat și s-au distrat cum știu ele, în timp ce eram eu în bucătărie. Și nici n-au zis nimic, așa că m-am distrat și eu, cu atât mai mult, când am descărcat.

Cam așa arată toate pozele, sunt mult mai multe:

Happy Halloween!

Când eram noi mici, la Vinerea, la bunici, din octombrie încolo tot făceam la ”lămpașe”. Era vorba despre dovleci sculptați, numai că acum li se spune așa pretențios, atunci erau doar ”lămpașe” din ”bodomoci” – asta era denumirea pentru dovleci. Le făceam ochi, nas, gură, apoi înfigeam o lumânare, cu greu, în interiorul lor… erau lumânări de-alea clasice, de la biserică, trebuia să faci o gaură înăuntru, ca să le fixezi. Dar erau cele mai frumoase ”lămpașe” din lume. Și erau magice. Evident, nu auzise nimeni de Halloween.

Astăzi, totul e diferit. Însă, înainte să ne apucăm să contabilizăm schimbările și să spunem, superiori, ce frumos era ”înainte”, cred că trebuie să acceptăm că e la fel de magic, pentru copiii noștri, să se joace măcar de-a Halloween. Pentru că, pentru ei, nu există ”înainte”, ci numai ”acum”. Așa că noi ne jucăm de-a Halloween-ul și ne distrăm, chiar dacă nu e sărbătoare de-a noastră 🙂

De fapt, ne jucăm de vreo săptămână deja. Joia trecută am fost în Lidl și am cumpărat costume de vrăjitoare, plus pahare, farfurii, șervețele etc., toate de Halloween. Și au fost atât de fericite, Fetițele Minunate! În seara asta, am făcut și dovleacul, după cum l-au desenat ele. Am aprins luminițele de Halloween, niște lumânări, decorațiuni, masa tematică, le-am dat costumele și gata petrecerea! Am avut și niște prăjiturele delicioase… Am chemat-o și pe prietena lor, Lucia, ca să fie tabloul complet 🙂 E foarte tare, să mănânci cu trei mini-vrăjitoare la masă…

Așadar, poate că vremurile s-au schimbat, însă copiii tot au nevoie de magie. Și dacă asta vine dintr-un dovleac sculptat și niște costume de vrăjitoare, eu aș zice că merită 🙂 Happy Halloween!

 

Dor de mare!

Nu ştiu ce le-a apucat zilele astea, dar numai despre asta vorbesc fetiţele mele… „când mergem la mare?!”. Ieri s-au trezit amândouă la ora 6 (dimineaţa) şi strigau după noi cât puteau de tare. Am sărit din pat debusolaţi, nu ştiam cât e ceasul, de ce strigă ele aşa după noi, ce se întâmplă?!

Am aflat că Emma, din nu ştiu ce motiv, era convinsă că în dimineaţa aceea urma să plecăm la mare 🙂 Erau fericite maxim şi parcă abia aşteptau să plecăm la drum. Evident, nu vorbiserăm nimic despre asta, de unde am dedus că mini-minunata visase ceva în sensul acesta, cel mai probabil. S-au culcat la loc, după ce tati le-a lămurit că mai sunt două luni până mergem la mare.

Oricum, întrebarea a rămas. Şi a început să ne sâcâie şi pe noi dorul de mare, mai ales că ultimele zile au fost aşa de răcoroase, de ploioase, de… ne-văratice. Visăm la mare şi nici nu ne-am hotărât unde anume să mergem, căutăm variante. Să mergem tot la Olimp, ca în ultimii doi ani, sau să încercăm altceva? În ţară sau în afară?

Până vine vacanţa, ne consolăm cu pozele de anul trecut…

Party la iarbă verde. Idei pentru meniu

Noi suntem mari amatori de ieșiri la iarbă verde, astfel că abia am așteptat căldura și soarele, să ne putem bucura din nou de ele… Iar pretextul a fost unul bun: am hotărât să sărbătorim ziua lui Bogdan cu un ”barbeque party”, el fiind un mare maestru al grătarelor (cunoscut și recunoscut de toată lumea!).

Am trecut peste prognoza nefavorabilă (peste tot se anunța ploaie) și peste teama de căpușe (a început din nou isteria) și am ieșit duminică, împreună cu mai mulți prieteni, la iarbă verde. Fetițele au fost în culmea fericirii, au alergat încontinuu, căci au avut și loc suficient 🙂 A venit și prietena lor Bianca, așa că au fost toate trei fericite… și s-au îndopat, la propriu, cu aripioare de pui, apoi cu brioșe cu cioco și căpșuni cu cioco – n-am putut duce un tort întreg, dar trebuia să ne tratăm prietenii cu ceva bun, iar asta a fost soluția găsită 😀

Iată, deci, o idee de meniu pentru Barbeque Party:

– la grătar: aripioare de pui și costițe, marinate bine cel puțin 24 de ore (Bogdan le-a pregătit de vineri seara, cu condimente – amestecul lui secret 🙂 -, ulei de măsline, zeamă de lămîie, zahăr brun și un strop de coniac la costițe).

– salate:

1. Salata de leurdă: leurdă tăiată fâșii, cu felii de ridichi, sare, piper și un dressing din iaurt și o linguriță de muștar;

2. Salată cu fasole roșie: 3-4 fire de ceapă verde, o conservă de fasole roșie, 2-3 roșii tocate cubulețe, sare, piper, oțet balsamic, ulei de măsline.

– Desert: Căpșuni trase în ciocolată și brioșe cu ciocolată, după rețeta testată de noi de nenumărate ori

(Rețete de salate sunt și aici)

Efectul este garantat, ca și satisfacția invitaților 🙂 Din păcate, poze cu mâncarea descrisă mai sus nu am reușit să fac… Eram mulți în jurul mesei, iar aparatul foto nu prea a avut loc. Iar cei doi fotografi/fotoreporteri profesioniști prezenți la picnic erau în afara serviciului :))

Seara chifteluțelor

Încurajată de succesul cu fursecurile, astăzi am pregătit cina împreună cu micile și minunatele mele gospodine 🙂 După ce am venit de la birou, am început să ne jucăm împreună și am fost atât de absorbită, încât am uitat că îmi planificasem niște chifteluțe. Ele nu voiau să mă lase să plec, oricum, așa că le-am propus să mergem toate trei la bucătărie!

S-au învârtit pe lângă mine până am pregătit carnea, Georgia m-a ajutat un pic și la tocat 🙂 Apoi, ne-am spălat pe mâini, le-am pus șorțuri și le-am instalat la locurile lor, am pregătit tava cu hârtie de copt și… le-am trântit câte un ghemotoc de carne în mânuțe. Au rămas descumpănite în prima fază… textura era nouă și ciudată, era un pic rece, lipicioasă – după cum a remarcat Georgia. Dar s-au obișnuit repede și au început să modeleze chifteluțe după cum le-am arătat.

S-au descurcat atât de bine, încât eu nu am mai făcut nicio chiftea, în afara celei de model. Doar le puneam în mânuțe carnea, ele o modelau și o puneau în tavă. Eu le mai făceam și poze 🙂 Am pus apoi tava la cuptor și am avut chifteluțe delicioase într-o jumătate de oră!

Am fiert spaghete colorate și am făcut un sos de roșii cu usturoi și busuioc… iar cina a fost un mare succes. Chifteluțele au dispărut una câte una, iar spaghetele au fost prilej de distracție 🙂 Trebuie să menționez forma de singular articulat găsită de Georgia: ”spagheata” și ”chifteala” – pe care a corectat-o singură imediat, totuși 🙂 Georgia care a plecat ultima de la masă și numai cu încă o chifteluță în mână… Asta după ce remarcase:  „ce-mi plac spaghetile și chiftelele în sos! Sunt combinația perfectă!”. De reținut 😀