Surioarele – o legătură pe viaţă

M-a pus pe gânduri Cojocăriţa, cu temerile ei referitoare la Marea Întâlnire a lui Bebe1 cu Bebe2. De vreo două zile tot încerc să-mi amintesc dacă eu am pregătit-o în vreun fel pe Georgia pentru sosirea pe lume a surioarei… dar cred că nu m-am străduit prea mult, nu-mi amintesc să fi făcut ceva în mod special.

Ştiu, de exemplu, că nu i-am spus prea devreme, ci în ultimele luni de sarcină, când se vedea bine burtica. Asta pentru că cei mici nu prea au noţiunea timpului, de genul „peste o lună” sau „la primăvară”, ci trebuie să legi momentul de un alt eveniment („după ziua ta”, „când vine şi Moş Crăciun” etc.) – evident, dacă sunt mai măricei, nu la pitici de-un an care habar n-au pe ce lume trăiesc 🙂 Georgia avea un an şi-o lună când am rămas însărcinată cu Emma şi abia deschidea şi ea ochii în lume. Dar pe la vreun an şi jumătate ştia că mami are bebe în burtică, iar spre finalul sarcinii am avut de multe ori surpriza plăcută că venea, îmi ridica tricoul şi mă pupa pe burtă 🙂 I-am arătat şi „poze” cu bebe. Eu mi-am făcut la fiecare sarcină câte un jurnal, în care îmi notam evoluţia fătului (pe săptămâni, cum e pe site-ul desprecopii.com), lipeam pozele de la ecograf, scriam impresii, ce se mai întâmpla… Jurnalul Emmei a căzut în mânuţele Georgiei, care a colorat pozele de la ecograf foarte artistic, cu creion galben de ceară 🙂 Şi uite una dintre primele amintiri cu cele două surioare.

Exemplu de însemnare în Jurnalul Emmei, din 3 ianuarie 2010:

„Dacă tot a venit vorba de surioara ta cea năzdrăvană, să ştii că ieri te-a muşcat! Adică m-a muşcat pe mine de burtică, destul de tare, mi-a rămas o gâlmă şi două semne roşii… În schimb, azi m-a pupat de câteva ori pe burtică, deci, de fapt, te-a pupat pe tine 🙂 Cred că o să te adore, o să te pupe şi-o să te îmbrăţişeze  toată ziua, sper să nu te şi muşte de atâta drag!”

Aşa s-a şi întâmplat, după ce a apărut Emma. O strângea, o pupa, ba chiar a şi muşcat-o la început, cu mult mult drag, până i-am explicat că o doare şi nu-i place… Mai bine să o pupe! Şi o tot pupă de atunci, iar mai nou îi spune „te iubec, Emma! mult mult mult!”. Zice că ea e surioara „cea mai mare”, iar Emma e „surioara cea mică” şi e bebe-fetiţă, dar creşte ea mare! Bineînţeles că asta e ce i-am spus noi, ea înregistrează tot, deci trebuie să fim atenţi la ce vorbim despre Emma, la cum ne comportăm cu Emma, pentru că Georgia copiază tot, cuvinte sau atitudini.

Deci asta ar fi o regulă, poate cea mai importantă, în stabilirea relaţiei dintre fraţi: exemplul propriu e cel mai important. Degeaba îi spui celui mare că nu are voie să îl bruscheze pe cel mic, de exemplu, dacă te vede pe tine că faci asta. În schimb, dacă te vede că ai grijă de cel mic şi că vorbeşti frumos cu el, va şti că aşa trebuie să facă. Şi asta se aplică peste tot, nu numai la relaţia dintre fraţi. Nici nu trebuie să îi dai lecţii verbale, mi se pare că metoda „arată” e mult mai eficientă. La fel, mi se pare că relaţia părinţilor cu propriii fraţi e la fel de importantă, dar asta când copiii sunt mai mari. De obicei părinţii îşi doresc ca odraslele să aibă o legătură de vis, să se ajute şi să se iubească, dar ei nu fac asta cu propriii fraţi – adică ei nu se străduiesc să aibă cu fraţii lor o legătură pe care şi-ar dori-o între copiii lor. Şi copiii tocmai de aici învaţă, din exemplul părinţilor.  Şi dacă tu nu eşti în stare să dai un exemplu, atunci n-ai ce să le ceri copiilor. Părerea mea.

Jurnalul Emmei, 8 februarie 2010

„Georgia te aşteaptă cu interes, chiar dacă e prea mică să îşi dea seama ce urmează. Dă târcoale pătuţului tău din dormitor şi zice „paaaat… bebe!”. Nu ştiu ce mutră va face când te va vedea în sfârşit… acum vine să mă pupe pe burtică, ştie că e bebe acolo, dar când va vedea exact despre ce e vorba…”

S-au plăcut din prima clipă în care s-au văzut. Le-am şi filmat, în primele secunde în care au făcut cunoştinţă. Nu-mi vine să cred că a trecut aproape un an! Pe 25 februarie, Emma împlineşte un an… Peste două săptămâni! A fost şi greu pe alocuri, cu cele două năzdrăvane, mai ales la început, dar e şi frumos să le vezi crescând împreună, să le vezi jucându-se împreună, să le bagi seara în baie pe amândouă… Să le vezi cum îşi zâmbesc sau cum se îmbrăţişează (mai mult Georgia pe Emma, dar când va creşte şi asta mică…) – e de nepreţuit, vorba reclamei 🙂 De asta cred că e bine să fie o diferenţă cât mai mică între fraţi, chiar dacă e greu pentru părinţi.

Sper să se iubească mereu aşa cum se iubesc acum, la modul cel mai pur, şi noi să fim destul de înţelepţi să nu stricăm nimic în legătura lor. Să nu le batem la cap, să nu le stresăm şi să nu le spunem noi cum să se poarte una cu cealaltă. Sper să simtă ele că sunt surori pe viaţă, că sunt egale în faţa noastră şi că nu sunt datoare cu nimic una faţă de cealaltă – adică nu-i musai ca Georgia să o ocrotească pe Emma, pentru că e doar surioara mai mare, nu e mama ei. Nu-mi plac părinţii care cocoloşesc excesiv copilul mai mic şi îi insuflă celui mare ideea că celui mic i se cuvine totul şi că toată lumea trebuie să aibă grijă de el. Rezultatul va fi că, la maturitate, cel mic nu va fi în stare să aibă grijă de el, iar cel mare se va sătura de cel mic 🙂 Deci la noi va fi democraţie, toată lumea va avea drepturi, indiferent de vârstă. Şi aceleaşi obligaţii.

Dar hai să nu ne grăbim şi să ne bucurăm de drum… Avem două fetiţe minunate, care se iubesc una pe cealaltă. Indiferent ce se va mai întâmpla, vor avea o legătură pe viaţă, indestructibilă. Deja o au, şi nu a trecut decât un an!

____________________________________________

Din arhiva blogului…

Am sosit! (28 februarie 2010)

Zile pline… de pupici (6 martie 2010)

Georgia, în rol de surioară mai mare (10 martie 2010)

Dragoste de surioară (16 martie 2010)