*** Când îşi strecoară mânuţa în mâinile noastre. Câteodată ne ia de mână în timp ce ne plimbăm, pe trotuar, în parc sau în mall. Are nişte mânuţe ca nişte pernuţe, moi şi mereu şi calde. Altădată, vine după noi în bucătărie şi zice „mana!”, ne ia de mână şi ne trage după ea, să mergem dincolo şi să ne jucăm. Nu-i poţi rezista mânuţei ăleia…
*** Când ne jucăm de-a dormitul. Adică ea ne pune să ne întindem şi să ne prefacem că dormim, trebuie să scoatem şi sunetul potrivit (ceva de genul „pşşşşşş”, cum dorm piticii). Şi ea vine şi ne dă pupic, să ne trezim, după modelul din Albă ca Zăpada, când ea a căzut pe jos în pădure şi plânge şi vine un iepuraş care o miroase (Georgia zice că o pupă), iar ea se „trezeşte”, adică se ridică. Şi când ne pupă, noi trebuie să ne ridicăm. Ea râde şi ne trânteşte la loc, să o luăm de la capăt.
*** Când venim de undeva şi ea ne aşteaptă în uşă. Când dă cu ochii de noi, i se luminează toată faţa şi se vede cum parcă o inundă bucuria. Râde şi ţopăie şi se agaţă de noi şi atunci suntem toţi fericiţi că suntem împreună.
*** Când auzim primele sunete, prin interfon, dându-ne de veste că prinţesa începe să se trezească. Prima dată bombăne încet, apoi parcă ar cânta, iar în final începe să ne strige. Şi abia aşteptăm să o auzim şi să ne reîntâlnim.
*** Când ne dă pupici aşa, din senin, sau ne îmbrăţişează fără să-i spunem noi ceva. Şi sunt tot mai dese manifestările astea de afecţiune.
*** Când ne surprinde, adică ne demonstrează că ştie şi înţelege mai mult decât credem noi. De exemplu, vorbeam despre liniar şi ea s-a dus repede să-i ducă obiectul cu pricina lui tati, care îl căuta… Sau când eu l-am strigat pe tati „Honey”, el era în bucătărie, şi am auzit-o dintr-o dată, ca pe un papagal adorabil: „Hoooooneeeey!”, perfect, de am rămas muţi.
*** Când „zboară” pe toboganul cel mare, în spirală, chiuind. Tati îi dă drumul de sus, iar eu o aştept jos, deşi nu e chiar nevoie… E deja mare fetiţa noastră!
*** Când ne cere ceva, pe limba ei, şi e atât de fericită când înţelegem! Râde cu toată făţuca şi zice „daaa”, foarte mulţumită.
*** Când dansează şi cântă „uiuiuiuiuuuuuu”! 🙂
*** Când mănâncă ea cu pofta caracteristică, rade tot din farfurie, apoi îţi mai cere şi ce ai tu în mână! Şi papă cu aceeaşi poftă! (se poate chiar să nu ceară, îţi ia direct:))
*** Când se trezeşte dimineaţa şi merge tati la ea, trebuie să o ia în braţe şi să o ducă în geam, să verifice ea dacă mai este „panana” afară (zăpadă). Din fericire, cică iar e cod galben :D, aşa că o să ne mai bucurăm un pic de iarnă. Şi ce fericită e când ieşim afară!
Aici puteţi vedea şi prima parte: Cele mai frumoase momente (I)
Fetiţele minunate 